Comunitate
Vară plină de investiții pentru administrația din Totești

Comuna hunedoreană Toteşti are în componenţă patru sate, respectiv reşedinţa omonimă şi localitățile aparţinătoare Cârneşti, Păclişa şi Reea. În satele aparținătoare acestei comune de la poalele Retezatului, care se întind pe o suprafață ce depășește 22 de kilometri pătrați, trăiesc în jur de 2.000 de oameni.
Creștere continuă a gradului de confort al locuitorilor
Localitatea este, practic, lipită de orașul Hațeg și, astfel, preocuparea administrației publice locale pentru creșetrea gradului de confort al cetățenilor este una mai mult decât firească. Astfel, în comună sunt în diferite stadii de implementare, sau au fost finalizate, mai multe investiții importante pentru întreaga comunitate. “Nu cu mult timp în urmă am făcut recepția la trei obiective de investiții importante. Este vorba despre reabilitarea și dotarea dispensarului medical uman din localitatea de reședință, precum și a operațiunilor similare de la căminele culturale din satele Reea și Totești. Avem de asemenea, alte investiții importante care sunt în plină derulare. Astfel, mă bucur că lucrările la introducerea rețelei de alimentare cu gaz metan merg bine. Acestea sunt finalizate într-o proporție de peste 60 la sută, lucrări fiind executate în trei sate, dar și la legătura spre stația de presurizare. De asemenea, se lucrează în ritm intens și la alte proiecte importante pentru comunitatea locală. Este vorba despre modernizarea infrastructurii rutiere și realizarea Centrului de Aport Voluntar, care va rezolva problema deșeurilor, și acestea, ca și cele anterior prezentate, beneficiind de finanțări europene sau guvernamentale, stadiul de implementare fiind trecut de jumătate. Mai avansate sunt lucrările de eficientizare energetică a căminului cultural din Cârnești, realizate în proporție de circa 80%. Legat de satul Cârnești, mai doresc să menționez că am dat ordinul de începere la lucrările de eficientizare energetică și la școala primară. Pe de altă parte, tot prin finanțări obținute în urma depunerii de proiecte, doresc să anunț că Biblioteca din așezarea noastră va beneficia de dotări de ultimă generație, conforme cu vremurile în care trăim”, a declarat primarul comunei hunedorene Totești, Tiberiu Păsconi.
Locuri deosebite
Preocuparea administrației din Totești pentru dezvoltarea așezării și creșterea nivelului de confort are în vedere și faptul că aici sunt și mai multe obiective demne de a fi vizitate. „Comuna Totești, poartă de intrare către Retezat, adăposteşte, în satul Păclişa, un monument istoric, respectiv Castelul Pogany, construit în secolul al XVIII-lea şi modificat în cel următor. Tot la Păclişa s-au mai descoperit şi o aşezare din neolitic, precum şi alte materiale arheologice din vremuri străvechi. Fragmente de factură dacică şi romană s-au mai descoperit şi în satele Toteşti şi Cârneşti, dar şi alte elemente aparţinând epocii bronzului sau evului mediu timpuriu. Despre biserica ortodoxă din Cârneşti se spune că funcţionează din perioada secolelor XV – XVI după Christos.
De asemenea, în comună sunt și mai multe lacuri ale amenajării hidroenergetice de pe Râu Mare”, a făcut o scurtă prezentare a localității pe care o administrează Tiberiu Păsconi, primarul comunei hunedorene Totești.
Comunitate
Un prim semestru bun pentru administrația din Răchitova

Ţara Haţegului este una dintre zonele cele mai pitoreşti ale judeţului Hunedoara. Regiunea este una plină de obiective care sunt foarte atractive pentru turişti.
Proiecte finalizate
Una dintre localităţile interesante, din mai multe puncte de vedere, ale Ţării Haţegului, este comuna Răchitova, care are o populație de peste 1.000 de locuitori. Aşezarea este cunoscută, în special, prin producţiile bogate de prune, din care se face o ţuică de o calitate foarte bună, dar şi prin turnul de observare din localitatea de reşedinţă, ridicat în secolul al XIV-lea, ori prin biserica din Răchitova, ctitorită un veac mai târziu. În primul semestru al anului administrația publică locală din comuna din Țara Hațegului derulează mai multe proiecte, finanțarea unora dintre acestea fiind făcută de la bugetul local. “Cu resurse proprii, am derulat o amplă campanie de curățenie în comună, care conține și decolmatări de văi. În aceeași ordine de idei, mai menționez că am amenajat un loc de joacă pentru copii în localitatea de reședință, lângă dispensar, iar la cele ce sunt amplasate în alte sate am început lucrările de reabilitare”, a spus Marius Dăncescu, primarul comunei hunedorene Răchitova.
Investiții în derulare
Tot în prima jumătate a acestui an au demarat și alte proiecte în comuna hunedoreană Răchitova. „Pe bugetul local, am început lucrările de reabilitare de la căminul cultural din satul aparținător Ciula Mare. Legat de acest obiectiv, menționez că avem depus și un proiect de eficientizare energetică, la Administrația Fondului de Mediu (AFM). Totodată, se lucrează, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), la modernizarea școlii. De asemenea, operatorul regional de apă și canalizare a început lucrările la rețea pe raza comunei noastre, primul sat inclus în acest Masterplan la nivel județean fiind cel de reședință”, a precizat primarul comunei hunedorene Răchitova, Marius Dăncescu.
Planuri de viitor condiționate de situația economică
Edilii din Răchitova au și câteva planuri de viitor, dar acestea sunt condiționate de diferite aspecte. „Noi mai avem depuse și alte proiecte, dar implementarea lor este condiționată de noile reglementări fiscale, care par a duce spre austeritate. Mai exact, prin AFM, ne-am înscris în programul «Rabla pentru sobe», dar și «Rabla pentru tractoare», însă, repet, aprobarea și derularea lor nu mai țin de noi. Pe de altă parte, este cert că, dacă vor dori, cei de la echipa de fotbal Unirea DMO, vor putea juca, în continuare, la noi, la Ciula Mare”, a declarat primarul comunei hunedorene Răchitova, Marius Dăncescu.
Iulie a debutat în forță
Iar dacă primul semestru al anului în curs s-a încheiat bine, cel de-al doilea a avut un debut în forță. ,,Pot spune că am început bine și semestru al doilea. Mai exact, de la începutul acestei luni am început reabilitarea drumurilor comunale Boița – Costiș Deal, Boița – Conducta Deal și Vălioara – Deal. Sunt drumuri forestiere, pe care se circulă cu tractoare, pentru ca oamenii să își aducă lemne de foc sau să ajungă la diverse terenuri. Au fost și inundate aceste drumuri, iar reabilitarea lor, care se face cu o firmă specializată, era necesară. Este, până la urmă, un proiect care vine în folosul comunității”, a mai precizat Marius Dăncescu, primarul comunei hunedorene Răchitova.
Comunitate
Administrația din Șoimuș, respect pentru seniorii comunității

Comunitatea din Șoimuș se pregătește pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate seniorilor din comună. Evenimentul, organizat de Consiliul Local și de Asociația Pensionarilor din comuna Șoimuș, va avea loc vineri, 11 iulie 2025, începând cu ora 18:00, la Căminul Cultural din satul aparținător Bejan.
„Balul Pensionarilor”, pe 11 iulie
“Balul Pensionarilor” nu este doar un prilej de distracție, ci și un moment de reconectare pentru vârstnicii din comunitate. În egală măsură, balul reprezintă un gest de apreciere din partea autorităților locale față de cei care, de-a lungul anilor, au contribuit la dezvoltarea comunității.
Primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie, a subliniat importanța acestui eveniment, pe care îl consideră „mai mult decât o simplă petrecere”, descriindu-l drept „un veritabil balsam pentru suflet, o oază de voie bună și reîntâlnire cu amintiri dragi”. „Acest eveniment, “Balul Pensionarilor” este, an de an, unul mult așteptat, o ocazie specială în care seniorii noștri se adună pentru a celebra viața, prietenia și bucuria de a fi împreună. Mai mult decât o simplă petrecere, acest bal este un veritabil balsam pentru suflet, o oază de voie bună și reîntâlnire cu amintiri dragi. De ce este “Balul Pensionarilor” atât de important? Pentru mulți pensionari, viața socială se poate restrânge odată cu încheierea activității profesionale. “Balul Pensionarilor” vine să umple acest gol, oferind o platformă esențială pentru interacțiune socială și combaterea singurătății. Este un moment în care se pot reconecta cu vechi prieteni, își pot face noi cunoștințe și pot împărtăși experiențe comune. Pe lângă aspectul social, balul are și o componentă recreativă importantă. Muzica, dansul și programul artistic contribuie la o stare de bine generală, stimulând atât mintea, cât și corpul. Este o șansă de a se destinde, de a râde și de a uita, măcar pentru o seară, de grijile cotidiene. Nu în ultimul rând, aceste evenimente reprezintă o recunoaștere a contribuției aduse de seniori societății. Este o modalitate de a le mulțumi pentru anii de muncă și de a le arăta că sunt apreciați și că locul lor în comunitate este valoros”, a transmis primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie.
“Balul Pensionarilor” este organizat anual în comuna Șoimuș, reunind generațiile mai vârstnice într-un spirit de sărbătoare, recunoștință și solidaritate. Atmosfera de la evenimentul din acest an va fi întreținută de Aida Busuioc și formația sa, de solista Bianca Danciu și de Ansamblul Folcloric „Șoimușiana”.
„Zilele comunei”, în wekendul 26-27 iulie
De asemenea, Comuna Șoimuș se pregătește să îmbrace haine de sărbătoare și în weekendul 26–27 iulie 2025. Atunci vor avea loc manifestările din cadrul evenimentului intitulat „Zilele comunei Șoimuș”, un eveniment dedicat întregii comunități.
Potrivit primarului Mihai Gabriel Irimie, această sărbătoare anuală nu este doar o manifestare festivă, ci un prilej autentic de reconectare între oameni, de reafirmare a valorilor locale și de celebrare a identității comune. „Zilele Comunei Șoimuș reprezintă mai mult decât un simplu eveniment; sunt o ocazie de a consolida legăturile comunității, de a promova tradițiile și de a oferi momente de relaxare și bucurie pentru toți locuitorii. Este un timp al reîntâlnirilor și al amintirilor frumoase”, a declarat primarul Mihai Gabriel Irimie.
Organizat de Primăria Comunei Șoimuș și Consiliul Local, evenimentul beneficiază de sprijinul sponsorilor și al partenerilor locali, care contribuie la asigurarea unei organizări exemplare și a unei atmosfere de neuitat. Programul va include activități pentru toate vârstele – de la spectacole folclorice și muzică live, la ateliere tradiționale, jocuri pentru copii și momente gastronomice dedicate produselor locale.
Evenimentele vor avea loc la “Vaporașul Stelar”, iar programul artistic va debuta sâmbătă, 26 iulie, la ora 17:00, când pe scenă vor urca Jean de la Craiova, Dan Ciotoi și formația „Generic”, Luminița Pușcaș și Shondy. Duminică, 27 iulie, de la ora 15:00, pe scena de la „Vaporașul Stelar” vor urca alte nume cunoscute, precum Aida Busuioc și formația, Vasile Conea, Lele Crăciunescu, Ramona Vița, Ovidiu Drăgan, Lucian Drăgan, Bianca Danciu și Andra Costea, precum și Ansamblul Folcloric „Șoimușiana”.
Organizatorii lansează o invitație caldă tuturor celor care vor să participe, fie că sunt locuitori ai comunei, fie că vin din alte localități. Sărbătoarea este deschisă tuturor, indiferent de vârstă sau proveniență, și promite să aducă împreună oameni cu povești diferite, dar cu același spirit de apartenență. Și, un amănunt deloc lipsit de importanță, este acela că la „Zilele comunei Șoimuș” din 26 și 27 iulie intrarea este liberă.
Comunitate
Primarul din Pestișu Mic își invită concetățenii la implicare directă în viața comunității

Saul Daniel Dobruțchi, primarul comunei Pestișu Mic, a fost, recent, prezent în emisiunea INTERES LOCAL, difuzată pe postul de televiziune online SERVUS HUNEDOARA TV și moderată de colegul nostru Valentin Popescu. În această emisiune primarul din Pestișu Mic a vorbit despre plusurile dar și minusurile din comuna pe care o administrează.
Apel către responsabilitate civică
Iar primul subiect atins a fost unul destul de delicat. Comuna a fost afectată, recent, de un puternic incendiu, în zona Ciulpăz, iar primarul din Pestișu Mic a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în lichidarea acestuia și, în același timp, face și un apel către concetățenii săi la responsabilitate civică. “Au fost cinci zile și cinci nopți foarte grele în lupta cu focul. Le mulțumesc, și pe această cale, celor de la Serviciul Voluntar pentru Situații din Urgență din Pestișu Mic, precum și tuturor locuitorilor din comună care au ajutat la stingerea incendiului. De asemenea, mulțumiri speciale pompierilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în frunte cu inspectorul – șef, pentru modul profesionist în care au acționat. Am trecut pe lângă o mare tragedie și nici nu vreau să mă gândesc ce ar fi fost dacă incendiul era la vreo gospodărie sau cuprindea una-două case. Tocmai de aceea fac un apel la responsabilitate pentru concetățenii mei. Mai exact, să se gândească bine înainte de a face un foc, mai ales că arderile de resturi vegetale sau pășuni sunt interzise prin lege, iar sancțiunile sunt foarte mari. Nu vrem să aplicăm sancțiuni și este mai bine să avem responsabilitate civică”, a spus Saul Daniel Dobruțchi, primarul comunei Pestișu Mic.
Proiectele merg înainte
Apoi discuția a curs, în mod firesc, către situația actuală la nivel național, una de austeritate, care poate afecta dezvoltarea locală. La Pestișu Mic, din fericire, aceste aspecte nu afectează foarte mult dezvoltarea locală. „Avem mai multe proiecte semnate și aflate în derulare, fiind în diferite stadii de implementare. Deci aceste proiecte vor continua. În momentul de față avem, ca investiții mari în derulare, rețele de apă și canalizare, dar și școala nouă, care va fi una dintre cele mai moderne unități de învățământ din județ. Se lucrează intens la această școală care va fi una gimnazială, deci până la clasa a VIII-a, iar pe lângă ea va funcționa și o grădiniță cu program prelungit, în același imobil, ambele urmând a avea toate dotările, și sperăm ca investiția să fie finalizată în 2026, conform contractului. Aici vor putea învăța toți copiii din comună, și nu numai. Aici nu sunt probleme cu finanțarea, având deja deconturi făcute, iar investiția este una necesară. Când am preluat mandatul, acum cinci ani, se făceau ore într-o singură clasă. Am transformat un cămin cultural tot în sală de clasă, pentru a avea două. Avem un număr de copii în creștere, iar în momentul de față funcționează doar clasele I-IV, iar grădinița are program normal. Așa va fi mult mai simplu și pentru părinți. La apă și canalizare sunt două proiecte distincte. Vom începe, în curând, și partea de canalizare, care va ajunge în toate satele. În acest an va fi finalizat proiectul cu apa, și sper ca în 2026 și cel cu canalizarea. În plus, suntem în așteptarea avizării caietului de sarcini de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale pentru amenajarea a 15 kilometri de drumuri de exploatație agricolă. Dar la drumuri am făcut investiții și din bugetul propriu, inclusiv în acest an, și va urma asfaltarea și la porțiunea de la Cruce la Cutin și încă una la Ciulpăz, pe care o vom finaliza în 2026. Mai sunt de modernizat câteva străzi adiacente, în Josani, Valea Nandrului și la Almașu Mic, pe care le avem în vedere în acest sens. Mai sunt două proiecte pe fonduri guvernamentale care nu sunt semnate, unul legat de digitalizare și altul privind eficientizarea energetică a primăriei. Vom vedea ce va fi mai departe”, a mai menționat primarul Saul Daniel Dobruțchi.
Bugetare participativă pentru o transparență totală
Pe partea de digitalizare se merge, însă, înainte, pe resurse proprii. „Am avut o discuție cu oameni bine pregătiți în domeniu în vederea realizării unei platforme prin care cetățenii să fie nu doar informați despre activitatea primăriei, ci să fie și implicați activ în viața comunității. Acest lucru înseamnă, printre altele, facilitarea accesului pentru obținerea de adeverințe sau plata taxelor și impozitelor, care se vor face online, dar și bugetarea participativă. Astfel, cetățenii vor putea intra pe platforma primăriei, să se identifice cu datele reale și să discutăm de lucruri concrete, și cu conturi false de pe rețele de comunitare. Cei care doresc acest lucru se vor putea implica activ în viața comunității, inclusiv la formarea bugetului, și vor putea propune și proiecte. Platforma va fi una securizată, iar proiectele propuse vor fi votate de cetățenii comunei. În funcție de numărul de voturi pe care îl va avea fiecare proiect, acestea vor fi supuse spre aprobare Consiliului Local. După ce acestea vor fi aprobate vom vorbi despre bugetare. Vom vedea dacă vor fi bugetate din resursele locale sau vor fi găsite surse de finanțare pe alte tipuri de fonduri. Voi prezenta aceste aspecte și consilierilor locali și nu văd motive ca aceștia să se opună. Este o modalitate de a implica direct cetățenii în viața comunității și în deciziile administrației publice locale. Astfel va fi transparență totală, se vor evita discuțiile inutile și o consider o soluție bună pentru toate primăriile”, a declarat, în emisiunea INTERES LOCAL, difuzată pe postul de televiziune online SERVUS HUNEDOARA TV și moderată de colegul nostru Valentin Popescu, primarul comunei Pestișu Mic, Saul Daniel Dobruțchi.
- Actualitatecu o zi in urma
VIDEO: „Meșteri” falși, reținuți după un furt de 36.000 de lei la Petrila. Victima, o femeie de 70 de ani
- Actualitatecu o zi in urma
Corvinul, amical de lux cu Dinamo Kiev!
- Actualitatecu 3 zile in urma
Deva are o nouă creșă modernă și prietenoasă cu mediul, inaugurată cu sprijin guvernamental
- Actualitatecu 2 zile in urma
Operațiune de salvare reușită în Masivul Retezat: femeie rănită, preluată cu elicopterul și transportată la spital
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 14 – 18 iulie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 4 ore in urma
Un nou caz de violență domestică semnalat. O femeie ar fi fost agresată fizic și amenințată de soțul aflat sub influența alcoolului
- Actualitatecu o zi in urma
Imagini spectaculoase surprinse în Parcul Național Defileul Jiului: Urși și capre negre, filmați în habitatul lor natural
- Actualitatecu 3 zile in urma
Intervenție rapidă la Homorod după ploaia torențială: Drumul a fost curățat cu sprijinul voluntarilor