Actualitate
O tânără de 17 ani și fiica ei în vârstă de nicio lună, date dispărute
O tânără, în vârstă de 17 ani, și fiica ei care are doar 20 de zile, sunt căutate de polițiști, fiind date în urmărire națională. Adolescenta ar fi plecat, împreună cu bebelușul ei, de la adresa la care locuia cu mama sa, în Deva, și nu s-a mai întors.
Polițiștii din Deva au fost sesizați, sâmbătă seară, în jurul orei 20:30, de o femeie cu privire la faptul că, fiica sa, Sara -Maria Fîc, în vârstă de 17 ani, a părăsit adresa unde locuiesc fără forme legale, din Deva, și nu s-a mai întors acasă, fiind însoțită de către fiica sa, în vârstă de 20 de zile. „Minora Fîc Medeea -Maria, în vârstă de 20 de zile, are aproximativ 3,5 kg, greutate, 60 cm înălțime, ochi albaștrii, părul blond-roșcat, ten deschis. Pe ceafă are un semn particular sub forma unei pete roșiatice”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Deva au luat legătura telefonic cu tânăra care le-a relatat că s-ar afla pe raza municipiului Deva, în siguranță, împreună cu fiica și nu dorește să se întoarcă la adresa unde a locuit împreună cu mama sa. “Minora a refuzat să furnizeze detalii cu privire la adresa exactă unde se află”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Poliţiştii au demarat activități specifice de căutare și investigative, în vederea găsirii celor două, care au fost date în urmărire națională.
Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla cele în cauză, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
Au rămas, în toiul iernii, fără agoniseala de o viață. Apel la ajutor pentru o familie din satul Bucium – Orlea
O familie din satul hunedorean Bucium-Orlea, comuna Sântămăria-Orlea, trece prin momente grele. Gospodăria lor a fost cuprinsă, vineri, de flăcări care le-au mistuit agoniseala de-o viață. Incendiul puternic a afectat grav casa în care locuiau, dar și o anexă, iar patru animale – două vaci și doi porci, au pierit. Un apel umanitar a fost lansat pe rețeaua de socializare către toți cei care doresc și pot să ajute.
Incendiul, ce a cuprins gospodăria din satul Bucium -Orlea, s-a produs vineri după-amiază. Într-o clipă nefericită, munca de-o viață a unei familii a fost distrusă de foc.
Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale
Echipaje de intervenție formate din 20 pompieri militari din cadrul ISU Hunedoara au intervenit pentru stingerea flăcărilor. „La sosirea pompierilor ardea generalizat casa de locuit, garajul și anexele gospodăriei. Echipajele au intervenit de urgență cu cinc autospeciale de stingere cu apă și spumă, de medie și mare capacitate, o autospecială de primă intervenție și comandă, dar și cu o ambulanță SMURD. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită. Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 200 metri pătrați, iar intervenția promptă a pompierilor a salvat de la distrugere o parte importantă a casei. La sosirea pompierilor, într-o anexă cuprinsă de foc au fost găsite patru animale (două vaci și doi porci) care au murit din cauza efectelor incendiului”, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Pompierii care au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului fac parte din subunitățile ISU Hunedoara de la Deva, Bretea Română, Baru, Totești și de la Detașamentul de Pompieri Hunedoara al cărui comandant a coordonat intervenția. “La intervenția pentru stingerea focului, alături de pompierii militari au participat și lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din comuna Sântămăria – Orlea. După lichidarea incendiului, misiunea pompierilor a continuat pentru a pune în siguranță proprietatea prin eliminarea oricărei posibilități de reaprindere a flăcărilor, având în vedere că pe terenul gospodăriei se află o cantitate mare de material lemnos. Cauzele probabile care au determinat izbucnirea incendiului urmează să fie stabilite”, au mai transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Apel pentru ajutorarea familiei
Reprezentanții Primăriei comunei Sântămăria -Orlea au făcut un apel, pe rețeaua de socializare, la oamenii din comunitate care pot să întindă o mână de ajutor. “Haideți să ajutăm! Vineri, 10 ianuarie 2025, o familie din localitatea Bucium-Orlea, comuna Sântămăria-Orlea, a rămas în toiul iernii fără agoniseala de o viață. Casa și mai multe anexe gospodărești au fost distruse de incendiu și câteva animale au pierit. În astfel de momente, haideți să le fim alături și să dăm o mână de ajutor familiei Toncea Linu. Cei care doriți să ajutați financiar vă rugăm să o faceți în contul de mai jos sau direct la familie. Orice ajutor contează! Vă mulțumim!”, au transmis reprezentanții Primăriei comunei Sântămăria -Orlea.
Persoanele care doresc să sprijine familia greu încercată pot face donații în contul de mai jos:
Titular cont: TONCEA LINU
IBAN:RO45BRDE220SV83237062200
Moneda : Lei
Nume Bancă: BRD
Actualitate
Peste 70 de turiști, salvați de pe munte, în ultimele 24 de ore. Cinci apeluri pentru Salvamont Lupeni
Un număr de 72 de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, de către salvamontiști. Dintre acestea, 29 au fost transportate la spital, a informat, duminică, Salvamont România.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 70 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:
10 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov,
9 apeluri pentru Salvamont Voineasa,
6 apeluri pentru Salvamont Gorj,
5 apeluri pentru Salvamont Lupeni,
5 apeluri pentru Salvamont Caraș Severin-Muntele Mic,
5 apeluri pentru Salvamont Cluj,
4 apeluri pentru Salvamont Predeal,
4 apeluri pentru Salvamont Prahova,
4 apeluri pentru Salvamont Maramureș,
4 apeluri pentru Salvamont Sibiu,
3 apeluri pentru Salvamont Harghita,
3 apeluri pentru Salvamont Alba,
2 apeluri pentru Salvamont Județul Brașov,
2 apeluri pentru Salvamont Mureș,
2 apeluri pentru Salvamont Bihor,
2 apeluri pentru Salvamont Neamț.
“În cazul acestor intervenții au fost salvate 72 de persoane. Dintre acestea, 29 au fost transportate cu Ambulanțele SAJ, SMURD sau SALVAMONT pentru transport la spital, iar restul au primit acordul să fie transportate cu mașinile aparținătorilor. S-au primit și 67 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile”, au informat reprezentanții Salvamont România.
Sursa foto: Salvamont România-Dispeceratul Național Salvamont
Actualitate
Reguli mult mai stricte pentru promovarea în Liga 3
Pentru a participa la barajele de promovare în eșalonul terț, campioanele din Liga 4 au parte în 2025 de noi reglementări stricte din partea Federației Române de Fotbal (FRF) Echipele care râvnesc la accederea în Liga 3 trebuie să îndeplinească noile cerințe impuse în cadrul Regulamentului privind organizarea și desfășurarea jocurilor de baraj pentru promovarea pe a treia scenă fotbalistică.
Cerințe ce trebuie îndeplinite
Pentru a putea participa la baraj, echipele campioane județene trebuie să îndeplinească următoarele criterii: 1. Deținerea certificatului CIS, eliberat de Ministerul Tineretului și Sportului/ANS; 2. Obținerea minimum a categoriei III (Bronze) în cadrul evaluării Centrelor de Copii și Juniori Fotbal Amator. În plus, Asociațiile Județene de Fotbal (AJF) trebuie să aibă cel puțin cinci cluburi afiliate care să fi obținut aceeași categorie în cadrul evaluării. Legat de cluburile afiliate, aici intră și cele care au activitate doar la nivel de copii și juniori. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, echipa campioană va pierde dreptul de a participa la baraj, iar adversara sa va promova direct în Liga a III-a. Pentru a obține certificarea necesară, cluburile trebuie să îndeplinească cerințe stricte în șase domenii: 1. Organizarea Centrului de copii și juniori – Documente precum organigrama și lista personalului angajat; 2. Echipe și jucători – Minimum două echipe de juniori (U7 – U13) înscrise în competiții oficiale organizate de AJF; 3. Staff tehnic – Cel puțin un antrenor cu Licență C sau superioară; 4. Staff suport – Angajarea unei persoane instruită medical pentru primul ajutor; 5. Infrastructură – Utilizarea unui teren de dimensiuni reduse și a minimum două vestiare funcționale; 6. Antrenamente și meciuri – Minimum două activități săptămânale (antrenamente/meciuri) pentru fiecare echipă.
La AJF Hunedoara nu ar fi probleme
Legat de echipele din județul nostru, Cristian Petrean, președintele AJF Hunedoara, a venit cu câteva precizări pe această temă. “În luna septembrie am avut o întâlnire cu reprezentanții cluburilor afiliate la AJF Hunedoara, în care am expus noile cerințe. Pe 16 ianuarie ne vom întâlni, din nou, la Hunedoara, pe aceeași temă, semn că nu este de glumit cu acest aspect. Ar fi o mare rușine să nu avem cinci cluburi care să îndeplinească standardele respective și, apoi, să urmeze procedura de certificare. La ora actuală avem, la nivelul Ligii 4 de seniori, cinci astfel de cluburi fiind vorba despre Aurul Brad, Retezatul Hațeg, Dacia Orăștie, CFR Simeria și CSM Deva și, din informațiile pe care le am, lucrează pe această temă și cei de la Unirea DMO, lideri în campionat. De asemenea, îndeplinesc standardele pentru certificarea „Bronze” și trei cluburi cu activitate exclusivă la copii și juniori, fiind vorba despre Viitorul Șoimuș, Școala de Fotbal „Damian Militaru” Petroșani și Stars Academy Călan”, a declarat Cristian Petrean, președintele AJF Hunedoara.
În barajul de promovare pentru Liga 3 campioana județului Hunedoara va juca cu cea din Arad.
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Ormindea
-
Actualitatecu 6 ore in urma
INSP – Informare privind Metapneumovirusul uman (HMPV). Este un virus respirator obișnuit
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Tarife majorate, de la 1 ianuarie. Cât de scumpă este apa și canalizarea la Deva, comparativ cu alte zone din țară
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Casa Județeană de Pensii, anunț pentru cei care primesc pensiile pe carduri
-
Actualitatecu o zi in urma
Cinci atracții turistice din județul Hunedoara, în competiția „Destinația Anului”. Finaliștii, anunțați pe 25 ianuarie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Percheziții în trei județe, printre care și Hunedoara, într-un dosar de proxenetism. Mai multe tinere ar fi fost racolate pentru practicarea prostituției
-
Actualitatecu o zi in urma
Registrul Agricol – termene înregistrare: Devenii care au în proprietate terenuri agricole sau silvice și utilaje, obligați să le declare