Actualitate
Andreea Dobrescu – viitor cercetător, care a luat Bacalaureatul înaintea tuturor
O elevă din Petroșani este singura care a luat deja Bacalaureatul din toată Valea Jiului. Andreea Dobrescu a urmat cursurile la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, iar peste cinci ani crede că va face sigur un master în biologie aplicată și în Petroșani va mai veni doar ca să își viziteze familia.
Andreea se visează cercetător și crede că viața și-o va petrece în străinătate. A fost deja admisă la facultate în Danemarca, iar colegii săi au primit-o luni dimineață cu urale în clasă.
A luat Bacalaureatul înaintea tuturor și acum, alături de alți opt elevi hunedoreni, care și ei au susținut acest examen, iar ea se pregătește să devină cercetător, fiind deja admisă la o facultate. A iubit mereu biologia și asta va și face acolo: cercetare în acest domeniu. „Practic, este vorba despre aplicațiile biologiei și cum se încearcă noi modalități de a face lumea mai bună, cu energii verzi. Inițial, am ales Danemarca, pentru că acolo facultatea este gratis, iar statul îți oferă, dacă lucrezi, o bursă de 700 – 800 de euro, cu care te poți întreține. Peste cinci ani cum mă văd? Sper că în ultimul an de master și aș vrea să lucrez în cercetare. Voi mai veni și aici, acasă, dar ca să fac vizite și să îmi văd părinții”, a spus Andreea.
Ea susține că nici subiectele nu au fost grele și, ca să ne arate, ne explică ce i-a picat la Limba română. „La subiectul al III-lea, a picat „Harap Alb” și am avut de scris despre importanța sportului în echipă, pentru formarea personalității tinerilor”, a mai precizat deja absolventa Andreea Dobrescu.
Colegii și profesorii, mândri de reușita tinerei
Întreg liceul se mândrește și cu această performanță, iar directorul instituției spune că acesta este doar începutul, pentru că și restul vor demonstra calități similare. „Visul ei de a ajunge la această universitate este aproape îndeplinit. Vrea să lucreze mai departe în cercetare și îi doresc tot binele din lume și mult succes. Bineînțeles că ne mândrim că avem primul elev din zona Văii Jiului, care a promovat deja examenul de Bacalaureat, cu o notă foarte bună, în sesiunea specială și sperăm că și restul vor avea o traiectorie ca a Andreei. Ea a spart gheața și sperăm că a spart-o cu noroc pentru absolvenți”, a declarat Alexandru Lăutaru, director C. N „Mihai Eminescu” din Petroșani.
Andreea Dobrescu a obținut media 9,56 și va urma cursurile Universității Aalborg din Danemarca, unde va studia biologie aplicată.
Actualitate
Arcașii hunedoreni au țintit 16 medalii naționale

Peste 100 de sportivi, număr record de participanți, s-au luptat pentru cucerirea medaliilor puse în joc la Campionatul Național de tir cu arcul îndoor pentru juniori U13, U15 și U18. Printre arcașii participanți la competiția desfășurată la Rădăuți, în județul Suceava, s-au numărat și cei legitimați la două cluburi din județul Hunedoara, SCM Deva și CSO Aninoasa.
Devenii și-au confirmat valoarea și la juniori
Arcașii de la SCM Deva și-au confirmat valoarea și în competițiile de juniori. Astfel, după rezultatele excelente obținute, în ultima vreme, de Beatrice Miklos, Mario Tîmpu, Mirel Judea sau Marco Tănăsescu, ultimul recent vicecampion european, tinerii sportivi de la SCM Deva au dovedit, prin rezultatele de la Rădăuți, că tirul cu arcul are viitor. Devenii au fost prezenți la Rădăuți cu patru sportivi, care au obținut cinci medalii, toate la U18, la cele trei divizii în care s-a concurat, respectiv Olimpic, Barebow și Compound. Astfel Alexia Dreghici, la Olimpic, și Alicia Nagy, la Barebow, au devenit campioane naționale, Daria Graur a fost dublă medaliată, fiind a doua la Olimpic și a treia la Barebow, iar Levi Bebeșelea a cucerit bronzul la Compund.
Cei de la Aninoasa pot face pasul către înalta performanță
La fel de bine au evoluat și sportivii de la CSO Aninoasa, cei nouă arcași care au țintit la Rădăuți obținând 11 medalii, ei concurând la divizia Olimpic. Astfel, Teodora Corlan a luat aurul la individual U15, Adriana Pop și Cristian Georgescu au cucerit titlul național la echipe mixte U18, iar Delia Badea și Dragoș Botoi au fost cei mai buni din țară la echipe mixte U15. De asemenea, aninosenii au cucerit și șase titluri de vicecampioni naționali, trei în probele individuale, prin Delia Badea (U15), Dragoș Botoi (U15) și Darius Olivier (U13), și tot atâtea în concursul pe echipe, prin Delia Badea și Teodora Corlan la feminin U15, Ianis Boroș și Cristian Georgescu la masculin U18 și Andrada Savastița și Darius Olivier la mixt U13. Totodată, la individual au mai fost cucerite două medalii de bronz, prin Adriana Pop și Cristian Georgescu, ambii la U18, iar David Blaga (U13) a ocupat un meritoriu loc patru. Prin evoluția lor tinerii sportivi de la CSO Aninoasa au arătat că pot face pasul spre înalta performanță, demonstrând reale calități. Arcașii de la cele două cluburi hunedorene prezenți la Rădăuți sunt pregătiți de Gigi Pușcă și Zoltan Miklos.
Actualitate
Anunt Vanzare Apartament BLOCUL NOU VICTORIA RESIDENCE DEVA,

Actualitate
“Săptămâna Protecției Civile”, la final. Mii de participanți la zecile de acțiuni organizate de salvatorii hunedoreni

Acțiunile organizate de pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara cu prilejul “Săptămânii Protecției Civile” au ajuns la final. Pe parcursul celor șapte zile, mii de locuitori ai județului Hunedoara au luat parte la activitățile preventive și demonstrative, desfășurate sub sloganul „Împreună mai pregătiți!”.
„Săptămâna Protecției Civile”, organizată în perioada 26 februarie – 4 martie, a cuprins activități care au acoperit o gamă diversă de informații transmise publicului hunedorean, scopul fiind de a crește gradul de cunoaștere a populației în ceea ce privește reacția la diferite tipuri de risc, dar și de a cunoaște mai bine măsurile ce trebuie aplicate pentru a fi în siguranță, înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.
În câteva cifre, bilanțul activităților din cele șapte zile este următorul: aproximativ 8.000 de participanți la 23 de acțiuni de educație preventivă desfășurate în școli, privind acordarea primului ajutor și modul de comportare specific tipurilor de risc, 50 de puncte de informare pentru cetățeni, 16 expoziții de tehnică și echipamente de protecție, 20 de exerciții de alarmare/evacuare organizate la unitățile de învățământ, 24 de acțiuni „Ziua Porților Deschise” organizate la sediile subunităților de intervenție de la Deva, Hunedoara, Orăștie, Petroșani, Brad și Ilia.
Totodată, un număr de 6.300 de materiale de informare preventivă au fost distribuite pe timpul tuturor activităților publice. Patru acțiuni de educație preventivă au fost desfășurate la lăcașuri de cult, șase acțiuni de tipul „Maratornul resuscitării”, iar alte patru acțiuni de informare a turiștilor din stațiunile montane Straja și Râușor. Acestora li se mai adaugă alte 55 de acțiuni în care au fost angrenate Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, iar la 55 de sedii ale primăriilor au fost afișate materiale de informare preventivă. De asemenea, pentru a marca împlinirea a 92 de ani de Protecție Civilă în România, s-a desfășurat și o activitate sportivă: „Cupa Protecției Civile”, la minifotbal.
„Acum, la ora bilanțului activităților din aceste șapte zile, le mulțumim tuturor locuitorilor județului Hunedoara care au participat alături de noi la aceste acțiuni, colaboratorilor noștri, autorităților administrației publice locale, dar și altor instituții al căror obiect de activitate presupune o anumită intervenție în cazul unor situații care pot pune în pericol viața oamenilor”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu 3 ore in urma
Anunt Vanzare Apartament BLOCUL NOU VICTORIA RESIDENCE DEVA,
- Actualitatecu 2 zile in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună
- Actualitatecu 3 zile in urma
Victorie importantă pentru Minerul Lupeni