Connect with us
Data: 11/12/2024
.

Actualitate

A accidentat mortal o bătrână, după care a fugit! Trupul femeii, descoperit de polițiști pe marginea DN 7, la Mintia

Publicat

pe

Polițiștii hunedoreni încearcă acum să dea de urma unui șofer care a accidentat mortal o bătrână, în vârstă de 80 de ani, și, apoi, a fugit de la fața locului. Trupul neînsuflețit al femeii a fost descoperit, ieri dimineață, la marginea Drumului Național (DN) 7, pe raza localității Mintia.

Cel mai probabil, bătrâna a fost lovită în timp ce se deplasa pe marginea șoselei. Șoferul care a dat peste ea și-a văzut în continuare de drum, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Oamenii legii încearcă acum să îl identifice. „Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la prezenţa, pe DN 7, pe raza localităţii Mintia, în afara părții carosabile, pe partea dreaptă a sensului de mers Deva – Arad, a cadavrului unei femei în vârstă de 80 de ani, din comuna Mălini, judeţul Arad. Din primele cercetări efectuate la locul faptei, poliţiştii au stabilit că victima accidentului de circulație se deplasa pe partea stânga a DN 7, din direcția Arad spre Deva, și a fost acroșată de un autovehicul al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

În acest caz, oamenii legii au deschis un dosar penal. Ei continuă cercetările pentru a da de urma șoferului vinovat, dar și pentru stabilirea circumstanțelor exacte în care s-a produs accidentul mortal.

Advertisement

Actualitate

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decretul, semnat de președintele Klaus Iohannis

Publicat

pe

Redactat de

Noul Parlament al României se va reuni înainte de Crăciun, pe data de 20 decembrie 2024.

„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 11 decembrie 2024, decretul privind convocarea Parlamentului României, ales la data de 1 decembrie 2024, în ziua de vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului”, a informat Administrația Prezidențială.

Noul Legislativ al țării a fost ales în urma scrutinului din 1 decembrie.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar

Publicat

pe

Redactat de

Urmărire în trafic, încheiată la sediul Poliției pentru un tânăr din Deva. Acesta nu ar fi oprit la semnalele oamenilor legii, continuându-și drumul. Polițiștii au pornit pe urmele sale, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

În zona „Uzo Balcan”, tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul pe trotuar, oprindu-se într-un gard viu. Numai norocul a făcut ca un trecător să nu fie, în acel moment, pe acolo. După ce a ajuns cu mașina în gard, acesta a coborât și a fugit, fiind prins de polițiști. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul prânzului.

 

Sursa foto: amator

“Astăzi, în jurul orei 12:40, un echipaj rutier aflat în serviciu pe raza municipiului Deva a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism.
Cel aflat la volan nu s-a conformat solicitării polițiștilor, motiv pentru care echipajul rutier a pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase funcțiune. În zona sensului giratoriu „Uzo Balcan”, cel aflat la volan a pierdut controlul mașinii, oprindu-se pe trotuar, în gardul ornamental, după care a coborât din mașină și și-a continuat deplasarea în fugă, fiind urmărit și prins de polițiști”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

 

Oamenii legii au aflat motivul pentru care tânărul ar fi încercat să scape. Conform polițiștilor, acesta nu deține permis de conducere. Mai mult, autoturismul era neînmatriculat. “Cel aflat la volan, un tânăr de 21 de ani, din Deva, a fost condus la sediul Poliției, în urma verificărilor stabilindu-se că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care l-a condus nu era înmatriculat (având numere false de înmatriculare). În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal”, au mai informat reprezentanții IPJ Hunedoara.

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

AJF Hunedoara cheamă microbiștii la vot

Publicat

pe

Redactat de

Ne apropiem de final de an, iar cei de la Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara vor organniza o gală dedicată sportului – rege. În cadrul acestui eveniment vor fi conferite mai multe distincții, unele dintre acestea urmând a fi acordate cu sprijinul iubitorilor de fotbal din județ.

Două secțiuni pentru jucătorul preferat

Astfel, AJF Hunedoara îi invită pe microbiștii din județ să voteze, online, echipa favorită, precum și jucătorul preferat. Pentru jucătorul preferat sunt două secțiuni, una pentru Liga 4, iar cealaltă pentru Liga 5. Jucătorul preferat al fanilor este un concurs online prin care suporterii își arată aprecierea față de un jucător dintre cei nominalizați de cluburi. Accesând linkul https://forms.gle/sYAxDNGFQkSnGhum9, poți vota unul dintre jucătorii propuși de cluburile participante din Liga 4, sezonul 2023-2024. Susține-ți favoritul și arată-i cât de mult îl apreciezi! Completează formularul atașat până cel târziu 16 decembrie 2024, ora 9:00, și ajută-l să câștige acest titlu special”, au anunțat cei de la AJF Hunedoara în legătură cu alegerea jucătorului preferat din Liga 4. Și pentru Liga 5 procedura este similară, dar diferă linkul și termenul limită al exprimării opțiunilor. Accesând linkul https://forms.gle/C5Z6MPdHWWUBDMhQ6 , poți vota unul dintre jucătorii propuși de cluburile participante din Liga 5, sezonul 2023-2024. Fii parte din poveste și completează formularul atașat până cel târziu 16 decembrie 2024, ora 9:15”, au transmis reprezentanții AJF Hunedoara.

Fanii își pot alege echipa favorită

La echipa favorită este o singură secțiune. „AJF Hunedoara te invită să participi la un concurs inedit! Desfășurat exclusiv online, acest concurs va premia „Cel mai iubit club de fotbal din județul Hunedoara”! Cum participi? Susține-ți clubul favorit printr-un simplu vot! Accesează formularul atașat acestei postări, click pe https://forms.gle/57cj51jtxvHk5RFf8, selectează clubul tău favorit și apasă „Trimitere” până pe 16 decembrie 2024, ora 9:30. Alătură-te nouă pentru a celebra împreună performanțele sezonului 2023-2024 ale fotbalului hunedorean și pentru a descoperi care este cel mai iubit club din județul nostru! Susține-ți clubul, votează și arată-ți pasiunea pentru fotbal”, au informat cei de la AJF Hunedoara.

Advertisement

 

Câștigătorii, anunțați la „Gala fotbalului hunedorean”

Câștigătorii vor fi anunțați și premiați la „Gala fotbalului hunedorean”. Evenimentul, aflat la cea de-a doua sa ediție, va fi organizat joi, 19 decembrie, cu începere de la ora 17:00, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara. Cu această ocazie vor fi acordate și alte premii. „Gala este dedicată recunoașterii valorilor din fotbalul hunedorean. Vor fi acordate distincții importante, precum Jucătorul anului, Tinere talente, antrenorul anului, Golgeterul sezonului, Fair – play, Solidaritate și speranță, dar și premii pentru susținerea comunității și parteneriate de succes. Este mai mult decât o gală – este o celebrare a pasiunii, talentului și dedicării care transformă fotbalul într-un adevărat spectacol și un liant al comunității noastre. Vă așteptăm cu drag să fim împreună martori ai acestor momente de excelență”, au precizat reprezentanții AJF Hunedoara.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate