Actualitate
Cupa Hunedoarei 2025: Hunedoara găzduiește o competiție națională de tenis dedicată copiilor, în cadrul Zilelor Orașului

Municipiul Hunedoara va fi, între 26 și 29 iulie 2025, gazda unei importante competiții naționale de tenis dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. Evenimentul sportiv, organizat de ACS Cristal Hunedoara, se va desfășura în cadrul Zilelor Hunedoarei și este inclus în calendarul oficial al Federației Române de Tenis.
Competiție cu participare națională
„Cupa Hunedoarei” va reuni pe terenurile de lângă Stația de Ambulanță, din apropierea Spitalului Municipal Hunedoara, zeci de sportivi din întreaga țară, care se vor întrece atât la probele de simplu, cât și la cele de dublu, pe categorii de vârstă. Competiția se bucură de recunoaștere oficială, fiind parte din circuitul național aprobat de Federația Română de Tenis.
Performanță locală și susținere comunitară
În cadrul clubului organizator, ACS Cristal Hunedoara, activează în prezent 15 sportivi de performanță, iar 8 dintre aceștia vor concura direct pe tabloul principal al competiției. Tinerii tenismeni locali vor avea astfel ocazia să se dueleze cu adversari din întreaga țară, în fața propriului public.
Reprezentanții administrației locale au subliniat importanța evenimentului pentru promovarea sportului în rândul copiilor și adolescenților. „Ne bucurăm că, în cadrul Zilelor Hunedoarei, putem sprijini o competiție de asemenea amploare, care aduce împreună tineri sportivi pasionați de tenis și promovează performanța, fair-play-ul și spiritul de competiție”, au transmis oficialii Primăriei Municipiului Hunedoara.
Înscrieri online până pe 21 iulie
Sportivii care doresc să participe se pot înscrie online până la data de 21 iulie 2025, accesând pagina oficială a competiției: frt.ro – Cupa Hunedoarei 2025.
Cupa Hunedoarei 2025 își propune nu doar să descopere și să încurajeze noi talente din tenisul românesc, ci și să transforme orașul Hunedoara într-un punct de referință pentru competițiile de juniori la nivel național.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA
Actualitate
Incendiu puternic la Lupeni. Un bărbat a suferit arsuri pe aproximativ 40 la sută din suprafața corpului

Un bărbat, în vârstă de 64 de ani, a suferit arsuri de gradul I și II pe aproximativ 40 la sută din suprafața corpului, în urma unui puternic incendiu izbucnit, sâmbătă după-amiază, la Lupeni.
Flăcările au cuprins mai multe adăposturi pentru animale și alte construcții improvizate, de pe strada Zănoaga, din localitate. La fața locului au intervenit pompierii Gărzii de Intervenție Lupeni.
“Pentru misiune au fost alocate o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent, pe o suprafață de circa 100 de metri pătrați, cu posibilitatea de extindere la celelalte anexe din imediata apropiere. Un bărbat, în vârstă de 64 de ani, care a fost surprins de eveniment, a suferit arsuri de gradul I și II pe aproximativ 40% din suprafața corpului. Acesta a primit îngrijiri medicale la locul intervenției și ulterior a fost transportat de către paramedici, la spitalul din Petroșani, pentru tratament de specialitate”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Pompierii au lichidat incendiul, iar la ora transmiterii acestei știri acționau în continuare pentru înlăturarea efectelor negative.
Actualitate
Caniculă și furtuni. Cod portocaliu de vijelii și instabilitate atmosferică în județ, în a doua parte a zilei de sâmbătă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de vijelii puternice și instabilitate atmosferică accentuată valabilă și pentru județul Hunedoara, sâmbătă, 26 iulie, de la ora 17:00, până la miezul nopții.
Sunt prognozate vijelii puternice, grindină de medii și mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale. “În Banat, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei și în vestul Olteniei vor fi vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h), grindină de medii și mari dimensiuni (în general 2-5 cm), frecvente descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp”, a informat ANM.
De asemenea, până duminică dimineață, 27 iulie, la ora 10:00, este în vigoare un Cod portocaliu de caniculă.
În contextul avertizării meteorologice Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, emisă de ANM, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara a transmis următoarele recomandări:
Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a elementelor de construcție ce pot fi ușor dislocate;
Sistați activităţile desfăşurate în teren deschis sau la înălţime;
Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcţii; În interiorul locuinței, nu stați în apropierea ferestrelor;
În cazul creșterii debitelor unor cursuri de apă, nu încercați să le traversați și nu vă apropiați de malurile acestora;
Curățați șanțurile și rigolele pentru a permite scurgerea normală a apei provenite din precipitații.
Pentru a afla mai multe informații despre avertizările meteorologice, accesați: https://www.meteoromania.ro/avertizari/. De asemenea, pentru informații privind modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență, accesați: https://fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU.
Sursa foto: ISU Hunedoara
Actualitate
“Ce fac marmotele atunci când nu învelesc ciocolata în staniol?”. Se relaxează la soare în Parcul Național Retezat

Imagini adorabile cu marmote, surprinse în Parcul Național Retezat, au fost publicate pe rețeaua de socializare de către Regia Națională a Pădurilor -Romsilva. Fotografiile au stârnit numeroase reacții admirative.
“Ce fac marmotele atunci când nu învelesc ciocolata în staniol? Mai mult timp stau și așteaptă să vadă ce mai e nou în mediul… înconjurător. Marmotele din Parcul Național Retezat au mare apetit pentru zile însorite și sunt adevărate experte în relaxare. După un somn adânc de iarnă, se trezesc și decid că planul pentru vară este să stea la soare, să savureze gustărele și… cam atat. Nu există alt mamifer montan care să iubească zilele însorite mai mult decât le iubesc marmotele, care profită din plin de fiecare rază de soare. Deși, aparent, sunt leneșe, marmotele sunt adevărați ingineri ai naturii săpând adăposturi complexe, cu intrări multiple și galerii adânci esențiale pentru supraviețuirea lor, mai ales în timpul hibernării de iarnă. Așadar, următoarea dată când ajungi în Retezat și vezi o marmotă, profită să înveți ceva despre echilibrul muncă-relaxare!”, au scris, pe pagina oficială de pe rețeaua de socializare, reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor -Romsilva.
Situat în sud-vestul țării, în județul Hunedoara, Parcul Național Retezat este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Aria protejată găzduiește 108 specii de păsări și 1.190 de specii de plante, din care 90 sunt specii endemice și tot acolo sunt 80 de lacuri și tăuturi, inclusiv Lacul Bucura, cel mai întins lac glaciar din țară, și Lacul Zănoaga, cel mai adânc lac glaciar din România.
Sursa foto: Regia Națională a Pădurilor -Romsilva/Facebook
- Actualitatecu 2 zile in urma
Meșterul din Lupeni „a lovit” și în Deva. Reținut din nou pentru înșelăciune
- Actualitatecu 2 zile in urma
ITM Hunedoara: Amenzi de peste 350.000 de lei aplicate, în urma unor controale în domeniul construcțiilor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident la Ciopeia. Două persoane au fost transportate la spital
- Actualitatecu 2 zile in urma
Atenție, șoferi! Autotren răsturnat în afara părții carosabile, în nodul rutier Holdea, A1
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO| Percheziții la Vulcan într-un dosar de furt calificat. Trei tineri, duși la audieri
- Actualitatecu o zi in urma
Tânără din Lupeni, arestată la domiciliu pentru viol asupra unui minor
- Actualitatecu 2 zile in urma
“Urbea Food Festival” revine la Deva. Festin al gusturilor, în centrul istoric al orașului
- Actualitatecu o zi in urma
Încep „Zilele Hunedoarei”: Concerte cu cei mai îndrăgiți artiști ai momentului. Smiley, pe scenă de ziua lui