Connect with us
Data: 02/04/2025
.

Actualitate

Angajații Agenției pentru Protecția Mediului au protestat, din nou

Publicat

pe

Angajații Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Hunedoara au declanșat, în cursul zilei de ieri, o acțiune de protest, ce a durat aproximativ două ore. Principalele revendicări ale protestatarilor sunt eliminarea discriminărilor salariale față de alți funcționari publici, care au beneficiat deja de creșteri salariale substanțiale în ultimii ani și luarea unor măsuri în regim de urgență pentru punerea în aplicare a conținutului Deciziei CCR nr.794/2016, pentru a nu intra în colaps sistemul pentru protecţia mediului. „Având în vedere că în urma protestelor anterioare, din 14 și 21 martie, nu a existat nicio reacție de susținere din partea Ministerelor /Guvernului /factorilor politici privind eliminarea discriminării angajaților din ANPM și APM, ne vedem nevoiți să continuăm protestele, astfel încât am organizat un nou protest spontan, ca expresie a situației disperate și umilitoare în care ne aflăm. În cadrul ședinței comune din data de 24 aprilie dintre Comisia pentru buget finanțe și bănci şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială unde au fost dezbătute în procedură de urgenţă amendamentele la proiectul de Lege pentru aprobarea OUG. nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a fost respins amendamentul domnului Daniel Constantin, care propunea ca începând cu luna iulie 2017, salariile de bază pentru angajații din APM, să se stabilească, prin asimilare, la nivelul salariilor de bază aferente funcţiilor din cadrul Ministerului Mediului”, a precizat unul dintre protestatari. Federația Sindicatelor Unite din Mediu este alături de angajații ANPM și APM-urilor și solicită decidenților politici adoptarea de măsuri urgente pentru eliminarea discriminărilor salariale față de alți funcționari publici, care au primit creșteri salariale substanțiale în ultimii ani. Altminteri se va ajunge la imposibilitatea funcționării sistemului pentru protecția mediului, sistarea emiterii actelor de reglementare necesare accesării fondurilor europene, neîndeplinirea obligațiilor, iar România poate intra în procedura de infringement. Federația Sindicatelor Unite din Mediu trage un ultim semnal de alarmă înaintea declanșării conflictului colectiv de muncă întrerupând activitatea pe timp nelimitat.

Advertisement

Actualitate

Avem hunedoreni la mondialele de fudokan

Publicat

pe

Redactat de

Șase sportivi de la Budo Kurai Samurai Hunedoara au participat la Finala Campionatului National de Karate fudokan, cu rezultate excelente, aceștia cucerind 17 medalii.

Cele mai bune rezultate le-a obținut Maya Suciu, care a devenit triplă campioană națională. Totodată, Robert Andonache a devenit triplu vicecampion național, iar Ianis Sărmășan a cucerit cinci medalii, una de argint și patru de bronz. De asemenea, Luca Mureș a cucerit un argint și un bronz, Robert Andrei a fost de trei ori pe locul al treilea, iar Luca Gălățeanu a urcat, într-un rând, pe ultima treaptă a podiumului de premiere. Prin aceste rezultate toți cei șase sportivi de la Budo Kurai Samurai Hunedoara au obținut calificarea la Campionatul Mondial de karate fudokan din Polonia.

Practicanții de arte marțiale de la clubul hunedorean sunt pregătiți de Janos Simo, 6 DAN, care este și vicepreședinte al Federației de Karate Fudokan și Discipline Asociate din România.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ștafetă de bronz

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Zilele trecute au avut loc, la București, Campionatele Naționale de atletism în sală pentru juniori U13 și U14.

Printre tinerii atleți prezenți în Capitală s-au numărat și cei legitimați la ACS Triathletic Hunedoara, unde sunt antrenați de profesorul Florin Bucur. Hunedorenii, care au concurat la categoria U13, au avut o evoluție remarcabilă, reușind cucerirea unei medalii de bronz la ștafeta de 4X2 tururi fete, care le-a avut în componență pe Lorena Foca, Sara Beiu, Afrodite Poenar și Antonia Bucur. De asemenea, Aidan Popa a fost pe patru la 60 plat și al cincilea la 200, în vreme ce Antonia Bucur a fost a opta în finala de la 200 de metri.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cel mai performant mamograf din România, operațional la Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Femeile din Hunedoara și împrejurimi vor avea acces la investigații medicale de înaltă precizie, fără a mai fi nevoite să parcurgă zeci de kilometri. Cel mai modern mamograf din România devine operațional începând de astăzi, în Ambulatoriul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara.

Aparatul, achiziționat cu sprijinul Primăriei Municipiului Hunedoara, a reprezentat o investiție de aproximativ 500.000 de euro și este destinat atât pacientelor programate în ambulatoriu, cât și celor internate în spital, la recomandarea medicului curant.

Cum pot beneficia pacientele de investigații gratuite?

Mamografiile 2D sunt disponibile pe baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie, în timp ce pentru mamografiile 3D este necesar un bilet de trimitere de la un medic specialist. De asemenea, ecografiile de sân pot fi efectuate cu trimitere de la medicul de familie sau de la un specialist.

Programări și orar de funcționare

Programările se fac luni și miercuri, între 13:00 și 14:00, la numărul de telefon 0757.070.792.

Advertisement

Mamografiile vor fi realizate conform următorului program:
Luni și miercuri: 08:00 – 14:00
Joi: 14:00 – 20:00

Sprijin pentru sănătatea hunedorencelor

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a subliniat importanța acestei investiții pentru comunitate: „Am răspuns pe loc afirmativ solicitării de sprijin formulate de Spitalul Municipal când a venit vorba despre nevoia unui mamograf la Hunedoara. Susținerea domeniului sănătății a fost mereu prioritară pentru mine. Mă bucur că avem aici cel mai modern mamograf din România și anticipez că acesta va deservi nu doar orașul, ci și o bună parte a județului Hunedoara. Felicit echipa de conducere a Spitalului Municipal pentru implicare și sunt sigur că și această nouă investiție va salva vieți”.

Noua dotare reprezintă un pas semnificativ pentru îmbunătățirea serviciilor medicale locale, facilitând accesul rapid la investigații esențiale pentru depistarea precoce a cancerului de sân.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate