Connect with us
Data: 01/04/2025
.

Actualitate

Bugetul Devei pe anul 2025, aprobat. Primarul Lucian Ioan Rus: „Este un buget echilibrat”

Publicat

pe

 

 

Bugetul general al municipiului Deva pe anul 2025 a fost aprobat în ședința ordinară de Consiliu Local, de miercuri, 26 martie, acesta fiind de aproximativ 428 de milioane de lei, sumă din care aproape jumătate este alocată investițiilor.

 

Ponderile cele mai importante în cadrul cheltuielilor cu investițiile le au proiectele cu finanțare UE/PNRR ca urmare a obligațiilor asumate prin contractele de finanțare. “Proiectele de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile și PNRR acoperă o plajă mare de domenii gestionate de Primăria municipiului Deva: clădirile și dotările unităților de învățământ preuniversitar de stat, eficiența energetică prin anveloparea blocurilor, mobilitatea urbană și infrastructură socială. La fel ca și în anii precedenți și bugetul din acest an se axează mult pe finanţarea investiţiilor. Ponderea totală investiţiilor în bugetul local al Municipiului Deva este de 49,23%. Din totalul cheltuielilor bugetului local, pentru investiții s-a alocat suma de 241.312,51 mii lei. Potrivit calcului gradului de îndatorare al bugetului local al U.A.T. Municipiul Deva, în anul 2025, gradul de îndatorare al Municipiului Deva este în procent de 9,88%, față de limita de îndatorare de 30% prevăzută de Legea nr.273/2006”, se arată în referatul de aprobare.

Advertisement

Banii împărțiți pentru investiții și funcționare

Primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, le-a mulțumit consilierilor locali pentru toată implicarea în realizarea bugetului general. „Bugetul este împărțit în două, bineînțeles, în partea de funcționalitate și în partea de investiții. Este un buget echilibrat, aproape 50 la sută vine pe partea de funcționalitate, aproape 50 la sută pe partea de investiții. Ne dorim foarte mult să putem avea banii alocați pentru proiectele europene pe care le avem din mandatul celor care au fost înainte și pe care le-am depus și noi acum. Sunt destul de multe proiecte la care lucrăm și la care am lucrat și le-am și depus. Ne dorim să avem partea de cofinanțare și partea de neeligibile – un procent important, până la urmă, pentru a putea să ducem aceste proiecte la bun sfârșit”, a declarat la finalul ședinței de Consiliu Local, primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus.

Muzeul Gimnasticii și un Parc Industrial, printre proiectele de viitor

Municipalitatea deveană are în plan mai multe proiecte, unul dintre acestea fiind Muzeul Gimnasticii. „Avem mai multe proiecte la care ne gândim. În principal, vrem să depunem, în perioada următoare – Muzeul Gimnasticii, un proiect pe care mulți deveni și nu numai, românii, până la urmă, îl așteaptă. E un proiect pe care l-am discutat împreună cu colegii din primărie, un proiect foarte interesant și foarte frumos, emblematic pentru noi ca Deva și ca România. Este prevăzută locația în locul SPÎGM-ului. Până la sfârșitul anului, dorim să scoatem SPÎGM-ul din această zonă turistică a municipiului Deva, să fie o zonă propice pentru turism și pentru sport. Nu cred că are ce căuta în acea zonă o companie care, până la urmă, se ocupă de zonele verzi, iar acolo să fie un loc redat turismului, devenilor, celor care ne vizitează orașul”, a mai declarat primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus.

De asemenea, administrația publică locală dorește să creioneze un alt proiect pentru un Parc Industrial în municipiul Deva. „Chiar săptămâna trecută am fost la ADR Vest și am discutat cu cei de acolo. Ce ne încurcă, în momentul de față, este partea de cofinanțare pentru că este o finanțare doar cu 50 la sută nerambursabil (…). Mai mult decât atât, săptămâna viitoare mă voi întâlni cu domnul ministru Cseke și cu cei de la Banca Mondială petru a găsi alte soluții de finanțare pentru proiecte pe care le gândim pentru municipiul nostru”, a mai declarat primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus.

Advertisement

Actualitate

4,55 la sută – rata şomajului în județul Hunedoara, la sfârșitul lunii februarie

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Rata șomajului în județul Hunedoara a fost calculată, la sfârșitul lunii februarie 2025, la o valoare de 4,55 la sută. În evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara erau înregistrați 6.964 de șomeri, dintre care 3.884 femei.

“Din totalul de 6.964 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 1.961 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 5.003 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.207 șomeri provin din mediul rural și 4.757 sunt din mediul urban”, a informat AJOFM Hunedoara.

Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:

Advertisement

Grupa de vârstă

Stoc la finele lunii

Total

6.964

< 25 ani

Advertisement

662

între 25-29

493

între 30-39

1.240

Advertisement

între 40-49

1.691

între 50-55

1.442

peste 55 ani

Advertisement

1.436

Sursa: AJOFM Hunedoara

 

Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara 26 %, urmat de cei cu studii liceale 25 %, iar 23 % sunt șomeri fără studii și cu nivel de studii primare. Șomerii care au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii reprezintă 15 % din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 9 %, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2 %.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 247 persoane foarte greu ocupabile, 1.492 greu ocupabile, 4.805 mediu ocupabile, iar 420 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, a mai informat AJOFM Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Platformele subterane pentru colectarea deșeurilor din Deva, igienizate

Publicat

pe

Redactat de

 

La Deva, a început o acțiune de igienizare a platformelor plurifamiliare hidraulice îngropate din municipiu. Un număr de 11 astfel de platforme de colectare a gunoiului din oraș au fost deja curățate. Cetățenii sunt rugați să nu parcheze în zona acestor platforme pentru a facilita ridicarea deșeurilor menajere de către operatorul de salubritate.

“Procesul de igienizare a inclus mai multe etape esențiale, printre care: curățarea și dezinfectarea interiorului platformei și a containerelor de colectare, pentru a elimina resturile de deșeuri și a preveni mirosurile neplăcute, verificarea și asigurarea unei bune funcționări a sistemului hidraulic, esențial pentru operarea corectă a platformei, curățarea zonei din jurul platformei pentru a asigura un spațiu igienic și sigur pentru utilizatori, golirea de apă a acestora și vidanjarea lor. Acest demers face parte dintr-o acțiune continuă a administrației publice locale de a îmbunătăți serviciile de salubrizare”, au transmis într-un comunicat reprezentanții Primăriei Deva.

Sursa foto: Primăria Deva

Reprezentanții municipalității devene arată că platformele utilizate pentru colectarea deșeurilor menajere trebuie să fie menținute într-o stare optimă de funcționare și curățenie pentru a preveni poluarea și a facilita gestionarea eficientă a deșeurilor. “Toate cele 11 platforme se vor preda operatorului SC Supercom SA. Platformele sunt dotate cu containere de plastic de diferite culori, pentru reciclarea corectă a materialelor (plastic-metal, hârtie-carton). Astfel, nu doar că se asigură un sistem de colectare mai eficient, dar și încurajează cetățenii să respecte normele de reciclare și să contribuie activ la protejarea mediului înconjurător”, au mai transmis cei de la Primăria Deva.

Locațiile platformelor igienizate și predate:

  1. Aleea Teilor (Maxxa)
  2. Strada Liliacului
  3. Aleea Viitorului
  4. Bulevardul Mihail Kogălniceanu
  5. Strada Duiliu Zamfirescu
  6. Aleea Păcii
  7. Aleea Muncii (Bl. AB18)
  8. Aleea Armatei
  9. Strada Ciclovina
  10. Aleea Romanilor (Bulevardul Nicolae Bălcescu)
  11. Aleea Independenței
Citeste mai mult ...

Actualitate

Vaporașele de la Șoimuș revin curând pe râul Mureș. Plimbările de agrement ar putea fi reluate înainte de sărbătorile pascale

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Vaporașele de la Șoimuș revin curând pe râul Mureș. Plimbările de agrement ar putea fi reluate înainte de sărbătorile pascale, mai exact din data de 15 aprilie 2025, dacă vremea va permite. Cele două ambarcațiuni – „Stelar 1” și fratele lui mai mare, „Stelar 2”, vor fi lansate din nou pe apă, pregătite de noi aventuri.

“Începem numărătoarea inversă – 15 aprilie ne prinde pe apă! Vaporașele sunt pregătite, natura își reintră în drepturi, iar noi abia așteptăm să-ți oferim o experiență de neuitat! Hai cu noi pe Mureș, într-o plimbare relaxantă și plină de peisaje superbe!”, au anunțat cei de la Vaporaș Șoimuș pe pagina oficială de pe rețeaua de socializare.

Foto: Vaporaș Șoimuș/Facebook

Turiștii și localnicii care vor ajunge la Vaporaș Șoimuș se vor putea bucura, și în acest an, pe lângă plimbările de poveste pe râul Mureș, de spațiile de recreere din zona punctului de îmbarcare, unde vor putea savura delicioase produse tradiționale, plăcinte și alte bunătăți, dar vor fi întâmpinați și cu noutăți. Administrația publică locală intenționează să mai amenajeze un punct de atracție în zonă, pe lângă spațiile de recreere care se află deja. „Ne dorim să reluăm activitatea la Vaporaș Șoimuș din data de 15 aprilie, dacă vremea ne permite. Am zis că deschidem mai repede. Pe lângă terasele și spațiile de recreere existente, suntem în discuții să mai montăm și o pistă de tubing”, a declarat, pentru „Servus Hunedoara”, primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie.

Plimbări de poveste, oferite din 2022

Advertisement

Reamintim că, plimbările de agrement pe râul Mureș au început în vara anului 2022, atunci când primul vaporaș – „Stelar 1”, cu o capacitate de 10 locuri, a intrat în proprietatea Primăriei comunei Șoimuș. În 2023, administrația publică locală din Șoimuș a mai achiziționat o ambarcațiune, de o capacitate mai mare, de 45 de locuri- „Stelar 2”, adusă din Șantierul Naval de la Orșova.

Cele două vaporașe de agrement sunt puse la dispoziția localnicilor și turiștilor, oferind plimbări pe râul Mureș. Călătoriile pe apă pornesc de la pontonul amenajat pe malul râului Mureș, în imediata vecinătate a autostrăzii, aproape de fostul camping Șoimuș. Pe pagina de pe rețeaua de socializare Vaporaș Șoimuș, pot afla informații toți cei interesați de plimbări pe râul Mureș, cu cele două ambarcațiuni.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate