Connect with us
Data: 25/02/2025
.

Actualitate

Turiştii ajung mai uşor în Ţinutul Pădurenilor, pe un drum „proaspăt” reabilitat

Publicat

pe

Peste 30 de kilometri de asfalt „ca-n palmă”, marca CJ Hunedoara

Drum-Lunca-Cernii-(1)Ani de-a lungul, comunele Topliţa şi Lunca Cernii au fost izolate de restul judeţului, asta din cauza drumului de acces anevoios din zonă. Însă, în urmă cu un an, Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara s-a apucat de reabilitarea tronsonului de drum judeţean curpins între cele două comunităţi, cu o lungime de peste 30 de kilometri, cu finanţare asigurată în proporţie de 85 la sută din fonduri europene.

Iar, la sfârşitul săptămânii trecute, în Ţinutul Pădurenilor a fost motiv de sărbătoare la inaugurarea noului drum judeţean, reabilitat la standarde europene. Alături de „pădureni” s-au aflat atât reprezentanţii autorităţilor judeţene şi locale, cât şi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, cel al Muncii, Mariana Câmpeanu şi secretarul de stat Sorin Ştefoni. Iar locuitorii i-au primit pe aceştia „ca la carte”: cu ţuică de prună şi plăcinte pădureneşti cu brânză.

O investiţie cu sute de beneficiari…

Drumul judeţean dintre comunele Topliţa şi Lunca Cernii este cel de-al treilea finalizat de CJ Hunedoara din fondurile nerambursabile obţinute de la Uniunea Europeană (UE). Lucrările pe cei 30,2 kilometri modernizaţi au costat peste 105 milioane de lei şi au durat aproximativ un an, cota de cofinanţare pe care a trebuit să o suporte CJ Hunedoara fiind de doar doi la sută. Acest proiect inaugurat sâmbăta trecută reprezintă şi cel mai lung drum reabilitat în judeţul Hunedoara din fondurile europene. “Este o investiţie importantă, atât pentru locuitorii acestei zone, dar şi pentru întregul judeţ. Pentru CJ este cea mai mare investiţie realizată în infrastructura de drumuri judeţene, de peste 105 milioane de lei. Mă laud cu faptul că am reuşit aici, într-un peisaj de poveste, să realizez un kilometru de drum cu 1,7 milioane de lei, în idea în care au fost lucrări de amploare şi s-a lucrat în stâncă”, susţine preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ. La rândul lor reprezentanţii autorităţilor locale susţin că noul drum este o “mană cerească” pentru acea zonă având în vedere faptul că accesul ambulanţelor era destul de greu şi vara, iar iarna, de-a dreptul imposibil.

… bună şi pentru turism

Advertisement

Drumul judeţean reabilitat ajută la deschiderea a noi oportunităţi de turism în zonă, având în vedere că peisajul din “pădurenime” este unul unic, iar tradiţile şi mâncărurile “dau pe spate” orice turist. “Eu cred că e păcat ca un potenţial turistic atât de mare, cum e acesta din Ţinutul Pădurenilor, să nu fie valorificat. Acum se pune accentul pe frumuseţea locurilor şi pe neatingerea lor de efectele negative ale civilizaţiei. Aşa că, eu sper ca oamenii să vină să vadă frumuseţile naturale aşa cum sunt ele, fără nimic artificial”, susţine ministrul Muncii şi senator de Hunedoara, Mariana Câmpeanu.

[box type=”info”]

Sorin-Stefoni„Este o mare bucurie pentru mine să văd că în judeţul Hunedoara se inaugurează o nouă investiţie implementată cu fonduri europene. Reablitarea drumului judeţean de legătură între comunele Lunca Cernii şi Topliţa este cu atât mai importantă cu cât oamenii din aceste comunităţi au trăit destul de mult timp izolaţi de restul lumii şi cu acces greu la facilităţile pe care noi le considerăm normale. Iar, în noul exerciţiu bugetar de la UE, se pot implementa şi alte investiţii în zonă pentru a susţine turismul şi implicit economia din Ţinutul Pădurenilor” – secretarul de stat în Ministerul Muncii, Sorin Ştefoni.

 

[/box]

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Exercițiu: Sirenele de alarmare sună miercuri. Cetățenii, rugați să rămână calmi

Publicat

pe

Redactat de

Sirenele de alarmare publică vor fi acționate, miercuri, 26 februarie 2025. Populația este rugată să rămână calmă și să nu intre în panică, fiind vorba despre un exercițiu.

“Miercuri, 26.02.2025, în intervalul orar 10:00-11:00, va avea loc exercițiul de alarmare publică „MIERCUREA ALARMELOR”, cu scopul de a verifica funcționarea sirenelor de pe întreg teritoriul județului Hunedoara. Exercițiul se va desfășura la nivel național, iar sirenele din țară vor emite semnalul „Alarmă la dezastre”, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților. Deși acționarea sirenelor poate genera disconfort în rândul cetățenilor, deprinderea modului de comportare si familiarizarea cu tipul urgenței anunțate sunt de un real folos într-o situație limită. Astfel, le recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să își continue activitățile obișnuite, urmărind în paralel informările oficiale”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Reprezentanții ISU Hunedoara precizează că, în cazul unor situații reale, mai multe informații vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicației DSU și al altor surse și canale de informare ale structurilor pentru situații de urgență, precum și de posturi de radio sau televiziune.

“Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și a bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cel mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor. De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate. Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

• Alarmă la dezastre – se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde fiecare;

Advertisement

• Prealarmă aeriană – se compune din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde fiecare;

• Alarmă aeriană – se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele”, arată reprezentanții ISU Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Campanie „Ajută satul”: Mărțișoare cu scop umanitar, în centrul Devei

Publicat

pe

Redactat de

Devenii care trec prin Piața Victoriei (La Cal), din centrul orașului, pot achiziționa mărțișoare, în cadrul unei campanii umanitare, organizată de Asociația Ajută satul”.

„Tu pui prețul bunătății tale” este sloganul sub care se desfășoară campania umanitară. Simboluri ale primăverii, care mai de care mai frumoase, sunt expuse la stand. Cu banii strânși vor fi ajutate mai multe familii din sate de munte.

„Campania umanitară „Ajută Satul” vă provoacă să aduceți primăvara în inimile și casele tuturor. Hai la standul nostru din Deva, în Piața Victoriei (La cal) și alegeți un mărțișor făurit de voluntarii de la Asociația „Casa Adi”. Lasă o donație în urna de alături. Vom avea grijă ca suma strânsă în aceste zile să aducă bucurie în casele oamenilor din satele de munte. Sunt zeci de bunici, oameni aflați în suferință și copii care au nevoie de sprijinul nostru. Haideți alături de noi să punem speranță în viețile lor!”, au transmis reprezentanții Asociației „Ajută satul”.

Foto: Ajută satul/Facebook

 

O acțiune similară a fost organizată de voluntarii de la „Ajută satul” și anul trecut, de Mărțișor. Asociația este cunoscută pentru numeroasele sale campanii umanitare și sprijinul oferit oamenilor din zonele rurale.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

O petroșăneancă, pe podium la Jocurile Mediteraneene

Publicat

pe

Redactat de

Capitala Muntenegrului, Podgorica, a găzduit ediția din acest an a Jocurilor Mediteraneene la handbal feminin U17.

La startul competiției s-au aliniat 13 echipe naționale juvenile, împărțite în două serii, printre acestea fiind și reprezentativa U17 de handbal feminin a României. În grupe tinerele tricolore au învins Cipru, cu 34-9, Serbia, cu 24-18, Spania, cu 18-13 și Grecia, cu 20-19 și au pierdut, cu 12-14, în fața Sloveniei. Aceste rezultate au dus România în finala pentru locurile III-IV, cu Slovacia, junioarele din țara noastră câștigând meciul cu 20-19 și obținând, astfel, medaliile de bronz la Jocurile Mediteraneene. Din lotul de 17 jucătoare convocat pentru turneul din Muntenegru convocat de antrenorii Alin Bondar și Ștefan Birtalan jr. a făcut parte și portarul Narcisa Cepoi, sportivă originară din Petroșani, unde a început handbalul la CSȘ, și care, în prezent, este legitimată la ACS Transilvania Brașov. O altă jucătoare de la CSȘ Petroșani, Iulia Niță, a ratat convocarea din cauza unor probleme medicale.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate