Actualitate
CSM Deva, în barajul de menținere / promovare în Liga Florilor
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2024/05/promovare.png)
De astăzi și până duminică se dispută, la Mioveni, barajul de promovare / menținerea în Liga Florilor, primul eșalon valoric al handbalului feminin autohton. Printre cele patru participante la acest baraj se numără și CSM Deva.
Două locuri disponibile
La Mioveni se va juca fiecare cu fiecare, iar primele două clasate la finele turneului vor promova sau se vor menține, după caz, în Liga Florilor. Pe lângă CSM Deva, la acest baraj mai participă Activ Ploiești, HC Zalău și CSM Târgu Jiu. Devencele au câștigat, cu punctaj maxim, seria din Divizia A în care au activat, și, apoi, au jucat în primul turneu de promovare, disputat tot în această lună, la Iași. Acolo au învins în primul tur, cu 27-22, pe CSM Galați, dar au pierdut, în semifinale, cu 32-22, de la CSM Slatina, echipa din Olt revenind, astfel, Liga Florilor. Într-un meci fără miză din turneul de la Iași, CSM Deva a învins, cu 33-26, pe Activ Ploiești, cele două echipe urmând a se întâlni și la Mioveni. Prahovencele au terminat pe locul al doilea în seria din Divizia A, după Slatina, la primul turneu de promovare, cel de la Iași, mergând primele două clasate din cele două serii, plus cele mai bune două locuri trei. Acolo cele de la Activ Ploiești au învins, în primul tur, cu 24-22, pe Unirea Slobozia, dar au pierdut în semifinale, cu 25-24, cu gol primit în ultima secundă, în fața gazdelor de la CSM Iași, care au promovat în Liga Florilor. La Mioveni vor mai evolua și echipele de pe locurile 11 și 12 din Liga Florilor, HC Zalău și CSM Târgu Jiu. Dacă în ce le privește pe sălăjence prezența lor în baraj era știută, gorjencele au ajuns destul de ciudat la turneul de la Mioveni, în urma rezultatelor înregistrate în ultima etapă. Astfel, Târgu Jiu a pierdut, așteptat, cu 43-24, la Brăila, a patra clasată, iar Baia Mare a învins, acasă, cu 30-25, pe Zalău, alt rezultat normal, și a scăpat de baraj. Însă Cisnădie a făcut egal, 32-32, pe terenul Rapidului, a doua clasată, iar Brașovul, acasă, a învins a cincea clasată, Vâlcea, cu 38-34, după ce oaspetele conduceau la pauză cu 23-16!
Programul meciurilor
Primul meci al turneului de la Mioveni este cel dintre CSM Târgu Jiu și Activ Ploiești, astăzi, de la ora 11:00, pentru ca, de la ora 14:00, CSM Deva să joace cu HC Zalău. Sâmbătă, în a doua zi a turneului, Deva joacă, de la 11:00, cu Târgu Jiu, iar de la ora 14:00 se întâlnesc Zalăul cu Ploieștiul. În fine, duminică, CSM Deva va juca tot de la ora 11:00, cu Activ Ploiești, iar ultimul meci al turneului de la Mioveni, de la ora 14:00, va fi CSM târgu Jiu – HC Zalău.
Actualitate
Asistența medicală școlară din Deva beneficiază de noi dotări: 35.000 lei investiți în instrumentar medical și medicamente
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/480265010_977625191250548_4578231883420545640_n.jpg)
Primăria Municipiului Deva a anunțat recent distribuirea unui lot important de produse destinate dotării cabinetelor medicale din școli și grădinițe. Direcția de Asistență Socială Deva a alocat, în ultimele săptămâni, instrumentar medical și medicamente în valoare totală de peste 35.000 de lei, pentru a sprijini buna funcționare a celor 23 de cabinete medicale din unitățile de învățământ din municipiu.
Produsele au fost achiziționate conform solicitărilor medicilor și în acord cu baremul de dotare a cabinetelor medicale și stomatologice din școli, reglementat de legislația în vigoare. Aceasta reprezintă a patra serie de produse distribuită de la începutul anului școlar 2024-2025, demonstrând angajamentul autorităților locale de a asigura condiții optime pentru sănătatea elevilor.
Informațiile detaliate despre tipologia și cantitățile de produse distribuite pot fi consultate pe site-ul Direcției de Asistență Socială Deva, secțiunea Informații publice.
Cabinetele medicale școlare din Deva, care sunt subordonate Direcției de Asistență Socială, oferă consultații și tratamente gratuite pentru aproximativ 8.000 de preșcolari și elevi. Rețeaua de medicină școlară din municipiu cuprinde 20 de cabinete de medicină generală și 3 cabinete stomatologice, fiind asigurată de o echipă formată din 7 medici și 29 de asistente medicale.
Printre serviciile oferite de asistența medicală școlară se numără consultațiile primare, asistența în urgențele medicale, triajul zilnic pentru preșcolari și triajul epidemiologic după vacanțele școlare. De asemenea, sunt monitorizate starea de sănătate a elevilor înainte de competiții sportive, excursii sau olimpiade școlare și se realizează acțiuni de prevenție și educație pentru sănătate, promovând un stil de viață sănătos în rândul copiilor și adolescenților.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Actualitate
„Bursa Mărțișorului” aduce oportunități de angajare la Deva, pe 7 martie 2025
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2019/07/someri.jpg)
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara anunță organizarea unei noi ediții a Bursei Locurilor de Muncă, dedicată în special persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, dar și angajatorilor care doresc să recruteze personal.
Evenimentul, cunoscut sub denumirea de Bursa Mărțișorului, va avea loc pe 7 martie 2025, începând cu ora 10:00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din municipiul Deva.
Bursa Mărțișorului oferă o oportunitate excelentă pentru cei care sunt în căutarea unui loc de muncă să se întâlnească direct cu angajatorii din diverse domenii, facilitând astfel procesul de recrutare și promovarea oportunităților de angajare din județ. De asemenea, angajatorii vor avea ocazia să găsească personal calificat pentru a-și întregi echipele.
Participarea la eveniment este gratuită, iar organizatorii invită toți hunedorenii care sunt în căutarea unui job să profite de această ocazie pentru a intra în contact cu angajatori din diverse sectoare de activitate. Evenimentul va oferi o platformă deosebită pentru găsirea unui loc de muncă, dar și pentru consolidarea relațiilor dintre angajatori și potențialii angajați.
Actualitate
Intervenții pe drumurile județene aflate în administrarea CJ Hunedoara, în urma ninsorilor din ultimele ore
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/480285808_1193975589398642_1473991820508888209_n.jpg)
Consiliul Județean Hunedoara informează că, în cursul nopții trecute, echipele de deszăpezire au intervenit prompt pe sectoarele de drum Hunedoara, Hațeg, Brad, Orăștie, Deva – Păuliș și Valea Jiului. Intervențiile au fost coordonate în baza apelurilor telefonice primite la Dispeceratul de iarnă și la solicitarea dispecerului de serviciu.
“S-a acționat cu prioritate pe DJ 687K Silvașu de Sus, DJ 687M Cinciș, DJ 687E Ghelari-Bunila, DJ 705A Costești – Sarmizegetusa, DJ 708E Peștișu Mic – Nandru, DJ 708D Muncelu Mic – Poienița Tomii – Feregi, DJ 706B Luncșoara, DJ 705 Ardeu – Balșa, DJ 708E Cârjiți-Almașu Mic”, se arată într-o informare transmisă de Biroul de Presă al Consiliului Județean.
În contextul prognozelor meteo care indică menținerea condițiilor de iarnă, reprezentanții CJ Hunedoara recomandă conducătorilor auto să nu plece la drum fără echiparea corespunzătoare a autovehiculelor (anvelope de iarnă și, dacă este necesar, lanțuri antiderapante).
Pentru a preveni blocajele în trafic și a asigura siguranța deplasării, șoferii sunt rugați să manifeste prudență sporită la volan.
Eventualele probleme de trafic apărute pe drumurile județene pot fi semnalate la Dispeceratul de iarnă al Consiliului Județean Hunedoara, la numărul de telefon 0737 553 971.
Sursa foto: CJ Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tânărul care a ucis un pieton pe DJ 705F a fost reținut. Se afla sub influența substanțelor psihoactive
- Actualitatecu 2 zile in urma
Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu o zi in urma
ArcelorMittal Hunedoara și-a întrerupt temporar activitatea. Angații, în șomaj tehnic
- Actualitatecu o zi in urma
Hunedoara: „Grădinile” de lângă blocuri – desființate
- Actualitatecu 3 zile in urma
Petrila investește în siguranță: licitație pentru un sistem inteligent de management urban
- Actualitatecu 21 de ore in urma
VIDEO| Doar un viceprimar la Deva, momentan. Cel de-al doilea nu a putut fi ales
- Actualitatecu 21 de ore in urma
Incendiu la un vagon al trenului IR 1823: Pasagerii evacuați în siguranță