Connect with us
Data: 25/11/2024
.

Actualitate

„Ziua Americii”- sărbătorită de studenţi din „State”, în „păpuşoi”, la Rapolt

Publicat

pe

Inedit

Organizatorii nu au uitat să asigure pop-corn, gogoşi şi cola pentru participanţi

Reprezentanţii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) din Deva le-au pregătit o surpriză voluntarilor americani care efectuează cercetări pe situl arheologic din satul Rapolt. O serbare cât se poate de inedită pentru Ziua Americii, celebrată ieri, în „inima” Ardealului.

 

Managerul MCDR, Liliana Ţolaş le-a împărţit voluntarilor steguleţe cu drapelul Americii

Managerul MCDR, Liliana Ţolaş le-a împărţit voluntarilor steguleţe cu drapelul Americii

Încă de la începutul lunii iulie un grup de nouă studenţi voluntari din Canada, Australia şi Statele Unite al Americii (SUA), au demarat un proiect pilot denumit „Viaţa de-a lungul „autostrăzilor” imperiului roman”. Acestea este rezultatul unei colaborări directe între MCDR Deva şi ArchaeoTek din Canada. Scopul acestuia este de a observa cât de mult şi în ce fel viaţa, în epoca romană, a fost legată de prezenţa marilor axe de comunicare imperiale. „Descoperirile de aici au depăşit orice aşteptări şi asta implică faptul că vom continua proiectul. Acesta este esenţial nu numai pentru a cunoaşte istoria locului, dar şi pentru a integra istoria Ardealului într-o istorie mai largă care să fie exportată în America de Nord, unde cei de acolo ştiu extrem de puţin despre noi”, a precizat profesorul Andrei Gonciar, directorul ArchaeoTek.

Fermă romană descoperită la Rapolt

Advertisement

Cercetările au plecat de la presupunerile că în imediata apropiere a drumului imperial au fost organizate în anii 180-200 mai multe aşezări rurale. Iar o dată începute săpăturile, în urmă cu aproximativ cinci săptămâni, descoperirile nu s-au lăsat îndelung aşteptate. Pe un teren agricol de la marginea satului Rapolt au fost scoase la lumină părţi importante din ceea ce a fost odată o fermă romană. „Chiar în buza terasei, exact cum am presupus, am găsit zidul de împrejmuire al unei ferme romane, iar, mai în sus, am găsit o anexă a fermei. Într-o altă terasă am dat peste aşezământul familiei care deţine ferma. Aici au fost găsite şi o serie de obiecte importante care ne vor ajuta să identificăm mai uşor exact perioada din care datează acest aşezământ. Printre acestea putem enumera un inel de argint cu un motiv de spic de grâu, un stilus pe care romanii îl foloseau pentru a scrie şi mai multe bucăţi de ceramică”, susţine arheologul Marius Barbu.

Sărbătoare în semn de mulţumire

Studenţii de peste ocean au venit în România ca şi voluntari, iar sărbătorirea „Zilei Americii” în sit a fost gândită ca o răsplată faţă de munca pe care au depus-o pentru a scoate la iveală frânturi de viaţă din epoca romană. „Pentru noi, ca instituţie, munca acestor voluntari este un câştig. Astăzi (n.r. – ieri) am venit să le mulţumim într-un mod sper eu cât mai plăcut, pentru că este „Ziua Naţională a Americii” şi am venit să fim alături de ei. Bineînţeles cu steguleţe, pop-corn, cola şi gogoşi, să le arătăm ospitalitatea românilor. Toată munca lor şi materialul arheologic din situl de la Rapolt vor reveni MCDR din Deva, astfel că le suntem recunoscători şi sperăm ca şi la anul să vină aici, de asemenea, pentru 30 de zile”, susţine directorul MCDR din Deva, Liliana Ţolaş.

Actualitate

Educație la standarde europene în comuna Șoimuș: Investiție de peste 613.000 de lei finalizată cu succes

Publicat

pe

Redactat de

Peste 200 de elevi din comuna Șoimuș beneficiază acum de condiții moderne de învățare, datorită unui amplu proiect implementat de Primăria Șoimuș în colaborare cu Școala Gimnazială Șoimuș. Investiția, în valoare de peste 613.000 de lei, a fost finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii educaționale din mediul rural.

Primarul comunei, Mihai Gabriel Irimie, a subliniat că acest proiect demonstrează angajamentul administrației locale față de educație, considerată o prioritate. „Ne dorim ca toți copiii din comuna Șoimuș să aibă acces la un mediu educațional de calitate, adaptat cerințelor actuale. Această investiție reprezintă un pas important pentru viitorul comunității noastre”, a declarat edilul.

Ce aduce nou proiectul?

Proiectul a inclus dotarea a patru săli de clasă primară, trei săli de gimnaziu și două clase de învățământ preșcolar cu mobilier modern, echipamente IT și materiale didactice clasice și digitale. De asemenea, a fost amenajat un laborator de informatică la standarde europene, iar Școala Primară Boholt beneficiază acum de o sală de educație fizică echipată corespunzător.

Totodată, a fost creat un cabinet modern de limba engleză, dotat cu mobilier, echipamente IT și materiale educaționale diverse, de la dicționare și enciclopedii la kit-uri robotice și jocuri educative.

Impact asupra elevilor

Advertisement

Noile resurse digitale, precum imprimantele multifuncționale, aplicațiile software și kit-urile robotice, au fost primite cu entuziasm de elevi și cadrele didactice. Acestea nu doar că îmbunătățesc procesul educațional, ci și contribuie la dezvoltarea competențelor digitale și practice ale copiilor.

Proiectul vine, de asemenea, în sprijinul inițiativei PNRAS (Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar), prin dotări suplimentare pentru două clase primare și o clasă preșcolară, contribuind la creșterea atractivității școlii pentru elevi și părinți.

Viitorul educației în Șoimuș

Prin această inițiativă, Primăria Șoimuș își propune să reducă decalajele dintre mediul urban și cel rural în ceea ce privește accesul la educație modernă. Administrația locală consideră că investițiile în educație sunt fundamentale pentru dezvoltarea comunității, iar acest proiect reprezintă doar un prim pas în această direcție.

Mihai Gabriel Irimie reafirmă angajamentul echipei sale de a susține și alte proiecte similare, menite să crească nivelul educațional și să ofere șanse egale tuturor copiilor din comună.

Advertisement

„Educația este cheia viitorului, iar copiii noștri merită cele mai bune condiții pentru a-și valorifica potențialul,” a concluzionat primarul.

FOTO: FACEBOOK MIHAI GABRIEL IRIMIE

Citeste mai mult ...

Actualitate

Alegeri prezidențiale – Turul 1. Călin Georgescu, candidat independent, a câștigat în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

În județul Hunedoara, rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale indică o competiție strânsă între principalii candidați.

Călin Georgescu conduce clasamentul cu 37.104 voturi, reprezentând 22,34% din sufragii. Ion-Marcel Ciolacu se află pe locul al doilea, la o distanță foarte mică, acumulând 36.706 voturi, adică 22,1%. George-Nicolae Simion completează podiumul, cu 30.973 voturi (18,65%).

Pe locul al patrulea se situează Elena-Valerica Lasconi, care a obținut 24.283 de voturi (14,62%), urmată de Nicolae-Ionel Ciucă, cu 13.626 de voturi (8,2%). Mircea-Dan Geoană ocupă locul șase, având 9.926 de voturi (5,98%).

Restul candidaților au înregistrat procente mai mici, Cristian Diaconescu obținând 3,24%, iar Hunor Kelemen și Cristian-Vasile Terheș au înregistrat procente sub 2%. Candidații Ana Birchall, Ludovic Orban și alții au avut rezultate nesemnificative, sub pragul de 1%.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Vești bune din comuna Zam

Publicat

pe

Redactat de

Situată pe Valea Mureșului, comuna Zam, cu o populație de circa 1.500 de locuitori, este una dintre localitățile rurale din județul Hunedoara de dimensiune medie la acest capitol. Comuna Zam, însă, se întinde pe o suprafață mare, de peste 160 de kilometri pătrați, și, în afară de localitatea de reședință omonimă, mai are în componență alte 12 sate, respectiv Almaș Săliște, Almășel, Brășeu, Cerbia, Deleni, Godinești, Micănești, Pogănești, Pojoga, Sălciva, Tămășești și Valea.

Pentru un mediu curat

Mai menționăm că aceia care trec prin comuna Zam pot vizita mai multe locuri interesante. Mai exact, pe raza administrativ teritorială a comunei Zam întâlnim șase biserici declarate monumente istorice, plus un castel care are aceeași clasificare. De asemenea, mai sunt patru lăcașe de cult cu o vechime considerabilă, două rezervații naturale, precum și un sit inclus în rețeaua europeană «Natura 2000». În acest sens, preocuparea administrației locale pentru păstrarea unui mediu curat este una firească. „Recent, Primăria comunei Zam a sprijinit organizarea unei noi acțiuni de reciclare. O firmă specializată în domeniu a ridicat, de la domiciliile solicitanților, aparate electrice și electrocasnice vechi sau uzate. Iar cei care au predat astfel de deșeuri au participat la o tombolă”, a declarat Sorin Ionel Nistor, primarul comunei hunedorene Zam.

Facilități fiscale

Edilii din comuna Zam vin și cu alte vești bune pentru locuitorii comunei. „În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului 107/2024 se instituie unele facilități fiscale și se aprobă procedura de anulare a acesoriilor și majorărilor aferente obligațiilor bugetare principale până la data de 31.08.2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice și juridice. Aceștia pot depune notificările până la data de 25.11.2024, termenul de plată fiind prelungit până la data de 20.12.2024. Precizez că anularea majorărilor și accesoriilor se aplică doar contribuabililor care achită debitele integral”, a spus primarul comunei Zam, Sorin Ionel Nistor.

Iarna nu îi ia prin surprindere

Și în comuna Zam a căzut prima ninsoare, însă administrația publică locală de aici nu a fost luată prin surprindere de venirea iernii. „Procedăm la fel ca în fiecare an înainte de venirea iernii. Astfel, am asigurat combustibiul necesar încălzirii pe perioada sezonului rece la unitățile de învățământ, dar și la celelalte instituții publice care funcționează pe raza comunei noastre. De asemenea, avem pe stoc material antiderapant și tot ceea ce mai este nevoie pentru a interveni la ninsori. Și utilajele sunt pregătite pentru a interveni, dacă este cazul. Nu ne dorim zăpezi abundente, dar este bine să fim pregătiți, pentru ca venirea iernii să nu ne ia prin surprindere”, a precizat Sorin Ionel Nistor, primarul comunei Zam.

S-a ales viceprimarul

Primarul Sorin Ionel Nistor, aflat la al patrulea său mandat în această funcție, și ceilalți aleși locali au depus jurămintele de credință în cursul lunii octombrie. În cursul acestei luni, în cadrul unei ședințe extraordinare de Consiliu Local, a fost ales și viceprimarul comunei Zam. „Colegul meu de partid, consilierul local Alin Cristian Butaș, a fost ales, cu unanimitate de voturi, în cadrul unei ședințe extraordinare, viceprimar al comunei Zam. Le mulțumesc tuturor consilierilor pentru încrederea acordată și sunt convins că vom face o echipă bună, care să lucreze în sluijba cetățenilor, pentru dezvoltarea localității noastre”, a menționat primarul comunei hunedorene Zam, Sorin Ionel Nistor.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 1124002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate