Actualitate
Dosarul „Uricani” e din, nou, pe rol, la Petroşani. Va fi încă o amânare?
Tărăgănat de luni de zile, de avocaţi
Inculpaţii în cazul accidentului de la Mina Uricani vin în această dimineaţă în faţa instanţei de la Petroşani. La termenul de azi e posibil să fie ales expertul judiciar cerut de avocaţi, iar noul complet de judecată să îi audieze pe martorii care vin din celălalt capăt al Văii Jiului.
Ultimele termene ale acestui proces au fost soldate cu o amânare din cauza tertipurilor avocaţilor apărării. Tocmiţi de la Bucureşti, atât Paula Iacob, cât şi Daniel Ionaşcu, avocaţi ce îi reprezintă pe doi dintre inculpaţii în acest dosar, nu s-au prezentat la Petroşani din motive personale.
Se cer două expertize
Lista cu experţii judiciari ceruţi de avocaţi a fost trimisă de către Ministerul Justiţiei, dar abia la termenul de azi ar putea fi luată în calcul. Sunt două expertize ce trebuiesc efectuate. Una de protecţie a muncii şi una electromecanică. Ministerul a trimis la Petroşani o listă cu numele tuturor experţilor din ţară, iar instanţa va alege unul dintre acestea, care să efectueze expertizele.
În acest dosar au fost audiaţi până acum doar patru martori, la termenul din luna februarie. Cei care au răspuns întrebărilor s-au numărat printre cei care au dat ochii cu echipa formată din cei cinci muncitori care şi-au pierdut viaţa în explozia din februarie 2011.
Patru foşti şefi ai Exploatării Miniere Uricani, respectiv Dragoş Aurelian Ciucă, Claudiu Lucian Butari, Nicuşor Florin Moga şi Florinel Moldovan, au fost trimişi în judecată de procurori, pentru ucidere din culpă, iar avocaţii spun că nu aceştia sunt vinovaţii.
Actualitate
FOTO: Salvatori pe două fronturi. Pompierii din Petroșani au salvat un cățel din apele înghețate și un porumbel prins în plasă
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/WhatsApp-Image-2025-02-16-at-19.37.52.jpeg)
Pompierii Detașamentului Petroșani au salvat, în această după amiază, un cățel care a rămas blocat în apele înghețate ale râului Jiu de vest, în zona orașului Lupeni.
Un localnic a auzit lătratul câinelui, ca o chemare în ajutor, și-a dat imediat seama de pericolul în care se află animalul, și a sunat la 112.
În scurt timp, un echipaj de pompieri a ajuns pe malul râului și a reușit să-l salveze pe cățelul care avea viața pusă în pericol, mai ales că se apropia noaptea care se anunță geroasă.
Pompierii s-au întors la subunitate, cu misiunea îndeplinită, iar cățelul salvat a rămas în grija persoanei care a apelat 112.
Tot astăzi, pompierii petroșeneni au salvat și un porumbel care rămăsese blocat în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/02/IMG-20250216-WA0032.jpg)
Actualizare|
Revenire incendiu Bărăștii Hațegului: „Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara formate din opt pompieri militari au intervenit, duminică seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la șura unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu au fost implicate persoane.
Echipajele au acționat cu 3 autospeciale de stingere pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și, totodată, au intervenit pentru lichidarea incendiului.
Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 50 metri pătrați. Au ars și mai mulți baloți de paie aflați în interiorul anexei gospodărești.
Cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite.
Știrea inițială
Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o șură a unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu sunt implicate persoane.
Echipajele acționează pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 februarie, în județul Hunedoara
![](https://servuspress.ro/wp-content/uploads/2025/01/intreruperi.jpg)
Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 17 -21 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Luni, 17 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Marți, 18 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Miercuri, 19 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Joi, 20 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Vineri, 21 Februarie 2025 |
|
„Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.
Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tragedie la Sibișel. Pieton decedat după ce a fost lovit de un autoturism
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la o casă din Peștișu Mic: Pompierii intervin cu două autospeciale
- Actualitatecu 9 ore in urma
Tânărul care a ucis un pieton pe DJ 705F a fost reținut. Se afla sub influența substanțelor psihoactive
- Actualitatecu 3 zile in urma
În sfârșit! Luni vor fi aleși cei doi viceprimari ai municipiului Deva
- Actualitatecu 12 ore in urma
Ninsori abundente și viscol în sudul țării: Cod portocaliu și galben în vigoare
- Actualitatecu 13 ore in urma
Corvinul, mai puține meciuri în Liga 2
- Actualitate - Evenimentcu o zi in urma
FOTO: Razii de amploare în Hunedoara și Valea Jiului. Șoferi testați, amenzi aplicate și o minoră căutată de autoritățile din Germania, găsită la Petroșani
- Actualitatecu 10 ore in urma
Autoturism furat din Deva, recuperat de polițiști. Suspectul, reținut pentru 24 de ore