Actualitate
Rețele Electrice România oferă furnizorilor o nouă platformă modernă pentru accesarea datelor de consum ale clienților

Rețele Electrice România a implementat o platformă informatică modernă care pune la dispoziția tuturor furnizorilor de energie electrică datele de consum ale clienților din cele 11 județe aflate în aria sa de responsabilitate, astfel încât furnizorii să își poată eficientiza activitatea prin accesul la date de măsură actualizate.
Platforma preia datele a peste 1,6 milioane de contoare inteligente și le pune zilnic la dispoziția furnizorilor, pentru clienții pe care aceștia îi au în portofoliu, pe măsură ce acestea devin accesibile în baza de date a Rețele Electrice. Furnizorii au astfel acces direct la datele măsurate de către contoarele de energie electrică, în format primar ce poate fi cu ușurință prelucrat, beneficiind de flexibilitate în analiza, gestionarea și procesarea informațiilor.
În consecință, furnizorii de energie electrică beneficiază de acces constant la date de măsură actualizate, precum și la curbe de sarcină, ceea ce permite realizarea unor prognoze mai exacte și mai rapide privind consumul sau producția de energie. Accesul continuu la aceste date facilitează reacția promptă la fluctuațiile pieței, optimizarea proceselor interne și luarea de decizii informate, bazate pe date actuale, cu un grad mai ridicat de granularitate.
În plus, datele de măsură permit detectarea mai eficientă a anomaliilor în consum, personalizarea ofertelor în funcție de profilul clienților și îmbunătățirea gradului de acuratețe a facturării, reducând discrepanțele și erorile. Aceste beneficii contribuie la o gestionare mai eficientă a resurselor și la creșterea satisfacției clienților.
Platforma folosește tehnologii de ultimă generație în zona de data streaming, compatibile cu soluțiile cloud, permițând gestionarea unui volum mare de date într-un mod flexibil și scalabil. Sistemul beneficiază de un nivel înalt de protecție a datelor, prin tehnologii avansate care garantează confidențialitatea și integritatea informațiilor. De asemenea, utilizarea unui software de tip open source și a unor solutii avansate pentru colectarea datelor asigură nu numai transparența tehnologică față de toți furnizorii, ci și compatibilitatea pe termen lung și adaptabilitatea la eventuale schimbări în viitor.
Echipa Rețele Electrice România a transmis furnizorilor informațiile privind acest serviciu, specificația tehnică detaliată, precum și modalitățile de asigurare a accesului doar de către persoane autorizate pentru a respecta confidențialitatea, integritatea și disponibilitatea datelor. În continuare, echipele de specialitate ale Rețele Electrice România vor răspunde la cererile de informații tehnice suplimentare, astfel încât beneficiile utilizării platformei să fie disponibile tuturor furnizorilor care doresc să își eficientizeze activitatea.
Companiile de distribuție a energiei electrice, parte a grupului PPC în România, au fuzionat sub numele Rețele Electrice România. Noua societate asigură în continuare serviciul de distribuție a energiei electrice în București și judetele Ilfov, Giurgiu, Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și Arad. Clienții vor continua să beneficieze de servicii pe care le vom îmbunătăți continuu, de tehnologii avansate în distribuția de energie electrică și de soluții digitale tehnice și pentru interacțiunea cu compania.
Rețele Electrice România operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de compania Rețele Electrice România numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.
Actualitate
Numărul pensionarilor din Petroșani crește ușor, dar inegalitățile persistă

Municipiul Petroșani înregistrează în 2024 o ușoară creștere a numărului de pensionari, pe fondul îmbătrânirii populației și al modificărilor legislative din sistemul public de pensii. Potrivit datelor oficiale, anul acesta sunt înregistrați 11.411 pensionari, cu peste 350 mai mulți decât în 2023, când figurau 11.059 persoane. Cu toate acestea, cifra rămâne sub nivelul din 2022 (11.558), ceea ce evidențiază o evoluție oscilantă în ultimii ani.
O analiză pe ultimul deceniu arată că populația pensionară s-a menținut, în general, între 11.700 și 11.900 de persoane, cu un vârf atins în 2017, când Petroșaniul avea 11.972 de pensionari.
Din totalul pensionarilor din 2024, majoritatea – 8.706 persoane – beneficiază de pensie pentru limită de vârstă. Alte 1.232 de persoane primesc pensii de invaliditate, 1.251 sunt beneficiare ale pensiei de urmaș, iar 222 primesc pensii anticipate.
Pensia medie a crescut, dar discrepanțele rămân
În ceea ce privește veniturile, pensia medie a crescut semnificativ, de la 3.741 lei în 2023 la 4.125 lei în 2024, în urma indexărilor legale și a ajustării punctului de pensie. Pensia minimă garantată a fost, de asemenea, majorată – de la 1.125 lei la 1.281 lei.
Cu toate acestea, aproximativ 1.572 de pensionari din Petroșani trăiesc cu pensia minimă, ceea ce indică faptul că un segment important al populației vârstnice se confruntă în continuare cu dificultăți financiare.
Datele mai arată că 6.664 de pensionari primesc o pensie sub nivelul mediu de 4.125 lei, în timp ce doar 4.747 depășesc acest prag. Această distribuție inegală subliniază discrepanțele existente în sistemul de pensii, între cei cu contribuții mari și constante și cei care, din diverse motive, au acumulat venituri mai mici pe parcursul vieții active.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Avem fotbal și în weekend-ul de Paște

Fotbalul nu intră în vacanță în județul Hunedoara, fiind programate meciuri și în weekend-ul de Paște. Este drept că nu se joacă duminică, dar pentru vineri și sâmbătă există o ofertă atractivă.
Corvinul se vede pe Youtube
Balul este deschis de divizionara secundă Corvinul Hunedoara, care va primi vizita celor de la Metalul Buzău. Partida contează pentru etapa a IV-a a grupei A din play-out, este programată vineri, 18 aprilie, începând cu ora 11:00, și va fi transmisă în direct pe canalul de Youtube al Corvinului. Corvinul conduce în grupă, cu 35 de puncte și nu mai are grijile retrogradării Buzoienii sunt pe trei, cu 29 de puncte, și mai au nevoie de unul singur pentru a evita orice alte calcule în privința retogradării.
Meci tare la Lupeni
Tot vineri, 18 aprilie, dar de la ora 17:00, Minerul Lupeni va primi vizita celor de la Politehnica Timișoara, într-un meci contând pentru etapa a V-a din play-off-ul seriei 9 din Liga 3. Trupa din Vale ocupă poziția secundă, cu 38 de puncte, iar bănățenii sunt primii, cu 44, aceste locuri asigurând, după cele nouă etape din play-off, calificarea în semifinalele barajului de promovare în Liga 2. La ora începerii acestei partide, va fi știut rezultatul meciului Progresul Pecica (34 de puncte) – CSC Ghiroda (35), care se joacă de la ora 14:00. În seria 8, dar în play-out, în etapa a cincea, ultima a turului, Jiul Petroșani, care este pe primul loc, cu 30 de puncte, se deplasează la Viitorul Dăești, locul 3, cu 24 de puncte, meciul fiind programat tot vineri, de la ora 17:00. Se mai joacă, de la ora 15:00, partida Aro Câmpulung (22p) – Vulturii Fărcășești (29), iar Gilortul Cărbunești (18p) stă. De aici retrogradează ultima clasată, dar e posibil ca și penultima să ia drumul eșalonului inferior.
Finală în Liga 4
Sâmbătă, 19 aprilie, de la ora 11:00, sunt programate meciurile din ultima etapă a sezonului regular din Liga 4. Capul de afiș este finala pentru locul 4, care duce în Final Four, de unde câștigătoarea va reprezenta județul în barajul de promovare în Liga 3 cu Mehedințiul, Retezatul Hațeg, cu 38 de puncte, va primi vizita celor de la Dacia Orăștie, care au 37. Liderul Unirea DMO, joacă la Șoimul Băița, iar a doua clasată, Gloria Geoagiu, primește vizita echipei de pe trei, Aurul Brad, formațiile de pe podium fiind, deja, calificate în Final Four. Runda mai programează meciurile CFR Simeria – CSM Vulcan, Inter Petrila – CSM Deva și Minerul Uricani – Victoria Călan.
Actualitate
Tradiția și datinile românești pentru încondeierea ouălor de Paște – artă, credință și identitate

În cultura populară românească, oul de Paște nu este doar un simbol al Învierii, ci și o adevărată operă de artă. Încondeierea ouălor, practicată de sute de ani în satele din Bucovina, Maramureș, Țara Hațegului, dar și în alte zone etnografice ale țării, este una dintre cele mai rafinate și spectaculoase tradiții românești legate de Sărbătorile Pascale.
Această îndeletnicire presupune nu doar îndemânare și simț artistic, ci și o profundă încărcătură simbolică și spirituală. Fiecare linie, fiecare motiv desenat pe coaja oului are o semnificație. De exemplu, crucea simbolizează jertfa lui Hristos, spirala semnifică eternitatea, iar brâul sau „calea rătăcită” – drumul vieții. Culorile nu sunt nici ele alese întâmplător: roșul evocă sângele Mântuitorului, negrul suferința, galbenul lumina divină, iar verdele renașterea naturii.
Tehnica tradițională folosește ceară de albine, pensule fine sau „chișițe” (instrumente speciale de încondeiat), și vopsele naturale. Oul este încondeiat în mai multe etape, prin aplicarea succesivă a cerii și scufundarea în culori din ce în ce mai închise. La final, ceara este îndepărtată, lăsând la vedere un model delicat și plin de semnificație.
Pe lângă frumusețea estetică, încondeierea ouălor este și un ritual de purificare și comuniune. În multe sate, femeile se adună în Joia Mare sau Sâmbăta Paștelui și lucrează împreună, într-o atmosferă de liniște, rugăciune și respect pentru moștenirea strămoșească. Transmiterea meșteșugului de la bunici la nepoți este o parte esențială a acestei tradiții, iar în unele localități se organizează și ateliere sau târguri dedicate artei ouălor încondeiate.
Astăzi, ouăle încondeiate au depășit granițele țării, fiind apreciate și expuse în muzee internaționale sau colecții private. Cu toate acestea, ele rămân, în esență, mărturii vii ale identității românești, dovezi ale unei legături profunde între om, credință, natură și frumos.
În fiecare ou încondeiat se ascunde o poveste – despre sacrificiu, iubire, speranță și renaștere. O poveste care, de Paște, ne aduce mai aproape de ceea ce înseamnă cu adevărat să fim români.
Când se vopsesc, de fapt, ouăle de Paște? Tradiții, simboluri și semnificații din Joia și Vinerea Mare
În inima tradiției ortodoxe, ouăle de Paște capătă o simbolistică profundă, iar momentul vopsirii lor nu este lăsat la întâmplare. Potrivit obiceiurilor străvechi, Joia Mare din Săptămâna Patimilor este ziua rânduită pentru această activitate, fiind asociată nu doar cu pregătirea gospodăriei, ci și cu o curățenie lăuntrică a sufletului.
Joia Mare – între curățenie, rugăciune și culoare
În Joia Mare, zi ce amintește de Ultima Cină și instituirea Sfintei Împărtășanii, credincioșii obișnuiesc să se dedice curățeniei în casă, pregătirii mâncărurilor tradiționale și, mai ales, vopsirii ouălor. Tradiția spune că ouăle vopsite în această zi sunt binecuvântate, având o rezistență sporită – până la 40 de zile – dar și puteri tămăduitoare.
În mediul rural, dar și în multe familii din mediul urban care păstrează obiceiurile, femeile încep dis-de-dimineață pregătirea ouălor. Se folosesc vopsele naturale – din coji de ceapă, sfeclă roșie, frunze de nuc sau cimbrișor – iar unele gospodine aleg să încondeieze ouăle cu ceară de albine, păstrând motive tradiționale transmise din generație în generație.
Vinerea Mare – zi de doliu, nu de sărbătoare
În contrast, Vinerea Mare, cunoscută și ca Vinerea Patimilor, este o zi de profundă tristețe, în care Biserica amintește de Răstignirea și moartea Mântuitorului. Este o zi în care creștinii postesc cu strictețe, participă la slujbele Deniei și se cufundă în reculegere.
Din acest motiv, tradiția interzice orice activitate considerată festivă, printre care și vopsirea ouălor. Actul vopsirii, plin de culoare, speranță și simboluri pascale, nu se potrivește cu atmosfera de doliu profund al Vinerii Mari. Astfel, cei care respectă datinile evită cu strictețe această practică în această zi.
FOTO: ARHIVĂ
- Actualitatecu 2 zile in urma
Devean condamnat la închisoare pentru refuzul prelevării de probe biologice, depistat și încarcerat de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Municipiul Deva are și al doilea viceprimar. Irinel Faur (PNL), ales în această funcție
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic de 530 de tone, în drum spre Termocentrala Mintia: restricții de trafic pe DN 7 și A1
- Actualitatecu o zi in urma
Percheziții în mai multe localități din județ, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO: Reținut de polițiști, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice
- Actualitatecu 3 zile in urma
Program special de Paște la „Aqualand” Deva: Facilități pentru toate vârstele în minivacanța de sărbătorile pascale
- Actualitatecu 3 zile in urma
Concursul Internațional “Tinerii în pădurile Europei – YPEF”: Record de echipe participante în acest an la faza judeţeană
- Actualitatecu 2 zile in urma
Viteză, alcool și droguri la volan: peste 8.300 de sancțiuni în județul Hunedoara. Poliția intensifică acțiunile pentru prevenirea accidentelor grave