Actualitate
Anveloparea blocurilor din Deva, o prioritate a administrației publice locale
Prin Programul Operațional Regional 2014-2020 au fost reabilitate deja cinci blocuri din municipiul Deva iar alte șase se află în curs de reabilitare. Pentru încă 12 blocuri au fost depuse proiectele pentru reabilitarea energetică prin PNRR. De asemenea, tot prin PNRR a mai fost depus un proiect de reabilitare termică la blocul de locuințe sociale de pe Aleea Streiului din Deva. Au mai fost reabilitate termic încă 10 blocuri din municipiul Deva prin Programul Operațional Regional 2007-2013.
Se lucrează la reabilitarea termică a Blocului 8 de pe Bulevardul Decebal din municipiul Deva. Lucrările de creștere a eficienței energetice a Blocului de locuințe 8 de pe Bulevardul Decebal din municipiul Deva sunt realizate în proporție de 80% (valoare aproximativ 860 de mii de euro).
La Blocul A de pe Bulevardul Iuliu Maniu lucrările de creștere a eficienței energetice sunt executate în proporție de 80% (valoare peste 1 milion de euro).
La Blocul 60 de pe Aleea Streiului (valoare peste 600 de mii de euro), Blocul M2 de pe Aleea Crizantemelor (valoare peste 500 de mii de euro) și Blocul D pe Bulevardul Iuliu Maniu (valoare aproximativ 487 de mii de euro), lucrările sunt aproape finalizate, mai trebuie montate lifturile.
De asemenea, au demarat lucrările de anvelopare și la Blocul M1 (valoare aproximativ 538 de mii de euro) de pe Aleea Crizantemelor.
La Blocul 7 de pe Aleea Plopilor (valoare aproximativ 220 de mii de euro), lucrările de creștere a eficienței energetice au fost deja recepționate.
Principalele lucrări executate la blocurile de locuit sunt: înlocuirea tâmplăriei, închideri de balcoane, termoizolare suprafețe opace, termohidroizolare a acoperișului tip terasă, termoizolare a planșeului peste subsol și înlocuire lifturi, acolo unde este cazul.
„Reabilitarea termică a blocurilor este realizată cu fonduri europene, în conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020, care în vedere o utilizare mai atentă a resurselor pentru a contribui în mod semnificativ la realizarea de economii și la creșterea economică. Reabilitarea termică a blocurilor în care locuiţi va reduce factura de întreţinere pe perioada iernii cu peste 40%. Pe timp de vară, locuinţele izolate asigură confortul termic fără cheltuieli suplimentare pentru aerul condiţionat. De asemenea, schimbarea aspectului blocurilor de locuințe duce implicit și la schimbarea aspectului municipiului nostru. Așteptăm toate asociațiile de proprietari să se înscrie în programul de finanțare destinat creșterii eficienței energetice a blocurilor de locuit”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.
Administrația publică locală și-a propus ca un număr cât mai mare de blocuri de locuințe din municipiul Deva să beneficieze de finanțare prin programul de creștere a eficienței energetice.
Mai multe detalii și suportul necesar puteți primi de la Serviciul Programe Dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Deva.
Persoane de contact: Marineta Popovici, Mariana Miha și Dorina Popoviciu, telefon 0254.233800 și e-mail: programe.dezvoltare@primariadeva.ro.
Actualitate
Un nou “val” de alegeri: parlamentarele
Românii cu drept de vot sunt, din nou, chemați la urne. Duminica aceasta, va avea loc scrutinul electoral în urma căruia se vor stabili membrii celor două camere ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților.
Campania electorală pentru alegerile parlamentare se va încheia mâine, 30 noiembrie, la ora 07:00, urmând ca votul să se exercite duminică, în 1 Decembrie, de „Ziua Națională a României”. Ca de obicei, scrutinul electoral va avea loc între orele 07:00 -21:00, cu posibilitatea prelungirii până la orele 23:59, în situația în care în incinta secției de votare sau la coadă vor mai exista cetățeni care încă nu și-au exercitat dreptul de vot. La fel ca la prezidențiale, în județul Hunedoara sunt așteptați la urne aproximativ 363.000 de cetățeni. Aceștia își vor putea exprima opțiunea electorală în cele 524 de secții de vot înființate pe raza județului. În cadrul aceluiași scrutin, cetățenii vor vota pentru ambele camere ale Parlamentului: Senatul și Camera Deputaților.
Puzderie de candidați
Un număr 31 formațiuni politice și alianțe, dar și 19 organizații ale minorităților naționale s-au înscris în cursa pentru desemnarea viitorului Parlament al României. Din județul Hunedoara, pe liste sunt peste 200 de pretendenți pentru cele nouă mandate disponibile, şase la Camera Deputaților şi trei la Senat. Mai exact, pentru Camera Deputaților sunt 154 de candidați, iar pentru Senat sunt 64 de candidați.
Conform Legii nr. 208/2015, alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 se desfășoară prin scrutin de listă și repartizare proporțională. Viitorii membri ai celor două camere ale Parlamentului se aleg din toate partidele care au depășit pragul electoral de cinci la sută din totalul voturilor exprimate sau care au obținut cel puțin 20 la sută din voturile din patru circumscripții. În cazul alianțelor, pragul electoral este mai ridicat, respectiv opt la sută dacă sunt formate din cel puțin două partide, nouă la sută pentru alianțele de trei partide și 10 la sută pentru alianțele cu mai multe partide.
Numărul de mandate obținute în Parlament diferă de la un județ la altul în funcție de circumscripție și de numărul de locuitori. Sunt 43 de circumscripții electorale la nivelul celor 41 de județe ale țării, o circumscripție pentru municipiul București și o circumscripție pentru diaspora. Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 73.000 de locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 de locuitori.
Parlamentul României are, în momentul de față, o componență de 465 de parlamentari: 330 de deputați și 136 de senatori. Județul Hunedoara este reprezentat în organul legislativ suprem al țării de nouă parlamentari, șase deputați și trei senatori.
Reamintim că, ultimele alegeri parlamentare România au avut loc pe data de 6 decembrie 2020. În acest an electoral, românii au trecut deja prin alegerile locale, europarlamentare și primul tur al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea pentru prezidențiale, programat să aibă loc pe 8 decembrie, va încheia alegerile din 2024.
Actualitate
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia se redeschide, începând cu 1 decembrie
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, va fi redeschisă, începând de duminică, 1 decembrie.
“Sunteți așteptați în situl arheologic începând cu 1 Decembrie. Programul normal pentru perioada iernii este între orele 09:00 și 15:00, în fiecare zi a săptămânii”, au informat reprezentanții administrației Sarmizegetusa Regia.
Situl aheologic a fost închis pentru public la mijlocul lunii octombrie a acestui an, pentru efectuarea unor lucrări la poarta de intrare a monumentului istoric, în cadrul proiectului „Capitala Daciei – Muzeu Viu al Patrimoniului Cultural European”.
Sursa foto: Administrația Sarmizegetusa Regia
Actualitate
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2 -7 decembrie 2024, au informat reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate -CFR.
Călătorii din patru trenuri Regio vor fi transportați cu mijloace auto. Măsura este necesară pentru menținerea continuității traficului feroviare în perioada de execuție a lucrărilor feroviare din stațiile CF Deva, Mintia și Simeria, au explicat reprezentanții companiei.
Lucrări la copertine în stațiile Deva, Mintia și Simeria
Potrivit unui comunicat transmis de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în perioada 2 – 7 decembrie 2024 se vor executa lucrări la copertinele peroanelor din stațiile Deva și Mintia, respectiv la copertinele pietonale din stația Simeria, intervenții care impun închiderea traficului feroviar, zilnic între orele 10:30 – 18:00, pe anumite linii din cele trei stații și scoatarea de sub tensiune a firelor de contact pe intervalele Deva – Ilia și Deva – Simeria.
“Pentru menținerea continuității traficului feroviar în perioada necesară desfășurării lucrărilor pe intervalul Simeria – Deva – Mintia, constructorul va pune la dispoziția călătorilor din 4 trenuri Regio mijloace auto, după cum urmează:
→ în perioada 02.12.2024 – 07.12.2027, trenurile R 2038 și R 2036 circulă doar în relația Cluj Napoca – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur;
→ în perioada 02.12.2024 – 06.12.2027, trenurile R 2301 și R 2302, circulă doar în relația Teiuș – Orăștie, cu transbordare auto între stațiile Orăștie – Simeria și retur”, se arată în comunicatul transmis de CFR.
Reprezentanții companiei recomandă călătorilor care doresc informații suplimentare despre condițiile de circulație pe relația Simeria – Orăștie să consulte, în perioada 02 – 07 decembrie 2024, inclusiv pagina de internet a operatorului național de transport feroviar de călători www.cfrcalatori.ro sau să solicite informaţiile necesare la numărul de telefon 021/9521.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Tâlhărie în Hunedoara. Cetățean nepalez atacat și jefuit, minor reținut de poliție
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Spectacol folcloric de excepție, de “Ziua Națională a României”, la Deva
-
Stiri nationalecu 3 zile in urma
CSAT convocat joi; analiza unor posibile riscuri la adresa securităţii naţionale – pe ordinea de zi