Actualitate
Amintiri din cancelarie cu Mihai Petre
Galeriile de Artă din municipiul Hunedoara a găzduit, în Ajun de Moș Nicolae, un eveniment cultural deosebit. A fost vorba despre lansarea cele mai noi cărți semnată de scriitorul și profesorul hunedorean Mihai Petre. Intitulat „Cretă colorată”, volumul cuprinde, printre altele, amintirile autorului din întreaga sa carieră de dascăl.
Evenimentul, organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara din Deva, s-a bucurat de o participare numeroasă. Prietenii scriitorului, elevi și profesori, au venit în număr mare la manifestarea culturală.
O carte despre atmosfera din învățământul românesc
În paginile volumului „Cretă colorată” , scris de Mihai Petre, cititorii vor putea descoperi o serie de proze a căror temă principală o reprezintă amintirile autorului din îndelungata lui viață de dascăl, evocarea unor colegi de breaslă, rememorarea unor momente din cariera petrecută la catedră. De altfel, cartea are și un subtitlu „Amintiri din cancelaria…, nu doar hunedoreană!”. “Autorul redă și reînvie, cu talent și de multe ori cu umor, atmosfera din învățământul românesc înainte de momentul 1989, modul în care profesorii și elevii au rezistat rigorilor acelor vremuri, dar și transformările suferite de viața școlară în ultimii 25 de ani. Mihai Petre a consemnat, ca martor fidel, tot ceea ce i s-a părut caracteristic și definitoriu pentru viața școlară românească în cele peste patru decenii cât a predat limba și literatura română zecilor de generații de elevi. Acești elevi, există mărturii, au păstrat o minunată amintire dascălului lor, au devenit oameni de cele mai diferite profesii – medici și scriitori, ingineri și profesori – care au învățat să iubească și să prețuiască literatura română, să respecte limba română”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.
Volumul este o mărturie a dragostei autorului pentru profesia, vocația, de dascăl. Mihai Petre a mărturisit că, a scris această carte „cu bucuria de a fi aruncat o lumină asupra oamenilor care, în ciuda recunoscutelor limite ale ființei, au dat viață și identitate cancelariei, consumându-se când ca o cretă albă, ale cărei urme adânci s-au înscris în destinele foștilor elevi, când ca una colorată, ale cărei nuanțe s-au pierdut în amintire ca și cei care le-au marcat…”. “Cu siguranță, cei care vor citi cartea domnului Mihai Petre își vor aduce aminte, cu nostalgie și recunoștință, de dascălii pe care ei înșiși i-au avut, de la care au învățat ce înseamnă respectul pentru școală, pentru carte, pentru învățătură, ce înseamnă să fii Om”, a adăugat Sebastian Bara.
La finalul lansării, a urmat o sesiune de autografe oferite doritorilor de către scriitorul Mihai Petre.
Despre autor
Mihai Petre s-a născut la 19 iulie 1949, în comuna Sutești, din județul Vâlcea. A urmat Liceul Teoretic din Drăgăşani şi a absolvit Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca, Secţia Română-Franceză, ca şef de promoţie, în 1972. A fost profesor la Şcoala Generală Nr. 3 din Hunedoara, la Liceul Sanitar din același oraș, dar şi la Liceul „Iancu de Hunedoara”. Între 1998 și 2007, a fost profesor de limba română şi metodică la Colegiul de Institutori Deva, de pe lângă Universitatea de Vest Timişoara şi director al Departamentului Perfecţionare din cadrul Centrului „Eudoxiu Hurmuzaki”, pentru românii de pretutindeni, de pe lângă Ministerul Educaţiei Naţionale (1999-2000). A participat la examenul de selecție a tinerilor români din regiunea Cernăuți, Ucraina (1998 și 1999), pentru acordarea burselor de studiu în România. A coordonat grupul de profesori din regiunea Cernăuți, Ucraina, în august 1999, în excursia metodică prin județul Hunedoara. A ocupat funcţia de inspector şcolar general-adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara (2002-2005). De asemenea, a colaborat cu articole, studii și eseuri la mai multe reviste.
Actualitate
APIA a început campania de primire a Cererilor de plată pentru anul 2025

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat astăzi, 3 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de plată în anul 2025. Fermierii pot depune Cererea de plată până pe data de 30 mai, fără obligația de a se prezenta la Centrele APIA, doar prin accesarea aplicației geospațiale AGI Online, conform Instrucţiunilor de utilizare disponibile în interfaţa aplicaţiei, pe site-ul APIA www.apia.org.ro.
În situația în care se accesează și scheme din sectorul zootehnic, fermierii se vor prezenta la Centrele APIA conform programării pe care au stabilit-o în prealabil cu funcționarii APIA, în vederea completării declarației sector zootehnic în aplicația dedicată sectorului zootehnic, înainte de accesarea AGI Online. Astfel, funcționarii APIA vor contacta fermierii în vederea programării pentru depunerea Cererilor de plată.
La completarea Cererii, fermierii care sunt beneficiari APIA își vor actualiza informațiile din Cererea de plată pentru Campania 2025. Se va completa o singură Cerere de Plată, chiar dacă solicitantul utilizează suprafeţe de teren și/sau deține explotații cu cod ANSVSA în diferite localităţi/judeţe.
Fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia utilizează terenul, situația înscrierii în Registrul agricol a datelor despre terenul agricol și să permită acesteia să transmită la APIA adeverințele privind utilizarea terenului conform înscrierii în Registrul Agricol.
Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii Cererii de plată şi să fie valabile la data depunerii acesteia.
Adeverințele emise pentru schemele de sprijin cuplat din sectorul zootehnic de către asociaţia/agenţia acreditată pentru înfiinţarea şi menţinerea registrului genealogic al rasei/oficiul pentru zootehnie judeţean, pot fi transmise electronic prin platforma pusă la dispoziție de către APIA, cu informarea fermierului conform procedurii deja utilizate și în anii anteriori de campanie. De asemenea, fermierii care deţin animale în exploataţie au obligația să se asigure că datele acestora sunt actualizate/corectate în Baza Națională de Date (BND) (la medicul veterinar concesionar/asociaţie/propriile evidenţe, dacă este utilizator SNIIA).
Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.
Fermierii pot semna Cererile folosind și semnătura electronică. În această situație este necesar să anunțe (prin mesaj, telefonic sau prin e-mail) funcționarul desemnat să gestioneze cererea despre faptul că dorește să se semneze electronic Cererea de plată. Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicația AGI Online la data depunerii Cererii. Angajamentele și declarațiile, părți ale cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeași dată.
Materialele de informare (afiș, pliante, broșură) aferente Campaniei 2025, legislația aferentă, informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei măsuri de sprijin/intervenții și listele cu UAT-uri eligibile pentru Măsura 10, DR-01, DR-02, DR-03, DR-09, DR-10, DR-11, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul instituției: www.apia.org.ro.
Foarte important este ca, înainte de semnarea Cererii de plată 2025, solicitanții să verifice încă o dată infomațiile înscrise în aceasta și documentația care o însoțește.
„Asigurăm fermierii de tot sprijinul specialiștilor APIA în informarea cât mai eficientă cu privire la depunerea Cererilor de plată în anul 2025 și furnizarea informaţiilor necesare pentru accesarea intervenţiilor/măsurilor/schemelor prevăzute în Planul Strategic 2023-2027 și măsurilor de mediu și climă din PNDR 2014 – 2020. Totodată, rugăm fermierii să respecte data și ora programării la APIA în vederea depunerii în timp util a Cererii de plată în anul 2025”, transmit reprezentanții APIA.
Actualitate
Distrugere de muniţie în poligonul din zona Bârcea Mică. Activitățile de detonare vor avea loc joi

Unitatea Militară 01794 Deva aduce la cunoștința cetățenilor că, joi, 06 martie 2025, între orele 09:00-14:00, va efectua activități de instrucție, respectiv detonare a unor încărcături de exploziv în poligonul cu destinație specială Bârcea Mică.
“Toate activitățile de instrucție se vor desfășura cu respectarea de către Unitatea Militară 01794 Deva a tuturor normelor de siguranță, sănătate și securitate în muncă, protecția mediului și apărare împotriva incendiilor prevăzute de actele normative în vigoare. Accesul populației în zona poligonului este interzis în timpul executării distrugerii muniției”, se arată într-un comunicat transmis de Compartimentul Comunicare al Primăriei Municipiului Deva.
Actualitate
Acțiuni pentru siguranța școlară. Întâlniri cu elevi și verificări în școli și în localuri din apropiere

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, în colaborare cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Hunedoara, au desfășurat, zilele trecute, o amplă acțiune privind creșterea gradului de siguranță școlară la nivelul întregului județ.
În cadrul acțiunii, au fost organizate 45 de activități de informare cu caracter educativ-preventiv, adresate elevilor, la care au participat 1.242 de persoane.
“Polițiștii au fost prezenți în cadrul a patru întâlniri tematice realizate cu reprezentanții unor unități de învățământ, întâlniri care au avut drept scop îmbunătățirea climatului de siguranță școlară. De asemenea, au fost efectuate controale la nivelul unităților de învățământ și al zonelor adiacente. Patru agenți de pază din cadrul unor instituții școlare au fost verificați pentru respectarea atribuțiilor de serviciu, iar 62 de unități de alimentație publică situate în apropierea școlilor au fost controlate pentru respectarea normelor legale. În cadrul verificărilor, au fost legitimate peste 100 de persoane în zonele din proximitatea școlilor, 4 elevi fiind identificați absentând de la orele de curs”, au informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Acțiuni de acest gen vor continua și în perioada următoare, pentru menținerea un mediu de siguranță și protecție pentru toți elevii.
Sursa foto: IPJ Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara
- Actualitatecu 20 de ore in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Stiri nationalecu o zi in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună