Connect with us
Data: 17/01/2025
.

Actualitate

Handbalistele de la Vulcan, la un turneu internațional

Publicat

pe

Handbalistele junioare 3 de la CSM Mihai Viteazu Vulcan vor participa, în perioada 24-26 ianuarie, la un puternic turneu internațional. Competiția se va desfășura în Serbia, la Kraljevo.

Vor juca cu două echipe naționale

Fetele de la Vulcan, antrenate de Dani Brânzău, care sunt născute în anii 2010-2011, vor întâlni adversare extrem de puternice. Este vorba despre formații de junioare 2, compuse din jucătoare născute în anii 2008-2009. Adversarele handbalistelor de la CSM Mihai Viteazu Vulcan de la acest veritabil turneu balcanic, numit “Cupa celor 7 coroane” vor fi gazdele de la Metalac Kraljevo, Steaua Roșie Belgrad și Vardar Skopje, din Macedonia de Nord, precum și echipele naționale de junioare 2 din Serbia și Muntenegru. Turneul este unul extrem de util mai ales că vine înainte ca handbalistele de la Vulcan să revină în Campionatul Național de junioare 3. Vulcănencele evoluează în seria I, din care mai sunt de jucat cinci etape din sezonul regular, și ocupă locul secund, la două puncte de prima poziție a clasamentului. În prima etapă din acest an, programată pe 26 ianuarie, CSM Mihai Viteazu Vulcan va sta, fiind vorba despre o serie cu număr impar de echipe, urmând a disputa primul meci oficial pe 2 februarie, în deplasare, la Jiul Rovinari, a treia clasată, cu același număr de puncte ca și trupa din Valea Jiului, dar cu golaveraj inferior. Primele două clasate din serie vor continua competiția în turneele semifinale.

Actualitate

Oferta educațională prezentată la UPET

Publicat

pe

Redactat de

Chiar dacă suntem doar la începutul anului 2025, reprezentanții Universității din Petroșani au făcut, deja, publică oferta educațională pentru admiterea care va avea loc în luna iulie. Oferta este una bogată iar viitorii studenți vor avea de ale din zecile de specializări ale instituției de învățământ superior de la Petroșani.

Mai multe detalii ne oferă Prof Univ Dr Ing Radu Sorin Mihai rectorul Universității din Petroșani.

”Ne pregătim din timp să prezentăm oferta academică. Deocamdată le-am prezentat doar pe cele care sunt acreditate iar dacă vom reuși până în toamnă, le vom promova și pe cele care sunt în curs de acreditare în acest an. Noi estimâm să primim același număr de locuri de la Ministerul Educației, în jur de 600 de locuri la licență, 225 la master și la doctor în jur de 10 locuri. Și la forma cu taxă ne dorim să avem cam tot atătea locuri. Taxele au fost crescute anul trecut cu aproximativ 100 de lei. Mai mult decât atât promovarea o vom face ca și până acum, de la presă, media, rețele de socializare, în școli sau târguri de profil”, a declarat Prof Univ Dr Ing Radu Sorin Mihai rectorul Universității din Petroșani.

Universitatea din Petroșani are o tradiție de peste 75 de ani. În această perioadă instituția de învățământ superior a scos mii de specialiști în mai multe domenii de activitate care sunt căutate pe piața muncii atât din țară cât și de peste hotare.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

Actualitate

Șofer prins conducând cu permisul suspendat, la Orăștie

Publicat

pe

Redactat de

La data de 16 ianuarie 2025, în jurul orei 16:30, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara au oprit în trafic, pe strada Eroilor din municipiul Orăștie, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 70 de ani, domiciliat în București.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Situația reprezintă o încălcare gravă a legislației rutiere, iar polițiștii au procedat la întocmirea unui dosar penal pe numele acestuia.

Reprezentanții IPJ Hunedoara reamintesc conducătorilor auto că respectarea legislației rutiere este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic. Conducerea unui autovehicul cu permisul suspendat este o infracțiune gravă, sancționată conform Codului Penal.

Cercetările în acest caz sunt în desfășurare, urmând ca șoferul să fie tras la răspundere pentru fapta sa. Autoritățile continuă să desfășoare controale în trafic pentru a preveni astfel de situații și pentru a spori siguranța rutieră.

FOTO: ARHIVĂ

Citeste mai mult ...

Actualitate

Avertisment RAR pentru posesorii de autovehicule cu instalații GPL: Ce trebuie să știi despre înlocuirea rezervorului

Publicat

pe

Redactat de

Reprezentanții Registrului Auto Român (RAR) reamintesc posesorilor de autovehicule echipate cu instalații GPL că rezervoarele acestor sisteme au o durată limitată de utilizare, de maximum 10 ani, începând de la data fabricației. Aceasta este inscripționată pe eticheta rezervorului sau direct pe suprafața acestuia.

Ce trebuie să faci după 10 ani?

Conform reglementărilor naționale, după expirarea acestei perioade, rezervorul trebuie înlocuit cu unul nou, identic sau compatibil cu instalația montată pe autovehicul. După înlocuire, mașina trebuie prezentată la una dintre reprezentanțele RAR pentru:

Înscrierea în Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) a datelor noului rezervor.

Verificarea corectitudinii montajului efectuat de unitatea autorizată.

Testarea emisiilor poluante în timpul funcționării atât cu benzină, cât și cu GPL.

Advertisement

Pentru această procedură este necesară o programare prealabilă și prezentarea documentelor emise de unitatea care a realizat lucrarea.

Riscurile utilizării unui rezervor neomologat

RAR avertizează că șoferii depistați în trafic conducând vehicule dotate cu instalații GPL neomologate riscă sancțiuni severe cum ar fi reținerea certificatului de înmatriculare (talonul); o amendă considerabilă; reținerea plăcuțelor de înmatriculare.

Importanța siguranței

Această măsură este menită să asigure siguranța rutieră și protecția mediului. „Utilizarea unui rezervor de GPL care a depășit termenul de utilizare poate reprezenta un risc major pentru siguranța circulației,” avertizează oficialii RAR.

Advertisement

Pentru mai multe detalii sau programări, șoferii sunt sfătuiți să contacteze reprezentanțele RAR din țară. Respectarea acestor reglementări nu doar că previne sancțiunile, ci contribuie și la menținerea unui mediu mai sigur pentru toți participanții la trafic.

FOTO: FACEBOOK REGISTRUL AUTO ROMÂN OFICIAL

Citeste mai mult ...

PRIMARIA SI CONSILIUL LOCAL
AL ORAȘULUI HAȚEG
ANUNȚĂ

1. Persoanele fizice care la data de 31.12.2024 au avut în proprietate clădiri rezidențiale sau clădiri cu destinație mixtă au obligația să depună declarații la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale până la data de 31.03.2025;
2. Persoanele juridice au obligația să depună pană la data de 31.03.2025 la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale declarații privind clădirile pe care le dețineau în proprietate la data de 31.12.2024, legate de destinația si valoarea acestora;
3. Persoanele fizice și juridice care la data de 31.12.2024 dețineau mijloace de transport radiate din circulație au obligația să depună la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale o declarație în acest sens, însoțită de documente justificative, pană la data de 31.03.2025;
4. Scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, teren, mijloace de transport prevăzute la articolul 456, 464 și 469 se aplică persoanelor care dețin documente justificative pe care le depun la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale, până la data de 31.03.2025;
De amintit că toți contribuabilii care achită întegral, pană la 31.03.2025, impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport beneficiază de bonificația de 10%, stabilită de către Consiliul Local Hațeg.
Toti contribuabilii care au restanțe pentru bunurile imobile sau mobile, nu pot înstrăina, intabula, intra în posesie pană la achitarea creanțelor, pană la nivelul anului 2024.
Relații suplimentare la telefon: 0254-770.273

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate