Actualitate - Eveniment
Amplu exercițiu de căutare și salvare în cazul unui accident aviatic
Aproape 130 de persoane, câini special antrenați pentru căutarea persoanelor rătăcite pe munte și zeci de autospeciale, au fost angrenate într-un amplu exercițiu de căutare și salvare în cazul victimelor unui presupus accident aviatic. Întreg scenariul a fost pus în practică în Munții Șureanu și a avut ca scop principal antrenarea componentelor Sistemului Judeţean de Management al Situaţiilor de Urgenţă (SJMSU) pentru aplicarea măsurilor de răspuns în cazul producerii unui accident de aviaţie civilă.
Prefectul județului Hunedoara, în calitate de preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a fost cel care a dat alarma, la sfârșitul săptămânii trecute. Exerciţiul s-a desfăşurat în zona Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina. În cadrul exercițiului au fost angrenate 129 persoane, un echipaj canin și 29 autospeciale, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara, Serviciul Public Judeţean „Salvamont”, Direcţia Silvică Hunedoara, APNGMC – Administraţia Parcului Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Hunedoara, Comitetul local pentru situații de urgență și SVSU al comunei Orăștioara de Sus, Asociația Travel Raid 4×4 Orăştie.
Scenariul accidentului aviatic
Astfel, în jurul orei 10:15, dispeceratul 112 a fost informat despre dispariţia unui avion de mici dimensiuni care efectua un zbor între localităţile Petroșani și Orăștie. Un membru al echipajului aeronavei a efectuat apelulul pe 112, precizând că au decolat din Petroșani şi se îndreptau către Orăștie, însă, din cauza unor defecţiuni la motorul aeronavei, aceasta s-a prăbuşit într-o pădure din „creierul” munților, nu ştie cu exactitate locul unde se află, ci doar ultima localitate deasupra căreia a trecut în zbor. Pe timpul apelului acesta a mai precizt că sunt patru persoane implicate în accident, pilotul este încarcerat, iar celalți doi membri ai echipajului sunt în stare de inconștiență, cu diferite leziuni sau plăgi vizibile. După primirea apelului au fost alertate toate intituțiile componentele ale SJMSU cu atribuţii specifice în cazul producerii unui accident aviatic, precum şi la activarea Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiilor. Pentru coordonarea acţiunilor de căutare – salvare, inspectorul şef al ISU Hunedoara, locotenent-colonel Demean Viorel, l-a propus comandant la faţa locului pe maior Achim Claudiu – prim adjunct al inspectorului şef al ISU Hunedoara, care a stabilit ca punct de întâlnire şi comandă al forţelor şi mijloacelor de intervenţie şcoala primară din satul Grădiştea de Munte După 50 de minute, de la apelul inițial, apelantul a revenit cu un set de coordonate GPS furnizate de softul instalat pe telefonul unuia dintre pasagerii avionului.
În jurul orei 12:20, de la punctul de întâlnire au început deplasarea către locația indicată de coordonatele GPS, echipajele mixte de căutare-salvare. Astfel că, în jurul orei 12:54, a ajuns la locul accidentului primul echipaj de căutare-salvare.
Actualitate
Șanse de angajare. „Bursa Mărțișorului” – vineri, la Deva

Persoanele interesate să se angajeze sunt așteptate la „Bursa Mărțișorului”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara și care se va desfășura în data de 7 martie 2025, începând cu ora 10:00, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din localitate.
„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.
Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante la AJOFM Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.
Actualitate
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.
Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.
Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.
Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.
Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.
În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.
Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.
De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.
Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.
La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.
La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.
FOTO: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara
- Actualitatecu 19 ore in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga