Actualitate - Eveniment
Asociațiile de proprietari informate de Primăria Deva despre noile modificări legislative
Reprezentanți ai Primăriei municipiului Deva s-au întâlnit cu președinți ai asociațiilor de proprietari din reședința de județ. Principalul scop al întâlnirii a fost prezentarea modificărilor ce vor fi aduse Legii 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
La întâlnire au participat primarul municipiului Deva, Petru Mărginean, administratorul public al municipiului, Laura Chinci, reprezentanţi ai Direcţiei de Asistenţă Socială, ai Poliţiei Locale şi ai asociaţiilor de proprietari, consilieri locali, dar şi deputatul Bogdan Ţîmpău, reprezentant al Colegiului Deva-Cârjiţi.
O nouă rundă de discuții între autorități și cetățeni
Pe lângă tema principală de pe ordinea de zi, autorităţile locale au dorit să afle şi care sunt doleanţele şi, mai ales, problemele cu care se confruntă asociaţiile de proprietari, pentru a găsi împreună cele mai bune soluţii de rezolvarea a acestora. În acelaşi context, în debutul întâlnirii, primarul Petru Mărginean şi-a cerut, încă o dată, scuze cetăţenilor oraşului pentru disconfortul creat de lucrările care se execută în această perioadă în municipiu şi a dat asigurări că termenul de finalizalizare a celor şase proiecte nu va depăşi sfârşitul anului 2015. Doleanţele şi problemele exprimate de asociaţiile de proprietari vor ajunge şi în Parlament, prin vocea deputatului Bogdan Ţîmpău. Pe de altă parte, administratorul public al municipiului Deva a anunţat că, începând cu luna septembrie, va avea o serie de întâlniri nu doar cu administratorii şi preşedinţii asociaţiilor de proprietari, ci şi cu locatarii, pentru a afla şi punctul de vedere al acestora în privinţa modificărilor pe care le aşteaptă de la noua lege.
Întâlnirea de miercuri a fost organizată după ce, timp de trei luni, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din municipiul Deva au avut ocazia să discute săptămânal, faţă în faţă, cu administraţia locală despre problemele pe care le întâmpină.
Actualitate
Șanse de angajare. „Bursa Mărțișorului” – vineri, la Deva

Persoanele interesate să se angajeze sunt așteptate la „Bursa Mărțișorului”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara și care se va desfășura în data de 7 martie 2025, începând cu ora 10:00, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din localitate.
„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.
Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante la AJOFM Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.
Actualitate
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.
Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.
Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.
Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.
Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.
În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.
Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.
De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.
Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.
La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.
La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.
FOTO: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu o zi in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu 2 zile in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună