Actualitate - Eveniment
Autobergamo Deva pregătește noul sezon (I)
Noul sezon competițional la futsal va începe nu peste foarte multă vreme, iar campionii României, cei de la FC Autobergamo Deva, se pregătesc deja pentru acest lucru.
Chiar dacă lotul de jucători încă se mai află în vacanță, conducerea tehnică și administrativă a celor de la Autobergamo Deva dorește ca viitorul sezon să fie pregătit în cel mai profesionist mod cu putință.
Adrian Moț a revenit ca director sportiv
Lotul echipei se va reuni pe 22 iulie, avându-l pe banca tethnică tot pe antrenorul – jucător Florin Ignat, iar pregătirile propriu – zise vor începe pe 24 iulie. În staff rămân, în continuare, președintele clubului și finanțatorul echipei, Dorin Popa, precum și maseurul Marius Brădean. De asemenea, conducerea clubului devean are, de curând, încă o persoană în componență, fiind vorba despre fostul căpitan al echipei, Adrian Moț. “M-am întors acasă, la o echipă la care am avut plăcerea să joc și unde am fost și căpitan. Am fost onorat de propunerea care mi s-a făcut, aceea de a fi director sportiv, și am acceptat-o imediat. Vă asigur că, așa cum am dat totul pentru Deva pe teren, așa voi face și din noua funcție. Autobergamo este un club profesionist, cu oameni de mare valoare. Aș mai fi putut să joc sau să antrenez, dar totul are niște limite. Voi fi alături de băieți și de staff de pe bancă, fără a mai intra în teren”, a declarat Adrian Moț. De asemenea, se parte că s-a ajuns la o înțelegere și cu Federația, astfel că, într-o proporție covârșitoare, Marius Pîrciu, preparatorul fizic al echipei naționale, care a fost în acest post la Deva pe finalul sezonului trecut, iar acest lucru s-a văzut, va lucra, și în sezonul 2017 – 2018, la Autobergamo.
Au venit Mimi Stoica și Alpar Csoma
Din viitorul lot nu vor mai face parte Ique Ribeiro, Nuno Coco și Cesar Ribeiro, contractele acestora expirând și nemaifiind înoite, conducerea clubului devean mulțumindu-le celor trei jucători pentru aportul adus, sezonul trecut, la câștigarea campionatului. „Dacă nu am fi câștigat campionatul, am fi mers, așa cum spuneam și în trecut, pe întinerirea lotului. Așa, însă, în condițiile în care vom lua parte la UEFA Futsal Cup, avem nevoie de un lot cu experiență. În atare condiții, am ajuns la un acord cu doi jucători de mare valoare, internaționalii Dumitru „Mimi” Stoica și Alpar Csoma. De asemenea, au rămas la Deva Cristian Obadă și Sergiu Tacot, internaționali din Republica Moldova, precum și ceilalți jucători din echipa națională a României, adică portarii Vlad Iancu și Petrișor Toniță, precum și CristianMatei, Florin Matei, Adrian Pânzaru și Paulo Ferreira. Lotul este completat de antrenorul – jucător Florin Ignat, și de tinerii Darius Savu, Andrei Drăgoiu și Zabar Kovacs, de la care aștept, în acest sezon, să confirme. Lotul are în componență 14 jucători, dar este posibil să mai transferăm încă unul, purtând tratative cu un jucător de echipă națională, dar și cu unul de origine sârbă”, a declarat Dorin Popa, finanțatorul și președintele celor de la FC Autobergamo Deva.
„Cupa Cetății”, între 11 și 13 august
Pregătirile pentru noul sezon se vor face pe plan local, fiind posibile și disputarea unor meciuri amicale. Este cert, însă, că la Deva, în perioada 11-13 august, se va desfășura un puternic turneu de futsal, dotat cu „Cupa Cetății”, la care vor participa patru echipe. „Celelalte trei echipe care vor participa la „Cupa Cetății” vor fi stabilite în zilele următoare. În principiu vor fi trei echipe din campionatul intern, dar nu este exclusă nici varianta ca una dintre formațiile participante să fie de peste hotare. Oricum, turneul va fi unul extrem de puternic și, cu siguranță, foarte util pentru toate participantele”, a mai spus Dorin Popa.
Supercupa României, la Lugoj
Campionatul Ligii I de futsal, sezonul 2017 – 2018, la care vor participa zece echipe, va începe pe 26 august, „țintarul” urmând a fi stabilit, la începutul lunii viitoare, când va avea loc o ședință la Federație pe această temă. La competiție, pe lângă campioana Autobergamo, vor mai lua startul echipele participante în play-off, respectiv United Galați, Informatica Timișoara, FK Odorheiu Secuyies, Dunărea Călărași, City‘us Târgu Mureș, Politehnica Iași și Spicom Sfântu Gheorghe, câștigătoarea play-out-ului, Muncitorul Reșița, și Colțea Brașov, venită din divizia secundă. „Debutul oficial al sezonului va fi pe 21 sau 22 august, în funcție de data pe care o stabili televiziunea care deține drepturile de transmisie pentru competițiile de futsal din România. Vom juca cu câștigătoarea Cupei României, Informatica Timișoara, la Lugoj. Noi am fi dorit să jucăm tur – retur, dar – aceasta a fost decizia Federației. Chiar dacă jucăm ca și în deplasare, Lugojul fiind tot în Timiș, nu concep să nu câștigăm acest trofeu, fiind inadmisibil să pierdem două finale la rând în fața celor de la Informatica”, a mai precizat Dorin Popa. Despre participarea celor de la Autobergamo în UEFA Futsal Cup, despre echipa națională, precum și despre alte lucruri din preajma echipei devene veți putea citi în numărul de mâine al cotidianului SERVUS HUNEDOARA.
Actualitate
Incendiu la o anexă gospodărească din Simeria
Echipaje de intervenție de la Detașamentul de pompieri Deva au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în camera centralei pe lemne și la acoperișul unei anexe de la o gospodărie din Simeria.
Pentru misiune au fost alocate 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar la locul incendiului s-a aflat și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Simeria.
Intervenția a constat în localizarea și lichidarea incendiului care a cuprins camera centralei și un șopron cu lemne. Acțiunile pompierilor au eliminat riscul de a fi cuprinsă de flăcări și casa de locuit. Nicio persoană nu a fost rănită.
Sursa probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost efectul termic
FOTO: Arhivă
Actualitate
FOTO – VIDEO| Incendiu puternic într-o gospodărie din Petrila. Misiune dificilă a pompierilor
Un incendiu puternic a izbucnit într-o gospodărie din orașul Petrila. Flăcările au cuprins un garaj construit din lemn și o parte a acoperișului unei case. Misiunea pompierilor a fost dificilă. Focul amenința să se extindă la alte trei locuințe din imediata apropiere.
“Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit la o gospodărie din orașul Petrila, strada Cimpa. La sosirea forțelor de intervenție ardeau generalizat garajul construit din lemn și o parte a acoperișului casei de locuit, construită din lemn și compusă din parter și mansardă. Intervenția s-a realizat cu două autospeciale de stingere, iar la lichidarea incendiului au participat și pompieri voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență-Petrila. La debutul intervenției au fost scoase din garajul cuprins de flăcări 2 butelii de aragaz. De asemenea, misiunea a fost dificilă din cauza amplasării la doar câțiva metri de casa unde se manifesta incendiul, de jur împrejur, a trei alte locuințe”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Intervenția promptă a pompierilor a eliminat riscul ca flăcările să se extindă și construcțiile din apropiere. „În urma degajărilor mari de căldură, la acestea s-au topit materialele folosite drept căptușeală la acoperișul din lemn”, au mai transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Pagubele sunt însemnate. Au ars garajul din lemn, în totalitate, dar și acoperișul pe o suprafață de aproximativ 200 metri pătrați.
Echipajele de pompieri au reușit să salveze de la distrugere încăperile aflate la parter și la mansardă.
Cauza probabilă a declanșării incendiului a fost un scurtcircuit electric la sistemul de încălzire folosit în partea de gospodărie de unde s-au manifestat flăcările.
Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Actualitate
Incendiu izbucnit la un autoturism, stins de un pompier aflat în timpul liber
Un incendiu izbucnit, miercuri dimineață, la un autoturism parcat în municipiul Petroșani a fost stins de un pompier aflat în apropiere, în timpul liber.
„Până la sosirea echipajului de intervenție, colegul nostru, soldatul Matei Alexandru Răzvan, de la Detașamentul de pompieri Petroșani, a acționat cu stingătorul din dotarea autoturismului personal, dar și cu un altul, de la un autoturism aflat în apropiere, reușind lichidarea incendiului care cuprinsese partea din față a autoturismului parcat și se putea extinde la întregul autovehicul. Nicio persoană nu a fost rănită”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit ISU Hunedoara, cauza probabilă a declanșării incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică a autoturismului.
Sursa foto: ISU Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
DAS Deva: 170 de chiriași vor rămâne în locuințele pe care le ocupă, după prelungirea contractelor de închiriere
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Bărbat bănuit de braconaj. Ce au găsit polițiștii în mașina sa
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Creștere a numărului de cazuri de infecții respiratorii și gripă în județ. Câte persoane au fost internate
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Avertisment RAR pentru posesorii de autovehicule cu instalații GPL: Ce trebuie să știi despre înlocuirea rezervorului
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Polițiștii avertizează: O nouă metodă de înșelăciune a apărut în mediul online
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul municipiului Hunedoara, ales vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR)
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Liga 3 – Seria 9: Rezultate, program și clasament
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Hotărârea privind data noilor alegeri prezidențiale, publicată în Monitorul Oficial