Connect with us
Data: 03/12/2024
.

Actualitate

„Pinocchio” – cel mai nou loc de joacă pentru copii din Deva

Publicat

pe

Investiţiile primăriei continuă

Acesta este cel de-al şaptelea amplasament de gen care a fost dat în folosinţă în municipiul reşedinţă de judeţ, realizar din fonduri de la bugetul local

Parc-de-joaca-Deva-zona-Romanilor-(8)Tobogane, căsuţe din lemn, balansoare, leagăne sau învârtitori, toate colorate şi nou nouţe, îi aşteaptă pe copiii deveni într-un amplasament inaugurat ieri în Cartierul Dacia, pe Aleea Romanilor, între blocurile 25 şi 26.

Cel de-al şaptelea loc de joacă pentru copii din Deva a fost deschis oficial ieri în prezenţa primarului Petru Mărginean şi a altor reprezentanţi ai municipalităţii. Amplasamentul este cel mai mare dintre cele înfiinţate până acum, este realizat din bani de la bugetul local şi se încadrează în programul Primăriei Deva prin care în localitate vor fi amenajate, până în primăvară, circa 40 de locuri de joacă pentru copii, noi sau prin reabilitarea celor vechi.

„Îmbogăţite” cu aparate de fitness

„Pinocchio”, pentru că aşa se numeşte noul loc de joacă pentru copii, şi-a primit ieri şi primii vizitatori. Însoţiţi de părinţi sau bunici, copiii au testat în premieră toboganele, balansoarele sau au escaladat complexul din lemn, dotat cu de toate, inclusiv cu o roată de cârmaci. Toate dotările sunt nou nouţe, colorate, iar pentru a evita accidentarea celor mici, primăria a pus pe jos, în loc de beton, un strat rezistent de tartan. În plus, părinţii sau bunicii care vor veni aici cu copiii, se vor putea odihni pe bănci noi, în timp ce îi supraveghează pe micuţi. Locul de joacă de pe Aleea Romanilor este cel mai mare dintre cele şapte care au fost date în funcţiune începând de anul trecut în Deva, are o suprafaţă de circa 300 de metri pătraţi şi a costat aproximativ 180.000 de lei, fonduri de la bugetul local. „Vrem să facem locuri de joacă în toate cartierele Devei, dar şi în cele ale satelor aparţinătoare. Până acum am pus în valoare şapte locuri de joacă pentru copii noi, urmând ca până la sfârşitul anului să mai fie finalizate încă 14 reabilitate. Anul viitor, până în primăvară să mai dăm în folosinţă, încă 10 locuri de joacă noi şi tot atâtea reabilitate. Vreau ca toate cartierele să aibă astfel de amplasamente pentru că există cereri din partea părinţilor”, a declarat Petru Mărginean, primarul Devei. Acesta mai spune că o parte dintre aceste amplasamente vor fi dotate şi cu aparate de fitness, aceste solicitări venind din partea asociaţiilor de proprietari. În plus, până la vară, locurile de joacă pentru copii vor fi dotate şi cu gard viu şi alte zone cu verdeaţă care să asigure umbră în vreme de caniculă. Până acum, Primăria Deva pentru toate cele şapte locuri de joacă pentru copii a cheltuit circa 900.000 de lei.

Advertisement

Distruse de „vandali”

Dacă municipalitatea se chinuie şi găseşte resurse pentru a amenaja astfel de amplasamente, alţii nu dau doi bani pe ele, şi, mai mult decât atât, nu au nicio problemă în a le vandaliza. Sunt numeroase cazurile de locuri de joacă pentru copii din Deva, care au fost distruse de oameni certaţi cu bunul simţ, toboganele sau căsuţele din lemn fiind pur şi simplu sparte sau rupte intenţionat. Conducerea Primăriei Deva ia în calcul aplicarea mai multor măsuri pentru a-i prinde pe cei care distrug dotările, luând în considerare chiar montarea unor camere video. „Sper eu că asociaţiile de proprietari vor fi mai vigilente pentru că unii indivizi certaţi cu legea au început să vandalizeze aceste locuri de joacă pentru copii. Nu putem să ne transformăm toţi în jandarmi şi poliţişti locali. Anul viitor vrem să punem sisteme de supraveghere video în aceste locuri. Cred că situaţiile de acest gen nu se vor mai repeta dacă noi, toţi vom fi mai atenţi, mai vigilenţi şi ne va păsa de aceste investiţii”, a afirmat Mărginean.

 

 

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Handbalistele din Valea Jiului revin pe parchet

Publicat

pe

Redactat de

După o întrerupere de aproape o lună se reiau meciurile din Campionatele Naționale de juniori la handbal. În aceste competiții județul Hunedoara are reprezentante în întrecerile feminine.

Petroșaniul poate termina turul cu victorii pe linie

În seria G a junioarelor II se dispută meciurile etapei a VII-a, ultima a sezonului regular. În această rundă, ultima programată în acest an, liderul neînvins al seriei, CSȘ Petroșani, cu 12 puncte din tot atâtea posibile, va juca, în deplasare, pe terenul celei de-a doua clasate, Millenium Giarmata (10 puncte). Meciul este programat miercuri, 4 decembrie, de la ora 14:00, și, în cazul unui succes, petroșănencele pot termina turul cu punctaj maxim. Pe de altă parte, fetele de la CSȘ Petroșani pot încheia anul pe primul loc și cu un egal, dar și în caz de înfrângere, având un golaveraj foarte bun. În aceeași zi sunt programate și celelalte meciuri ale rundei. De la ora 13:30 se joacă partida dintre Alpha Oradea, locul VI, cu 2 puncte și golaveraj -39) și Cîțu Timișoara (V, 6p). de la ora 14:00 este programată întâlnirea Traian Vuia Reșița (VII, 2p, – 39) – Banatul Timișoara (III, 7p, +14), iar de la 17:00 jocul dintre Unirea Sânicolau Mare (IV, 7p, – 5) și Beldiman Arad (VIII, – 1p, pentru neprezentare la un joc). Campionatul se va relua la mijlocul ultimei săptămâni a lunii ianuarie 2025.

Vulcanul țintește podiumul

La junioare III, în seria I, se va juca tot etapa a VII-a, și aceasta fiind ultima a sezonului regular, în această competiție evoluând CSM Vulcan și CSȘ Petroșani. În această rundă, în care liderul seriei, CSM Târgu Jiu, cu 11 puncte, va sta, din cauza numărului impar de participante, echipele din Valea Jiului vor juca, ambele, în deplasare, meciurile fiind programate pentru joi, 5 decembrie. Primele vor intra pe parchet, la ora 14:00, fetele de la CSȘ Petroșani, aflate pe poziția a cincea, cu 2 puncte, care vor juca pe terenul ulimei clasate, LPS Târgu Jiu (VII, 1p, – 31). Apoi vor evolua, cu începere de la ora 14:00, handbalistele de la CSM Vulcan, locul 5, cu 7 puncte, ca și echipele de pe pozițiile doi și trei, departajarea fiind făcută de golaveraj. Vulcănencele, care au golaveraj + 5, vor juca la CS Novaci (VI, 1p, – 29) și, în cazul unui succes, vor urca pe podium, întrucât în celălalt meci al etapei, care va începe la ora 15:00, se vor întâlni celelalte echipe cu care se află la egalitate de puncte, CSȘ Turnu Severin (II, + 35) și Jiul Rovinari (III, + 10), partida urmând a se disputa în municipiul de pe malurile Dunării. În această serie a junioarelor III se vor mai juca, în 2024, și primele două etape din retur, programate, de principiu, în zilele de 15 și, respectiv, 19 decembrie.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Spectacolul ,,Acum, în prag de sărbători” de la Deva, anulat

Publicat

pe

Redactat de

Spectacolul „Acum, în prag de sărbători”, ce ar fi trebuit să aibă loc joi seara, în Ajun de Moș Nicolae, la Deva, a fost anulat.

Reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva au anunțat că, organizatorul concertului de colinde și cântece de Crăciun „Acum, în prag de sărbători”, programat pentru data de 5 decembrie 2024, a hotărât să anuleze evenimentul.

“Persoanelor care au achiziționat bilete online de pe platforma entertix.ro, li se vor restitui banii în contul din care a fost efectuată plata, în cursul zilelor următoare. Cei care au achiziționat bilete direct de la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva sunt rugați să se prezinte pentru recuperarea sumelor plătite, de luni până vineri, între orele 11:00-14:00, și miercuri, între orele 14:00-17:00. Informații suplimentare puteți primi la numărul de telefon: 0721.055.037. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Hunedoreanul Siegfried Mureșan a preluat șefia PNL Diaspora

Publicat

pe

Redactat de

Europarlamentarul hunedorean Siegfried Mureșan (PPE / PNL) este președintele interimar al PNL Diaspora, după demisia lui Rareș Bogdan.

Deputatul european Siegfried Mureșan a fost votat în unanimitate președinte interimar al PNL Diaspora de Biroul Politic Național.

„Mulțumesc colegilor din Partidul Național Liberal pentru desemnarea mea ca președinte interimar al PNL Diaspora. Vreau să oferim românilor din străinătate rolul central pe care îl merită de ani de zile. Românii din străinătate sunt, de ani de zile, principalii investitori din România. Românii din Diaspora sunt cei care, de nenumărate ori, au apărat democrația din România: la protestele de după Ordonanța 13, la protestele din 10 august și în multe alte momente. Românii din Diaspora au arătat și acum că îi interesează ce se întâmplă în România. 800.000 de români din străinătate prezenți la vot atât la alegerile prezidențiale, cât și parlamentare, înseamnă echivalentul prezenței a 4 județe din țară. Românii din Diaspora sunt un electorat de dreapta fiindcă sunt oameni care au muncit pentru ceea ce au, oameni cu meserii sau întreprinzători care au plecat pentru un viitor mai bun, oameni care vor să vadă că țara lor se schimbă în mai bine și vor să fie auziți. Vor să vadă în România școli mai bune, spitale mai bune, drumuri mai bune. Românii din Diaspora vor să știe că se pot întoarce în țara lor natală, în țara în care mulți dintre ei și-au investit economiile și că vor avea aceleași condiții de trai ca afară. Obligația noastră, a Partidului Național Liberal, ca principalul partid de centru-dreapta din România, este să recâștigăm acest electorat de dreapta în următorii ani. Avem în PNL Diaspora foarte mulți oameni competenți, muncitori, cu care vom întări organizația și vom răspunde așteptărilor românilor din străinătate”, a declarat Siegfried Mureșan.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate