Sport
Autobergamo a renunţat la colaborarea cu Marius Pîrciu
Cu câteva zile înainte de debutul „Cupei Dacica”, medaliata cu bronz în precedenta ediţie a Ligii I de futsal, Autobergamo Deva, a renunţat la tehnicianul Marius Pîrciu (foto), cel care fusese instalat ca antrenor în această vară. „Au fost mai multe motive pentru care am renunţat la Marius Pîrciu. Am discutat cu băieţii şi am ajuns la concluzia că nu era omul potrivit pentru ceea ce ne dorim noi la Deva. Deocamdată, de antrenamentele echipei se va ocupa Florin Ignat dar suntem în discuţii cu un tehnician străin, care sperăm să preia echipa peste o perioadă de timp”, a declarat finanţatorul alb-vişiniilor, Dorin Popa.
Actualitate
Reguli mult mai stricte pentru promovarea în Liga 3
Pentru a participa la barajele de promovare în eșalonul terț, campioanele din Liga 4 au parte în 2025 de noi reglementări stricte din partea Federației Române de Fotbal (FRF) Echipele care râvnesc la accederea în Liga 3 trebuie să îndeplinească noile cerințe impuse în cadrul Regulamentului privind organizarea și desfășurarea jocurilor de baraj pentru promovarea pe a treia scenă fotbalistică.
Cerințe ce trebuie îndeplinite
Pentru a putea participa la baraj, echipele campioane județene trebuie să îndeplinească următoarele criterii: 1. Deținerea certificatului CIS, eliberat de Ministerul Tineretului și Sportului/ANS; 2. Obținerea minimum a categoriei III (Bronze) în cadrul evaluării Centrelor de Copii și Juniori Fotbal Amator. În plus, Asociațiile Județene de Fotbal (AJF) trebuie să aibă cel puțin cinci cluburi afiliate care să fi obținut aceeași categorie în cadrul evaluării. Legat de cluburile afiliate, aici intră și cele care au activitate doar la nivel de copii și juniori. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, echipa campioană va pierde dreptul de a participa la baraj, iar adversara sa va promova direct în Liga a III-a. Pentru a obține certificarea necesară, cluburile trebuie să îndeplinească cerințe stricte în șase domenii: 1. Organizarea Centrului de copii și juniori – Documente precum organigrama și lista personalului angajat; 2. Echipe și jucători – Minimum două echipe de juniori (U7 – U13) înscrise în competiții oficiale organizate de AJF; 3. Staff tehnic – Cel puțin un antrenor cu Licență C sau superioară; 4. Staff suport – Angajarea unei persoane instruită medical pentru primul ajutor; 5. Infrastructură – Utilizarea unui teren de dimensiuni reduse și a minimum două vestiare funcționale; 6. Antrenamente și meciuri – Minimum două activități săptămânale (antrenamente/meciuri) pentru fiecare echipă.
La AJF Hunedoara nu ar fi probleme
Legat de echipele din județul nostru, Cristian Petrean, președintele AJF Hunedoara, a venit cu câteva precizări pe această temă. “În luna septembrie am avut o întâlnire cu reprezentanții cluburilor afiliate la AJF Hunedoara, în care am expus noile cerințe. Pe 16 ianuarie ne vom întâlni, din nou, la Hunedoara, pe aceeași temă, semn că nu este de glumit cu acest aspect. Ar fi o mare rușine să nu avem cinci cluburi care să îndeplinească standardele respective și, apoi, să urmeze procedura de certificare. La ora actuală avem, la nivelul Ligii 4 de seniori, cinci astfel de cluburi fiind vorba despre Aurul Brad, Retezatul Hațeg, Dacia Orăștie, CFR Simeria și CSM Deva și, din informațiile pe care le am, lucrează pe această temă și cei de la Unirea DMO, lideri în campionat. De asemenea, îndeplinesc standardele pentru certificarea „Bronze” și trei cluburi cu activitate exclusivă la copii și juniori, fiind vorba despre Viitorul Șoimuș, Școala de Fotbal „Damian Militaru” Petroșani și Stars Academy Călan”, a declarat Cristian Petrean, președintele AJF Hunedoara.
În barajul de promovare pentru Liga 3 campioana județului Hunedoara va juca cu cea din Arad.
Actualitate
Corvinul, 2-2 la transferuri
În intersezon, în lotul dizionarei secunde de fotbal Corvinul Hunedoara au apărut câteva modificări. Astfel, după ce portarul Ștefan Lefter a plecat la U Cluj, liderul din SuperLigă, în locul său venind un goalkeaper tot din primul eșalon, Bogdan Ungureanu de la Rapid, s-au făcut “mișcări” și în ceea ce privește jucătorii de câmp.
A plecat „eroul de la Paks”
Noile transferuri au fost oficializate zilele trecute. În ordine cronologică, Marius Lupu, „eroul de la Paks”, a părăsit gruparea de pe malurile Cernei pentru un club de primă ligă. „Clubul nostru și prim-divizionara AFC Unirea 04 Slobozia au ajuns la un acord privind transferul definitiv al lui Marius Lupu! Atacantul în vârstă de 25 de ani se desparte de Corvinul după doi ani şi jumătate petrecuţi în alb-albastru, timp în care a pus umărul la toate performanţele echipei noastre: promovarea în Liga a doua, câştigarea Cupei României şi parcursul din Europa şi Conference League. De altfel, Marius va rămâne în istoria recentă a grupării noastre graţie celor trei goluri marcate în partida cu vicecampioana Ungariei, Paksi, pe terenul acesteia, în primul tur al Europa League! De altfel, de la promovarea în cel de-al doilea eşalon, Lupu a evoluat în 60 de partide oficiale în tricoul alb-albastru, reuşind 12 goluri, în toate competiţiile. Mulțumim, Marius! Pentru ambiție, dăruire și sufletul pus în fiecare minut petrecut în teren apărând emblema Corvinului! Multă baftă în continuare!”, au anunțat cei de la Corvinul.
A venit un portughez
După această plecare, clubul de pe malurile Cernei a oficializat și o venire, „scorul” la transferuri efectuate de Corvinul în această iarnă devenind 2-2. „Portughezul Pedro Emanuel de Sousa Albino este un noul jucător al echipei noastre! Fundașul dreapta în vârstă de 26 de ani a semnat o înțelegere valabilă pe un an, cu posibilitatea prelungirii contractului. Lusitanul ajunge la Hunedoara de la CSM Focșani, pentru care a evoluat în acest sezon în 13 partide (9 din postură de titular), marcând două goluri – ambele în partida disputată chiar împotriva Corvinului, la Hunedoara. Anterior, Albino a jucat pentru Ceahlăul Piatra Neamț, bifând 24 partide, reușind un gol și 3 pase decisive. Format la Sporting Lisabona, portughezul a mai evoluat, la nivel de juniori, la Estoril și Olhanense, pentru cei din urmă debutând și la nivel de seniori, îmbrăcând apoi și tricoul celor de la FC Amora, Farense și Leiria, până la trecerea sa la fotbalul românesc. Bun venit, Pedro! Bem-vindo, Pedro! Baftă maximă!”, au transmis reprezentanții celor de la Corvinul Hunedoara.
Corviniștii își reiau pregătirile luni, 13 ianuarie. Chiar dacă nu au drept de promovare, hunedorenii își propun ca, la finalul sezonului regular din Liga 2 să termine în primele șase clasate, lucru echivalent cu calificarea în play-off. După disputarea a 17 dintre cele 21 de etape ale sezonului regular hunedorenii se află pe poziția a unsprezecea, dar la doar două puncte de locul al șaselea.
Actualitate
Se reia Liga 1 de futsal
La sfârșitul acestei săptămâni se reia Liga 1 de futsal. De duminică, 12 ianuarie, și până marți, 14 ianuarie, se vor disputa meciurile etapei a XIII-a, penultima a sezonului regular.
Sistemul competițional
La finele sezonului regular se va trece la play-off și, respectiv, la play-out. Astfel, în play-off vor lua parte echipele clasate pe locurile 1-4, acestea jucând sistem campionat tur-retur-tur 9 etape. Echipele vor intra în play-off cu punctele acumulate în sezonul regular. Împerecherea se va face conform tabelei Berger, locului 1 din sezonul regular având poziția 1 pe tabela Berger, locul 2 din sezonul regular având poziția 2 pe tabela Berger, etc. Echipele clasate pe primele două locuri se califică în finala campionatului. Echipa clasată pe locul trei va câștiga medaliile de bronz. Finala campionatului se va desfășura în sistemul cel mai bun din 5 meciuri între echipele clasate pe primele două locuri în play-off. Echipele clasate pe locurile 5-8 la finalul sezonului regular vor disputa play-out tur-retur-tur, 9 etape, urmând să intre în această fază cu punctele acumulate în prima parte a competiției. Împerecherea se va face conform tabelei Berger, locului 5 din sezonul regular având poziția 1 pe tabela Berger, locul 6 din sezonul regular având poziția 2 pe tabela Berger, etc. Echipa clasată pe locul 8 la finalul play-out-ului retrogradează în Liga 2.
ACS West Deva, în luptă pentru play-off
După disputarea a 12 din cele 14 etape ale sezonului regular se știu deja trei echipe calificate în play-off, fiind vorba despre United Galați, FK Odorheiu Secuiesc și CSM Târgu Mureș, și două care vor evolua în play-out, respectiv Luceafărul Buzău și Mausoleul Mărășești, indiferent de rezultatele ce se vor înregistra în ultimele două runde. În schimb este luptă mare pentru ocuparea ultimului loc de play-off, care este vizat de trei echipe, toate cu câte 14 puncte, departajarea fiind făcută de golaveraj, ordinea actuală fiind Sepsi Sfântu Gheorghe (+2), ACS West Deva (+1) și CFR Timișoara (- 14). La finalul sezonului regular, dacă această egalitate de puncte va persista, între cele trei sau doar între două dintre aceste echipe, atunci primul criteriu de departajare va fi cel al rezultatelor directe.
Două finale, dar cu ochii și la alte meciuri
Penultima etapă a sezonului regular va debuta duminică, 12 ianuarie, de la ora 17:00, cu meciul Mausoleul – Odorhei, iar al doilea joc al rundei, cel dintre Luceafărul și United, este programat luni, 13 ianuarie, de la ora 18:00, în ambele întâlniri echipele vizitatoare fiind mari favorite. Cele mai așteptate meciuri ale etapei au loc marți, 14 ianuarie, de la ora 17:30, fiind programat jocul Sepsi – CFR, iar West va intra pe parchet la ora 18:00, pe terenul celor de la Tg. Mureș. Pentru a rămâne în cărți, devenii au nevoie de victorie. Ideal pentru West ar fi ca Timișoara, având avantajul rezultatelor directe cu devenii, să nu câștige la Sfântu Gheorghe. Iar dacă cei de la Sepsi s-ar impune cu un scor mai mic decât băieții de la West, tot devenii ar fi avantajați. În ultima etapă, programată la finele săptămânii viitoare, meciurile Odorhei – Luceafărul și United – Tg. Mureș nu îi interesează pe cei de la West. Tot în ultima rundă a sezonului regular CFR Timișoara pleacă cu prima șansă în jocul de acasă cu Mausoleul Mărășești și, aproape cert, aici nu e loc de surprize. În fine, ACS West Deva va juca, acasă, într-un meci ce poate fi decisiv, dacă se întrunesc condițiile mai sus arătate, cu Sepsi. Astfel, cei de la West ar ajunge în play-off cu o remiză cu Sepsi în cazul în care cele două combatante au golaveraj egal, cu condiția ca Deva să îș păstreze numărul mai mare de goluri marcate față de covăsneni. În toate celelalte cazuri, cei de la ACS West Deva vor trebui să câștige jocul cu Sepsi pentru a ajunge în play-off.
Juniorii sunt în Liga Elitelor
Dacă seniorii de la ACS West Deva au emoții, juniorii U19 ai clubului de la poalele Cetății sunt deja calificați în Liga Elitelor la această categorie de vârstă, după disputarea meciurilor din prima fază a Campionatului Național. La Campionatul Național U19 participă 18 echipe, împărțite pe criterii geografice, în patru serii, două având cinci componente, iar celelalte câte patru. Printre participante se numără și ACS West Deva, repartizată în Seria Regională 4, una cu patru componente. Conform regulamentului, primele două clasate din cele patru serii regionale se califică în turneele semifinale ale Ligii Elitelor. Așadar vor fi două serii cu câte patru echipe fiecare, componența fiind stabilită tot pe criterii geografice. Astfel, cei de la ACS West Deva au terminat seria pe poziția secundă, după Șoimii Șimand, devansând pe CFR Timișoara și Real Craiova, adversari în grupa semifinală urmând a le fi FK Odorheiu Secuiesc și CSM Târgu Mureș. Aceste echipe sunt în grupă de cinci, în care mai sunt de jucat două etape, alături de ACSK Remetea, Clujana Cluj și Inter Gheorgheni, dar, indiferent de rezultate, nu pot pierde calificarea în seriile semifinale din Liga Elitelor. Pe partea cealaltă de tablou sunt calificate, deja, din Seria 1, Ceahlăul Piatra Neamț și Viitorul Darabani, care le-au devansat pe CNNG Fălticeni și Mausoleul Mărășești, iar din Seria 2 Sepsi Sfântu Gheorghe.
Mai este o necunoscută
Pentru ultimul loc calificant sunt în luptă United Galați și Luceafărul Buzău, numele echipei ce va merge în Liga Elitelor urmând a fi cunoscut în jurul datei de 20 ianuarie, după disputarea ultimelor două etape din această serie cu cinci echipe, din care mai fac parte Fortius Buzău și CSM Ploiești. În seriile semifinale se va juca fiecare cu fiecare, tur – retur, rezultând șase etape. La sfârșitul acestora, primele două clasate vor merge în turneul final. În acest turneu final se joacă în sistem eliminatoriu, într-o singură manșă și locație unică, ce va fi stabilită de Federația Română de Fotbal, odată cu datele de desfășurare, cu semifinale încrucișate, respectiv locul 1 dintr-o serie cu locul 2 din cealaltă. Apoi pierzătoarele vor juca pentru medaliile de bronz, iar câștigătoarele vor lupta pentru cucerirea titlului național.
Liga 1 de futsal – sezon regular: Rezultate, program și clasament
Etapa 1
West – Mausoleul 18-4
Tg. Mureș – Sepsi 3-3
Odorhei – United 5-2
CFR – Luceafărul 4-5
Etapa 2
Odorhei – CFR 7-1
Luceafărul – West 2-6
United – Sepsi 8-1
Mausoleul – Tg. Mureș 1-2
Etapa 3
Sepsi – Mausoleul 4-4
Tg. Mureș – Luceafărul 15-7
West – Odorhei 4-9
CFR – United 0-7
Etapa 4
CFR – West 6-6
Odorhei – Tg. Mureș 7-2
Luceafărul – Sepsi 4-6
United – Mausoleul 10-2
Etapa 5
Mausoleul – Luceafărul 4-6
Sepsi – Odorhei 2-3
Tg. Mureș – CFR 5-1
West – United 4-7
Etapa 6
West – Tg. Mureș 2-3
CFR – Sepsi 3-3
Odorhei – Mausoleul 37-2
United – Luceafărul 9-2
Etapa 7
Luceafărul – Odorhei 1-11
Mausoleul – CFR 1-8
Sepsi – West 1-1
Tg. Mureș – United 5-6
Etapa 8
Mausoleul – West 2-6
Sepsi – Tg. Mureș 5-2
United – Odorhei 7-3
Luceafărul – CFR 4-6
Etapa 9
CFR – Odorhei 4-9
West – Luceafărul 5-0
Sepsi – United 0-3
Tg. Mureș – Mausoleul 31-0
Etapa 10
Mausoleul – Sepsi 3-3
Luceafărul – Tg. Mureș 4-8
Odorhei – West 7-0
United – CFR 5-2
Etapa 11
West – CFR 4-6
Tg. Mureș – Odorhei 6-4
Sepsi – Luceafărul 14-2
Mausoleul – United 1-12
Etapa 12
Luceafărul – Mausoleul 2-9
Odorhei – Sepsi 8-4
CFR – Tg. Mureș 3-2
United – West 8-0
Etapa 13 (12-14 ian.)
Mausoleul – Odorhei
Luceafărul – United
Sepsi – CFR
Tg. Mureș – West
Etapa 14 (19 ian.)
Odorhei – Luceafărul
CFR – Mausoleul
West – Sepsi
United – Tg. Mureș
Clasament
1. |
United |
12 | 11 | 0 | 1 | 84-25 | 59 | 33 |
2. |
Odorhei |
12 | 10 | 0 | 2 | 110-35 | 75 | 30 |
3. | Tg. Mureș | 12 | 7 | 1 | 4 | 84-43 | 41 | 22 |
4. |
Sepsi |
12 | 3 | 5 | 4 | 46-44 | 2 | 14 |
5. |
West |
12 | 4 | 2 | 6 | 56-55 | 1 | 14 |
6. |
CFR |
12 | 4 | 2 | 6 | 44-58 | -14 | 14 |
7. |
Luceafărul |
12 | 2 | 0 | 10 | 39-97 | -58 | 6 |
8. |
Mausoleul |
12 | 1 | 2 | 9 | 33-139 | -106 | 5 |
-
Actualitatecu o zi in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Ormindea
-
Actualitatecu 15 ore in urma
INSP – Informare privind Metapneumovirusul uman (HMPV). Este un virus respirator obișnuit
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți
-
Actualitatecu 14 ore in urma
UPDATE| O tânără de 17 ani și fiica ei în vârstă de nicio lună, date dispărute
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Cinci atracții turistice din județul Hunedoara, în competiția „Destinația Anului”. Finaliștii, anunțați pe 25 ianuarie
-
Actualitatecu o zi in urma
Registrul Agricol – termene înregistrare: Devenii care au în proprietate terenuri agricole sau silvice și utilaje, obligați să le declare
-
Actualitatecu 14 ore in urma
Corvinul, 2-2 la transferuri
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Hunedoara. Identificat și reținut de polițiști după ce ar fi incendiat ferestrele unei vecine