Connect with us
Data: 07/04/2025
.

Actualitate

Comuna Densuș, între proiecte finalizate și planuri de viitor

Publicat

pe

Situată în mirifica Țară a Hațegului, comuna Densuș are în componență șapte sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Criva, Hățăgel, Peșteana, Peștenița, Poieni și Ștei. Comuna se întinde pe o suprafață de peste 135 de kilometri pătrați, iar aici trăiesc mai bine de 1.500 de oameni.

Drumuri reabilitate

La alegerile locale din vara acestui an, locuitorii din Densuș au decis ca în următorii patru ani să aibă o altă conducere în fruntea comunității. Actuala administrație se păregătește să predea ștafeta și își încheie mandatul cu finalizarea unui proiect important. „Mă bucur că încheiem mandatul cu o realizare importantă, finalizată cu patru luni înainte de termen. Este vorba despre proiectul „Reabilitare și modernizare a drumurilor comunale din comuna Densuș”, derulat prin Programul Național de Investiții (PNI) “Anghel Saligny” și cu o valoare de circa 10 milioane de lei. Proiectul a vizat Drumul Comunal Densuș – Peșteana și infrastrucura rutieră din intravilanul satului aparținător Poieni și a venit în continuarea altuia, derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, prin care s-au făcut lucrări similare și în alte așezări. Menționez și că există o perioadă de trei ani în care se pot notifica eventualele defecte sau probleme apărute. Pe de altă parte, predăm noii administrații două proiecte aflate în derulare, cu finanțare în valoare de aproape patru milioane de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care privesc eficientizarea școlilor din Densuș și Ștei. Le mulțumesc concetățenilor mei pentru încrederea acordată în cei opt ani cât am fost primar și îi asigur că voi munci, și în continuare, pentru binele și dezvoltarea localității noastre”, a spus primarul în exercițiu al comunei hunedorene Densuș, Adrian Ioan Vîrtopean.

Gazul metan, o prioritate

Noul primar al comunei Densuș va fi Nicu Lăscuț Merian, actualul viceprimar al localității. Acesta are planuri de viitor, însă dorește ca acestea să fie în concordanță și cu dorințele populației. „În mod firesc, vom continua proiectele începute de actuala administrație, pe care le cunosc foarte bine, fiind viceprimar al comunei în prezent. În mod firesc, am proiecte de viitor, unul prioritar, în opinia mea, fiind introducerea rețelei de alimentare cu gaz metan. Eu, însă, îmi doresc ca proiectele să fie prioritizate în funcție de doleanțele cetățenilor. Îmi propun ca în mandatul care stă să înceapă să existe transparență decizională și dezbateri publice reale înainte de adoptarea de Hotărâri de Consiliu Local. Nu am făcut promisiuni deșarte în campania electorală, însă acum pot să promit onoare, corectitudine și dezvoltare pentru Densuș. Voi fi primar pentru fiecare cetățean din comuna Densuș și angajat în slujba tuturor. Toți concetățenii mei vor avea în mine un partener corect și sincer, care le va apăra și le va reprezenta interesele”, a declarat Nicu Lăscuț Merian, primarul ales al comunei hunedorene Densuș.

Actualitate

COMUNICAT DEMARARE LUCRĂRI PROIECT ,,CENTRU DE COLECTARE SELECTIVĂ A DEȘEURILOR PRIN APORT VOLUNTAR ÎN COMUNA CRIȘCIOR, JUDEȚUL HUNEDOARA”

Publicat

pe

Redactat de

Citeste mai mult ...

Actualitate

Adrenalină la cote maxime și motoare turate, la Geoagiu -Băi. A început “The ROCK Trophy 2025”!

Publicat

pe

Redactat de

 

S-a dat startul evenimentului „The ROCK Trophy 2025”, unul dintre cele mai dure, spectaculoase și extreme concursuri off-road din Europa, găzduit în premieră de stațiunea Geoagiu – Băi, din județul Hunedoara.

Competiția a început oficial duminică, 6 aprilie, Prologul având loc în cariera de travertin din Geoagiu – Băi, iar cei prezenți au avut parte de un show de zile mari. Motoare turate și adrenalină la cote maxime sunt „ingredientele” acestui eveniment.

Un debut excelent pentru The ROCK Trophy – unul dintre cele mai dure, spectaculoase și extreme concursuri off-road din Europa! Prologul a avut loc într-un cadru impresionant: cariera de travertin din Geoagiu Băi – locul perfect pentru adrenalină și spectacol. Mult succes tuturor concurenților! Urmează o săptămână plină de provocări și aventură!”, a transmis primarul orașului Geoagiu, Ovidiu Vlad.

Competiția reunește cele mai bune echipaje de off-road din toată Europa care se întrec, timp de șase zile, pe un teren extrem de dificil, de la râpe stâncoase la trasee forestiere de mare viteză.

Advertisement

Trofeul Rock este mai mult decât o cursă — este un teren de dovedit pentru cei mai duri concurenți off-road”, spune Alexander Kovatchev, fondatorul RBI Sport.

 

Evenimentul spectaculos continuă la Geoagiu – Băi până pe 11 aprilie.

 

 

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

Castelul Corvinilor, în topul celor mai spectaculoase din Europa. Pe poziția a treia, după Castelul Chambord din Franța și Castelul Eilean Donan din Scoţia

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Castelul Corvinilor a fost inclus într-un top al celor mai spectaculoase din Europa, realizat de o apreciată publicație britanică. Impunătorul monument medieval de la Hunedoara se află pe locul al treilea, după Castelul Chambord din Franța, cu celebra sa scară proiectată de Leonardo da Vinci, și Castelul Eilean Donan, cel mai fotografiat monument al Scoției.

 

Castelul Corvinilor se bucură de o largă apreciere la un nivel internațional. Un top realizat de publicația britanică „Daily Expressclasează fosta reşedinţă a lui Ioan (Iancu) de Hunedoara între primele trei cele mai frumoase castele de pe „Bătrânul continent”.Un castel gotic-renascentist, considerat una dintre cele șapte minuni ale României”, așa descriu jurnaliștii englezi castelul de la Hunedoara.

Advertisement

Unul dintre cele mai vizitate și admirate locuri istorice din România

Construit în secolul al XV-lea de către Ioan (Iancu) de Hunedoara, Castelul Corvinilor este renumit nu doar pentru arhitectura sa gotică impresionantă, ci și pentru istoria sa fascinantă. Impunătorul edificiu medieval din municipiul de pe Cerna a mai fost cooptat, de-a lungul timpului, și în alte clasamente al celor mai frumoase castele din lume, fiind situat și în „top 10 destinații de basm din Europa”.

La acest moment, Castelul Corvinilor se află în cea de-a doua etapă a proiectului de restaurare și conservare, derulat de Primăria Hunedoara, cu o valoare de șase milioane de euro – bani europeni obținuți prin PNRR, și care vizează obiectivele din incinta monumentului istoric ce nu au putut fi incluse în prima etapă de restaurare. Lucrările de restaurare continuă și nu împiedică accesul publicului, întrucât sunt desfășurate pe secțiuni.

Considerat „Legenda vie a Transilvaniei”, Castelul Corvinilor atrage anual sute de mii de turiști din țară și din întreaga lume. Anul trecut, spectaculosul monument medieval de la Hunedoara a avut peste 380.000 de vizitatori.

 

Advertisement

Top 10 cele mai spectaculoase castele din Europa

Locul 10: Palatul Schönbrunn din Viena, Austria

Locul 9: Fortăreața Akershus din Oslo, Norvegia

Locul 8: Palatul Pena din Sintra, Portugalia

Locul 7: Castelul Trakai, Lituania

Advertisement

Locul 6: Castelul Alcázar din Segovia, Spania

Locul 5: Castelul Conwy, din Țara Galilor

Locul 4: Castelul Neuschwanstein, Germania

Locul 3: Castelul Corvinilor din Hunedoara, România

Locul 2: Castelul Eilean Donan, Scoția

Advertisement

Locul 1: Castelul Chambord, Franța

Sursa: www.express.co.uk
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate