Actualitate
Buhăescu angajează avocat „meseriaş” pentru „lupta” cu Curtea de Conturi
CL Uricani şi-a dat acordul
Primarul oraşului va plăti din bugetul local servicii juridice care să scape instituţia de neregulile descoperite de inspectori
Are un proces cu Curtea de Conturi, iar acum caută un avocat foarte bun. Vorbim de Dănuţ Buhăescu , edilul din Uricani, care va contracta serviciile unui avocat care să reprezinte instituţia, pentru că angajaţii din primărie, fie au plecat pentru salarii mai bune, fie au prea mult de lucru.
Servicii juridice, doar în situaţii justificate
Buhăescu a supus spre vot în Consiliul Local (CL) Orăştie propunerea sa, iar aleşii au aprobat proiectul de hotărâre. Votul pozitiv al acestora a venit în ciuda faptului că în nota de fundamentare, primarul chiar le precizează consilierilor că nu prea e voie să contracteze servicii juridice, decât în situaţii temeinic justificate: „Autorităţile şi instituţiile publice ale audministraţiei publice locale şi centrale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice, de consultanţă, asistenţăşi/ sau reprezentare. Totodată, la alineatul 2, al aceluiaşi articol, se prevede, în situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă (…) necesare autorităţilor şi instituţiilor publice, prevăzute la alineatul I, nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat la aceste instituţii, pot fi achiziţionate servicii de specialitate, în condiţiile legii, numai cu aprobarea consiliului local”.
„Va fi cineva din Valea Jiului”
Zis şi făcut, considerând că acest proces cu Curtea de Conturi este o situaţie „temeinic justificată”, CL Uricani a aprobat achiziţionarea de servicii juridice. „Va fi un avocat bun de aici din Valea Jiului. Avem jurişti puţini, că doi au plecat la muncă în alt loc, pe salarii mari, nu ce le ofeream eu. Cei care au rămas au mult de lucru şi chiar dacă nu plecau, tot angajam, că în procesul cu Curtea de Conturi îţi trebuie avocat meseriaş”, a motivat Dănuţ Buhăescu.
La Primăria Uricani este angajat Cristian Săvulescu, jurist la Biroul de Taxe şi Impozite şi Ana Maria Borz, însă, despre ei primarul spune că au mult de lucru. Buhăescu nu a vrut să precizeze cui va încredinţa practic rezolvarea situaţiei cu Curtea de Conturi, dar a spus doar că acesta e un avocat din Valea Jiului.
Actualitate
Fermierii invitați la o sesiune de informare APIA privind accesarea fondurilor europene

Reprezentanții administrației locale din Hațeg au anunțat organizarea unei sesiuni de informare dedicate fermierilor din județul Hunedoara, cu scopul de a facilita o depunere corectă a cererilor de plată și de a asigura o absorbție cât mai mare a fondurilor europene. Evenimentul, organizat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), va avea loc vineri, 28 februarie 2025, începând cu ora 10:00, la sediul Primăriei Hațeg, situat pe strada Piața Unirii nr. 6.
În cadrul sesiunii, fermierii vor primi informații detaliate despre condițiile de eligibilitate, etapele procesului de depunere a cererilor de plată și eventualele erori care trebuie evitate pentru a accesa sprijinul financiar. Specialiștii APIA vor răspunde întrebărilor participanților și vor oferi recomandări practice pentru optimizarea accesării fondurilor destinate agriculturii.
Autoritățile locale și APIA încurajează fermierii să participe la această sesiune, subliniind importanța accesării sprijinului european pentru dezvoltarea agriculturii în județul Hunedoara.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA ORAȘULUI HAȚEG
Actualitate
Distrugere de muniție în poligonul Bârcea Mică: Cetățenii sunt sfătuiți să evite zona

Primăria Municipiului Deva a anunțat că Unitatea Militară 01794 Deva va desfășura activități de instrucție și distrugere de muniție în poligonul cu destinație specială din zona Bârcea Mică, în zilele de 25 și 27 februarie 2025, între orele 09:00 și 14:00.
În cadrul acestor exerciții, vor avea loc detonări controlate ale unor încărcături de exploziv, toate operațiunile desfășurându-se în condiții stricte de siguranță. Autoritățile asigură că se vor respecta toate normele de securitate, protecția mediului și măsurile de apărare împotriva incendiilor.
Pentru prevenirea incidentelor, accesul populației în zona poligonului este strict interzis pe durata desfășurării acestor activități. Locuitorii din apropiere sunt sfătuiți să evite zona și să respecte indicațiile autorităților.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Actualitate
Corvinul – Craiova, meci televizat

Din cauza exluderii din competiție a celor de la CS Mioveni, Corvinul Hunedoara nu a jucat în etapa a XVIII-a din Liga 2 de fotbal, prima care s-a jucat în acest an, când trebuia să facă deplasarea în Argeș. Hunedorenii vor reveni într-un meci oficial în etapa a XIX-a.
Duminică, 2 martie, de la ora 12:30
În această antepenultimă etapă a sezonului regular, hunedorenii vor juca pe teren propriu, cu FCU Craiova. Meciul Corvinul Hunedoara – FCU Craiova este programat duminică, 2 martie, cu începere de la ora 12:30, și va fi transmis, în direct, pe DigiSport și pe Primasport, deținătorii drepturilor de televizare urmând a anunța, în timp util, pe care dintre canalele celor două posturi va putea fi vizionată partida.
Etapă a oaspeților
Nu doar Corvinul a stat în etapa a XVIII-a, ci și CSM Reșița, echipă care trebuia să întâlnească, pe teren propriu, pe Viitorul Târgu Jiu, altă echipă exclusă din competiții. Astfel că din etapă s-au jucat, până acum, șapte meciuri, și doar într-unul dintre acestea echipele gazdă au obținut victoria, fiind vorba despre întâlnirea Steaua – FC Voluntari, scor 2-1. În alte patru jocuri s-au impus oaspeții, fiind vorba despre întâlnirile Metalul Buzău – AFC Câmpulung 0-1, CSC Dumbrăvița – Ceahlăul 1-2, FC Bihor – Unirea Ungheni Ungheni 0-2 și Concordia Chiajna – Metaloglobus 2-3. În celelalte două meciuri ale rundei s-au consemnat remize albe, scorul de 0-0 fiind înregistrat în partidele CSM Focșani – CS Afumați și CSM Slatina – Chindia. Etapa se încheie marți, 25 februarie, cu meciurile Csikszereda – CSC Șelimbăr, care va începe de la ora 17:15, și FCU Craiova – FC Argeș, programat de la 19:30, ambele jocuri urmând a fi televizate, în direct, pe DigiSport 1 și, respectiv, PrimaSport 1.
Se țin aproape de play-off
Pe corviniștii îi interesează foarte mult deznodământul meciului FCU Craiova – FC Argeș, și nu doar din prisma că doljenii le vor fi viitorii adversari, ci și a situației din clasament. La ora actuală Corvinul este pe VIII, cu 25 de puncte din 16 meciuri, la unul de locul VI, ultimul care duce în play-off, obiectivul hunedorenilor din acest sezon, chiar dacă nu au drept de promovare. Argeșul este pe VII, cu 26 de puncte din 15 meciuri, la fel ca și Voluntariul (VI, 16 j). Craiova este pe X, cu 23 puncte (25 j), la fel ca și Slatina (IX, 16 j), și, în cazul unei victorii a doljenilor în meciul cu Argeșul, aceștia vor trece în fața Corvinului.
Situația din clasament
În momentul de față, primele două clasate, Csikszereda (38p, 15j) și Steaua (37p, 17j) sunt deja calificate în play-off, foarte aproape de acest obiectiv fiind și echipa de pe trei, Metaloglobus (32p, 17 j), în ierarhie urmând Reșița și Afumați (ambele 27p, 16j). În partea inferioară a clasamentului găsim, în ordine, pe Buzău, Ceahlăul (ambele 22p, 16j), Concordia (21p, 16j), Chindia (17p, 17j), Ungheni (17p, 16j), Bihor (15p, 16j), Șelimbăr (14p, 16j), Focșani (13p, 17j), Dumbrăvița (12p, 17j) și Câmpulung (7p, 16j), ultimele trei echipe menționate urmând a evolua, cu certitudine, în play-out.
Ce urmează
La finele sezonului regular primele șase clasate vor juca în play-off, fiecare cu fiecare, tur – retur. În mod teoretic, primele două clasate promovează în SuperLigă, iar următoarele două vor juca baraj. Spunem în mod teoretic, întrucât sunt opt echipe care nu au drept de promovare, dar trei, dacă nu chiar patru, pot ajunge în play-off. Este vorba despre Steaua, deja calificată, Afumați și Corvinul, la care se poate adăuga și Slatina, celelalte fiind Ungheni, Șelimbăr, Focșani și Dumbrăvița. Dacă vor fi 4 sau 5 echipe cu drept de promovare în play-off situația e simplă, dar se poate complica dacă numărul va fi de 3, foarte posibil, sau chiar 2. Astfel, dacă vor fi trei echipe cu drept de accedere în primul eșalon în play-off, primele două clasate dintre acestea vor promova direct, iar a treia va merge la baraj. Necunoscuta apare în ce privește a doua echipă de baraj, nefiind reglementări clare în acest sens. Foarte probabil dacă în play-out pe primul loc într-o serie va fi o serie câștigată de o echipă cu drept de promovare, iar cealaltă de una fără, prima menționată va merge la baraj. Pe de altă parte, dacă două echipe cu drept de promovare vor câștiga seriile din play-out, nu este clar care va merge la baraj. Și asta pentru că în regulamentul de organizare al competiției este prevăzut, doar la departajarea echipelor de la retrogradare, un criteriu, cel al punctelor acumulate în play-out, fără a fi menționat și un eventual meci de departajare între cele aflate în cauză. Iar situații relativ similare ar putea apărea și în cazul în care în play-off vor fi doar două echipe cu drept de promovare, scenariu, însă, mai puțin probabil. Este, însă, cert, că la barajul de promovare a treia din play-off va juca cu locul 8 din play-out-ul SuperLigii, iar a patra cu locul 7, în dublă manșă, ordinea de găzduire a meciurilor urmând a fi stabilită prin tragere la sorți.
Mai simplu la retrogradare
În ce privește play-out-ul, la retrogradare, mai exact, lucrurile par a fi mai simple. Astfel, vor fi două serii de câte 7 echipe, dacă nu se mai retrage nimeni din competiție, iar participantele vor juca fiecare cu fiecare un singur meci. Vor fi, astfel, șapte etape, iar fiecare echipă va juca șase meciuri, trei acasă și trei în deplasare, așa cum reiese din pozițiile alocate prin Tabela Berger, și va sta în câte o etapă. Vor retrograda direct locurile 7 din fiecare serie, iar locurile 6 vor juca un baraj de menținere, în dublă manșă, cu turul pe terenul echipei din grupa A. Această grupă A va avea în componență locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18 și 19 din sezonul regular, iar pozițiile 8, 9, 12, 13, 16, 17 și 20 vor evolua în grupa B. În cazul în care se retrag una sau două echipe din play-out, existând, din păcate, semnale în acest sens, barajul între locurile 6 rămâne valabil. În schimb, însă, dacă vor fi trei retrageri, play-out-ul nu își mai are rost, întrucât nu va mai retrograda nimeni.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sebastian Burduja: “La Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri