Actualitate
Corvinul defilează în meciurile de pregătire
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/defileaza-1.jpg)
Aflați în cantonament la Mogoșoaia, cei de la Corvinul au jucat al doilea meci din stagiul de pregătire din sudul țării. Adversarii hunedorenilor au fost cei de la Progresul Spartac, echipa bucureșteană ocupând poziția secundă în seria 4 din Liga 3, cu mari șanse de accedere în play-off.
3-1 cu Progresul Spartac
Meciul cu Progresul Spartac a început în nota de dominare a hunedorenilor, care au deschis repede scorul, în minutul 8, prin Manolache, dintr-un penalty acordat la un fault al portarului advers asupra lui Vladici. Trupa lui Florin Maxim a controlat jocul în continuare și, în minutul 16, își dublează avantajul, prin reușita lui Pîrvulescu, bine lansat pe contraatac de Neacșa. Jocul a fost unul deschis, pe contre, iar cei care au marcat au fost, din nou, corviniștii, în minutul 45, prin Lehaire, cu un șut din marginea careului mare, după o angajare a lui Albino, hunedorenii intrând la pauză cu 3-0. La revenire, chiar dacă s-au efectuat mai multe schimbări, jocul rămâne deschis, ambele echipe având, în două rânduri fiecare, șanse de a înscrie, dar apărarea hunedoreană, la o poartă, și-a făcut datoria, iar la cealaltă șutul lui Bradu a fost puțin peste, iar execuția lui Loughrey a lovit transversala. De marcat s-a marcat pe final de joc, în minutul 81, când bucureștenii au redus din handicap, prin Dinache, care a înscris din apropiere, aceasta fiind primul gol primit de hunedoreni în meciurile de pregătire, iar scorul final al meciului jucat la Buftea a fost 3-1 pentru Corvinul.
Urmează meciul cu Clinceniul
În meciul cu Progresul Spartac pentru Corvinul au evoluat Ungureanu (46 Blaga) – Albino, Lică (46 Pop), Manolache (46 Loughrey) , Velisar (46 Maria) – Cărăruș, Grigore, Neacșa (61 Hergheligiu), Lehaire (46 Bradu) – Pîrvulescu, Vladic (46 Câmpan), iar pe bancă au rămas Predică, Ackovski și Apur, iar din lotul deplasat la Mogoșoaia mai fac parte portarii Mutuligă și Roșculeț și jucătorii de câmp Bordea, Gârbiță și Zanc. Meciul cu Progresul Spartac a fost al patrulea din această iarnă pentru Corvinul, după 2-0 la Simeria cu ACS Mediaș (locul 4 în seria 7 din Liga 3, cu șanse la play-off), 2-0 la Cluj cu Gloria Bistrița (locul 1 în seria 7 din Liga 3 și calificată în play-off) și 1-0, la Mogoșoaia, cu Farul U19. Al treilea și ultimul meci din cantonamentul din sudul țării va fi miecuri, 13 februarie, când Corvinul va întâlni pe LPS Clinceni, locul 9 în seria 4 din Liga 3, dacă nu apar modificări de ultim moment. La revenirea din cantonament Corvinul mai are programat un amical cu SCM Zalău (locul 1 din seria 10 a Ligii 3, cu șanse mari de play-off), pe 22 februarie, la Simeria.
Foto: Facebook Progresul Spartac
Actualitate
Oportunități de finanțare pentru administrațiile locale și companiile de utilități: întâlnire de lucru la Consiliul Județean Hunedoara
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/cj-hunedoara.jpg)
Astăzi, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat primari din județ, responsabili din cadrul administrațiilor locale, ai parcurilor industriale și ai companiilor de utilități publice.
Actualitate
Minerul Lupeni a transferat un internațional
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/Minerul-Lupeni.jpg)
Divizionara terță Minerul Lupeni este foarte activă pe piața transferurilor. La începutul acestei săptămâni formația din Valea Jiului a făcut două mutări spectaculoase.
Cu prezențe în poarta Liberiei
Este vorba despre un atacant venit de la o echipă din Liga 2 și de un portar străin. „Bine ai venit, Boison Wynney! Primul jucător pe care îl vom anunța astăzi este unul cu prezențe la o selecționată națională! Portarul spaniol de 26 de ani Boison Wynney de Souza, care reprezintă echipa națională de fotbal a Liberiei, sosește la Lupeni de la Gloria Ultra Dorohoi. Boison și-a lăsat amprenta în fotbalul european, evoluând în Spania și Grecia înainte de a ajunge în România în 2021. De atunci, și-a demonstrat talentul la Someșul Dej, FC Buzău, Ceahlăul Piatra Neamț și Progresul Spartac, devenind un nume respectat pe teren. Îi urăm mult succes în poartă echipei noastre”, au transmis luni, 10 februarie, pe Facebook, cei de la Minerul Lupeni legat de portarul în vârstă de 28 de ani, cu 7 prezențe în naționala Liberiei și care deține și cetățenia spaniolă.
