Connect with us
Data: 31/03/2025
.

Actualitate

Accident rutier în localitatea Rușor. Au fost implicate un autocamion și un autoturism

Publicat

pe

În urma unui apel la numărul unic de urgență 112, echipaje operative din cadrul Gărzii de Intervenție Baru și ale Punctului de Lucru Totești s-au mobilizat de urgență în localitatea Rușor, comuna Pui, unde a avut loc un accident rutier.

Pompierii sosiți la locul evenimentului au constatat faptul că în accident au fost implicate un autocamion și un autoturism în care se aflau, în total, 4 persoane.

”Două dintre acestea, respectiv un bărbat în vârstă de 63 de ani și o femeie în vârstă de 60 de ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului iar ulterior, au fost transportate spitalul din Hațeg, pentru investigații de specialitate.

Celelalte două persoane implicate în accident nu au necesitat asistență medicală.

Pompierii au asigurat totodată, măsurile specifice de preîntâmpinare a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri

Pentru această misiune au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă dotate cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, informează ISU Hunedoara.

Advertisement

Actualitate

Din joacă erau să dea foc unui bloc

Publicat

pe

Redactat de

Un incendiu s-a produs în această după-amiază într-un bloc din Lupeni.

Două echipaje de intervenție și unul SMURD din cadrul Detașamentului Petroșani (Garda de Intervenție Lupeni) au intervenit, în această după-amiază pentru a gestiona situația de urgență produsă de un incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 1 al unei clădiri de 4 etaje, din Lupeni.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la balconul locuinței, iar 20 de locatari erau ieșiți în afara clădirii, evacuându-se din cauza pericolului posibil pe care-l reprezenta fumul dens degajat în urma incendiului.

Pompierii au intervenit de urgență pentru ca flăcările să nu se extindă la alte încăperi ale apartamentului sau la alte locuințe, au localizat incendiul și apoi l-au lichidat. Nu s-au înregistrat victime, iar după finalizarea misiunii locatarii s-au reîntors în apartamente.

În urma incendiului au ars diferite materiale combustibile aflate depozitate pe balcon, iar cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost jocul copiilor cu focul.

Foto: Arhivă

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Bugetul județului, aprobat în unanimitate. Peste două treimi din fonduri merg la „Dezvoltare”

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Bugetul judeţului pe anul în curs a fost votat, astăzi, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara. Este vorba de aproape 800 de milioane de lei, fonduri din care peste două treimi merg la „Dezvoltare”.

 

Bugetul județului Hunedoara pentru anul 2025 a fost adoptat cu unanimitate de voturi, toți cei 33 de aleși susținând proiectul de buget propus de președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Advertisement

Potrivit reprezentanților instituției, bugetul județean pentru 2025 este cu 23,7 la sută mai mare față de cel din anul precedent. 67 la sută din totalul fondurilor sunt alocate secțiunii de dezvoltare, iar diferența de 33 la sută este destinată funcționării. Principalele surse de finanțare pentru investițiile din acest an includ PNRR, fonduri europene, Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, excedentul anului 2024, împrumuturi și fonduri alocate de CNAIR.

Sursa: CJ Hunedoara

„Votul unanim dat astăzi pentru bugetul județean este o dovadă clară că interesul județului Hunedoara este mai important decât orice dispute politice. Le mulțumesc tuturor consilierilor județeni pentru responsabilitatea de care au dat dovadă. Avem un buget solid, axat pe dezvoltare, care ne permite să continuăm proiectele esențiale pentru hunedoreni. Avem o sumă mai mică pentru funcționare față de anul trecut, dar acest nu face decât să ne responsabilizeze pentru buna gestionare a resurselor. Prioritatea noastră este să construim un județ modern, iar fondurile pe care le atragem prin proiecte europene și naționale ne ajută să realizăm acest obiectiv”, a declarat, la finalul ședinței, președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Voleibalistele de la LPS Cetate, la turneul final

Publicat

pe

Redactat de

În perioada 28-30 martie s-au desfășurat turneele semifinale ale Campionatului Național de Volei pentru junioare U15.

Într-unul dintre acestea, turneul F, care s-a desfășurat la Iași, a luat startul și echipa de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Cetate Deva, fetele pregătite de profesorul Liviu Grădinaru mai având ca adversare, în afară de gazdele de la Spike, pe Juvenil Brașov, CSȘ 2 Baia Mare și Silvania Șimeleul Silvania. Fetele de la Deva au făcut un turneu excelent, câștigând toate cele patru partide disputate, trecând, în ordine, cu 3-1 de Silvania Șimleu Silvaniei și cu 3-0 CSȘ 2 Baia Mare, Spike Iași și Juvenil Brașov. Astfel, voleibalistele de la LPS Cetate Deva au terminat competiția de la Iași pe prima poziție, fiind urmate în clasament, în ordine, de Silvania Șimleu Silvaniei, Spike Iași, CSȘ 2 Baia Mare și Juvenil Brașov. Acest lucru le-a asigurat voleibalistelor din Deva calificarea la turneul final care se va desfășura în perioada 28 mai – 1 iunie, într-o locație ce urmează a fi stabilită ulterior. Adversarele voleibalistelor pregătite de Liviu Grădinaru vor fi CS Dinamo București, CS Victoria Nădlac, CS Chitila, CS Medgidia și CSV Craiova, și acestea, aidoma celor de la LPS Cetate Deva, câștigând toate jocurile disputate în turneele semifinale.

Citeste mai mult ...

Actualitate