Connect with us
Data: 25/02/2025
.

Actualitate

Fără concesii în Valea Domanului

Publicat

pe

Obligaţi să învingă

FC Hunedoara o întâlneşte azi în deplasare pe AFCM Reşiţa, în ultima etapă a turului de campionat, o formaţie neînvinsă în acest sezon pe teren propriu şi fără gol primit. Hunedorenii nu au alt obiectiv decât victoria, dorind să rămână în plasa liderului FC Caransebeş, înaintea duelului direct, din runda viitoare.

Trupa din judeţul vecin vine după o înfrângere usturătoare, la Becicherecu Mic, dar este „în cărţi” pentru a prinde play-off-ul. Un motiv în plus pentru gruparea hunedoreană de a nu-şi permite să piardă puncte în duelul de azi.

Succesul, unica variantă

Victoria cu Pandurii II a mai liniştit apele pe Cerna, FC Hunedoara revenindu-şi în plan moral după înfrângerea de la Giarmata. Hunedorenii încheie azi turul de campionat, în deplasarea de la AFCM Reşiţa, dorind să obţină alte trei puncte necesare în lupta pentru promovare. De altfel, elevii lui Constantin Olariu nu se gândesc la altă variantă decât victoria, lucru sintetizat la finalul meciului din etapa trecută de veteranul Ciprian Pepenar. „La Reşiţa mergem la victorie, nu avem altă variantă. Nu ne permitem să mai facem paşi greşiţi”, a spus veteranul hunedorean. Pentru partida de azi, care se va juca de la ora 14:00, pe stadionul „Gloria” din Reşiţa, antrenorul Constantin Olariu se bazează pe tot lotul, mai puţin Bogdan Găceanu, care deşi a început pregătirea nu e refăcut complet.

Advertisement

Hunedoara, coşmar pentru gazde

Gazdele de azi, sunt o formaţie surogat care a luat locul actualei echipe reşiţene ce joacă în Liga a II-a. Gruparea antrenată de Dan Boltaşiu este formată pe „scheletul” Gloriei Reşiţa, fosta adversară a hunedorenilor de acum două sezoane. De altfel, tinerii cărăşeni din lotul actualei AFCM Reşiţa nu au amintiri prea plăcute referitor la FC Hunedoara, ei fiind învinşi în returul sezonului 2011-2012 pe stadionul „Michael Klein”, cu un usturător 0-8. Chiar dacă în ultima etapă, reşiţenii au pierdut usturător la Becicherecu Mic, scor 0-6, ei speră la play-off, clasându-se pe locul 9, cu 10 puncte, la un singur punct de locul 6, ocupat momentan de Jiul Rovinari.

Advertisement

Actualitate

ISU Hunedoara recrutează viitori pompieri: 300 de locuri disponibile la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”

Publicat

pe

Redactat de

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara anunță lansarea unei noi sesiuni de recrutare pentru cei care doresc să devină pompieri. Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești scoate la concurs 300 de locuri, oferind oportunitatea de a face parte dintr-o echipă de elită dedicată salvării de vieți.

Perioada de înscriere este cuprinsă între 24 februarie și 12 martie 2025, iar cererile de participare pot fi depuse exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurseumane@isuhd.ro.

Calendarul admiterii:

24 februarie – 12 martie 2025 – depunerea cererilor de înscriere (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică)
28 martie 2025 – termenul limită pentru depunerea documentelor și finalizarea evaluării psihologice
4 – 10 aprilie 2025 – evaluarea performanțelor fizice
12 aprilie 2025 – proba scrisă pentru evaluarea cunoștințelor
17 aprilie – 4 iunie 2025 – examinarea medicală (pentru candidații care se încadrează în numărul locurilor disponibile, în funcție de media finală)
6 iunie 2025 – afișarea rezultatelor finale

Persoanele interesate sunt încurajate să profite de această oportunitate pentru a urma o carieră în domeniul situațiilor de urgență. Se pot înscrie atât bărbați, cât și femei, care îndeplinesc criteriile necesare.

Pentru detalii suplimentare, candidații sunt îndemnați să contacteze ISU Hunedoara sau să acceseze site-ul unității de învățământ.

Advertisement

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

Actualitate

Primarul Ovidiu Vlad restabilește legalitatea în Geoagiu Băi: Aleea publică eliberată după ani de abuz

Publicat

pe

Redactat de

Într-o acțiune fermă și necesară, primarul orașului Geoagiu, Ovidiu Vlad, a intervenit pentru restabilirea legalității în stațiunea Geoagiu Băi. O alee publică, blocată abuziv de ani de zile de familia unui fost consilier local, a fost eliberată și redată comunității.

Aleea, care asigură accesul către Grota Haiducilor – un important obiectiv turistic din stațiune –, fusese ocupată ilegal, restricționând libera circulație a localnicilor și a turiștilor. După parcurgerea tuturor demersurilor legale, administrația locală a intervenit pentru a reda domeniul public cetățenilor.

„Ceea ce s-a întâmplat în Geoagiu Băi este un abuz clar. O familie folosea domeniul public în interes propriu, împiedicând accesul turiștilor către un obiectiv turistic deosebit. Nu voi accepta niciodată astfel de practici și voi acționa ferm pentru respectarea legii. Toți locuitorii orașului Geoagiu și turiștii trebuie să se bucure de ceea ce stațiunea noastră are de oferit”, a declarat primarul Ovidiu Vlad.

Această intervenție subliniază angajamentul administrației locale de a proteja interesele comunității și de a valorifica potențialul turistic al stațiunii. Grota Haiducilor, acum din nou accesibilă tuturor, urmează să fie inclusă într-un proiect de promovare și dezvoltare turistică, menit să atragă mai mulți vizitatori în Geoagiu Băi.

Prin această acțiune, primarul Ovidiu Vlad transmite un mesaj clar: legea trebuie respectată, iar orașul Geoagiu rămâne un spațiu deschis și primitor pentru toți.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Hunedorenii vor putea cumpăra mărțișoare din mai multe zone din oraș. Unde vor fi găsite

Publicat

pe

Redactat de

Locuitorii municipiului Hunedoara vor putea cumpăra mărțișoare, dar și alte produse specifice începutului de primăvară, din mai multe zone din oraș.

Conform solicitărilor primite de Primăria Hunedoara de la comercianţi, principalele zone din localitate în care se vor putea găsi tarabe cu mărţişoare, flori, felicitări şi alte produse specifice perioadei sunt: Piaţa „Regele Ferdinand I” (la Teatru), Zona pietonală Corvin, B-dul Dacia – pietonala Cora (în zona cofetăriei Jasmin şi a magazinului Effect), B-dul Mihai Viteazu (zona complexului comercial Dunărea), Intersecţia din zona Union – Kaufland (b-dul Dacia cu str. Avram Iancu), Intersecţia din zona Supeco (b-dul Mihai Viteazu cu b-dul Dacia), Micro 5 – intersecţia semaforizată a b-dului Dacia cu str. Bucegi, B-dul Traian – în zona fabricii de pâine de lângă autogară, B-dul Dacia – aproape de magazinul Profi, Micro 7 – strada Viorele (zona „Parângul”).

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate