Actualitate - Eveniment
Andrei Deliu, la 10 centimetri de medalia balcanică
Atletul Andrei Deliu (foto), legitimat la clubul SCM Deva, s-a clasat pe locul 4 în proba de săritura cu prăjina din cadrul campionatelor balcanice pentru seniori, desfăşurate la Piteşti, în finalul săptămânii trecute. Sportivul de 20 de ani a sărit 5.00 metri, cu 10 centimetri mai puţin decât ocupanţii locurilor 2 şi 3.
Primul în afara podiumului
După titlurile naţionale la seniori şi tineret, obţinute săptămâna trecută, Andrei Deliu, săritorul cu prăjina legitimat la SCM Deva spera să obţină o medalie şi la campionatele balcanice, desfăşurate în finalul săptămânii trecute, la Ploieşti. Din păcate, l-au despărţit 10 centimetri de clasarea pe podium, rezultatul de 5.00 metri aducându-I doar locul 4. Proba a fost câştigată de croatul Ivan Horvat, cu 5.30 metri, urmat pe locul secund de Theodoros Chrysanthopoulos (Grecia) şi pe poziţia a treia de Andrei Poljanec (Slovenia), aceştia sărind peste ştacheta înălţată la 5.10 metri.
Românii au dominat competiţia
A 73-a ediţie a campionatelor balcanice de atletism pentru seniori a fost dominată de reprezentanţii României, care au cucerit un număr total de 32 de medalii, dintre care 14 de aur, 12 de argint şi 6 de bronz. Pe locurile 2 şi 3 s-au clasat Turcia (21 de medalii), respectiv Bulgaria (16 medalii).
Actualitate
Ambasadorul Italiei, în vizită la Casa Pollicino. Parteneriate sociale pentru viitorul Văii Jiului

Casa Pollicino din Petroșani a fost recent gazda unei vizite oficiale a ambasadorului Italiei la București, Alfredo Maria Durante Mangoni. Vizita a subliniat importanța relațiilor bilaterale dintre Italia și România și a evidențiat sprijinul constant oferit de partea italiană în proiecte sociale dedicate comunităților vulnerabile.
„Această vizită are o semnificație aparte, nu doar la nivel personal, ci și din perspectiva relațiilor profunde dintre țările noastre. Italia și România împărtășesc valori comune, fiind parte din aceeași familie europeană. Ne dorim să contribuim cu experiența noastră în domeniul politicilor sociale și al incluziunii pentru a sprijini dezvoltarea unor inițiative durabile”, a declarat ambasadorul italian, Alfredo Maria Durante Mangoni.
Alături de oficialii români și de reprezentanți ai organizațiilor implicate, ambasadorul a apreciat modul în care Casa Pollicino s-a transformat într-un centru de sprijin real pentru persoane aflate în dificultate. Reabilitarea acestui spațiu, realizată cu ajutorul autorităților și partenerilor italieni, este considerată un exemplu de bună practică în cooperarea transnațională.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a transmis mulțumiri pentru sprijinul oferit de partenerii italieni și a evidențiat deschiderea autorităților locale pentru continuarea colaborării.
„Casa Pollicino este un proiect de durată, cu beneficii reale pentru comunitate. În contextul tranziției economice prin care trece Valea Jiului, avem nevoie de parteneriate solide pentru reconversie profesională, dezvoltare socială și sprijin pentru categoriile vulnerabile. Deși suntem o comunitate mică, avem resurse, o universitate activă și un potențial turistic considerabil, pe care ne dorim să-l valorificăm împreună cu parteneri din Italia și din alte țări”, a afirmat edilul.
Vizita ambasadorului italian vine într-un moment-cheie pentru Valea Jiului, aflată în plin proces de transformare socio-economică. Dialogul deschis între autoritățile locale și cele diplomatice reconfirmă angajamentul comun pentru dezvoltarea unor soluții sustenabile, cu impact direct asupra calității vieții în regiune.
Actualitate
Accident rutier la Ohaba. Traficul rutier este blocat

Un accident rutier a avut loc la Ohaba. Traficul rutier este blocat.
Un accident rutier a avut loc în cursul zilei de azi pe Drumul Național 66, în zona localității Ohaba. Un TIR a derapat și a blocat complet ambele sensuri de mers, provocând un ambuteiaj serios. Din primele informații, nu s-au înregistrat victime.
Revenim cu detalii
FOTO: Alexandru Cristian Sztrîmbely-Vasile/Info Trafic jud. Hunedoara
Actualitate
Șoferi și motociclisti depistați în trafic sub influența alcoolului sau fără documente legale, în județul Hunedoara

Mai mulți conducători auto și un minor au fost depistați de polițiștii hunedoreni încălcând grav legislația rutieră, în ultimele zile, pe drumurile publice din județ. Abateri precum conducerea sub influența alcoolului, conducerea fără permis sau cu documente expirate au dus la întocmirea unor dosare penale și la continuarea cercetărilor în toate cazurile.
La data de 27 aprilie 2025, în jurul orei 00:00, polițiștii au oprit în trafic o tânără de 20 de ani, din Hunedoara, care conducea un autoturism pe raza municipiului Hunedoara. În urma testării tinerei, aparatul alcooltest a indicat o concentrație de 0,52 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
La data de 25 aprilie 2025, în jurul orei 18:20, polițiștii au oprit în trafic, pe strada Cuza Vodă, din Deva, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 52 ani, din Deva. Cu ocazia verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autorizația provizorie de circulație eliberată pentru autoturismul respectiv este expirată.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În data de 25 aprilie 2025, în jurul orei 19:30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Petroșani au depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din Petrila, care conducea un autoturism pe strada Zorilor, din Petroșani. Ca urmare a testării celui aflat la volan cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,66 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală din Petroșani, în vederea recoltării probelor biologice de sânge.
În data de 26 aprilie 2025, în jurul orei 19:45, a fost depistat în trafic un minor de 16 ani, din orașul Simeria, care a condus o motocicletă pe raza orașului Simeria. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că cel în cauză că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, motiv pentru care au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
Polițiștii continuă cercetările, în cauzele prezentate.
- Actualitatecu o zi in urma
Premieră medicală la Spitalul Județean de Urgență din Deva: Intervenții de cerclaj laparoscopic, realizate cu succes de echipa condusă de Dr. Răzvan Betea
- Actualitatecu 2 zile in urma
CARAVANA FOOD TRUCK FESTIVAL SOSEȘTE LA DEVA!
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier la Ohaba. Traficul rutier este blocat
- Actualitatecu 2 zile in urma
Mihai Leu, transportat la București în stare critică
- Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi amenințat și lovit o tânără, pe o stradă din Călan
- Actualitatecu 3 zile in urma
Video: Acțiune de amploare a polițiștilor, în Hațeg: percheziții domiciliare și sancțiuni contravenționale aplicate
- Actualitatecu 3 zile in urma
Elevi cu care ne mândrim! De la Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad, la universități de top din lume și din țară
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tânăr din Deva, reținut pentru furt calificat. Prejudiciu estimat la 7.000 de euro