Connect with us
Data: 30/11/2024
.

Actualitate

Activitatea seismică din Gorj, în continuare intensă. Circa 540 de replici ale cutremurului din 14 februarie, dintre care trei semnificative

Publicat

pe

Cutremurul cu magnitudinea 5,7 grade pe scara Richter, produs în după-amiaza zilei de 14 februarie, în Oltenia, și care a fost resimțit și în județul Hunedoara, a fost urmat, până acum, de aproximativ 540 de replici, dintre care trei semnificative cu magnitudine mai mare de 4 grade, potrivit reprezentanților Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

“Din momentul producerii cutremurului cu magnitudine de 5,7 pe scara Richter (ML), din data de 14 februarie 2023, până la data comunicatului, au avut loc trei replici semnificative cu magnitudine mai mare de 4 ML, respectiv: 4,1 ML, în data de 14 februarie 2023, ora 17:24:29, la adâncimea de 3,6 km; 4,2 ML în data de 16 februarie 2023, ora 03:07:06, la adâncimea de 10,8 km; 4,3 ML, în data de 17 februarie 2023, ora 11:11:41, la adâncimea de 8,7 km. Cutremurul de astăzi a reprezentat cea mai puternică replică de până acum a seismului de 5,7 ML, având intensitatea macroseismică epicentrală IV pe scara Mercalli. Acesta a fost urmat de o altă replică cu magnitudinea de 3.1 ML, la ora 14:43:29, produs la adâncimea de 13,1 km. În continuare se înregistrează activitate seismică asociată celor două cutremure majore din zilele de 13 și 14 februarie, localizându-se, până în prezent, aproximativ 540 de replici. Menționăm că nu toate aceste seisme sunt simțite de către populație, însă în funcție de magnitudinea și adâncimea producerii acestora pot fi resimțite, în special, în zona epicentrală”, se arată într-un comunicat al INCDFP.

Activitatea seismică din judeţul Gorj este în continuare intensă, dar se încadrează în parametrii estimaţi după un şoc principal şi va continua timp de aproximativ o lună, precizează INCDFP.

„Activitatea seismică din zonă este în continuare intensă și se încadrează în parametrii estimați după un șoc principal. Aceasta va continua timp de aproximativ o lună, ne așteptăm să se observe o scădere a frecvenței și a magnitudinii replicilor, dar nu excludem și posibile replici mai puternice. Toate noile echipamente instalate zilele precedente în zona epicentrală, în localitățile Lelești, Runcu, Peștișani și Bâltișoara, din județul Gorj, sunt operaționale, înregistrând permanent mișcarea solului, iar datele sunt trimise în timp real, pentru analiză și procesare către Centrul Național de Date al INCDFP. Prin instalarea acestei aparaturi, cresc capabilitățile de detectare a seismelor de magnitudine mică/foarte mică (microcutremure), care acum pot fi localizate cu mai multă precizie. Monitorizăm în continuare atent desfășurarea evenimentelor din zonă și vom reveni cu informații noi când sunt disponibile”, se mai arată în comunicatul INCDFP.

Actualitate

Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat

Publicat

pe

Redactat de

Procesul de verificare și renumărare a tuturor buletinelor de vot din primul tur al alegerilor prezidențiale, s-a încheiat, vineri la miezul nopții, în județul Hunedoara.

Cele peste 170.000 de voturi au fost renumărate în totalitate, rezultatele urmând să fie comunicate Biroului Electoral Central duminică seară, 1 decembrie, la ora 22:00.

„Procesul de verificare și renumărare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi a celor nule din cadrul celor 524 de secţii de votare din județul Hunedoara, desfășurat în conformitate cu cerințele Deciziei nr. 205D/28.11.2024 a Biroului Electoral Central privind modul de soluţionare a solicitării formulate de Curtea Constituţională a României prin adresa cu nr. 11197/28.11.2024, emisă în Dosarul nr. 3671F/2024, înregistrată la Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 cu nr. 781C/BEC/P.R.2024/28.11.2024, s-a încheiat în data de 29.11.2024, ora 24:00. La acest moment se desfășoară operațiunile de centralizare a datelor din procesele-verbale întocmite pentru fiecare dintre cele 524 de secții de votare din județul Hunedoara. Rezultatele centralizării se vor comunica, în conformitate cu cele din conținutul Deciziei susmenționate, Biroului Electoral Central, în data de 1 decembrie 2024, ora 22,00. Numai după această dată, rezultatele centralizării vor putea fi date publicității”, se arată într-o informare transmisă, sâmbătă după-amiază, de BEJ Hunedoara.

Reamintim faptul că, plenul Curții Constituționale a României (CCR) a cerut, joi, reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule de la primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminică, 24 noiembrie 2024.

În județul Hunedoara, la primul tur al alegerilor prezidențiale au votat 170.330 de persoane, dintre cele 363.541 înscrise pe listele permanente, prezența la urne fiind de 46,85 la sută.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva

Publicat

pe

Redactat de

Un ceremonial public dedicat „Zilei Naționale a României”, va avea loc duminică, pe 1 Decembrie, începând cu ora 12:00, în municipiul Deva.

În conformitate cu legile și regulamentele militare aflate în vigoare, ceremonialul se va desfășura, în acest an, la locul de odihnă al celor care au luptat pentru națiunea română – Cimitirul Eroilor (str. Călugăreni)”, au informat reprezentanții Instituției Prefectului -Județului Hunedoara.

Programul manifestărilor cuprinde salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios și rostirea de alocuțiuni. Ceremonialul se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare.

Foto: arhivă

 

Advertisement

Citiți și: Trafic rutier închis temporar, de “Ziua Națională a României”, pe strada Călugăreni din Deva

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cod galben de intensificări ale vântului și viscol, până duminică seara. Este vizată și zona de sud a județului Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și viscol, valabilă începând de sâmbătă dimineață (30 noiembrie), ora 10:00, până duminică seara (1 decembrie), ora 20:00.

Avertizarea vizează și zona de sud a județului Hunedoara.

În intervalul menționat, local și temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și în sudul Banatului, cu viteze în general de 50…60 km/h. În vestul Carpaților Meridionali și în Munții Banatului vor fi rafale de 70…90 km/h, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (30 noiembrie), va ninge și va fi viscol”, a informat ANM.

Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate