Connect with us
Data: 08/01/2025
.

Sport

Deranj pe centru

Publicat

pe

Antrenorul echipei FC Hunedoara, Romulus Gabor (foto) a motivat înfrângerea de la Lugoj, din ultima etapă, prin faptul că zona centrală a apărării şi a mijlocului nu a dat randament. „Am fost deficitari pe zonă centrală atât la mijlocul terenului, cât şi în apărare. Am luat gol foarte repede, iar cel de-al doilea cred că a fost precedat de un offside. Degeaba am avut ocazii, printre care trei bare, pentru că am pierdut”, a spus Gabor. Tehnicianul grupării de pe Cerna a fost deranjat şi de acordarea celor două cartonaşe roşii lui Băiţa şi Dîrvaru, considerând că arbitrul a acordat avertismentele prea uşor. „Nu vreau să dau vina pe arbitru, dar a acordat prea uşor „galbeneleŢ la eliminări”, a mai spus Gabor. FC Hunedoara joacă primul meci pe teren propriu din play-off, vineri, de la ora 18:00, contra echipei Pandurii II Tg. Jiu.

Advertisement

Actualitate

Noutăți din tabăra Corvinului

Publicat

pe

Redactat de

Vacanța de iarnă se apopie de sfârșit pentru jucătorii Corvinului. Aceștia vor relua antrenamentele săptămâna viitoare, iar în lot sunt câteva modificări.

Portarul Lefter a plecat la U Cluj

În mod cronologic, a avut loc o plecare de la Hunedoara, clubul de pe malurile Cernei ajungând la o înțelegere cu U Uluj pentru transferul definitiv al internaționalului de tineret Ștefan Lefter la liderul din SuperLigă. „Clubul nostru și liderul Superligii României, FC Universitatea Cluj, au ajuns la un acord privind transferul defintiv al lui Ștefan Lefter! Rămas cel mai “vechi” component al echipei noastre după plecarea lui Flavius Iacob, portarul în vârstă de 20 de ani a a ajuns la Hunedoara la nici 16 ani și va face parte din lotul „şepcilor roşii” pentru următoarele patru sezoane și jumătate. Fane a apărat buturile noastre din Liga a treia și a bifat toate performanțele din istoria alb-albastră recentă: promovrea în Liga a doua, câștigarea Cupei României (în finala căreia a apărat două lovituri de la 11 metri!) precum și întreaga “aventură” europeană din această vară. Ștefan Lefter are cele mai multe minute bifate în tricoul corvinist și are, în total, 48 de apariții în Liga secundă, Cupa și Supercupa României, precum în Europa și Conference League. Mulțumim, Fane! Pentru ambiție, dăruire și sufletul pus în fiecare minut petrecut în poarta Corvinului! Multă baftă, suntem convinși că ne vei da motive să fim mândri, în continuare!”, au anunțat cei de la Corvinul Hunedoara pe pagina lor oficială.

 

 

 

Advertisement

Au adus goalkeaper de la Rapid

Imediat după acest transfer, cei de la Corvinul au umplut golul lăsat între buturi, aducând la Hunedoara un goalkeaper de la Rapid, cu prezențe în SuperLigă. “Clubul nostru și FC Rapid 1923 au ajuns la un acord pentru cedarea, sub formă de împrumut, a portarului Bogdan Ungureanu, la Hunedoara. Goalkeeperul de 17 ani va evolua în alb-albastru până în vară, cu posibilitatea extinderii perioadei de împrumut și vine să „acopere” și obligativitatea folosirii unui jucător under 18 în Liga a doua. Născut pe 1 aprilie 2007, Bogdan a început că titular în poarta Rapidului de cinci ori în ultima jumătate de an și este cel mai tânăr debutant din istoria giuleștenilor în prima ligă! Ungureanu a bifat debutul pe prima scenă la vârsta de 16 ani, o lună și 26 de zile – cu prilejul duelului FCSB – Rapid, 1-5, în mai 2023, record de precocitate în istoria clubului alb-vișiniu. Bogdan Ungureanu e crescut la grupele de copii și juniori ale Rapidului. El a jucat pentru echipa secundă a bucureștenilor la doar 14 ani, evoluând și pentru prima echipă într-un joc amical cu Poli Timișoara, la inaugurarea stadionului Giulești. Bun venit, Bogdan! Succes maxim!”, au informat cei de la Corvinul.

 

 

Se reunesc pe 13 ianuarie

Jucătorii Corvinului vor reveni sub comanda antrenorului Florin Maxim luni, 13 ianuarie. Atunci va avea loc vizita medicală și, după toate probabilitățile, va fi anunțat și programul de pregătire, dar și alte eventuale transferuri. Corvinul este pe locul 11 în Liga 2, cu patru etape înainte de terminarea sezonului regular, dar la doar două puncte de poziția a șasea, ultima care duce în play-off. De altfel, calificarea în play – off este și obiectivul trupei hunedorene, chiar dacă nu are drept de promovare. La reluarea campionatului, în jurul datei de 22 februarie, Corvinul ar trebui să joace, în deplasare, cu CS Mioveni, dar argeșenii, care se confruntă cu mari probleme financiare, s-ar putea să se retragă din campionat. Apoi Corvinul va juca acasă cu FCU Craiova și Metaloglobus București și va încheia sezonul regular cu o deplasare la Chindia Târgoviște.

Advertisement
Foto: Facebook fccorvinul1921

 


Liga 2: Rezultate, program și clasament sezon regular

Etapa 1

CSM Reșița – FCU Craiova 2-0
CSC Dumbrăvița – Met. Buzău 3-1
Steaua – FC Argeș 0-0
CSM Focșani – AFC Câmpulung 2-0
FC Bihor – Stă
FK M. Ciuc – Ceahlăul 3-1
CSM Slatina – FC Voluntari 1-1
Concordia – CS Afumați 2-4
CS Mioveni – Un. Ungheni 0-0
Corvinul – CSC Șelimbăr 1-0
Metaloglobus – Chindia 3-2

Etapa 2

Advertisement

FCU Craiova – Chindia 1-0
CSC Șelimbăr – Metaloglobus 3-1
Un. Ungheni – Corvinul 1-2
CS Afumați – CS Mioveni 0-1
FC Voluntari – Concordia 1-1
Ceahlăul– CSM Slatina 0-3
Stă – FK M. Ciuc
AFC Câmpulung – FC Bihor 2-1
FC Argeș – CSM Focșani 2-0
Met. Buzău – Steaua 0-0
CSM Reșița – CSC Dumbrăvița 1-1

Etapa 3

CSC Dumbrăvița – FCU Craiova 1-2
Steaua – CSM Reșița 2-2
CSM Focșani – Met. Buzău 0-3
FC Bihor – FC Argeș 1-0
FK M. Ciuc – AFC Câmpulung 4-1
CSM Slatina – Stă
Concordia – Ceahlăul 0-2
CS Mioveni – FC Voluntari 0-1
Corvinul – CS Afumați 2-0
Metaloglobus – Un. Ungheni 3-0
Chindia – CSC Șelimbăr 2-1

Etapa 4

FCU Craiova – CSC Șelimbăr 1-1
Un. Ungheni – Chindia 0-1
CS Afumați – Metaloglobus 2-1
FC Voluntari – Corvinul 2-0
Ceahlăul– CS Mioveni 2-0
Stă – Concordia
AFC Câmpulung – CSM Slatina 0-5
FC Argeș – FK M. Ciuc 0-1
Met. Buzău – FC Bihor 1-2
CSM Reșița – CSM Focșani 1-0
CSC Dumbrăvița – Steaua 0-1

Advertisement

Etapa 5

Steaua – FCU Craiova 0-0
CSM Focșani – CSC Dumbrăvița 0-1
FC Bihor – CSM Reșița 2-3
FK M. Ciuc – Met. Buzău 4-2
CSM Slatina – FC Argeș 0-0
Concordia – AFC Câmpulung 1-0
CS Mioveni – Stă
Corvinul – Ceahlăul 1-1
Metaloglobus – FC Voluntari 2-1
Chindia – CS Afumați 0-1
CSC Șelimbăr – Un. Ungheni 0-0

Etapa 6

FCU Craiova – Un. Ungheni 2-0
CS Afumați – CSC Șelimbăr 1-0
FC Voluntari – Chindia 4-1
Ceahlăul– Metaloglobus 0-1
Stă – Corvinul
AFC Câmpulung – CS Mioveni 1-0
FC Argeș – Concordia 3-2
Met. Buzău – CSM Slatina 1-0
CSM Reșița – FK M. Ciuc 2-3
CSC Dumbrăvița – FC Bihor 1-0
Steaua – CSM Focșani 1-0

