Actualitate
Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea vor fi canonizaţi la anul
Trecuţi în rândul sfinţilor
Ceremonia va avea loc de sărbătoarea Milostivirii Divine, la 27 aprilie 2014
Papa Ioan Paul al II-lea şi papa Ioan al XXIII-lea vor fi canonizaţi la 27 aprilie 2014, în cadrul unei ceremonii unice la Vatican, a anunţat, ieri, papa Francisc, după cum transmit AFP, Reuters şi AP.
Suveranul pontif a confirmat astfel în faţa cardinalilor reuniţi în consistoriu faptul că cele două figuri simbolice ale Bisericii Catolice, Karol Wojtyla – devenit primul papă polonez, papa Ioan Paul al II-lea – şi italianul Angelo Giuseppe Roncalli, devenit papa Ioan al XXIII-lea, vor fi declaraţi sfinţi.
Sute de mii de oameni aşteptaţi
Data acestei aşteptate duble canonizări circula în mediu neoficial de câteva săptămâni. La 27 aprilie 2014 se sărbătoreşte ziua Milostivirii Divine /Divina misericordia/, sărbătoare creată de Ioan Paul al II-lea. Este de aşteptat ca la viitoarea ceremonie din Piaţa Sf. Petru să
asiste sute de mii de oameni, mai ales din Italia şi Polonia.
Canonizarea celor doi în acelaşi timp ilustrează dorinţa papei Francisc de a menţine un echilibru între două figuri foarte diferite ale lumii catolice, dar şi să evite un cult exagerat al personalităţii papei Ioan Paul al II-lea, notează AFP. Pe de altă parte, potrivit unor analişti citaţi de AP, dubla canonizare vizeazăşi unificarea bisericii, fiecare dintre cei doi având propriii admiratori, respectiv critici. În ceea ce-l priveşte, papa Francisc este un admirator al amândurora: la comemorarea din acest an a morţii lui Ioan Paul al II-lea, el s-a rugat şi la mormântul unuia şi la al celuilalt, un semn că a văzut în cei doi o importantă continuitate personalăşi spirituală.
Sursa: Agerpres.ro
Actualitate
Un bărbat din Vulcan s-a ales cu ordin de protecție

Un bărbat din Vulcan s-a ales cu ordin de protecție
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de amenințare asupra unei femei de 38 de ani, din municipiul Vulcan
Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, la data de 24 februarie 2025, în jurul orei 01.00, de către o femeie de 38 de ani, din localitate, cu privire la faptul că fostul concubin ar fi amenințat-o cu acte de violență.
Întrucât amenințările i-ar fi creat o stare de temere, femeia a fost de acord cu emiterea unui ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 49 de ani.
Polițiștii au emis ordinul de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile, continuând cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Actualitate
Percheziții la spitalul din Vulcan într-un dosar de fals intelectual privind pensionările ilegale

Perchezițiile polițiștilor, efectuate în data de 21 februarie a.c., au vizat 3 cabinete medicale din Vulcan.
Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, polițiștii fac cercetări într-un dosar penal în care un medic este bănuit de comiterea infracțiunii de fals intelectual.
Cadrul medical ar fi întocmit, începând din anul 2021 și până în prezent, mai multe documente unor persoane, cu scopul ca acestea să beneficieze de drepturi de pensie, deși aceste persoane nu îndeplineau condițiile legale de pensionare.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe documente și registre necesare soluționării cauzei, medicul fiind condus la sediul poliției în vederea audierii.
Actualitate
Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara

Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara
La data de 21 februarie 2025, în jurul orei 13:05, polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Hunedoara au fost sesizați despre faptul că, în localitatea Bacea, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un minor în vârstă de 12 ani, în timp ce conducea o motocicletă neînregistrată în circulație, pe DC 153, pe sensul de mers Ilia-Bacea, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în albia pârâului Băcișoru.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului, care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sun aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Fără documente justificative
La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 19:25, polițiștii au observat pe raza comunei Totești un autovehicul care circula pe DJ 686 B, din direcția Sânpetru către Păclișa. Conducătorului autovehiculului, la vederea echipajului de poliție a virat stânga, pe un drum secundar, unde a fost oprit de polițiști și legitimat, stabilindu-se că are vârsta de 24 de ani și este din comuna Totești.
Polițiștii au stabilit că tânărul nu avea niciun document asupra sa, iar autoturismul în cauză nu era înmatriculat, fiind alcătuit din componente improvizate, cumpărate de la centre de dezmembrări.
Ca urmare a verificării în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Alcoolemie la volan
La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 11:10, polițiștii Serviciului Rutier Hunedoara au oprit în trafic, pe DJ 706 A, pe raza localității Ilia, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din Deva.
În urma testării bărbatului, aparatul etilometru a indicat o concentrație de 0,44 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările, în cazurile prezentate.
- Actualitatecu o zi in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu 20 de ore in urma
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc
- Actualitatecu 2 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu o zi in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu o zi in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri
- Actualitatecu 2 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu o zi in urma
Sebastian Burduja: “La Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE”