Actualitate
Plăți de aproape 40 de milioane de euro efectuate de APIA în județul Hunedoara pentru Campania 2023

Aproape 16.000 de fermieri din județul Hunedoara au depus Cererea unică de plată pentru Campania 2023, valoarea totală a plăților efectuate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean Hunedoara fiind de peste 198 de milioane de lei, adică aproape 40 de milioane de euro, informează reprezentanții instituției.
În perioada 16 octombrie 2023 – 30 iunie 2024, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean Hunedoara a efectuat, pentru anul de cerere 2023, plăți aferente intervențiilor din sectoarele vegetal și zootehnic, în suma totală 198.540.060,42 lei (39.999.280,18 euro), după cum urmează:
• 103.496.852,52 lei (20.809.661,59 euro) din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
• 60.993.313,14 lei (12.323.126,28 euro) din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
• 13.302.098,04 lei ( 2.674.594,55 euro) din Buget Naţional (BN);
• 12.099.124,58 lei (2.444.514,58 euro) din cofinanțare de la Bugetul Național (BN1);
• 8.648.672,14 lei ( 1.747.383,18 euro) din Instrumentul de redresare al Uniunii Europene (EURI).
“Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean Hunedoara au depus toate diligențele necesare și au fost mereu alături de fermierii din județul Hunedoara, astfel încât aceștia să întâmpine cât mai puține dificultăți în demersul legal prin care pot beneficia de schemele de plată și măsurile de sprijin derulate de instituția noastră, iar rezultatele reflectă acest lucru. Astfel, la nivelul județului Hunedoara, pentru Campania 2023 a fost depusă Cererea unică de plată de către un număr de 15.938 fermieri”, se arată într-un comunicat dat publicității.
Reprezentanții APIA – Centrul Județean Hunedoara reamintesc faptul că, pentru Campania 2023, plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA și BN se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar cele din FEADR, BN1 şi EURI se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro.
Pe de altă parte, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Hunedoara îi anunță pe fermieri că, până la data de 15 octombrie 2024, va continua efectuarea plăților aferente Campaniei 2023, concomitent cu celelalte activități desfășurate la nivelul instituției, respectiv realizarea controalelor administrative și începerea controlului pe teren pentru Campania 2024, în vederea atingerii obiectivelor privind acordarea plăților în avans.
“A.P.I.A. îi asigură în continuare pe toți fermierii de sprijin, implicare și atașament în derularea activităților specifice”, mai transmit reprezentanții instituției condusă de directorul general Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara.
Actualitate
Miercuri: “Ziua Poliției Locale”, marcată în Piața Unirii din Deva

„Ziua Poliției Locale” va fi marcată, miercuri, printr-un eveniment ce va avea loc în centrul istoric al municipiului Deva.
Astfel, în Piața Unirii, în intervalul orar 14:00 – 16:00, vor fi organizate activități și prezentări demonstrative. „Vor fi expuse autospecialele din dotare, echipamentele și armamentul folosit în misiunile operative. Vizitatorii vor putea afla direct de la polițiști ce semnificație au semnalele acustice și luminoase, cum sunt folosite în misiuni și în ce constă tehnica specifică de intervenție. Participanții vor avea ocazia să discute cu polițiștii locali despre rolul, atribuțiile și provocările pe care le implică activitatea în slujba comunității”, au transmis reprezentanții Primăriei Deva.
“Ziua Poliției Locale” este sărbătorită la nivel național pe 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena.
În plenul Camerei Deputaților a fost adoptat, la 13 mai 2015, Proiectul de lege privind completarea Legii poliției locale nr.155/2010, data de 21 mai fiind declarată „Ziua Poliției Locale”.
Poliția Locală din Deva a fost înființată în baza legii mai sus menționată, adoptată în anul 2010 și intrată în vigoare în 2011. Direcția Poliția Locală funcționează sub autoritatea Primăriei Municipiului Deva.
Actualitate
Minerul Lupeni joacă în semifinalele barajului pentru Liga 2

Meci extrem de important miercuri, 21 mai, de la ora 18:00, pentru Minerul Lupeni. Atunci trupa din Valea Jiului va juca meciul tur din semifinalele barajului de promovare în Liga 2.
La Satu Mare
Minerul Lupeni, care a câștigat play-off-ul din seria 9 din Liga 3, va juca cu CSM Olimpia Satu Mare, a doua clasată în seria 10. Pentru a ajunge aici, cele două formații au jucat, ca toate competitoarele, de altfel, în sezonul regular. Acolo cei de la Lupeni au termuinat turul pe locul al patrulea, ultimul calificant în play-off, la patru puncte de liderul momentului respectiv, CSC Peciu Nou, la trei de Progresul Pecica și la egalitate cu CSC Ghiroda, dar și la unul în fața celor de la Lotus Felix și la trei de cei de la Politehnica Timișoara. În retur cei de la Felix n-au mai putut ține pasul, rămânând cinci echipe pe patru locuri. Înaintea ultimei runde, Lupeniul era pe 5, în afara play-out-ului, cu 29 de puncte, după Timișoara, cu 31 și Peciu, care condusese în clasament până atunci, Ghiroda și Pecica, toate cu 30. Atunci, în meci decisiv, cu calificarea în play-off-pe masă, cei de la Lupeni aveau nevoie de victorie cu Peciu, iar Minerul a învins, acasă, cu 3-1, și i-a trimis pe arădeni în play-out. La finalul sezonului regulat Timișoara era prima, urmată de Lupeni, Ghiroda și Pecica. Această ierarhie s-a păstrat până înaintea ultimei etape din play-off, când Ghiroda și Pecica nu mai aveau șanse la semifinalele barajului de promovare în Liga 2. Iar în ultima rundă din play-off s-a repetat povestea din sezonul regular, Minerul terminând pe primul loc, după o victorie acasă cu Ghiroda, coroborată cu o înfrângere a Timișoarei la Pecica, iar Politehnica a încheiat pe poziția secundă.
Olimpia, un play-off foarte bun
De cealaltă parte, cei de la Satu Mare au terminat sezonul regular pe trei, la cinci puncte de Minaur Baia Mare și la trei de SCM Zalău, dar cu cinci înaintea celor de la Crișul Sântandrei. Sătmărenii au recuperat în play-off, unde au pierdut doar șapte puncte în nouă meciuri, terminând pe doi, după Baia Mare, dar înaintea celor de la Zalău și Sântandrei, calificarea în semifinale fiind asigurată doar după disputarea ultimului meci.
Vor să facă un meci mare
Cei de la Minerul Lupeni sunt deciși să facă un meci mare la Satu Mare, fiind conștienți că au în față un adversar valoros. „Momentul a sosit! Miercuri, de la ora 18:00, visul nostru prinde contur! Minerul Lupeni luptă pentru un loc în Liga a 2-a, într-o semifinală de foc, în deplasare, împotriva CSM Olimpia Satu Mare! Cu sudoare, cu suflet și cu inima plină de speranță, băieții noștri intră pe teren nu doar pentru un rezultat, ci pentru un oraș întreg, pentru istorie, pentru fiecare suporter care a crezut și a sperat! Minerii nu renunță niciodată! Pe teren, vom lăsa totul! În tribune sau de acasă, vom striga din toți plămânii! Haideți să arătăm ce înseamnă spiritul Lupeniului! Haideți să luptăm până la capăt! Toți ochii pe noi. Toate inimile bat la unison. CSM Olimpia Satu Mare – Minerul Lupeni. Semifinala barajului. Totul sau nimic!”, este mesajul transmis pe pagina de socializare a clubului din Valea Jiului.
Returul este sâmbătă, în Vale
Meciul retur se va juca la Lupeni, sâmbătă, 24 mai, cu începere de la ora 17:30. Dacă, după cele 180 de minute regulamentare ale dublei manșe scorul general este egal, regula golurilor în deplasare fiind anulată, se vor juca două reprize de prelungire, iar dacă situația rămâne neschimbată, câștigătoarea va fi decisă după executarea penalty-urilor de departajare. Învingătoarea dintre Lupeni și Timișoara va întâlni, în finală, pe formația care se impune în duelul dintre Timișoara și Baia Mare, turul jucându-se în Banat. Cele două calificate vor juca, tot în dublă manșă, finala, a cărei câștigătoare va promova în Liga 2. Iar dacă la semifinale reulamentul prevede că gazdele tururilor vor fi echipele clasate pe poziția secundă, la finale ordinea disputării meciurilor va fi stabilită prin tragere la sorți.