Etapa 7

Advertisement

CSM Focșani – FCU Craiova 1-1
FC Bihor – Steaua 0-1
FK M. Ciuc – CSC Dumbrăvița 1-0
CSM Slatina – CSM Reșița 4-0
Concordia – Met. Buzău 1-0
CS Mioveni – FC Argeș 1-1
Corvinul – AFC Câmpulung 3-0
Metaloglobus – Stă
Chindia – Ceahlăul 0-1
CSC Șelimbăr – FC Voluntari 0-0
Un. Ungheni – CS Afumați 0-0

Etapa 8

FCU Craiova – CS Afumați 0-3
FC Voluntari – Un. Ungheni 1-3
Ceahlăul– CSC Șelimbăr 3-2
Stă – Chindia
AFC Câmpulung – Metaloglobus 0-3
FC Argeș – Corvinul 0-1
Met. Buzău – CS Mioveni 4-0
CSM Reșița – Concordia 3-1
CSC Dumbrăvița – CSM Slatina 2-4
Steaua – FK M. Ciuc 0-0
CSM Focșani – FC Bihor 0-3

Etapa 9

FC Bihor – FCU Craiova 1-1
FK M. Ciuc – CSM Focșani 1-0
CSM Slatina – Steaua 1-1
Concordia – CSC Dumbrăvița 0-0
CS Mioveni – CSM Reșița 0-1
Corvinul – Met. Buzău 0-1
Metaloglobus – FC Argeș 1-2
Chindia – AFC Câmpulung 4-0
CSC Șelimbăr – Stă
Un. Ungheni – Ceahlăul 1-1
CS Afumați – FC Voluntari 0-1

Advertisement

Etapa 10

FCU Craiova – FC Voluntari 0-1
Ceahlăul– CS Afumați 3-0
Stă – Un. Ungheni
AFC Câmpulung – CSC Șelimbăr 0-4
FC Argeș – Chindia 2-1
Met. Buzău – Metaloglobus 2-2
CSM Reșița – Corvinul 1-0
CSC Dumbrăvița – CS Mioveni 2-1
Steaua – Concordia 2-1
CSM Focșani – CSM Slatina 1-0
FC Bihor – FK M. Ciuc 0-1

Etapa 11

FK M. Ciuc – FCU Craiova 2-0
CSM Slatina – FC Bihor 0-0
Concordia – CSM Focșani 1-0
CS Mioveni – Steaua 0-4
Corvinul – CSC Dumbrăvița 0-0
Metaloglobus – CSM Reșița 1-0
Chindia – Met. Buzău 0-0
CSC Șelimbăr – FC Argeș 0-0
Un. Ungheni – AFC Câmpulung 2-1
CS Afumați – Stă
FC Voluntari – Ceahlăul 2-1

Etapa 12

Advertisement

FCU Craiova – Ceahlăul 2-4
Stă – FC Voluntari
AFC Câmpulung – CS Afumați 1-2
FC Argeș – Un. Ungheni 2-0
Met. Buzău – CSC Șelimbăr 2-0
CSM Reșița – Chindia 1-1
CSC Dumbrăvița – Metaloglobus 0-2
Steaua – Corvinul 3-0
CSM Focșani – CS Mioveni 1-0
FC Bihor – Concordia 0-4
FK M. Ciuc – CSM Slatina 5-1

Etapa 13

CSM Slatina – FCU Craiova 1-2
Concordia – FK M. Ciuc 2-1
CS Mioveni – FC Bihor 2-1
Corvinul – CSM Focșani 3-2
Metaloglobus – Steaua 0-0
Chindia – CSC Dumbrăvița 3-1
CSC Șelimbăr – CSM Reșița 0-3
Un. Ungheni – Met. Buzău 0-0
CS Afumați – FC Argeș 1-1
FC Voluntari – AFC Câmpulung 3-0
Ceahlăul– Stă

Etapa 14

FCU Craiova – Stă
AFC Câmpulung – Ceahlăul 0-0
FC Argeș – FC Voluntari 1-0
Met. Buzău – CS Afumați 1-0
CSM Reșița – Un. Ungheni 3-2
CSC Dumbrăvița – CSC Șelimbăr 2-3
Steaua – Chindia 1-1
CSM Focșani – Metaloglobus 0-1
FC Bihor – Corvinul 1-2
FK M. Ciuc – CS Mioveni 1-0
CSM Slatina – Concordia 1-2

Advertisement

Etapa 15

Concordia – FCU Craiova 0-2
CS Mioveni – CSM Slatina 1-8
Corvinul – FK M. Ciuc 1-1
Metaloglobus – FC Bihor 1-0
Chindia – CSM Focșani 1-1
CSC Șelimbăr – Steaua 0-1
Un. Ungheni – CSC Dumbrăvița 1-0
CS Afumați – CSM Reșița 3-2
FC Voluntari – Met. Buzău 1-1
Ceahlăul– FC Argeș 0-0
Stă – AFC Câmpulung

Etapa 16

FCU Craiova – AFC Câmpulung 2-0
FC Argeș – Stă
Met. Buzău – Ceahlăul 2-0
CSM Reșița – FC Voluntari 0-2
CSC Dumbrăvița – CS Afumați 0-1
Steaua – Un. Ungheni 2-1
CSM Focșani – CSC Șelimbăr 2-1
FC Bihor – Chindia 1-0
FK M. Ciuc – Metaloglobus 2-1
CSM Slatina – Corvinul 1-0
Concordia – CS Mioveni 9-0

Etapa 17

Advertisement

CS Mioveni – FCU Craiova 0-3
Corvinul – Concordia 1-1
Metaloglobus – CSM Slatina 0-1
Chindia – FK M. Ciuc 2-3
CSC Șelimbăr – FC Bihor 1-1
Un. Ungheni – CSM Focșani 1-1
CS Afumați – Steaua 0-4
FC Voluntari – CSC Dumbrăvița 1-0
Ceahlăul– CSM Reșița 0-2
Stă – Met. Buzău
AFC Câmpulung – FC Argeș 1-3

Etapa 18 (22 februarie)

FCU Craiova – FC Argeș
Met. Buzău – AFC Câmpulung
CSM Reșița – Stă
CSC Dumbrăvița – Ceahlăul
Steaua – FC Voluntari
CSM Focșani – CS Afumați
FC Bihor – Un. Ungheni
FK M. Ciuc – CSC Șelimbăr
CSM Slatina – Chindia
Concordia – Metaloglobus
CS Mioveni – Corvinul

Etapa 19 (1 martie)

Corvinul – FCU Craiova
Metaloglobus – CS Mioveni
Chindia – Concordia
CSC Șelimbăr – CSM Slatina
Un. Ungheni – FK M. Ciuc
CS Afumați – FC Bihor
FC Voluntari – CSM Focșani
Ceahlăul– Steaua
Stă – CSC Dumbrăvița
AFC Câmpulung – CSM Reșița
FC Argeș – Met. Buzău

Advertisement

Etapa 20 (8 martie)

FCU Craiova – Met. Buzău
CSM Reșița – FC Argeș
CSC Dumbrăvița – AFC Câmpulung
Steaua – Stă
CSM Focșani – Ceahlăul
FC Bihor – FC Voluntari
FK M. Ciuc – CS Afumați
CSM Slatina – Un. Ungheni
Concordia – CSC Șelimbăr
CS Mioveni – Chindia
Corvinul – Metaloglobus

Etapa 21 (15 martie)

Metaloglobus – FCU Craiova
Chindia – Corvinul
CSC Șelimbăr – CS Mioveni
Un. Ungheni – Concordia
CS Afumați – CSM Slatina
FC Voluntari – FK M. Ciuc
Ceahlăul– FC Bihor
Stă – CSM Focșani
AFC Câmpulung – Steaua
FC Argeș – CSC Dumbrăvița
Met. Buzău – CSM Reșița

Clasament

Advertisement
1. FK M. Ciuc 16 13 2 1 33-13 20 41
2. Steaua 17 10 7 0 24-6 18 37
3. CSM Reșița 17 9 3 5 27-22 5 30
4. FC Voluntari 16 8 5 3 21-11 10 29
5. Metaloglobus 16 9 2 5 23-15 8 29
6. FC Argeș 16 7 6 3 17-10 7 27
7. FCU Craiova 16 7 5 4 19-16 3 26
8. CS Afumaţi 16 8 2 6 18-19 -1 26
9. CSM Slatina 16 7 4 5 31-16 15 25
10. Met. Buzău 16 7 4 5 21-14 7 25
11. Corvinul 16 7 4 5 17-15 2 25
12. Concordia 16 7 3 6 28-20 8 24
13. Ceahlăul 16 6 4 6 19-19 0 22
14. Chindia 16 4 4 8 19-21 -2 16
15. FC Bihor 16 4 3 9 14-20 -6 15
16. Un. Ungheni 16 3 6 7 12-19 -7 15
17. CSC Dumbrăviţa 17 4 3 10 14-22 -8 15
18. CSM Focşani 17 4 3 10 11-21 -10 15
19. CSC Şelimbăr 16 3 5 8 16-20 -4 14
20. AFC Câmpulung 16 2 1 13 7-39 -32 7
21. CS Mioveni 16 2 2 12 6-39 -33 -12

Note

1. Echipa Viitorul Târgu Jiu a fost exclusă din campionat după etapa 9, iar rezultatelele i-au fost anulate

2. Echjipa CS Mioveni a fost penalizată cu 20 de puncte

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cupa „Moș Crăciun” s-a încheiat la Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

Anul fotbalistic în județul Hunedoara s-a încheiat într-o atmosferă plină de bucurie și pasiune pentru sportul rege! Iar acest punct final al lui 2024 a însemnat o competiție dedicată micilor fotbaliști, Cupa Moș Crăciun”, întrecere desfășurată la șase categorii de vârstă , de la U8 până la U13, și care a avut loc, în această lună, în trei locații din județul Hunedoara.

Actul final al competiției rezervate tinerelor talente fotbalistice hunedorene a fost la sala de sport a Colegiului Economic Hermes” din Petroșani.

După ce ne-am bucurat de competiții reușite la Sântămăria Orlea și Hunedoara, ultima etapă a Cupei Moș Crăciun a fost găzduită cu succes la Petroșani, prin eforturile celor de la ACS Școala de Fotbal Damian Militaru Petroșani și CSM Jiul Petroșani. Competiția, dedicată categoriilor U10 și U9, a adus laolaltă tineri talentați, antrenori pasionați și suporteri entuziaști, demonstrând încă o dată că fotbalul unește și inspiră. Felicitări tuturor echipelor participante pentru dăruire și fair-play! Mulțumim gazdelor pentru ospitalitate și tuturor celor care au contribuit la organizarea acestui eveniment! Ne revedem în noul an, pregătiți pentru noi provocări și victorii”, au transmis organizatorii competiției, cei de la Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Marcos Băican și Mihai Roșu, cei mai tineri sportivi ai ACS Ronin Deva, au obținut centura neagră la Karate Tradițional

Publicat

pe

Redactat de

La doar 13 ani, Marcos Băican și Mihai Roșu (în vârstă de 15 ani), sportivii clubului ACS Ronin Deva, au reușit o performanță remarcabilă în lumea Karate-ului Tradițional. Cei doi tineri au obținut centura neagră în urma unui examen de grad susținut în weekendul trecut la Arad, în prezența unei comisii de arbitraj formată din experți în domeniu.

Examenul a fost organizat la invitația a patru cluburi din vestul țării și a avut loc sub coordonarea sensei-ului Mircea Popa, centura neagră șase dan și vicepreședinte al Federației Române de Karate Tradițional (FRKT). Mircea Popa, care este totodată antrenor al ACS Ronin Deva, i-a pregătit intens pe cei doi sportivi pentru acest moment important din cariera lor.

Un antrenor vizionar și o colaborare regională

Sensei Mircea Popa, unul dintre cei mai respectați practicanți de Karate Tradițional din România, a subliniat importanța cooperării dintre cluburile din vestul țării pentru dezvoltarea acestui sport. În calitatea sa de vicepreședinte al FRKT, Mircea Popa își propune să dinamizeze relațiile între cluburi și să creeze mai multe oportunități pentru sportivi să își demonstreze talentul la nivel național și internațional. “Acest examen de grad a fost o demonstrație clară că prin muncă, disciplină și cooperare între cluburi, putem atinge rezultate deosebite. Marcos și Mihai sunt exemple de determinare și dedicație, iar performanța lor mă face extrem de mândru”, a declarat Mircea Popa.

 

Advertisement

O performanță de excepție pentru tinerii sportivi

Succesul celor doi sportivi este cu atât mai remarcabil cu cât obținerea centurii negre la o vârstă atât de fragedă necesită ani de antrenamente riguroase, un nivel avansat de tehnică și o înțelegere profundă a principiilor Karate-ului Tradițional.

Marcos Băican și Mihai Roșu devin astfel modele pentru alți tineri sportivi din Deva și din întreaga țară, demonstrând că prin perseverență și îndrumarea unui mentor dedicat, se pot atinge obiective ambițioase. Felicitări celor doi sportivi și echipei ACS Ronin Deva pentru acest rezultat extraordinar!

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate