Actualitate
Sebastian Burduja: “La Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE”

Un transport agabaritic record va traversa vestul țării, în această perioadă, o turbină de dimensiuni impresionante urmând să ajungă la Termocentrala Mintia, în județul Hunedoara.
Convoiul de mari dimensiuni se pune în mișcare, în această dimineață, de la Nădlac.
Într-o postare, publicată sâmbătă seară, pe pagina sa de pe rețeaua de socializare, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a subliniat importanța noii centrale de la Mintia.
“La Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE. Un transport agabaritic record pentru România va traversa Vestul țării. Cu greutatea de 788 tone, acesta se va efectua în perioada 23.02.202 – 04.03.2025 începând cu ora 09:00 AM, pe ruta: Nădlac 1 PTF – DN 7 – Nădlac 2 PTF – DN 7G – A1 – Giarmata – DJ 691 – Pișchia – DJ 691 – Alioș – DJ 691 – Neudorf – DJ 682 – Lipova (str. Timișorii – pod Lipova – DN 7) – DN 7 – Ilia – A1 – Grind – DN 68A – Săcămaș – DN7 – Termocentrala Mintia. Convoiul agabaritic va transporta o turbină de mari dimensiuni către Termocentrala Mintia (județul Hunedoara), termocentrală aflată în plin șantier. Convoiul are o lungime totală de 120 m, lățime de 6 m, înălțime de 5,4 m și greutate 788 tone. Transportul face parte dintr-un contract ce cuprinde peste 250 de componente care au început să fie livrate la Mintia încă din luna iunie 2024 și au termene fixe de instalare pe fundații. Guvernul României, prin inițiativa Ministerului Energiei, a declarat proiectul „Centrala electrică MASS Mintia” ca proiect de importanță națională în domeniul energiei electrice. Această decizie subliniază angajamentul autorităților de a asigura securitatea energetică a țării, de a moderniza Sistemul Energetic Național (SEN) și de a sprijini dezvoltarea economică prin investiții strategice. Noua centrală, amplasată în județul Hunedoara, va funcționa pe baza unor tehnologii moderne și eficiente, utilizând turbine cu gaz și abur, cu o capacitate instalată totală de 1,770 MW. Prin această investiție, estimată la 1,4 miliarde de euro, se vor crea sute de locuri de muncă și se va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, aliniindu-ne obiectivelor europene de decarbonizare. Centrala va produce anual aproximativ 12,159 GWh de energie electrică, având o durată de viață proiectată de 30 de ani”, a scris ministrul Energiei pe Facebook.
Sebastian Burduja a adăugat că, „în cursul anului 2026, conform graficului de execuție la zi, termocentrala Mintia va fi pusă în funcțiune în totalitate și va deveni o componentă vitală pentru sistemul electroenergetic național”. “Fiecare MW nou pentru România înseamnă șansa românilor și companiilor românești de a avea facturi mai mici și un pas înainte spre obiectivul nostru: România, exportator de energie”, a mai scris ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Pe același subiect:
Reprezentanții DRDP Timișoara au anunțat că vor prezenta etapele transportului pe pagina oficială de pe rețeaua de socializare.
Actualitate
Extrasele de carte funciară eliberate gratuit, digital, din 2 iunie

Aproape 80.000 de prime înregistrări, cereri de extrase de carte funciară și de plan cadastral au fost eliberate gratuit, în România, din data de 7 aprilie, de când acest serviciu public este gratuit pentru proprietarii care cer în persoană aceste documente – anunță ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
”Numărul mare de cereri pentru aceste servicii publice demonstrează eficiența măsurii de a oferi gratuit, pentru proprietari, aceste servicii care devin gratuite, din 2 iunie, și pentru proprietarii care solicită aceste documente în sistemul on-line. Impunem, astfel, respectul statului pentru cetățeni”, a declarat ministrul.
Astfel, în perioada aprilie-mai, au fost eliberate gratuit peste 34.000 de extrase de carte funciară, aproape 5.000 de extrase de plan cadastral și au fost înregistrate gratuit, la prima înregistrare în cadastru, peste 40.000 de proprietăți.
”În prezent, se percepe o taxă de 20 de lei pentru extrasele de carte funciară cerute online, dar, din iunie, eliminăm și tariful pentru acest serviciu public digital”, a conchis ministrul.
Actualitate
Întrebare de baraj: Unirea DMO sau Gloria Geoagiu

Sâmbătă, 24 mai, de la ora 11:00 este programat meciul dintre Gloria Geoagiu și Unirea DMO, care ar putea decide numele câștigătoarei Ligii 4 de fotbal Hunedoara cu o etapă înainte de final. Există, însă și posibilitatea ca acest lucru să se întâmple doar în ultima etapă.
Mai multe variante
În momentul de față, între cele două echipe este o distanță de 3 puncte, Unirea DMO având 38, iar Gloria Geoagiu 35. Astfel, dacă Gloria Geoagiu nu învinge, atunci Unirea DMO va fi echipa ce va reprezenta județul Hunedoara în barajul de promovare în Liga 5, împotriva campioanei din Mehedinți. În cazul în care se impune Gloria Geoagiu sunt mai multe variante. Cum în jocul tur scorul a fost de 3-2 pentru Unirea DMO, o victorie a celor de la Geoagiu de la două goluri în sus, coroborată cu rezultate similare în ultima etapă, i-ar face câștigători pe aceștia. Dacă Geoagiu învinge la un singur gol, și în ultima etapă ambele echipe înregistrează același număr de puncte, avantajați sunt, grație rezultatelor din sezonul regular, cei de la Unirea DMO, care au câștigat acasă cu 4-1, iar Gloria s-a impus la Geoagiu doar cu 3-2. În aceeași zi și de la aceeași oră se joacă meciul Aurul Brad – Retezatul Hațeg, un rezultat pozitiv asigurându-le gazdelor locul al treilea, ele având, în prezent, 27 de puncte, iar oaspeții 22. Ultima etapă programează meciurile Unirea DMO – Retezatul Hațeg și Aurul Brad – Gloria Geoagiu.
Se joacă și în play-out
În play-out se joacă meciurile antepenultimei etape, care începe joi, 22 mai, după închiderea ediției tipărite a cotidianului SERVUS HUNEDOARA, cu partida dintre CSM Deva (locul VII, cu 11 puncte) și Șoimul Băița (VI, 15p). Celelalte meciuri ale rundei sunt programate sâmbătă, 24 mai, de la ora 11:00, programul acestora fiind Dacia Orăștie (I, 28p) – Inter Petrila (II, 23p), CFR Simeria (III, 23p) – CSM Vulcan (IV, 20p) și Victoria Călan (V, 15p) – Minerul Uricani (VIII, 1p). Dintre participante, Inter Petrila și CFR Simeria au trei meciuri disputate, iar celelalte patru. Partida restantă dintre Inter Petrila și CFR Simeria, din etapa a IV-a, este programată pentru miercuri, 28 mai, de la ora 18:00.
Actualitate
Serviciul de distribuție a gazelor naturale, sistat temporar în nouă localități din județ

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar vineri, 23 mai, în intervalul orar 07:00 -19:00, în nouă localități din județul Hunedoara, au anunțat reprezentanții companiei Delgaz Grid.
Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale, realizate de către Transgaz.
“Pentru efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, vineri, 23 mai, în intervalul orar 07:00-19:00, în localitățile Mintia, Bălata, Bejan, Boholt, Chișcădaga, Șoimuș, Vețel, Leșnic și Herepeia din județul Hunedoara”, se arată într-un comunicat.
Delgaz Grid le recomandă consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
“Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegere”, au transmis reprezentanții companiei.
- Actualitatecu 20 de ore in urma
Percheziții în Deva, Orăștie și în alte două localități din județ, într-un dosar de trafic de droguri. Patru persoane, reținute
- Actualitatecu 3 zile in urma
Parc de 3,6 hectare în Deva, susținut prin fonduri europene
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Tânăr lovit de o mașină în Hațeg, în timp ce circula cu trotineta electrică. Șoferița, cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Acțiuni ale poliției în Simeria și Deva: Un tânăr condamnat încarcerat și un taximetrist prins băut la volan
- Actualitatecu 2 zile in urma
UPDATE: Tânărul de 20 de ani, din Orăștie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru furt
- Actualitatecu 2 zile in urma
Lupta pentru barajul de promovare în Liga 3 continuă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Al șaselea și ultimul transport agabaritic ajunge la Termocentrala Mintia
- Comunitatecu o zi in urma
Muncă și distracție în comuna Șoimuș