Actualitate
Controale privind modul de gestionare a materialului lemnos. Amenzi în valoare de 40.000 de lei
Amenzi în valoare de 40.000 de lei au fost aplicate în urma unor controale efectuate de polițiști din cadrul I.P.J. Hunedoara – Biroul Pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Timișoara, privind modul de exploatare, gestionare, depozitare și transport a materialului lemnos.
Controalele au fost efectuate la diferiți operatori economici și transportatori de pe raza municipiului Orăștie și a comunelor Beriu și Orăștioara de Sus. Acțiunea polițiștilor s-a încheiat cu aplicarea a șapte sancțiuni contravenționale, în valoare de 40.000 de lei. De asemenea, s-au confiscat 49 mc material lemnos, de diferite specii și sortimente, în valoare de aproximativ 30.000 de lei.
“În urma verificării unui operator economic cu sediul în comuna Orăștioara de Sus, polițiștii au constatat nereguli în ceea ce privește modul de primire, depozitare și valorificare a materialului lemnos. În acest caz, a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă de 15.000 lei și a fost dispusă măsura complementară de confiscarea a aproximativ 40 mc material lemnos, specia molid, în valoare estimativă de 26.000 de lei. Un alt operator economic, cu sediul în comuna Beriu, a fost sancționat cu o amendă de 8.000 de lei. Simultan, polițiștii au luat măsura complementară de confiscare a aproximativ 3 mc lemn de foc, specia fag, în valoare de aproape 800 de lei. O a treia firmă, din comuna Beriu, a fost sancționată contravențional cu o amendă de 10.000 de lei. De asemenea, a fost dispusă măsura complementară de confiscare a circa 3 mc lemn rotund, specia fag, în valoare estimativă de 900 de lei. Un al patrulea operator economic, cu sediul în municipiul Orăștie, a fost sancționat contravențional cu 5.000 de lei”, a informat IPJ Hunedoara.
Acțiunea polițiștilor a vizat atât persoanele juridice, cât și transportatorii. În acest sens, în comuna Beriu a fost identificat un bărbat, de 55 de ani, care nu a respectat prevederile legale privind trasabilitatea materialului lemnos. „Potrivit verificărilor, acesta ar fi transportat cu un tractor, prevăzut cu remorcă, aproape trei metri cubi cherestea din specia molid (grinzi), fără documente legale de proveniență. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.000 de lei, iar materialul lemnos, în valoare estimativă de 2.680 de lei, a fost confiscat. Un alt bărbat, de 20 de ani, domiciliat în municipiul Orăștie, a fost identificat în timp ce transporta cu un atelaj hipo o cantitate de 0,798 mc lemn de foc din specia gorun, fără documente legale de proveniență. Acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.000 de lei, iar materialul lemnos, în valoare estimativă de 220 de lei, a fost confiscat”, a mai informat IPJ Hunedoara.
Actualitate
Unirea DMO, liderul din Liga 4, la prima înfrângere
Sezonul regular din Liga 4 de fotbal Hunedoara se află în plină desfășurare. Ultima etapă disputată, cea de-a XIII-a, a adus câteva rezultate interesante.
Geoagiu se apropie la trei puncte
Cel mai așteptat meci al rundei a fost cel dintre cea de-a patra clasată, Retezatul Hațeg, și liderul neînvins al competiției, Unirea DMO. După un meci disputat, cei de la Hațeg au învins cu 1-0, unicul gol al meciului fiind înscris în debutul jocului, de Iulian Tecsi (4), oaspeții terminând jocul în inferioritate numerică, după ce Andrei Cobliș (85) a fost eliminat pentru două cartonașe galbene. În urma acestui rezultat ambele echipe își păstrează pozițiile în clasament, Unirea DMO rămânând la 34 de puncte, în vreme ce Retezatul are 25. De acest rezultat a profitat ocupanta poziției secunde, Gloria Geoagiu, care s-a apropiat la doar trei puncte de primul loc, după victoria, cu 7-0, de acasă, în fața penultimei clasate, CSM Deva (3 puncte). Geoagiu a avut 3-0 la pauză, prin reușitele lui Silviu Mureșan (14, 40) și Claudiu Marcu (34), au majorat diferența prin Claudiu Marcu (71) și au avut un forcing pe final, când au mai punctat prin Claudiu Marcu (88), Alexandru Juncan (90+1) și Silviu Mureșan (90+2).
Orăștia urcă în clasament
Pe poziția a treia se menține, cu 26 de puncte, Aurul Brad, după victoria de pe terenul celei de-a zecea clasate, Șoimul Băița (10 puncte), cu scorul de 2-0, golurile învingătorilor fiind înscrise în repriza a doua de Mihai Leaha (49) și Ionuț Filipaș (80). În schimb a urcat în clasament Dacia Orăștie, după victoria, la limită, cu 1-0, pe teren propriu, în fața celor de la CSM Vulcan. Golul victoriei celor de la Orăștie, care, cu 13 de puncte și golaveraj +16, au urcat pe cinci, la doar două “lungimi” de poziția a patra, ultima care permite prezența în Final Four, la finalul căruia cîștigătoarea va reprezenta județul Hunedoara va juca în barajul de promovare în Liga 3, a fost marcat, în minutele de prelungire de către Sebastian Tatulea (90+3). Vulcanul, cu 18 puncte și golaveraj +7 după această înfrângere, a coborât pe opt.
Simeria, semieșec pe teren propriu
Un rezultat surprinzător s-a înregistrat în meciul CFR Simeria – Victoria Călan, scor 2-2. Oaspeții, care sunt pe locul 9, cu 14 puncte, au condus la pauză cu 1-0, prin golul lui Jan Kalanyos (45) și și-au dublat avantajul imediat după reluare, prin Cristian Mailat (48). Gazdele au redus din handicap prin Devis Cicălău (67), același jucător aducând egalarea în minutele de prelungire (90+5), iar după această remiză Simeria, cu 23 de puncte și golaveraj – 5, coboară pe șase. În schimb pe șapte, cu 18 puncte și golaveraj +9, a urcat Inter Petrila, după victoria de pe terenul ultimei clasate, Minerul Uricani (0 puncte), cu scorul de 6-0. Adrian Duma (8) și Adrian Marioane (9) au stabilit scorul la pauză, în mitanul secund mai punctând Adrian Marioane (57,71), Bogdan Matei (68) și Adrian Duma (82). Etapa viitoare se joacă la sfârșitul acestei săptămâni.
Actualitate
Bărbat reținut, după ce ar fi furat bani din casa unui pensionar
Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, din Hațeg, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi furat 3.000 de lei din locuința unui pensionar, banii fiind ținuți într-o cutie.
Fapta a fost semnalată la numărul unic de urgență 112, la data de 8 noiembrie a.c., de o nepoată a vârstnicului. Femeia a reclamat faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns în curtea imobilului bunicului său, de 69 de ani.
Polițiștii l-au identificat pe suspect. „Din primele verificări a reieșit faptul că, profitând de neatenția persoanei vătămate, o persoană necunoscută ar fi pătruns într-una din încăperile locuinței, de unde ar fi sustras 3.000 de lei (aflați într-o cutie). Cercetările au fost continuate de polițiștii Formațiunii de Investigații Criminale Hațeg, care au identificat prezumtivul autor al furtului, un bărbat de 39 de ani, din localitate”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 20 noiembrie, să fie prezentat procurorului de caz, cu propuneri corespunzătoare.
Actualitate
Avertizare meteo, actualizată. Cod galben de vânt și ninsori în județ, până joi dimineață
Meteorologii au actualizat atenționarea Cod galben, valabilă în intervalul 20 noiembrie, ora 20:00 – 21 noiembie, ora 10:00, pentru mai multe județe din țară, inclusiv Hunedoara.
În această perioadă, sunt așteptate ninsori și intensificări ale vântului, cu posibile efecte deosebit de periculoase, mai ales la munte.
Fenomenele vizate sunt ninsori cu depunerea unui strat de zăpadă consistent, precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului care vor atinge rafale de 50…60 km/h în Carpații Occidentali și de 70…90 km/h în Carpații Meridionali și Orientali, ce vor duce la viscol.
Reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara au pus la dispoziție un număr de telefon la care pot fi sesizate problemele întâmpinate în trafic din cauza vremii.
„Responsabilii din cadrul Consiliului Județean Hunedoara se află în contact permanent cu operatorii desemnați să intervină pentru activitățile de deszăpezire pe drumurile județene. Problemele întâmpinate în trafic pe drumurile județene pot fi semnalate la numărul de telefon: 0737 553 971. Se recomandă cetățenilor să evite deplasările în zonele afectate, în special în zona montană, unde riscurile de viscol sunt semnificative. Conducătorii auto sunt sfătuiți să aibă precauție pe drumurile montane și să își echipeze corespunzător autovehiculele pentru condiții de iarnă. Vă recomandăm să urmăriți prognozele meteo actualizate și să respectați indicațiile autorităților pentru a vă proteja pe dumneavoastră și pe cei din jur”, au transmis reprezentanții CJ Hunedoara.
Sursa foto: CJ Hunedoara
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
ANAF: Contribuabilii mici au obligația de a depune Declarația D406 (SAF-T), de la 1 ianuarie 2025
-
Actualitatecu o zi in urma
Șofer prins băut la volan și accident ușor cu victimă minoră în Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Operațiunea „TRACK&BUS” în județul Hunedoara: acțiuni pentru verificarea legalității transportului public de mărfuri și persoane
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Gimnastele din Deva, din nou în topul național
-
Economiccu 24 de ore in urma
Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 5,59% pe an
-
Actualitatecu o zi in urma
Restricții pe autostrada A1 Deva – Nădlac, timp de o lună
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier pe strada Jieț din Petrila: patru persoane, între care doi copii, au fost rănite
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Incendiu violent la o casă din Aurel Vlaicu