Connect with us
Data: 27/04/2024
.

Actualitate

„Avarul” de Moliere se joacă azi la Hunedoara

Publicat

pe

Locuitorii municipiului Hunedoara vor puteau urmări în această seară, de la ora 19:00, pe scena Casei de Cultură din localitate, o comedie mai actuală ca niciodată. Spectacolul “Avarul”, de Molière, în regia lui Daniel Niţoi va fi jucat de actorii Teatrului Naţional din Bucureşti. Din distribuţie fac parte actorii Eugen Cristea, Tudorel Filimon, Cristina Deleanu, Maria Teslaru, Jean Lemne, Vasile Filipescu, Mihai Rîpan, Oana-Gabriela Drăghici, Eliza Georgescu, Tomi Cristin, Florin Kevorkian, Anne-Marie Zaharia, Raluca Bădoiu, Daniel Niţoi. Preţul biletelor este cuprins între 40 şi 50 lei.

 

Actualitate

Peste 300 de motocicliști, la parada de la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Peste 300 de motocicliști, din mai multe județe din țară, s-au reunit, sâmbătă, la Deva, în cadrul unui eveniment ce a avut ca principal scop conștientizarea asupra prezenței lor în trafic.

Manifestarea ajunsă la a cincea ediție, organizată de A.C.S. Kermit Racing Deva -președinte Andrei Căta, cu sprijinul Primăriei Municipiului Deva, a debutat la ora 10:00, în Piața Cetății Deva, după care motocicliștii au pornit într-un tur pe străzile orașului.

La eveniment a luat parte și Călin Petru Marian, candidatul PNL la Președinția Consiliului Județean Hunedoara, și Florin Nicolae Oancea, primarul municipiului Deva.

Sunt motociclist, iubesc sentimentul de libertate pe care mi-l oferă mersul pe două roți și sunt mândru că fac parte din această comunitate. Am dat startul sezonului moto din acest an, alături de sute de motocicliști din regiunea de Vest a României. Totodată, am dat astăzi semnalul asupra prezenței noastre în trafic, a respectului cuvenit celor care aleg să circule pe două roți și asupra nevoii de a spori vigilența tuturor participanților care circulă pe drumurile publice. Cât timp am ocupat funcția de prefect al județului Hunedoara am răspuns nevoilor acestei comunități din care fac și eu parte și am suplimentat zilele în care se puteau susține probele pentru obținerea permisului de circulație. În următorii 4 ani, când voi fi președintele Consiliului Județean Hunedoara, mă voi preocupa ca pasionații de motociclism să poată circula în cele mai bune condiții pe drumurile publice județene. Mulțumesc organizatorilor pentru invitație și pentru că fac posibilă întâlnirea noastră în fiecare an!”, a transmis Călin Petru Marian, care a mai participat și la edițiile anterioare ale acestei manifestări.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

PSD Hunedoara a depus oficial candidaturile pentru Consiliul Județean și Primăria Deva

Publicat

pe

Redactat de

Laurențiu Nistor, actualul președinte al Consiliului Județean Hunedoara și președinte al PSD Hunedoara, și-a depus, sâmbătă, candidatura pentru un nou mandat la șefia instituției. De asemenea, și secretarul de stat în Ministerul Economiei, Lucian Ioan Rus, candidatul PSD pentru Primăria Municipiului Deva, a intrat oficial în cursa electorală și și-a depus candidatura pentru funcția de primar al reședinței județului Hunedoara. Totodată, au fost depuse și listele de candidați social -democrați pentru Consiliul Județean Hunedoara și Consiliul Local Deva.

Laurențiu Nistor, candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Hunedoara și președintele PSD Hunedoara, a mulțumit cetățenilor județului Hunedoara pentru încrederea acordată în 2020 când a fost ales președinte al Consiliului Județean, afirmând că va candida pentru un nou mandat în interesul cetățenilor. “Voi candida pentru încă un mandat, 2024-2028, în interesul cetăţenilor din judeţul Hunedoara şi pentru bine în judeţul Hunedoara. Am putut demonstra împreună cu echipa de consilieri şi conducerea Consiliului Judeţean că am făcut lucruri deosebite pentru judeţul Hunedoara”, a declarat Laurențiu Nistor.

Despre candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Deva, liderul social -democraților hunedoreni a spus că „viziunea lui Lucian Rus pentru viitorul municipiului Deva este bazată pe dezvoltare durabilă, echilibru urban și comunitar, implicare activă din partea comunității și asigurarea bunăstării pentru fiecare locuitor al Devei”.

La rândul său, Lucian Ioan Rus, candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului Deva, a mulțumit tuturor colegilor săi pentru profesionalismul demonstrat și tuturor acelora care au transformat încrederea în miile de semnături care însoțesc candidatura sa. “Am decis să candidez cu gândul la ceea ce se poate face pentru Deva și deveni, pentru convingerea că oamenii se întorc și rămân acolo unde există viziune și speranță. Candidatura mea nu este împotriva cuiva, ci pentru deschiderea comunității către un nou proiect de dezvoltare și către un viitor administrativ care să pună în valoare locul pe care îl numim acasă. Acasă, la Deva, trebuie să spunem asta cu tristețe dar și cu asumare, lucrurile nu se îndreaptă în direcția bună pentru oameni și este cert pentru noi că nu se mai pot pierde încă patru ani sub conducerea actualului primar. În acest sens candidez și candidăm. Venim în fața devenilor cu o echipă, nu cu un grup de interese, cu o viziune integrată de dezvoltare, nu cu o poveste, cu expertiză și nu cu promisiuni. Așa să ne ajute Dumnezeu!”.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Programul transportului public local din Deva, în perioada sărbătorilor de 1 Mai și Paști

Publicat

pe

Redactat de

Societatea de Transport Public Local Deva SRL anunță programul după care vor circula mijloacele de transport în comun din municipiul Deva, în perioada 1 Mai – 6 Mai 2024.

 

Autobuzele societății de transport vor circula în această perioadă după următorul orar:

● Miercuri, 1 Mai 2024 – program de Duminică

● Joi, 2 mai 2024 – program normal

Advertisement

● Vineri, 3 mai 2024 – program de Duminică

● Sâmbătă, 4 mai 2024 – program normal de sâmbătă, până la ora 19:00 ● Duminică, 5 mai 2024 – Nu se circulă

● Luni, 6 mai 2024 – program special, un microbuz pe oră, între orele 10:00 – 18:00 (pe liniile L2, L3, L6, L4, L5)

Începând de marţi, 7 mai 2024, programul de circulație a mijloacelor de transport public local din municipiul Deva revine la normal.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate