Connect with us
Data: 25/02/2025
.

Actualitate

GALERIE FOTO (VIDEO) UPDATE: Șeful BCCO Alba, Traian Berbeceanu, acuzat de favorizarea unor infractori

Publicat

pe

Update:  Comişarul şef Traian Berbeceanu a fost ridicat, în jurul orei 12:00, de mascaţi, din apartamentul său din Deva şi condus la audieri la DIICOT Alba. Acesta a declarat: „Este cea mai mare mârşăvie pe care am văzut-o în viaţa mea. O să vă comiunic eu mai târziu”. În acest dosar se pare că ar fi vizat şi unul dintre viceprimarii Devei, Ovidiu Moş (PSD), doi ofiţeri de la Crimă Organizată, unul din Deva şi altul din Alba, dar şi oameni de afaceri.

 Procurorii DIICOT au efectuat, în această dimineață, 11 percheziții domiciliare la un grup infracțional acuzat de fraude cu petrol. Din grupare făcea parte și șeful BCCO Alba, cel care le dădea informații cu privire la perchezițiile care urmau să aibă loc sau îi învăța cum să ascundă probe. Comisarul șef este urmărit penal.

Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia şi al Inspectoratelor Judeţene de Poliţie Alba şi Hunedoara efectuează un număr de 11 percheziţii domiciliare în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unei grupări infracţionale formată din şase învinuiţi, specializate în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare, folosirea cu rea credinţă a bunurilor sau creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia, în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate, complicitate la înşelăciune, fals intelectual, uz de fals, refuzul de a pune la dispoziţia administratorului judiciar ori lichidatorului, a evidenţelor, documentele şi bunurilor de patrimoniu.

 

Advertisement

În cauză există suspiciunea rezonabilă că învinuiţii au constituit un grup infracţional începând cu anul 2003 până în prezent şi folosindu-se de calitatea de asociaţi şi administratori la mai multe societăţi comerciale, precum şi de mai multe firme fantomă special create şi/sau folosite în scopuri infracţionale, au derulat operaţiuni comerciale şi financiare fictive [fraudă tip carusel, privind comerţul cu carburanţi şi alte produse petroliere (solvenţi, bitumuri, combustibili pentru focare)].

Prin sustragerea de la plata accizelor, a impozitului pe profit şi TVA-ului a fost prejudiciat bugetul statului cu sume importante de bani (aproximativ 3,5 milioane RON).

Deopotrivă, există suspiciunea rezonabilă că învinuiţii şi-au însuşit fără drept prin utilizarea unor manopere frauduloase diferite sume de bani din patrimoniul unor societăţilor comerciale (aproximativ 3,5 milioane RON) folosind  înscrisuri false.

De asemenea, în cauză a fost începută urmărirea penală şi împotriva unui învinuit care are gradul profesional de comisar şef şi funcţia de şef al BCCO Alba Iulia, sub aspectul acuzaţiei de a fi comis infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă suspiciunea rezonabilă că în exercitarea funcţiei şeful BCCO Alba Iulia, cu intenţie, a ajutat învinuiţii cercetaţi penal prin furnizarea de informaţii cu privire la activităţile investigative desfăşurate de către D.I.I.C.O.T, sau de informaţii referitoare la stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii grupării infracţionale, ori cu privire la efectuarea unor activităţi procesuale (percheziţii, audieri de martori, etc.), sau prin comunicare de informaţii cu privire la modalitatea în care vor putea evita probarea activităţilor infracţionale desfăşurate de aceştia (atenţionări cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon).

Advertisement

Totodată se reţine că există suspiciunea rezonabilă că acest învinuit, având în virtutea atribuţiilor de serviciu date despre comiterea unor fapte prevăzute de legea penală de către membrii grupării infracţionale organizate nu a luat măsurile legale, deşi statutul de poliţist îl obliga în acest sens, precum şi că fiind audiat în calitate de martor într-un dosar penal a făcut afirmaţii neconforme cu realitatea referitor la împrejurări esenţiale cu privire la care a fost audiat. Acelaşi lucrător de poliţie nu a consemnat în declaraţia de avere înstrăinarea unui autoturism marca VW Passat.

În aceeaşi cauză se efectuează cercetări şi cu privire la alte două persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă pentru una din ele (acuzaţia constând în aceea că fiind audiat în calitate de martor într-un dosar a făcut afirmaţii neconforme cu realitatea), respectiv pentru infracţiunea de favorizarea infractorului cu privire la cea de a doua persoană şi care constă în faptul că luând la cunoştinţă de data efectuării unor percheziţii domiciliare a făcut cunoscut  inculpatului cercetat în acea cauză acest aspect.

La sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Alba urmează să fie audiate un număr de peste 8 persoane.

Advertisement

Actualitate

Fermierii invitați la o sesiune de informare APIA privind accesarea fondurilor europene

Publicat

pe

Redactat de

Reprezentanții administrației locale din Hațeg au anunțat organizarea unei sesiuni de informare dedicate fermierilor din județul Hunedoara, cu scopul de a facilita o depunere corectă a cererilor de plată și de a asigura o absorbție cât mai mare a fondurilor europene. Evenimentul, organizat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), va avea loc vineri, 28 februarie 2025, începând cu ora 10:00, la sediul Primăriei Hațeg, situat pe strada Piața Unirii nr. 6.

În cadrul sesiunii, fermierii vor primi informații detaliate despre condițiile de eligibilitate, etapele procesului de depunere a cererilor de plată și eventualele erori care trebuie evitate pentru a accesa sprijinul financiar. Specialiștii APIA vor răspunde întrebărilor participanților și vor oferi recomandări practice pentru optimizarea accesării fondurilor destinate agriculturii.

Autoritățile locale și APIA încurajează fermierii să participe la această sesiune, subliniind importanța accesării sprijinului european pentru dezvoltarea agriculturii în județul Hunedoara.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA ORAȘULUI HAȚEG

Citeste mai mult ...

Actualitate

Distrugere de muniție în poligonul Bârcea Mică: Cetățenii sunt sfătuiți să evite zona

Publicat

pe

Redactat de

Primăria Municipiului Deva a anunțat că Unitatea Militară 01794 Deva va desfășura activități de instrucție și distrugere de muniție în poligonul cu destinație specială din zona Bârcea Mică, în zilele de 25 și 27 februarie 2025, între orele 09:00 și 14:00.

În cadrul acestor exerciții, vor avea loc detonări controlate ale unor încărcături de exploziv, toate operațiunile desfășurându-se în condiții stricte de siguranță. Autoritățile asigură că se vor respecta toate normele de securitate, protecția mediului și măsurile de apărare împotriva incendiilor.

Pentru prevenirea incidentelor, accesul populației în zona poligonului este strict interzis pe durata desfășurării acestor activități. Locuitorii din apropiere sunt sfătuiți să evite zona și să respecte indicațiile autorităților.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA

Citeste mai mult ...

Actualitate

Corvinul – Craiova, meci televizat

Publicat

pe

Redactat de

Din cauza exluderii din competiție a celor de la CS Mioveni, Corvinul Hunedoara nu a jucat în etapa a XVIII-a din Liga 2 de fotbal, prima care s-a jucat în acest an, când trebuia să facă deplasarea în Argeș. Hunedorenii vor reveni într-un meci oficial în etapa a XIX-a.

Duminică, 2 martie, de la ora 12:30

În această antepenultimă etapă a sezonului regular, hunedorenii vor juca pe teren propriu, cu FCU Craiova. Meciul Corvinul Hunedoara – FCU Craiova este programat duminică, 2 martie, cu începere de la ora 12:30, și va fi transmis, în direct, pe DigiSport și pe Primasport, deținătorii drepturilor de televizare urmând a anunța, în timp util, pe care dintre canalele celor două posturi va putea fi vizionată partida.

Etapă a oaspeților

Nu doar Corvinul a stat în etapa a XVIII-a, ci și CSM Reșița, echipă care trebuia să întâlnească, pe teren propriu, pe Viitorul Târgu Jiu, altă echipă exclusă din competiții. Astfel că din etapă s-au jucat, până acum, șapte meciuri, și doar într-unul dintre acestea echipele gazdă au obținut victoria, fiind vorba despre întâlnirea Steaua – FC Voluntari, scor 2-1. În alte patru jocuri s-au impus oaspeții, fiind vorba despre întâlnirile Metalul Buzău – AFC Câmpulung 0-1, CSC Dumbrăvița – Ceahlăul 1-2, FC Bihor – Unirea Ungheni Ungheni 0-2 și Concordia Chiajna – Metaloglobus 2-3. În celelalte două meciuri ale rundei s-au consemnat remize albe, scorul de 0-0 fiind înregistrat în partidele CSM Focșani – CS Afumați și CSM Slatina – Chindia. Etapa se încheie marți, 25 februarie, cu meciurile Csikszereda – CSC Șelimbăr, care va începe de la ora 17:15, și FCU Craiova – FC Argeș, programat de la 19:30, ambele jocuri urmând a fi televizate, în direct, pe DigiSport 1 și, respectiv, PrimaSport 1.

Advertisement

Se țin aproape de play-off

Pe corviniștii îi interesează foarte mult deznodământul meciului FCU Craiova – FC Argeș, și nu doar din prisma că doljenii le vor fi viitorii adversari, ci și a situației din clasament. La ora actuală Corvinul este pe VIII, cu 25 de puncte din 16 meciuri, la unul de locul VI, ultimul care duce în play-off, obiectivul hunedorenilor din acest sezon, chiar dacă nu au drept de promovare. Argeșul este pe VII, cu 26 de puncte din 15 meciuri, la fel ca și Voluntariul (VI, 16 j). Craiova este pe X, cu 23 puncte (25 j), la fel ca și Slatina (IX, 16 j), și, în cazul unei victorii a doljenilor în meciul cu Argeșul, aceștia vor trece în fața Corvinului.

Situația din clasament

În momentul de față, primele două clasate, Csikszereda (38p, 15j) și Steaua (37p, 17j) sunt deja calificate în play-off, foarte aproape de acest obiectiv fiind și echipa de pe trei, Metaloglobus (32p, 17 j), în ierarhie urmând Reșița și Afumați (ambele 27p, 16j). În partea inferioară a clasamentului găsim, în ordine, pe Buzău, Ceahlăul (ambele 22p, 16j), Concordia (21p, 16j), Chindia (17p, 17j), Ungheni (17p, 16j), Bihor (15p, 16j), Șelimbăr (14p, 16j), Focșani (13p, 17j), Dumbrăvița (12p, 17j) și Câmpulung (7p, 16j), ultimele trei echipe menționate urmând a evolua, cu certitudine, în play-out.

Ce urmează

Advertisement

La finele sezonului regular primele șase clasate vor juca în play-off, fiecare cu fiecare, tur – retur. În mod teoretic, primele două clasate promovează în SuperLigă, iar următoarele două vor juca baraj. Spunem în mod teoretic, întrucât sunt opt echipe care nu au drept de promovare, dar trei, dacă nu chiar patru, pot ajunge în play-off. Este vorba despre Steaua, deja calificată, Afumați și Corvinul, la care se poate adăuga și Slatina, celelalte fiind Ungheni, Șelimbăr, Focșani și Dumbrăvița. Dacă vor fi 4 sau 5 echipe cu drept de promovare în play-off situația e simplă, dar se poate complica dacă numărul va fi de 3, foarte posibil, sau chiar 2. Astfel, dacă vor fi trei echipe cu drept de accedere în primul eșalon în play-off, primele două clasate dintre acestea vor promova direct, iar a treia va merge la baraj. Necunoscuta apare în ce privește a doua echipă de baraj, nefiind reglementări clare în acest sens. Foarte probabil dacă în play-out pe primul loc într-o serie va fi o serie câștigată de o echipă cu drept de promovare, iar cealaltă de una fără, prima menționată va merge la baraj. Pe de altă parte, dacă două echipe cu drept de promovare vor câștiga seriile din play-out, nu este clar care va merge la baraj. Și asta pentru că în regulamentul de organizare al competiției este prevăzut, doar la departajarea echipelor de la retrogradare, un criteriu, cel al punctelor acumulate în play-out, fără a fi menționat și un eventual meci de departajare între cele aflate în cauză. Iar situații relativ similare ar putea apărea și în cazul în care în play-off vor fi doar două echipe cu drept de promovare, scenariu, însă, mai puțin probabil. Este, însă, cert, că la barajul de promovare a treia din play-off va juca cu locul 8 din play-out-ul SuperLigii, iar a patra cu locul 7, în dublă manșă, ordinea de găzduire a meciurilor urmând a fi stabilită prin tragere la sorți.

Mai simplu la retrogradare

În ce privește play-out-ul, la retrogradare, mai exact, lucrurile par a fi mai simple. Astfel, vor fi două serii de câte 7 echipe, dacă nu se mai retrage nimeni din competiție, iar participantele vor juca fiecare cu fiecare un singur meci. Vor fi, astfel, șapte etape, iar fiecare echipă va juca șase meciuri, trei acasă și trei în deplasare, așa cum reiese din pozițiile alocate prin Tabela Berger, și va sta în câte o etapă. Vor retrograda direct locurile 7 din fiecare serie, iar locurile 6 vor juca un baraj de menținere, în dublă manșă, cu turul pe terenul echipei din grupa A. Această grupă A va avea în componență locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18 și 19 din sezonul regular, iar pozițiile 8, 9, 12, 13, 16, 17 și 20 vor evolua în grupa B. În cazul în care se retrag una sau două echipe din play-out, existând, din păcate, semnale în acest sens, barajul între locurile 6 rămâne valabil. În schimb, însă, dacă vor fi trei retrageri, play-out-ul nu își mai are rost, întrucât nu va mai retrograda nimeni.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate