Connect with us
Data: 10/09/2024
.

Actualitate

Administrația din Densuș nu ratează nicio sursă de finanțare

Publicat

pe

Situată în mirifica Țară a Hațegului, comuna Densuș are în componență șapte sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Criva, Hățăgel, Peșteana Peștenița, Poieni și Ștei. Comuna se întinde pe o suprafață de peste 135 de kilometri pătrați, iar aici trăiesc mai bine de 1.500 de oameni.

Se trece la digitalizare

Reprezentanții administrației publice locale din comuna hunedoreană Densuș fac eforturi pentru modernizarea și dezvoltarea așezării, prin accesarea de diverse surse de finanțare, una dintre acestea fiind Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prin PNRR avem semnate contracte de finanțare pentru proiecte depuse pe Componenta 10 – Fondul Local. Este vorba despre «Reabilitarea moderată a construcției Școală Densuș», valoarea totală a proiectului fiind de 2.914.827,93 lei, «Reabilitarea moderata a Scolii Ștei», în vederea creșterii eficienței energetice a clădirii, valoarea totală a investiției fiind de 795.766,77 lei , «Digitalizarea Comunei Densuș, prin dezvoltarea infrastructurii TIC», în valoare de 1.611.006,29 lei și Dotarea cu mobilier ți echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar de pe raza comunei Densuș”, de 566.032,58 lei. În momentul de față ne apropiem, cu pași repezi, de finalizarea procedurilor privind organizarea licitației”, a declarat Adrian Ioan Vîrtopean, primarul comunei hunedorene Densuș.

Continuă modernizarea infrastructurii rutiere

Mult mai avansat este un alt proiect, care se derulează prin Programul Național de Investiții (PNI) Anghel Saligny”, acesta prevăzând modernizarea infrastructurii rutiere. “Ne apropiem de finalizarea procedurii de licitație pentru proiectul intitulat „Reabilitare și modernizare a drumurilor comunale din comuna Densuș”. Durata prevăzută pentru finalizarea lucrărilor este de 10 luni, iar după încheierea acestora, există o perioadă de 36 de luni în care se pot notifica eventualele defecte sau probleme apărute. Proiectul are o valoare de 10.107.615 lei și prevede reparații la suprafața drumurilor, asigurarea unui drenaj corespunzător și alte lucrări necesare pentru a asigura durabilitatea și calitatea investiției. Acest proiect, care se desfășoară prin PNI Anghel Salignyși vizează Drumul Comunal Densuș- Peșteana și infrastrucura rutieră din intravilanul satului aparținător Poieni, vine în continuarea altuia, derulat prin Oprogramul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, prin care s-au făcut lucrări similare și în alte așezări”, a precizat primarul din Densuș, Adrian Ioan Vîrtopean.

Locuri deosebite

Preocuparea administrației din Densuș pentru modernizarea infrastructurii rutiere este pe deplin justificat, comuna fiind una plină de locuri deosebite.

“Pe raza comunei găsim mai multe lăcaşe de cult cu o vechime impresionantă, cel mai important fiind, fără îndoială, biserica de piatră din Densuş, imaginea sa fiind cunoscută nu doar în întreaga Românie, ci şi peste hotare. Aceasta este declarată monument istoric, la fel ca și biserica reformată din Peșteana. Demne de văzut mai sunt biserica de zid din Peșteana, construită în secolul al XIV-lea, precum și lăcașul de cult ortodox din satul aparținător Hățăgel. De asemenea, în comuna Densuş mai pot fi văzute Valea Fierului, sau Tăul fără fund, iar în Peșteana avem o movilă cu o interesantă poveste, un muzeu al satului, precum și o rezervație naturală care se întinde pe o suprafață de două hectare. Și, bineînțeles, nu putem uita nici despre un alt monument istoric, fiind vorba despre bustul lui Ovid Densușianu din localitatea de reședință”, a făcut o scurtă prezentare a localității pe care o administrează Adrian Ioan Vîrtopean, primarul din Densuș.

Iluminat public inteligent

Aceste locuri frumoase din comuna Densuș vor fi mai bine puse în valoare și datorită modernizării rețelei de iluminat public. “Urmează să semnăm, în curând, un contract de finanțare în valoare de 821.295,17 lei, prin Agenția Fondului de Mediu (AFM), pentru eficientizarea și modernizarea sistemului de iluminat public. Această rețea de iluminat public din comună va fi una inteligentă, cu lămpi performante și cu consum redus, și, în plus, va beneficia și de tehnologie de telecontrol, una de ultimă oră. Tot pentru AFM avem pregătit un proiect care prevede eficientizarea energetică a școlii din satul aparținător Peșteana, urmând să îl înaintăm către această instituție la deschiderea viitoarei sesiuni de depunere a documentației aferente, iar prin aceeași sursă de finanțare își urmează pașii legali proiectul pentru stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, în valoare de 421.853,01 lei”, a menționat Adrian Ioan Vîrtopean.

Investiții finalizate și planuri de viitor

La Densuș mai există în plan și alte proiecte important și, tototdată, a fost finalizată o investiție utilă pentru comunitate, și pentru acestea administrația publică locală din comuna din Țara Hațegului găsind diferite surse de finanțare. “Recent a fost finalizată o capelă în Densuș, resursele bănești fiind asigurate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin Grupul de Acțiune Localș (GAL) din care facem parte. Tot prin GAL avem depusă documentația privind achiziționarea unei autoutilitare pentru dotarea serviciuluin public de gospodărie comunală, dezăpezire și întreținere de spații verzi, în valoare de 265.451,25 lei. Totodată, am depus, la Compania Națională de Investiții (CNI) un proiect privind reabilitarea și extinderea dispensarului uman din localitatea de reședință”, a mai spus primarul comunei hunedorene Densuș, Adrian Ioasn Vîrtopean.

Advertisement

Actualitate

Spectacol impresionant, la Țebea. Regal folcloric oferit publicului numeros de nume consacrate ale muzicii populare și tineri interpreți

Publicat

pe

Redactat de

Publicul numeros prezent, duminică, la Serbările Naționale de la Țebea, dedicate memoriei lui Avram Iancu, s-a bucurat de frumoasele cântece românești. Spectacolul, organizat în a doua parte a zilei, a fost unul impresionant. Nume consacrate ale muzicii populare alături de tineri interpreți au urcat pe scenă, oferind un adevărat regal folcloric. A fost o ediție cu totul specială, prin care s-a marcat împlinirea a două secole de la nașterea “Crăișorului Munților”.

Serbările Naționale de la Țebea au reunit, și în acest an, mii de oameni veniți din toate colțurile țării. După manifestările comemorative din Panteonul Moților, acolo unde își doarme somnul de veci marele erou național Avram Iancu, lângă Gorunul lui Horea, în a doua parte a zilei, pe scena amplasată în imediata vecinătate, a avut loc un spectacol extraordinar de muzică populară.

Cei mai de seamă interpreți de folclor au bucurat publicul cu cântecele lor

Nume mari ale folclorului românesc, dar și tineri interpreți, au urcat pe scenă, în cadrul spectacolului din cadrul Serbărilor Naționale de la Țebea, oferit de Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.

Nicolae și Tudor Furdui Iancu, alături de Grupul „Crai Nou”, Sava Negrean Brudașcu, Veta Biriș, Constantin Enceanu, Robert Târnăveanu, Gabriela Tuță, Cornel Borza, Liviu Buțiu, Antonela Ferche Buțiu, Ciprian Roman, Mariana Anghel, Mariana Deac, Cristian Fodor, Ovidiu Olari, Bogdan Toma și Ovidiu Homorodean au adus, cu multă emoție, în fața publicului prezent, cântecele care i-au însoțit pe români prin istorie. Alături de aceste nume consacrate ale folclorului românesc, pe scenă au urcat și tineri interpreți de muzică populară, precum Vlad Lință, Claudia Colniceanu, Delia Gandore, Roberta Selagea, Ionuț Cocoș, Daniel Breban și Ștefan Țîrdea. Acompaniamentul a fost asigurat de Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” (dirijor: prof. George Cîlțea, coregrafia Cătălin Bălan și Mircea Resiga).

Advertisement

Și în acest an, spectacolul a fost prezentat de Iuliana Tudor, iar cei care nu au putut să fie prezenți la Țebea, l-au putut urmări la TVR 1, în direct.

Ciprian Roman, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara: „Un public cald și numeros, care a susținut toți artiștii”

A fost o ediție specială, cu participare numeroasă. Un public extraordinar, care a participat într-un număr mult mai mare comparativ cu anii anteriori, și care a susținut toți artiștii. Spectacolul a fost transmis în direct pe TVR. Au fost aproximativ trei ore de transmisiune în direct, ceea ce a presupus o organizare foarte riguroasă. Toți artiștii au fost la înălțime și și-au ales repertoriile foarte bine. Anul acesta, au fost și opt tineri artiști, laureați ai unor festivaluri mari din țară. Ne-am gândit că, anul acesta, fiind o ediție specială la Țebea, să invităm laureați ai festivalurilor mari din țară, să fie pe o scenă extraordinară, cum este cea de la Țebea, alături de generația de aur. Spectacolul a fost impresionant, un spectacol frumos, extraordinar de reușit. Publicul prezent s-a bucurat de frumoasele cântece românești (…) Am avut invitați din diverse zone ale țării (…) Sibiu, Bihor, Moldova, Oltenia, Ialomița și alți interpreți, alături de hunedoreni consacrați. Spectacolul a fost prezentat de doamna Iuliana Tudor, care a avut o prestație extraordinară”, a declarat Ciprian Roman, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.

Un spectacol pregătit din timp, cu minuțiozitate, de o întreagă echipă

Timp de mai bine de trei ore, participanții s-au bucurat de momente frumoase în cadrul spectacolului folcloric, a cărui pregătire a fost lungă și complexă. „Pregătirea unui astfel de spectacol durează câteva luni (…) Sunt foarte multe lucruri care trebuie puse la punct. În plus, este o locație atipică, pentru că, una este să organizezi un eveniment în piața unui oraș sau într-o sală de spectacole, și alta, într-un câmp gol, unde nu prea ai nimic la dispoziție. Organizarea este dificilă, dar merită. O citez pe doamna Iuliana Tudor, care spunea că, la Țebea, este singurul eveniment cu caracter istoric care se mai organizează în țară la un asemenea nivel. Aducem mulțumiri publicului minunat prezent, în fiecare an, la Țebea. Mulțumim Consiliului Județean Hunedoara pentru sprijin, finanțare, pentru tot. Începând de la domnul președinte Laurențiu Nistor, toți cei din Consiliul Județean Hunedoara au fost acolo și ne-au susținut, chiar am avut o echipă puternică, o echipă a Consiliului Județean Hunedoara și a celorlalte instituții implicate în organizarea acestor manifestări cu o deosebită importanță. A fost un efort comun și acest lucru trebuie subliniat pentru că, într-adevăr, chiar așa a fost”, a mai declarat Ciprian Roman, managerul Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.

Advertisement
Sursa foto: Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Asfaltarea drumurilor din comuna Densuș, finalizată

Publicat

pe

Redactat de

Situată în mirifica Țară a Hațegului, comuna Densuș are în componență șapte sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Criva, Hățăgel, Peșteana Peștenița, Poieni și Ștei. Comuna se întinde pe o suprafață de peste 135 de kilometri pătrați, iar aici trăiesc mai bine de 1.500 de oameni.

Recepție cu mult înainte de termen

Reprezentanții administrației publice locale din comuna hunedoreană Densuș continuă acțiunile de modernizare și dezvoltare a așezării, chiar dacă, la alegerile din iunie, nu au fost reconfirmați în funcție. „În cursul lunii martie au început lucrările din cadrul proiectului „Reabilitare și modernizare a drumurilor comunale din comuna Densuș”. Durata prevăzută pentru finalizarea lucrărilor este de 10 luni, iar după încheierea acestora, există o perioadă de trei ani în care se pot notifica eventualele defecte sau probleme apărute. Proiectul are o valoare de 10.107.615 lei și prevede reparații la suprafața drumurilor, asigurarea unui drenaj corespunzător și alte lucrări necesare pentru a asigura durabilitatea și calitatea investiției. Acest proiect, care se desfășoară prin Programul Național de Investiții (PNI) “Anghel Saligny” și vizează Drumul Comunal Densuș- Peșteana și infrastrucura rutieră din intravilanul satului aparținător Poieni, vine în continuarea altuia, derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, prin care s-au făcut lucrări similare și în alte așezări. Lucrările efective din cadrul acestui proiect s-au încheiat cu patru luni înainte de termen și, în perioada imediat următoare, vom face recepția acestora”, a declarat primarul în funcție al comunei hunedorene Densuș, Adrian Ioan Vîrtopean.

Eficientizarea energetică a școlii, în plină desfășurare

Un alt proiect amplu pe care îl are în derulare administrația în funcție din comuna hunedoreană Densuș este cel privind eficientizarea energetică a școlii din localitatea de reședință. „Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) avem semnate contracte de finanțare pentru proiecte depuse pe Componenta 10 – Fondul Local. Este vorba despre «Reabilitarea moderată a construcției Școală Densuș», valoarea totală a proiectului fiind de 2.914.827,93 lei, «Reabilitarea moderata a Scolii Ștei», în vederea creșterii eficienței energetice a clădirii, valoarea totală a investiției fiind de 795.766,77 lei, «Digitalizarea Comunei Densuș, prin dezvoltarea infrastructurii TIC», în valoare de 1.611.006,29 lei și “Dotarea cu mobilier și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar de pe raza comunei Densuș”, de 566.032,58 lei. Digitalizarea și dotarea unitășilor de învățământ au fost finalizate, fiind în lucru proiectele privind eficientizarea energetică a școlilor. Elevii vor face cursuri la căminul cultural și la Centrul de Informare Turistică din Densuș, precum și la școala primară din Peștenița. Transportul elevilor spre aceste locații se va face cu cele două microbuze școlare pe care le avem în dotare. Conform contractului, lucrările de eficientizare energetică vor fi finalizate până la finele anului în curs. Menționez că elevii de la școala din Peșteana vor face cursurile în această locație”, a precizat Adrian Ioan Vîrtopean, primarul în exercițiu al comunei hunedorene Densuș.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Depistat de polițiști, cu substanțe interzise asupra sa

Publicat

pe

Redactat de

Pe 8 septembrie 2024, în jurul orei 00:20, polițiștii din Deva au descoperit asupra unui tânăr de 22 de ani, pasager într-un autoturism, o cantitate de substanță vegetală verde, ambalată în folie de aluminiu.

A fost întocmit un dosar penal, iar cercetările au fost preluate de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara.

”La data de 08 septembrie 2024, în jurul orei 00:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, au depistat un tânăr de 22 de ani, care se afla în calitate de pasager într-un autoturism, condus de către un bărbat de 34 de ani, care în urma controlului corporal efectuat de către polițiști, asupra tânărului, a fost găsită o cantitate de substanță vegetală uscată, de culoare verde, ambalată în folie din aluminiu. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, cercetările fiind preluate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, conform competenței”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate