Connect with us
Data: 28/02/2025
.

Administratie

Profesorii-corectori din judeţ vor fi supravegheaţi video

Publicat

pe

Pentru mai multă siguranţă şi corectitudine în cadrul metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale în judeţul Hunedoara, la clasa a VIII-a şi a XII-a, vor fi montate camere de supraveghere şi în sălile în care sunt corectate lucrările. Asta după ce, de ani buni, elevii care susţin fie examenul de Bacalaureat, fie Evaluarea Naţională sunt monitorizaţi video. Acest fapt a condus la scăderea atât a procentului de promovabilitate, cât şi a notelor obţinute.

Doar din a doua sesiune a simulărilor

La nivelul judeţului Hunedoara, sistemul de supraveghere audio-video va fi montat în centrul de evaluare şi va cuprinde toate sălile în care vor fi corectate lucrările. „Începând cu sesiunea din 2014 a examenelor naţionale, atât Evaluarea Naţională cât şi Bacalaureatul, metodologia vizează montarea de aparatură de supraveghere, asemănătoare cu cea din sălile de clase şi în cadrul centrului de evaluare. Măsura este menită să aducă un plus de corectitudine şi să înlăture orice fel de suspiciuni legate de modul de notare”, susţine purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara, Marta Mate.

Din cauza timpului limitat reprezentanţii IŞJ Hunedoara nu vor putea asigura aceste noi doleanţe ale Ministerului Educaţiei în cadrul primei sesiuni a simulărilor la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat care vor debuta în 18 februarie.

Advertisement

Actualitate

Indicatoarele rutiere deteriorate din Deva, înlocuite

Publicat

pe

Redactat de

În municipiul Deva, indicatoarele rutiere deteriorate sunt înlocuite cu altele noi. Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM) Deva a demarat o acțiune de înlocuire a semnelor de circulație vechi, uzate, care pot reprezenta un pericol în trafic.

Sursa foto: Primăria Deva

Echipele Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva acționează cu prioritate în zonele cele mai afectate, unde semnele nu mai sunt vizibile din cauza vechimii, a condițiilor meteo extreme, a accidentelor etc. Aceasta este o măsură proactivă pentru prevenirea accidentelor și pentru asigurarea unui trafic rutier și pietonal în condiții de siguranță”, au transmis reprezentanții administrației publice locale.

Autoritățile publice locale, prin serviciile de specialitate, vor asigura o monitorizare constantă a semnelor de circulație, pentru a interveni rapid, în cazul în care acestea vor suferi noi deteriorări.

Administrația publică locală face apel către toți cetățenii, să respecte infrastructura rutieră și să evite orice acte de vandalism. Semnele de circulație sunt esențiale pentru siguranța noastră, iar orice zgârietură, îndoire sau distrugere a acestora poate pune în pericol viața tuturor participanților la trafic”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ședință extraordinară la CJ Hunedoara: Peste 43 de milioane de lei, împărțite primăriilor din județ

Publicat

pe

Redactat de

Consilierii județeni s-au întrunit, astăzi, în ședință extraordinară, în cadrul căreia s-a aprobat repartizarea către primăriile din județ a sumei de peste 43 de milioane de lei, bani proveniți din taxa pe valoarea adăugată și din impozitul pe venit.

Edilii vor trebui să folosească banii primiți doar pentru cofinanțarea proiectelor de infrastructură și susținerea programelor de dezvoltare.

“Astăzi, în ședință extraordinară, împreună cu colegii consilieri județeni, am aprobat repartizarea către unitățile administrativ-teritoriale din județul Hunedoara a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, estimat a fi încasat la bugetul de stat pe anul 2025 și care se constituie ca fond aflat la dispoziția CJ Hunedoara. Totodată, am aprobat și estimările pentru anii 2026–2028 din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale și din cota de 14% din impozitul pe venit, pentru echilibrarea bugetelor locale. În stabilirea alocărilor către primării, am ținut cont de nevoile imediate ale fiecărui UAT în parte și de proiectele pe care le derulează, iar deciziile finale au fost luate în baza consultărilor avute cu toți primarii din județul nostru. Pentru acest an, am avut la dispoziție 43,65 milioane de lei, fonduri destinate exclusiv cofinanțării proiectelor de infrastructură și susținerii programelor de dezvoltare locală”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

 

Cum s-au împărțit banii

Advertisement

Dintre cele 43,65 de milioane de lei, 16, 9 milioane de lei au fost repartizate către primăriile municipiilor din județ, alte 8,8 milioane de lei către administrațiile publice locale ale orașelor, iar 17,9 milioane de lei către primăriile comunelor hunedorene.

Tot în cadrul ședinței de astăzi, a fost aprobată și repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale. “În urma discuțiilor cu primarii, s-a convenit ca bugetul, în valoare de 32,05 milioane de lei, să rămână la dispoziția Consiliului Județean Hunedoara și să fie utilizat pentru lucrări de reparații și întreținere a rețelei de drumuri județene, care este printre cele mai vaste din țară”, a mai declarat Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Hunedoara: „Grădinile” de lângă blocuri – desființate

Publicat

pe

Redactat de

În municipiul Hunedoara, grădinile amenajate de locatari în jurul blocurilor în care locuiesc, împrejumuite cu garduri și cu tot felul de anexe, sunt desființate.

„„Grădinile” de lângă bloc nu respectă legea. Avem şi noi în oraş câteva cazuri de acest fel. Înţelegem dorinţa locatarilor de a avea un spaţiu verde şi întreţinut lângă bloc, dar este ilegal ca acesta să fie împrejmuit cu garduri şi ocupat cu fel de fel de anexe, ori cu obiecte de mobilier. O astfel de „grădină” este cu atât mai deranjantă când devine şi un generator de mizerie”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.

Primele amenajări de acest fel, cele din apropierea blocului CM 5 de pe Aleea Oţelarilor, au fost desfiinţate la sfârșitul săptămânii trecute.

Sursa foto: Primăria Hunedoara

Reprezentanții municipalității hunedorene spun că la fel se va proceda şi cu celelalte „grădini”, mai ales cu cele generatoare de mizerie şi disconfort. Aceștia reamintesc că persoanele care fac astfel de împrejmuiri pe domeniul public riscă amenzi de până la 1.200 de lei.

Citeste mai mult ...

Actualitate