Trei echipe, calificate direct în finale
Așadar în semifinale se joacă încrucișat, respectiv locul 1 din seria 1 cu locul 2 din seria 2, locul 1 din seria 2 cu locul 2 din seria 1 și așa mai departe, până la 9 cu 10. În total sunt 10 semifinale, dar trei dintre acestea nu se joacă, deoarece nu îndeplinesc criteriile pentru a evolua în Liga 2, Federația Română de Fotbal (FRF) impunând, din acest sezon, obligativitatea a minim cinci grupe de juniori. Astfel, echipele în cauză, care au fost și amendate de FRF, sunt Sporting Liești (60.000 de lei), CSO Băicoi și ACSO Filiași (ambele câte 110.000 de lei), aceste formații ocupând pozițiile secunde în seriile 2, 5 și 8. Ca atare, FC Bacău, câștigătoarea seriei 1, va juca direct în finală cu învingătoarea dintre Unirea Braniștea, prima în seria 2, și Știința Miroslava. Mai merge direct în finală și CS Tunari, prima în seria 5, care va juca cu învingătoarea dintre AFC Odorheiu Secuiesc, câștigătoarea seriei 6, și CS Blejoi. De asemenea, în finală vor fi și cei de la Gloria Bistrița, primii în seria 7, care vor întâlni învingătoarea dintre câștigătoarea seriei 8, SCM Râmnicu Vâlcea, și Unirea Alba Iulia. Singura „pereche” completă, pe lângă cea în care este implicată Minerul Lupeni, este cea formată din calificatele din seriile 3 și 4, meciurile care se vor disputa miercuri fiind Vedița Colonești – SC Popești Leordeni și Dunărea Călărași – CS Dinamo București. Finalele sunt programate pentru 24 mai, turul, și pe 1 iunie, returul.
Actualitate
Patru persoane au fost rănite ușor într-un accident produs la Aninoasa

Un accident rutier, soldat cu rănirea a patru persoane, s-a produs astăzi în orașul Aninoasa, zona Iscroni.
Două autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului au intervenit de urgență pompierii Detașamentului Petroșani.
„Pompierii Detașamentului Petroșani, care au intervenit pentru a gestiona situația de urgență, au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate dou autoturisme în care se aflau, în total, șase persoane (cinci într-un autoturism și o alta, în cel de-al doilea). În urma impactului dintre cele două autovehicule, patru persoane au avut leziuni ușoare, iar după evaluarea medicală ambulanțele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean le-au transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Petroșani”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTOGALERIE| Revedere emoționantă, după 50 de ani. Generația 100 de la „Decebal” s-a reunit, la o jumătate de secol de la absolvirea liceului
- Actualitate - Evenimentcu 2 zile in urma
Accident cu vehicule neînregistrate
- Actualitatecu o zi in urma
Nicușor Dan s-a impus în Deva, Hunedoara și în alte trei localități urbane ale județului
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident pe DN7, la intrare în Deva: șofer de 76 de ani rănit în urma unei coliziuni cu un camion condus de un cetățean polonez
- Actualitatecu 2 zile in urma
Alegeri prezidențiale, turul 2. Puțin peste 16.000 de hunedoreni au votat, până la ora 9:00
- Actualitatecu o zi in urma
Două cazuri de violență domestică, în Hunedoara și Simeria. Dosare penale și ordine de protecție provizorii emise de polițiști
- Actualitate - Evenimentcu 2 zile in urma
Alegeri prezidențiale, turul 2. Peste 42% dintre hunedorenii cu drept de vot s-au prezentat la urne, până la ora 17:00
- Politiccu o zi in urma
Harta votului în țară. Nicușor Dan, președinte al României cu 53,60% din voturi