Atacant cu meciuri în primul eșalon
“Bine ai venit Alexandru Popescu! Alex vine de la AFC Câmpulung Muscel 2022 și are o vastă experiență în fotbalul românesc, cu numeroase prezențe în Liga a 2-a și Liga a 3-a. De-a lungul carierei, a evoluat la echipe precum CSU Craiova, CS Mioveni, Dunărea Călărași și CSM Deva, demonstrând mereu determinare și profesionalism. Îi urăm mult succes în tricoul echipei noastre și suntem siguri că va aduce un plus de valoare”, au scris cei de la Minerul Lupeni pe pagina de socializare a clubului despre atacantul în vârstă de 27 de ani, care are în CV meciuri de SuperLigă la CS Universitatea Craiova și Academica Clinceni.
Cu șanse la play-off
Minerul Lupeni evoluează în seria 9 din Liga 3. Cu trei etape înainte de finalul sezonului regular, cei de la Lupeni ocupă poziția a cincea, prima din afara play-off-ului, însă sunt la egalitate de puncte, 25, cu formația de pe locul al patrulea, Poli Timișoara, diferența fiind făcută de un singur gol. De asemenea, Minerul este la două puncte de locurile doi și trei, CSC Ghiroda și Giarmata Vii și, respectiv, Progresul Pecica, și acestea fiind despărțite de golaveraj, și la cinci de liderul seriei, CSC Peciu Nou. În primul meci oficial al anului, pe 28 februarie sau 1 martie, Lupeniul joacă acasă cu Lotus Felix, locul șapte și la șase puncte de play-off. Urmează o deplasare la Gloria Cermei, antepenultima clasată și doar cu șanse pur teoretice la play-off, iar în ultima etapă Minerul va juca, la Lupeni, cu actualul lider, CSC Peciu, într-un meci ce ar putea fi decisiv pentru ocuparea unuia dintre primele patru locuri. Pe de altă parte, cei de la Lupeni sunt siguri că, în cazul în care câștigă cele trei meciuri rămase din sezonul regular, vor ajunge în play-off, întrucât echipele din fața lor vor juca între ele, iar cineva va pierde, inevitabil, puncte în aceste dueluri.
Foto: Facebook Minerul Lupeni
Actualitate
Intervenție rapidă a pompierilor din Brad pentru salvarea unei case din Târnava de Criș, după un incendiu izbucnit la o anexă
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/WhatsApp-Image-2025-02-11-at-17.38.23.jpeg)
În această după amiază, intervenția promptă a echipajelor de stingere de la Secția de pompieri Brad au salvat o casă de locuit din Târnava de Criș, comuna Vața de Jos, care era în pericol să fie distrusă din cauza unui incendiu izbucnit la o anexă a gospodăriei.
Paisprezece pompierii militari au intervenit cu 2 autospeciale de stingere și cu o autospecială de primă intervenție și comandă, dar și cu o ambulanță SMURD. Echipajele de stingere au localizat și lichidat incendiul care a afectat o suprafață de aproximativ 70 metri pătrați din anexa gospodărească unde erau depozitate lemne.
La intervenție au participat și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru situații de Urgență (SVSU) din Vața de Jos.
Proprietara gospodăriei, o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani, a suferit arsuri ușoare la nivelul feței.
De asemenea, fiica acesteia, sosită la fața locului după izbucnirea flăcărilor, a avut un atac de panică. După acordarea primului ajutor calificat, ambele persoane au fost transportate cu ambulanța SMURD la spitalul din Brad pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost jarul incandescent care a fost amplasat în apropierea magaziei de lemne.
FOTO: ISU Hunedoara
- Actualitatecu o zi in urma
Va intra la finanțare stadionul de la Hunedoara?
- Actualitatecu o zi in urma
Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști, ca urmare a proferării de amenințări la adresa fostei concubine
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cetatea Devei, iluminată în roșu de Ziua Europeană 112
- Actualitatecu o zi in urma
Final fericit în cazul cățelușei găsită de polițiștii hunedoreni pe stradă. „Lassie s-a întors acasă!”
- Actualitatecu 2 zile in urma
18 tone de trufe, recoltate ilegale. Amenzi de 80.000 de lei, aplicate de Garda Națională de Mdiu
- Actualitatecu 2 zile in urma
De pe pârtie, la spital. Salvamontiștii din Straja – 24 de solicitări de intervenție, sâmbătă, cele mai multe din țară
- Actualitatecu 2 zile in urma
O nouă victorie pentru Corvinul
- Actualitatecu o zi in urma
Șoferi prinși conducând sub influența alcoolului