Connect with us
Data: 24/02/2025
.

Actualitate

Consilierii locali din Hunedoara au spus „Da” sistemului integrat de management al deşeurilor

Publicat

pe

Vor deponeu ecologic!

Documentul de Poziţie care reglementează modul în care va fi colectat gunoiul din judeţ în viitor a fost aprobat ieri, după ce a fost respins în şedinţa de luna trecută

Viitorul deponeu ecologic ce se va construi în judeţul Hunedoara „a primit undă verde” ieri şi de la legislativul municipiului de pe Cerna.

Întruniţi într-o şedinţă extraordinară, consilierii locali din Hunedoara au aprobat „la a doua strigare” documentul prin care va fi implementat în judeţ Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor. Acesta este un proiect vital pentru judeţul Hunedoara care va aduce, cu ajutorul fondurilor europene în valoare de circa 70 de milioane de euro, atât un deponeu ecologic, cât şi închiderea tuturor gropilor de gunoi ce nu sunt conforme normelor UE.

„Trântit” la vot în august

Advertisement

Documentul de Poziţie privind Implementarea sistemului de management integrat al deşeurilor a mai fost supus aprobării consilierilor locali din municipiul Hunedoara şi în şedinţa legislativului de la sfârşitul lunii trecute. Atunci, aleşii hunedorenilor au respins proiectul de hotărâre pe motiv că nu au avut timp să studieze materialele, iar discuţiile care s-au purtat în cadrul şedinţei de consiliu s-au transformat rapid într-un bâlci politic. Cert e că după ce au început de la PDL, criticile au ajuns şi la USL, astfel că, în final, iniţiativa a picat la vot.

Ieri însă, consilierii locali hunedoreni şi-au schimbat total atitudinea, fie ca urmare a discuţiilor care au avut loc în interiorul fiecărei tabere politice incluse în legislativul municipiului, fie a explicaţiilor ce le-au oferite în cadrul şedinţei de către Ioan Prip, directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Sistem de Management Integrat al deşeurilor în judeţul Hunedoara”. Documentul de Poziţie ce reglementează modul în care în judeţ se va desfăşura implementarea sistemului de management intregrat al deşeurilor a fost aprobat ieri cu votul majorităţii consilierilor locali din municipiul Hunedoara.

Bani de la UE şi contribuţie proprie

Un deponeu ecologic în localitatea Bârcea Mare, staţii de sortare şi tratare intermediare, dar şi închiderea a nouă gropi de gunoi din judeţ, neconforme cu normele UE (Aninoasa, Hunedoara, Călan, Orăştie, Haţeg, Petrila, Deva, Lupeni şi Rapoltu Mare). Toate acestea vor deveni realitate odată cu implementarea în judeţ a Sistemului de Management Integrat al deşeurilor. Acesta va fi pus în practică cu ajutorul fondurilor europene în valoare de circa 70 de milioane de euro, din care aproximativ 52 de milioane sunt bani nerambursabili, iar de implementarea lui se va ocupa un ADI din care fac parte cele 69 de unităţi administrativ -teritoriale din judeţ, împreună cu Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara. Pentru realizarea acestui proiect, fiecare unitate administrativ teritorială va trebui să contribuie cu o sumă de bani de la propriul buget local în funcţie de numărul populaţiei. În cazul municipiului Hunedoara, valoarea contribuţiei va fi de aproape 320.000 de euro.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc

Publicat

pe

Redactat de

Un câine, 20 de iepuri și găini au murit în urma unui incendiu izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din Simeria.

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă și amenințau să se extindă la o locuință și la alte construcții din imediata vecinătate. În ciuda intervenției pompierilor, animalele nu au mai putut fi salvate.

“Un incendiu izbucnit la o anexă și la acoperișul unei case de locuit din Simeria a fost stins de pompieri, în această după amiază, înainte de a se extinde în interiorul locuinței și la construcțiile din imediata vecinătate. Echipajele de stingere ale Detașamentului Deva au intervenit pentru a localiza și lichida incendiul care, la sosirea pompierilor, se manifesta generalizat la anexa de locuit, acoperișul și podul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință și la casele din apropiere. Intervenția promptă a pompierilor militari, care au acționat cu 3 autospeciale de stingere, a oprit extinderea flăcărilor care ar fi putut produce pagube materiale mult mai mari. Nicio persoană nu a fost rănită. Din cauza flăcărilor, într-o anexă de mai mici dimensiuni construită pentru animalele mici din gospodărie, 21 dintre acestea au murit”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

 

Potrivit pompierilor, sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a anexei gospodărești.

Advertisement

 

Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Publicat

pe

Redactat de

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.

A fost solicitată și intervenția unui elicopter.

„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.

Sursa foto: Salvamont Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.

Județul Hunedoara

Ziua / Data

Localitatea, strada afectată

Orar

Advertisement

Luni, 24 Februarie 2025

Chitid

09:00 – 17:00

Vălari

09:00 – 17:00

Advertisement

Hărțăgani (Grăilești)

09:00 – 17:00

Uricani, străzile Mailat, Beka, Careman, Principala, Brândușei, Peștera, DN66A (parțial)

09:00 – 17:00

Bejan (parțial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Deva, străzile Petru Rareș, Brândusei, Zăvoi (parțial) bl. T1, bl.C1, C2, C3 (str. Mihai Eminescu zona mag. Maxxa)

09:00 – 17:00

Marti, 25 Februarie 2025

Chitid

Advertisement

09:00 – 17:00

Deva, străzile Petru Rareș, Brândușei, Zăvoi (parțial) bl. T1, bl.C1, C2, C3 (str. Mihai Eminescu zona mag. Maxxa)

09:00 – 17:00

Hărțăgani (Grăilești)

09:00 – 17:00

Advertisement

Bejan (parțial)

09:00 – 17:00

Ocolișu Mic

09:00 – 17:00

Uricani, străzile Mailat, Beka, Careman, Principală, Brândușei, Peștera, DN66A (parțial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Miercuri, 26 Februarie 2025

Deva, străzile Petru Rareș, Brândușei, Zăvoi (parțial) bl. T1, bl.C1, C2, C3 (str. Mihai Eminescu zona mag. Maxxa)

09:00 – 17:00

Uricani, străzile Mailat, Beka, Careman, Principală, Brândușei, Peștera, DN66A (partial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Bejan (parțial)

09:00 – 17:00

Ocolișu Mic

09:00 – 17:00

Advertisement

Hărțăgani (Grăilești)

09:00 – 17:00

Streisângiorgiu

09:00 – 17:00

Petrila, str. Mesteacănului

Advertisement

09:00 – 17:00

Tâmpa (parțial)

09:00 – 17:00

Petroșani, str. Sasa, Paraieni, Danutoni, CED Strambuta, SOCOM-Service Auto Livezeni, organizare santier Hidroconstructia, Motel Gambrinus, EC Electronics-zona Gambrinus, service auto-zona Gambrinus

09:00 – 17:00

Advertisement

Joi, 27 Februarie 2025

Vălari

09:00 – 17:00

Deva, străzile Petru Rareș, Brândușei, Zăvoi (partial) bl. T1, bl.C1, C2, C3 (str. Mihai Eminescu zona mag. Maxxa)

09:00 – 17:00

Advertisement

Uricani, străzile Mailat, Beka, Careman, Principală, Brândușei, Peștera, DN66A (parțial)

09:00 – 17:00

Bejan (parțial)

09:00 – 17:00

Hărțăgani (Grăilești)

Advertisement

09:00 – 17:00

Streisângiorgiu

09:00 – 17:00

Tâmpa (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement

Gura Luncii

09:00 – 17:00

Petroșani, strazile Funicularului, Progresului, Substatie CFR Petroșani

09:00 – 17:00

Petroșani, str. Sasa, Paraieni, Danutoni, CED Strambuta, SOCOM-Service Auto Livezeni, organizare santier Hidroconstructia, Motel Gambrinus, EC Electronics-zona Gambrinus, service auto-zona Gambrinus

Advertisement

09:00 – 17:00

Vineri, 28 Februarie 2025

Vălari

09:00 – 17:00

Uricani, străzile Mailat, Beka, Careman, Principală, Brândușei, Peștera, DN66A (partial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Hărțăgani (Grăilești)

09:00 – 17:00

Valea Sângiorgiului

09:00 – 17:00

Advertisement

Tâmpa (parțial)

09:00 – 17:00

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate