Actualitate
Cămătarii Cizmaş, Igreţ şi Bulgăr au mai primit un dram de libertate
Magistraţii Tribunalului Hunedara au decis, astăzi, să înlocuiască măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu cea de a nu părăsi ţara, în cazul hunedorenilor Florian Cizmaş, Sebastian Igreţ şi Florin Bulgăr, acuzaţi de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, cămătărie în formă continuată, înşelăciune şi evaziune fiscală. Decizia instanţei nu este definitivă, ci poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore. Tot la termenul de astăzi, în acest dosar, apărătorul nou angajat de unul dintre inculpaţi a solicitat instanţei „un răgaz” pentru a reuşi să studieze dosarul şi pentru a pregăti apărarea. Astfel, instanţa a stabilit un nou termen de judecată în acest dosar pentru data de 30 ianuarie.
Prejudiciu de peste 289 de mii de lei
Din investigaţiile desfăşurate, oamenii legii au stabilit că, din 2008 până în acest an, cei patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 41 şi 48 de ani, ar fi acordat împrumuturi cu camătă, majorau dobânzile stabilite iniţial şi nu eliberau chitanţe pentru plăţile din capital şi dobânzi, pretinzând în continuare bani, deşi sumele împrumutate şi dobânda erau achitate. În această perioadă, mai multe multe persoane ar fi apelat la aceştia pentru împrumutul unor sume de bani, de regulă în valută, pentru care cămătarii impuneau în mod obligatoriu o dobândă între 10 şi 50 la sută, săptămânal sau lunar, precum şi constituirea unor garanţii imobiliare, ce se realizau prin contracte autentice încheiate de notari din judeţul Hunedoara. Din cauza dobânzilor foarte mari percepute, victimele nu reuşeau să achite sumele de bani la timp şi, astfel, pierdeau bunurile ipotecate. Prejudiciul creat de inculpaţii în acest dosar depăşeşte 280.000 de euro. În cauză au fost identificate şapte părţi vătămate.
Actualitate
Marcaj rutier refăcut pe DN 7 Deva – Mintia

Drumarii au executat lucrări de refacere a marcajului rutier pe Drmul Național (DN) 7, de la ieșirea din Deva spre Mintia.
S-a intervenit pentru trasarea marcajului cu linie întreruptă care separă benzile de circulație, de pe acest drum.
Lucrările au scopul de a îmbunătăți siguranța rutieră și de a asigura o vizibilitate sporită participanților la trafic.
Foto: DRDP Timișoara
Actualitate
Fondurile europene – cheia succesului. Peste 200 de milioane de euro, valoarea proiectelor pentru dezvoltarea Hunedoarei

Valoarea proiectelor pentru dezvoltarea municipiului Hunedoara, gestionate de Primărie, a depăşit pragul de 200 de milioane de euro. Anul trecut, administrația publică locală din municipiul de pe Cerna a gestionat proiecte de investiţii în valoare totală de 232.761.800 euro. Este vorba despre proiecte susţinute din fonduri europene, fonduri guvernamentale şi fonduri de la bugetul local (proiecte finalizate, în implementare, sau în faza de întocmire a documentaţiilor necesare pentru obţinerea finanţării). Potrivit reprezentanților municipalității hunedorene, aproximativ 97 la sută din total este reprezentat de proiectele cu finanţare UE.
În anul 2024, administraţia publică locală a Hunedoarei a finalizat proiecte cu finanţare europeană în valoare de 7.096.112 euro. La ora actuală, Primăria Hunedoara mai are în faza de implementare proiecte cu bani europeni în valoare de 136.735.778 euro. Conform conducerii municipalității, o bună parte dintre acestea se vor finaliza în 2025. De asemenea, la această dată, municipalitatea deţine, în diferite stadii procedurale, proiecte pentru care a depus deja sau urmează să depună cereri de finanţare europeană în valoare totală de 82.869.200 de euro. La aceste sume se adaugă investiţiile derulate, anul trecut, strict din fonduri guvernamentale, în valoare de aproximativ 2.516.304 de euro, şi cele susţinute din bugetul local – în valoare de aproximativ 3.544.406 de euro.
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a subliniat importanța acestor proiecte și a fondurilor europene nerambursabile. „Valoarea totală a proiectelor cu finanţare europeană de care a trebuit să ne ocupăm în 2024 a fost de 226.701.090 euro. Suma include atât banii europeni nerambursabili câştigaţi de Primăria Hunedoara, dar şi cofinanţările pe care trebuie să le suportăm din bugetul local. Sincer să fiu, la începutul anului 2024, când aveam în gestiune proiecte cu bani europeni în valoare de vreo 117 de milioane de euro, nu credeam că vom depăşi pragul de 200 de milioane. Totul este însă posibil prin munca susţinută depusă împreună cu echipa Primăriei. Cea mai mare parte a sumei este reprezentată de proiectele aflate încă în implementare – aproape 137 de milioane de euro, dar multe dintre aceste proiecte se vor finaliza anul acesta. De fapt, în cazul unora dintre proiecte, lucrările sunt finalizate, însă procedurile birocratice de încheiere a implementării lor mai durează”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.

Sursa: Primăria Hunedoara
Anul trecut, administrația publică a municipiului Hunedoara nu s-a rezumat doar la a implementa proiectele deja câştigate, ci s-a concentrat şi pe întocmirea unora noi. “Până acum, avem proiecte pentru care am depus sau urmează să depunem cereri de finanţare în valoare de aproape 83 de milioane de euro. Până la finele acestui an şi această sumă s-ar putea să crească. Ştiu că multe proiecte au întârzieri. Şi eu sunt nemulţumit de asta. Ştiu că hunedorenii şi-ar fi dorit să fie gata multe dintre ele, dar au fost fel de fel de probleme independente de voinţa mea şi a colegilor din Primărie. Trebuie să ţinem însă cont de un fapt important: dacă ne-am fi propus să facem toate aceste investiţii în şcoli, grădiniţe, eficienţă energetică, modernizare a transportului şi aşa mai departe doar din bugetul local, ar fi trebuit să „strângem” bani vreo 30-40 de ani şi abia după aceea să ne apucăm de treabă. Spun asta pentru că doar din taxele şi impozitele colectate de la contribuabili, persoane fizice şi juridice, astfel de proiecte nu ar fi fost posibile, într-un interval relativ scurt, de 2, 3 sau 4 ani”, mai spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Actualitate
Controale ale polițiștilor în fitofarmacii. Produse pentru protecția plantelor cu termen expirat, retrase

Peste 20 de litri de produse pentru protecția plantelor, care aveau termenul de valabilitate expirat, au fost retrase de la comercializare, în urma unui control al polițiștilor.
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au efectuat, ieri, mai multe controale pe linia respectării legislației în domeniul operațiunilor cu produse pentru protecția plantelor și îngrășăminte chimice.
“În urma acțiunii desfășurate în municipiul Deva, aceștia au identificat într-o fitofarmacie cantitatea de 23 litri de produse pentru protecția plantelor, care aveau termenul de valabilitate expirat. Diversele tipuri de erbicid erau expuse în vederea comercializării către persoanele fizice. Având termenul de valabilitate expirat, devenind astfel deșeuri periculoase, reprezentantul legal al societății avea obligația de a preda produsele respective către un operator economic autorizat în domeniul deșeurilor periculoase, în vederea eliminării acestora”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de ,,neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri”.
Pentru prevenirea și combaterea faptelor care pun în pericol siguranța mediului și a populației, întreaga cantitatea de produse periculoase identificată a fost indisponibilizată, iar agentului economic i s-a impus măsura de predare către un operator economic autorizat, în vederea eliminării acesteia.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu 2 zile in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună
- Actualitatecu 3 zile in urma
Victorie importantă pentru Minerul Lupeni
- Actualitatecu 2 zile in urma
40 de școli din Hunedoara, incluse în Programul Național „Masă Sănătoasă”