O femeie în vârstă de 85 de ani, din Lupeni, este căutată de câteva zile de oamenii legii, după ce dispariția sa a fost semnalată de către fiica sa. În data de 26.02.2021, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au fost sesizați de o femeie despre faptul că în perioada 22-25 februarie, mama sa, BARDAS SARA, în vârstă de 85 ani (foto), a plecat voluntar de la domiciliu, din municipiul Lupeni, iar de atunci nu a mai revenit.
Femeia prezintă următoarele semnalmente: înălțime 1,55 m, aproximativ 60 de kilograme, constituție atletică, păr cărunt, ochi căprui, ten alb, faţa ovală, fără semne particulare.
La momentul plecării, este posibil să fi fost îmbrăcată cu o rochie de culoare închisă, geacă lungă din fâș de culoare închisă, iar pe cap purta un batic.
„Din momentul primirii sesizării, poliţiştii au efectuat activităţi specifice în scopul depistării femeii, care a fost dată în urmărire naţională şi în consemn la frontieră”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisar șef Bogdan Nițu.
Poliţiştii continuă activităţile de căutare şi le solicită tututror celor care deţin informaţii utile anchetei, să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic de urgenţă 112.