Stiri nationale
Ministerul Finanţelor a publicat ordinul care stabileşte procedura de anulare a unor obligaţii bugetare
Ministerul Finanţelor (MF) a publicat vineri ordinul care stabileşte procedura de anulare a unor datorii pentru persoane fizice şi juridice, măsuri reglementate prin OUG 107/2024, care a intrat în vigoare la data de 6 septembrie.
„Ministerul Finanţelor a finalizat legislaţia subsecventă a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar în anul 2024, publicată în Monitorul Oficial nr.905 şi intrată în vigoare în 6 septembrie 2024. Ordinul de ministru care stabileşte procedura de aprobare, referatul şi anexele sunt publicate la rubrica Transparenţă decizională”, se arată într-un comunicat al MF.
Toţi contribuabilii care au datorii restante la data de 31 august 2024 (persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale, unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice) pot beneficia de facilităţile fiscale de anulare a dobânzilor, penalităţilor, accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, stabilite prin OUG 107/2024.
„Scopul acestor măsuri este acela de a veni în sprijinul contribuabililor, având în vedere faptul că mediul de afaceri se confruntă cu o lipsă temporară de lichidităţi, de a susţine conformarea voluntară la plată, sens în care, prin măsurile adoptate de impulsionare a achitării obligaţiilor fiscale/bugetare, statul se asigură, pe de o parte de faptul că volumul arieratelor scade, iar pe de altă parte, veniturile bugetare cresc astfel încât să se poată susţine cheltuielile efectuate pentru susţinerea economică”, susţine MF.
OUG 107/2024 prevede, printre altele, anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cazul contribuabililor care datorează atât obligaţii bugetare accesorii, cât şi obligaţii bugetare principale. În acest caz, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv, să achite obligaţiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), să depună toate declaraţiile fiscale şi să depună cererea de anulare a accesoriilor până la data 25 noiembrie 2024 inclusiv.
De asemenea, ordonanţa prevede anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente diferenţelor de obligaţii bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declaraţie rectificativă, cu scadenţă anterioară datei de 31 august 2024 inclusiv. În acest caz, contribuabilii care consideră că sunt erori în sumele declarate iniţial pot depune declaraţie rectificativă prin care să declare obligaţiile suplimentare şi pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligaţiilor declarate suplimentar dacă plătesc aceste obligaţii, precum şi obligaţiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), depun toate declaraţiile fiscale şi depun cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024 inclusiv.
O altă măsură se referă la anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, dacă la această dată contribuabilul datorează doar accesorii, iar obligaţiile bugetare principale au fost stinse. Astfel, pentru a beneficia de măsura anulării accesoriilor, contribuabilii trebuie să plătească obligaţiile curente (cele născute după 1 septembrie 2024), să depună toate declaraţiile fiscale şi cererea de anulare a accesoriilor până la 25 noiembrie 2024. Totodată, în situaţia în care dobânzile, penalităţile şi toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale principale au fost stinse după data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, respectiv după data de 6 septembrie 2024, acestea se anulează şi sunt supuse restituirii.
De asemenea, vor fi anulate şi dobânzile, penalităţile şi toate accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale cu scadenţe anterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a controlului fiscal, care este în curs de derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă. Contribuabilii care la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă au în derulare un control fiscal pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligaţiilor stabilite suplimentar de organul de control dacă plătesc aceste obligaţii până la termenul de plată stabilit în decizia de impunere şi dacă depun cererea de anulare a accesoriilor în termen de 90 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, indiferent dacă acest control a fost finalizat până la data de 25 noiembrie 2024 sau ulterior acestei date.
Cea de-a cincea măsură din ordonanţă se referă la anularea unor obligaţii fiscale principale în cazul persoanelor fizice. Astfel, persoanele fizice care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, şi achită jumătate până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, vor beneficia de anularea unui procent de 50% din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv şi de anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente.
Totodată, pentru persoanele fizice care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în cuantum mai mare de 5.000 lei, achitate în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024, se acordă anularea unui procent de 25% din obligaţiile bugetare principale restante şi anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente acestora.
Pentru a beneficia de anularea obligaţiilor bugetare principale, persoanele fizice trebuie sa achite obligaţiile curente (cele realizate după 1 septembrie 2024) şi să depună toate declaraţiile fiscale şi cererea de anulare până la data 25 noiembrie 2024 inclusiv.
Sursa: AGERPRES
Stiri nationale
Prezidenţiale2024/ CCR dezbate solicitările de anulare a alegerilor din primul tur
Curtea Constituţională a României urmează să discute joi, la ora 11,00, solicitările lui Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Potrivit site-ului CCR, Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu au depus fiecare câte o solicitare având ca obiect „anulare alegeri prezidenţiale în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024”.
În prezent europarlamentar, Cristian Terheş a candidat din partea Partidului Naţional Conservator Român şi a obţinut 95.782 voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, reprezentând 1,04%.
De asemenea, Sebastian Constantin Popescu a candidat din partea Partidului Noua Românie şi a fost votat de 14.683 de oameni, reprezentând 0,16% din totalul voturilor.
După soluţionarea cererilor de anulare a alegerilor, CCR validează rezultatul din primul tur. Pe 29 noiembrie începe campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, care are loc pe 8 decembrie.
Sursa: AGERPRES
Stiri nationale
CSAT convocat joi; analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale – pe ordinea de zi
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc joi, începând cu ora 14,00, la Palatul Cotroceni, a informat Administraţia Prezidenţială.
Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT se află analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale generate de acţiunile unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C, suport pentru procesul electoral.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a transmis, miercuri, că, anul trecut, la solicitarea Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică (COSC), a recomandat oficial instituţiilor publice să interzică aplicaţia TikTok din cauza riscurilor semnificative de securitate cibernetică şi manipulare a datelor, mai ales în contextul riscurilor de influenţare a opiniei publice şi proceselor decizionale prin intermediul reţelelor sociale.
De asemenea, DNSC a transmis că monitorizarea conturilor de social media şi investigarea tacticilor şi tehnicilor de propagare a postărilor de pe reţelele sociale prin manipulare de algoritmi nu intră în atribuţiile instituţiei.
Reprezentanţii DNSC au menţionat că, pe întreaga perioadă a alegerilor, s-a colaborat activ cu autorităţile naţionale de specialitate – Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii – pentru a preveni atacurile cibernetice asupra infrastructurii electorale şi pentru a asigura un proces electoral transparent şi sigur.
Duminică a avut loc primul tur al alegerilor prezidenţiale. Potrivit rezultatelor finale publicate, marţi, de Biroul Electoral Central, Călin Georgescu (independent) a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22,94%, iar Elena Lasconi (USR) – 1.772.500 voturi valabil exprimate, reprezentând 19,18%. Turul doi al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 8 decembrie.
Sursa: AGERPRES
Economic
Indicele ROBOR la trei luni a urcat, luni, la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 5,81% pe an, de la 5,75% pe an în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
La începutul anului, indicele ROBOR la trei luni era 6,21%.
Indicele la şase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 5,87% pe an, de la 5,79%, iar ROBOR la 12 luni a crescut la valoarea de 5,92%, de la 5,83%.
În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,99% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul II 2024, în creştere faţă de cel din trimestrul anterior, de 5,86%.
În luna mai 2019 a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, actul normativ a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.
Sursa: AGERPRES
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Controale în patru comune din județ. Amenzi și lemn confiscat
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Tânăr de 19 ani, din Hunedoara, reținut. Ar fi condus fără permis o mașină furată și a fugit de polițiști
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Romoșel
-
Actualitatecu 3 zile in urma
E oficial! Elena Lasconi se va duela cu Călin Georgescu, în turul al doilea al prezidențialelor
-
Actualitatecu 2 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu o zi in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie