Imagini desprinse parcă din filmele cu indieni

Malul Mureşului de la intrare în localitatea Ilia, dintre cele două poduri, a prins culoare de când acolo şi-au instalat corturile 14 familii de romi căldărari veniţi tocmai din comuna Lieşti, judeţul Galaţi. Au plecat prin ţară încă de când s-au topit ninsorile şi se mai întorc la casele lor abia la sfârşitul toamnei. Confecţionează cazane de ţuică, oale, ibrice, iar pirandele au grijă de puradei şi de şatră.

Imediat ce treci podul peste râul Mureş, pe DN7, dinspre satul Săcămaş înspre Ilia, pe stânga se iţesc o sumedenie de corturi, ridicate pe beţe lungi, acoperite cu folii, iar spre cer se înalţă fuioare de fum. Imediat ce te apropii, ai impresia că te-ai întors în timp sau „intri” într-un film cu indieni. Bărbaţii băteau de zor cuprul abia scos din foc, pentru a asambla câteva cazane de ţuică. Pe lângă focuri, pirandele cu straie colorate, amestecau de zor în ceaune pentru ca mâncarea să fie gata la prânz. Iar printre corturi, o mulţime de puradei zburdau nestingheriţi. Şi căruţele cu coviltire au fost înlocuite cu „merţane”. Un astfel de autoturism stătea parcat în imediata apropiere a taberei, precum cel mai de soi armăsar pe care îl aveau ţiganii de altădată.

„Ia cazanu’, neamule!”

Romii căldărari, peste 40 de suflete, au poposit în comuna Ilia de la începutul verii, în speranţa că sătenii din zonă se vor întrece în a le face comenzi de cazane de ţuică din cupru sau cel puţin îi vor chema să le repare pe cele pe care le au deja. „Am reuşit să facem ceva de cazane de ţuică şi am şi reparat o grămadă. Cine are nevoie, ne găseşte aici! Facem cazane bune, iar doritorii pot veni la noi fără frică. Ce iasă din mâinile noastre are trăinicie! Preţurile sunt în funcţie de greutatea cazanului. Iar kilogramul costă cam 100 de lei”, spune unul dintre romii instalaţi în tabăra de la Ilia. În vreo trei vetre, focul ardea mocnit, iar lângă, câte doi trei bărbaţi meştereau la bucăţile de cupru, dintre care unele prinseseră deja forma unui unui cazan. În imediata apropiere a focului, în care încălzeau foile de cupru pentru a le putea modela, era amplasată câte o nicovală. Iar, în momentul în care scoteau din foc bucăţile de metal, începeau să le bată cu ciocanul. Dar nu oricum bătute, ci într-un anume ritm, numai de ei cunoscut. „Cazanele noastre nu au nicio lipitură, totul este îmbinat prin lovituri de ciocan”, spune mândru Ionel, fără să-şi ia ochii de la bucata de metal pe care o loveşte cu ciocanul, repede, să nu se răcească.

Copii merg la şcoală, pirandele dau cu ghiocu

Copiii căldărarilor se nasc cu meseria-n sânge. Munca e grea şi migăloasă. Tocmai de aceea băieţii, la doar câţiva ani, încep să înveţe tainele modelării cuprului. Mai toţi membrii şatrei căldărarilor, poposiţi pe malul Mureşului, sunt din neamul Stănescu. S-au născut căldărari, îşi cresc copiii în acest spirit. „Copii merg la şoală aici, la Ilia, şi când plăcăm le facem transferul la şcoala din Lieşti, ca să nu piardă anu’ şi să repete clasa. Nu am carte, nici io, nici bărbatul meu, că pe noi părinţii nu ne-au dat la şcoală. Da’ ăştia mici tre’ să înveţe să citescă şi să scrie ca să-şi ia permise de conducere. Că nu mai mergem cu căruţa. Încărcăm totul în maşină şi plecăm mai departe. Bărbatul meu răspunde de familiile care sunt aici. O fost la primărie şi la poliţie şi ei ne-au lăsat să stăm în locul ăsta”, spune Lenuţa Stănescu, care, la 38 de ani, are patru copii, două fete şi doi băieţi. Lenuţa, la fel ca mai toate femeile din şatră, este specialistă în ghicit. Spune că poate să vadă ce necazuri are omul şi are leacuri pentru orice „hibă”. „Am leacuri pentru spor în casă, pentru cei care au cununiile legate, pentru orice. Nu iau bani. Fac lucrarea şi apoi femeia îmi trimite şi mie câte ceva de-ale gurii”, mai spune Lenuţa Stănescu.

Porcul sau maşina, la schimb cu cazanul

În ceea ce priveşte vânzarea cazanelor, căldărarii spun că acceptă şi trocuri, având în vedere că „lumea să vaită că nu are bani, că-i criza asta”. „Ne înţelegem cu oamenii. Dacă nu au bani, pot să ne dea câte un porc, o maşină, cartofi. Unde auzim că s-or făcut prune, acolo ne ducem. Noi nu plecăm să lucrăm în străinătate că îi ruşine. Şi atunci, ne ducem prin ţară ca să facem şi noi bani, cu care ne luam mâncare ca să trecem iarna. Aici mai stăm cam două săptămâni, după care plecăm acasă, că se lasă frigul şi nu mai avem de lucru”, mai adaugă Lenuţa.

Cu internetul pe mobil, dorm ţiganii lângă foc

Pirandele ştiu că gospodărirea, în perpetua lor existenţă migratoare, depinde exclusiv de propria hărnicie. Aşa că fiecare, în cortul ei, încearcă să-şi organizeze lucrurile după propriile pretenţii de confort pasager. Astfel, în unele corturi nu se văd decât câteva saltele aşezate una peste alta pe care noptea dorm membrii familiei. Alte corturi sunt, în schimb, utilate şi cu aragaz. În mijlocul fiecărui cort se află câte o sobă rotundă, pe lângă care îşi aşează aşternuturile noaptea, când se lasă frigul. Pâmântul este acoperit cu covoare, care mai de care mai colorate şi mai înflorate. Surprinzător, cei mai tineri dintre căldărari nu numai că au telefoane mobile, au Internet pe mobil, şi asta pentru a fi la curent cu ce se mai întâmlpă prin ţară.

În zona comunei gălăţene Lieşti se află una dintre cele mai mari comunităţi de ţigani căldărari din ţară. Iar această localitate este una din cele mai vechi din sudul Moldovei, fiind, în trecut, sat de răzeşi.