Actualitate - Eveniment
Ştampila „Par Avion” împlineşte un secol de existenţă
Aniversare poştală
În 15 octombrie 1913 a fost trimisă prima scrisoare pe calea aerului
Ştampila „Par Avion”, înscrisă pe miliarde de scrisori, a fost aplicată pentru prima dată pe o depeşă în urmă cu aproape 100 de ani, pe 15 octombrie 1913, expediată în timpul primului zbor poştal aerian francez între oraşele Villacoublay (Regiunea pariziană) şi Pauillac (sud-vest). La ora locală 07.30, pe aerodromul din Villacoublay, într-o dimineaţă rece din toamna anului 1913, avionul locotenentului de cavalerie Emmanuel Ronin, un monoplan Morane-Salnier G, a decolat în faţa jurnaliştilor prezenţi la eveniment spre Pauillac, o localitate din sud-vestul Franţei, aflată la o distanţă de 500 de kilometri.
Ministrul comerţului inventatorul scrisorii par avion
La originea acestei „premiere naţionale” s-a aflat Alfred Massé, ministrul Comerţului, Industriei, Poştei şi Telegrafului, care, impresionat de traversarea Canalului Mânecii de Louis Blériot, în 1909, a susţinut exploatarea acestui nou mijloc de deplasare, avionul, care putea să ajute „corespondenţa să câştige un termen de 15 zile pentru a ajunge la destinaţie”. „Până în anii 1911-1912, aviatorii erau cunoscuţi doar în rubricile sportive ale ziarelor”, spune Michel Aka. „Militarii au fost primii care s-au arătat interesaţi de avion altfel, văzând în el un mijloc util pentru a vedea ce se întâmplă în spatele liniilor inamicului”.
Acel „debut strălucit al poştei aeriene”, salutat de presa din epocă, nu a avut însă o continuare imediată. „Începuse vremea rea, iar, la începutul lunii decembrie, cabinetul (guvernul) a fost demis”, spune acelaşi istoric. Primul Război Mondial a izbucnit şi abia în 1918 prima linie regulată a fost lansată, care făcea legătura de această dată între Le Bourget, un aeroport de la periferia Parisului, şi Saint-Nazaire, pe coasta Atlanticului.
Puţin cunoscut, acel prim zbor „oficial cu scop comercial” din 1913, care urma după o primă tentativă de a parcurge în zbor distanţa de 27 de kilometri ce desparte oraşele Nancy şi Lunéville în 1912, nu a rămas în posteritate aşa cum a făcut-o epopeea „Aéropostale de Latécočre”, lansată în 1918 şi care a intrat în legendă odată cu traversarea Atlanticului de către Jean Mermoz în 1930.
Totuşi, zborul dintre Villacoublay şi Pauillac a generat o nouă modă: celebra ştampilă „Par Avion”, folosită în premieră mondială în timpul acestui zbor, a fost apoi „imitată de toate administraţiile poştale din lume”, reaminteşte Michel Aka, care deţine în colecţia sa una dintre scrisorile istorice transportate de locotenentul Robin.
Sursa: Mediafax.ro
Actualitate
Un bărbat din Vulcan s-a ales cu ordin de protecție

Un bărbat din Vulcan s-a ales cu ordin de protecție
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de amenințare asupra unei femei de 38 de ani, din municipiul Vulcan
Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, la data de 24 februarie 2025, în jurul orei 01.00, de către o femeie de 38 de ani, din localitate, cu privire la faptul că fostul concubin ar fi amenințat-o cu acte de violență.
Întrucât amenințările i-ar fi creat o stare de temere, femeia a fost de acord cu emiterea unui ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 49 de ani.
Polițiștii au emis ordinul de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile, continuând cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Actualitate
Percheziții la spitalul din Vulcan într-un dosar de fals intelectual privind pensionările ilegale

Perchezițiile polițiștilor, efectuate în data de 21 februarie a.c., au vizat 3 cabinete medicale din Vulcan.
Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, polițiștii fac cercetări într-un dosar penal în care un medic este bănuit de comiterea infracțiunii de fals intelectual.
Cadrul medical ar fi întocmit, începând din anul 2021 și până în prezent, mai multe documente unor persoane, cu scopul ca acestea să beneficieze de drepturi de pensie, deși aceste persoane nu îndeplineau condițiile legale de pensionare.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe documente și registre necesare soluționării cauzei, medicul fiind condus la sediul poliției în vederea audierii.
Actualitate
Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara

Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara
La data de 21 februarie 2025, în jurul orei 13:05, polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Hunedoara au fost sesizați despre faptul că, în localitatea Bacea, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un minor în vârstă de 12 ani, în timp ce conducea o motocicletă neînregistrată în circulație, pe DC 153, pe sensul de mers Ilia-Bacea, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în albia pârâului Băcișoru.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului, care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sun aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Fără documente justificative
La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 19:25, polițiștii au observat pe raza comunei Totești un autovehicul care circula pe DJ 686 B, din direcția Sânpetru către Păclișa. Conducătorului autovehiculului, la vederea echipajului de poliție a virat stânga, pe un drum secundar, unde a fost oprit de polițiști și legitimat, stabilindu-se că are vârsta de 24 de ani și este din comuna Totești.
Polițiștii au stabilit că tânărul nu avea niciun document asupra sa, iar autoturismul în cauză nu era înmatriculat, fiind alcătuit din componente improvizate, cumpărate de la centre de dezmembrări.
Ca urmare a verificării în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Alcoolemie la volan
La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 11:10, polițiștii Serviciului Rutier Hunedoara au oprit în trafic, pe DJ 706 A, pe raza localității Ilia, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din Deva.
În urma testării bărbatului, aparatul etilometru a indicat o concentrație de 0,44 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările, în cazurile prezentate.
- Actualitatecu o zi in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu 20 de ore in urma
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc
- Actualitatecu 2 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu o zi in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu o zi in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri
- Actualitatecu 2 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu o zi in urma
Sebastian Burduja: “La Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE”