Actualitate
Sărbătoarea corviniștilor. Corbul cu inel a adus Cupa la Castel!

Sărbătoarea Hunedoarei fotbalistice continuă. Miile de fani ai Corvinului au putut admira Cupa României, pe care Corvinul a câștigat-o pe 15 mai, într-o atmosferă fantastică.
Momente unice
Corvinul Hunedoara a câștigat, în premieră, Cupa României la fotbal, iar fiesta declanșată imediat după meciul de miercurea trecută a continuat, pentru mai multe zile, în urbea de pe malurile Cernei. Astfel, visul suporterilor corviniști, transmis prin banner amplat în stadionul din Sibiu, cu mesajul „Corbul cu inel aduce Cupa la Castel”, a devenit realitate, și la propriu, și la figurat. Fanii Corvinului au putut admira Cupa României, adjudecată de „corbii alb – albaștri” în fața celor de la Oțelul Galați, după un thriller finalizat cu loteria penalty-urilor, în holul Casei de Cultură din Hunedoara, unde, timp de două zile, doritorii au putut să facă poze cu mult râvitul trofeu, iar doritori nu au fost deloc puțini.

Sursa foto: Primăria Hunedoara
Parada campionilor
Momentul culminant a fost atins, însă, sâmbătă seara, odată cu „Parada campionilor”. Eroii Hunedoarei fotbalistice, jucătorii, staff-ul tehnic și toți ceilalți care au contribuit la câștigarea trofeului, au venit, în fața miilor de fani adunați la stadionul „Michael Klein”, într-un autocar cu etaj descoperit, așa cum fac marile campioane, prezentând Cupa României. Apoi parada s-a desfășurat pe principalele bulevarde ale Hunedoarei, punctul terminus fiind Castelul Corvinilor, unde sărbătoarea a continuat într-o atmosferă de vis.
Trofeul este expus și astăzi, dumincă, 19 mai, la Casa de Cultură din Hunedoara, datorită numeroaselor cereri venite din partea fanilor corviniști.
Încep marile provocări
Bucuria câștigării Cupei României, în premieră, de către Corvinul, este una imensă în Hunedoara. Însă marile provocări pentru oficialii clubului de pe malurile Cernei abia sunt la început. Astfel, mai sunt ceva emoții cu primirea licenței de la UEFA, dar lucrurile par să fie favorabile Corvinului, care a anunțat că va juca, în cupele Europene, la Sfântu Gheorghe, stadionul din Hunedoara nefiind omologat pentru astfel de competiții. Corvinul, care va intra în primul tur preliminar al Europa League, va juca cel puțin două runde în cupele europene întrucât, chiar dacă va fi eliminată, își va continua parcursul în Conference League, meciurile fiind programate pe 11, 18 și 25 iulie și pe 1 august, însă emoțiile vor începe mult mai repede, pe 18 și 19 iunie, când vor fi tragerile la sorți. Până atunci, însă, va fi, pe 6 iulie, Supercupa României, cu FCSB, pe terenul câștigătoarei SuperLigii, care va anunța și locația de desfășurare a întâlnirii, iar pe 3 august va începe Liga 2, Corvinul pornind competiția cu gândul de promovare în primul eșalon, în 2024 neavând acest drept.
Actualitate
Curtea de Apel Alba Iulia, creștere record a volumului de dosare în 2024

Curtea de Apel Alba Iulia a prezentat joi, 20 februarie 2025, bilanțul activității din anul precedent, evidențiind o creștere considerabilă a volumului de dosare aflate pe rolul instanțelor din circumscripția sa.
La Adunarea generală a judecătorilor au participat și reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), alături de invitați din instituțiile colaboratoare.
Creștere cu peste 22% a volumului de activitate
În 2024, numărul total al cauzelor aflate pe rol la instanțele din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia a fost de 217.434 dosare, înregistrând o creștere de 22,18% față de anul anterior. Dintre acestea, 152.096 au fost cauze nou intrate, cu aproape 19% mai multe decât în 2023.
Pe rolul Curții de Apel Alba Iulia s-au aflat 12.893 dosare în 2024, dintre care 8.807 au fost cauze nou intrate.
Tribunalul Hunedoara, cea mai mare creștere
Tribunalele din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia au înregistrat, în ansamblu, o creștere a volumului de activitate cu 20,29%, totalizând 45.430 dosare. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la:
- Tribunalul Hunedoara: 19.956 dosare (+47,88% față de 2023)
- Tribunalul Sibiu: 11.287 dosare (+6,89%)
- Tribunalul Alba: 14.187 dosare (+3,47%)
Judecătoriile, creștere de peste 24%
La nivelul celor 16 judecătorii din circumscripție, numărul cauzelor aflate pe rol a crescut cu 24,05%, ajungând la 159.111 dosare în 2024.
Cea mai mare creștere s-a înregistrat la Judecătoria Hunedoara, unde volumul de activitate a fost cu 41,15% mai mare decât în 2023.
Evoluția dosarelor pe materii
În funcție de specializare, s-au remarcat creșteri semnificative la:
- Litigii de muncă: +37,31%
- Asigurări sociale: +45,38%
- Drept civil: +27,52%
- Drept penal: +9,45%
Pe de altă parte, numărul litigiilor comerciale a scăzut cu 12,50%, iar cel al cauzelor de contencios administrativ și fiscal cu 3,81%.
Tendințe la nivelul secțiilor Curții de Apel Alba Iulia
Datele statistice indică o creștere a activității la Secția I Civilă și Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, în timp ce Secția a II-a Civilă a înregistrat o ușoară scădere.
Situația volumului de dosare pe secții:
- Secția Penală: 2.429 dosare (-0,74% față de 2023)
- Secția I Civilă: 7.780 dosare (+11,34%)
- Secția a II-a Civilă: 774 dosare (-7,53%)
- Secția de Contencios Administrativ și Fiscal: 1.910 dosare (+15,34%)
Raportul anual al Curții de Apel Alba Iulia reflectă o creștere constantă a volumului de activitate, cu un număr tot mai mare de dosare pe rol. Creșterile semnificative la litigiile de muncă și asigurările sociale sugerează o accentuare a problemelor economico-sociale care ajung în instanțe. În același timp, scăderea litigiilor comerciale ar putea indica o stabilizare a mediului de afaceri.
Actualitate
Ajutorul de deces, majorat. Câți bani se dau în plus

Cuantumul ajutorului de deces s-a majorat, începând cu 13 februarie 2025, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2025 privind bugetul asigurarilor sociale de stat pentru anul 2025.
Valoarea ajutorului este de 8.620 de lei (în cazul decesului pensionarului sau asiguratului) și de 4.310 lei (în cazul decesului unui membru de familie neasigurat).
“Pentru perioada 1 ianuarie – 12 februarie 2025, se vor avea în vedere cuantumurile ajutorului de deces, aprobate prin Legea nr. 422/2023, respectiv: 7.567 lei(în cazul decesului pensionarului sau asiguratului), 3.784 lei(în cazul decesului unui membru de familie neasigurat)”, au precizat reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice.
Ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, fie că este vorba despre unul dintre soți, copii, părinți sau oricărei persoane care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
Actualitate
Ajutoare de urgență pentru familii și persoane singure din mai multe județe, printre care și Hunedoara

Guvernul a aprobat, astăzi, acordarea de ajutoare de urgenţă de peste 1,7 milioane lei pentru sprijinirea unor familii şi persoane singure din mai multe județe, printre care și Hunedoara.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, banii vor ajunge la 431 familii şi persoane singure, care fie se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, fie au probleme grave de sănătate sau se află în situaţii care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială.
„În urma centralizării situaţiilor extreme cu care se confruntă familii sau cetăţeni din toată ţara, am alocat fonduri pentru a le veni în ajutor celor mai greu încercaţi dintre noi. Plata ajutoarelor de urgenţă va fi asigurată din bugetul alocat Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Astfel, suma de 409.700 lei a fost alocată pentru 75 familii şi persoane singure aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, din judeţele: Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Neamţ, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea, iar 185.500 lei pentru 51 familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate cauzate de fenomene meteorologice severe produse în acest an, din judeţele Constanţa şi Vaslui. De asemenea, 1.118.900 lei a fost alocată pentru 305 familii şi persoane singure care se confruntă cu situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială, din judeţele: Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Două noi contracte, semnate de Apa Prod SA Deva. Investiții importante în infrastructura de apă, în 13 localități din județ
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident pe o stradă din Petroșani. Două persoane au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau a lovit un copac
- Actualitatecu 2 zile in urma
Trei persoane, printre care un copil, rănite în urma unui accident rutier produs la Săliștioara
- Actualitatecu 2 zile in urma
La Sarmizegetusa se așteaptă o primăvară bogată
- Actualitatecu 24 de ore in urma
FOTO: Autocamion răsturnat pe serpentinele de la Hațeg
- Actualitatecu 2 zile in urma
“Cupa Baloo”, în weekendul care urmează, la Straja. Vedeta stațiunii din Valea Jiului împlinește 25 de ani
- Actualitatecu o zi in urma
O nouă carte scrisă de Romulus Urs și dedicată unui sat de poveste, Lăpugiu de Sus
- Actualitatecu 2 zile in urma
„Bursa Mărțișorului” aduce oportunități de angajare la Deva, pe 7 martie 2025