Actualitate
Aproximativ 380 de misiuni și intervenții, în prima săptămână din 2025. 10 incendii, înregistrate
Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara au participat la 379 de misiuni și intervenții, în primele șapte zile ale anului 2025.
Echipajele SMURD au intervenit la 312 cazuri pentru acordarea ajutorului medical de urgență, iar în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara s-a acționat în 34 de situații.
“În aceste șapte zile, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 10 incendii, de o amploare mai mică. Două dintre ele s-au produs în Romos și Geoagiu, la coșurile de fum ale caselor de locuit. Din fericire, în urma acestor evenimente nu au existat victime, însă pagubele materiale au fost semnificative”, au informat reprezentanții ISU Hunedoara.
De asemenea, echipajele operative au gestionat prompt șase situații de urgență generate de producerea accidentelor rutiere. Din fericire, nici în aceste cazuri nu s-au înregistrat victime.
În această perioadă, pompierii au desfășurat 11 activități de patrulare, informare preventivă și recunoaștere în teren, trei dintre acestea având loc în stațiunile montane Straja, Parâng și Râușor, iar în alte șase situații s-a acționat în sprijinul comunității.
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate. Nu uitați că puteți consulta platforma națională de pregătire în situații de urgență prin accesarea linkului https://fiipregatit.ro. De asemenea, informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență găsiți și pe aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Actualitate
Proiect economic în Petrila: hale de producție și servicii pe teren concesionat
Consiliul Local Petrila a aprobat, în cadrul ședinței din 28 noiembrie 2024, concesionarea prin licitație publică a unui teren de 5.105 mp, situat în intravilanul orașului. Decizia deschide calea pentru dezvoltarea unei hale de producție și a unor servicii conexe, răspunzând solicitării venite din partea SC C&F WALNUTS S.R.L.
Compania intenționează să își extindă capacitatea de procesare prin construcția unor facilități moderne, care vor include spații de birouri și o parcare destinată activităților specifice. Terenul, înscris în Cartea Funciară nr. 66518 și clasificat ca „curți construcții,” face parte din domeniul privat al Unității Administrativ-Teritoriale Petrila.
Licitația va porni de la o redevență anuală minimă de 5.436,2 lei (fără TVA), iar contractul de concesiune va avea o durată inițială de 25 de ani, cu posibilitatea prelungirii până la 49 de ani.
Planul SC C&F WALNUTS S.R.L. prevede construirea unei unități de procesare a materiei prime pentru realizarea de produse inovatoare, continuând activitățile deja existente pe o parcelă vecină, aflată în concesiunea companiei.
Proiectul a primit toate avizele necesare, inclusiv cele ale comisiilor economice, juridice și de urbanism, și a fost susținut de un raport de evaluare realizat de un expert autorizat. De asemenea, Agenția Națională pentru Resurse Strategice a confirmat că terenul nu este implicat în infrastructura națională de apărare, eliminând orice restricții legale.
Această investiție promite să dinamizeze economia locală, oferind noi oportunități de dezvoltare industrială în Petrila.
Actualitate
Încălțăminte de peste 320.000 de lei depistată în trei autoutilitare pe autostrada A1 (Nădlac- Deva) și pe DN 7 (Arad-Nădlac)
Peste 6.500 de perechi de încălțăminte, aduse în Slovacia, au fost confiscate de polițiștii de frontieră împreună cu lucrători ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Deva, în urma unui control efectuate pe A1 Nădlac -Deva și pe DN 7 Arad -Nădlac.
Polițiștii aveau suspiciuni cu privire la legalitatea transportului și au luat legătura cu reprezentanți ai Direcției Regionale Antifraudă Deva, mărfurile fiind confiscate.
“Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac împreună cu lucrători din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Deva au reținut în vederea confiscării 6.520 de perechi de încălțăminte transportate de trei cetățeni români. În data de 07.01.2025, pe comunicația DN7 Arad-Nădlac, respectiv pe A1 Nădlac – Deva, sensul de mers din Ungaria către România, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale nesistematice și aleatorii. În cadrul acestora, au fost opriți pentru control trei cetățeni români, șoferi ai unor autoutilitare înmatriculate în România, ce transportau încălțăminte din Slovacia în România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, colegii noștri au luat legătura cu reprezentanți ai Direcției Regionale Antifraudă Deva, care au procedat la reținerea în vederea confiscării a 6.520 de perechi de încălțăminte, în valoare estimată de 326.000 RON”, a informat Poliția de Frontieră.
Actualitate
Cod galben de vânt și viscol la munte
Meteorologii au emis noi atenționări de intensificări ale vântului și viscol la munte, printre județele vizate fiind și Hunedoara.
Prima avertizare Cod galben este valabilă vineri, 10 ianuarie, de la ora 06:00 până la 14:00. „Local și temporar vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50…60 km/h în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și vestul Olteniei. În Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 70…80 km/h și va fi viscol”, a informat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
A doua atenționare este în vigoare vineri, 10 ianuarie, de la ora 14:00 până la ora 23:00. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50…70 km/h în sudul Banatului, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Olteniei și sud-vestul Munteniei. La munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 70…90 km/h și va fi viscol.
ANM notează că în a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă (10/11 ianuarie) vor mai fi intensificări ale vântului, cu viteze de 40…50 km/h la munte, precum și în sudul și estul teritoriului.
De asemenea, a fost emisă și o informare meteorologică de precipitații moderate cantitativ, ninsori la munte, în vigoare vineri dimineață, de la ora 06:00 până la ora 10:00. „În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații moderate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie în zona joasă din Banat, Crișana și Moldova, mixte în Maramureș și Transilvania și predominant ninsoare în zonele de deal și munte unde se va depune strat nou de zăpadă. În celelalte regiuni vor fi ploi slabe și doar pe alocuri lapoviță sau ninsoare.Temperaturile maxime vor scădea semnificativ, vineri (10 ianuarie) în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar sâmbătă (11 ianuarie) și în celelalte regiuni, iar minimele vor deveni preponderent negative”, a mai informat ANM.
-
Actualitatecu o zi in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu 24 de ore in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Stiri nationalecu 23 de ore in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu o zi in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu o zi in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu o zi in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali
-
Actualitatecu o zi in urma
Noutăți din tabăra Corvinului
-
Actualitatecu o zi in urma
Hidrocentralele din Defileul Jiului, dezvoltare energetică sau sacrificiu ecologic?