Connect with us
Data: 01/12/2024
.

Actualitate

Autobergamo are parte de primul derby

Publicat

pe

Gata cu joaca

Trupa deveană o întâlneşte pe United Galaţi, una din echipele cu pretenţii ale Ligii I de futsal

În preambul la marele meci cu City’us Tg. Mureş de peste două săptămâni, AS FC Fiat Autobergamo întâlneşte un alt nume de referinţă al Ligii I de futsal, în prima partidă cu adevărat tare al acestui sezon. Trupa deveană o va înfrunta pe United Galaţi, grupare clasată pe locul 4, cu 3 victorii şi două înfrângeri.

United e „bronzul” ultimului sezon

După 5 victorii în care emoţiile au lipsit, pentru AS FC Fiat Autobergamo Deva urmează un duel ceva mai dificil, în faţa unei echipe cu pretenţii a Ligii I. United Galaţi este una din protagonistele ultimelor sezoane ale primei competiţii de futsal din România, având un titlu de vicecampioană în 2011 şi deţinând medalia de bronz în ultimul sezon. În cele 5 etape jucate până acum, United a câştigat trei meciuri şi a pierdut două, ambele în deplasare, cu FK Odorheiu Secuiesc şi Spicom Sf. Gheorghe, deţinând locul 4.

Advertisement

Victoria, chiar la limită

Echipa pregătită de Robert Lupu şi Florin Matei vine după cea mai categorică a acestui sezon, 14-1 cu Sportis Târgovişte, dar e conştientă că partida împotriva gălăţenilor nu va fi la fel de facilă. „Va fi un meci foarte greu, trebuie să-l câştigăm la orice scor, chiar şi la un gol diferenţă”, a spus Robert Lupu. Meciul AS FC Fiat Autobergamo Deva – United Galaţi se joacă azi, de la ora 16:00, la Sala Sporturilor din Deva, urmând să fie arbitrat de un cuplu din Tg. Mureş format din Ovidiu Curta şi Romulus Pop.

Advertisement

Actualitate

Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat

Publicat

pe

Redactat de

Procesul de verificare și renumărare a tuturor buletinelor de vot din primul tur al alegerilor prezidențiale, s-a încheiat, vineri la miezul nopții, în județul Hunedoara.

Cele peste 170.000 de voturi au fost renumărate în totalitate, rezultatele urmând să fie comunicate Biroului Electoral Central duminică seară, 1 decembrie, la ora 22:00.

„Procesul de verificare și renumărare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi a celor nule din cadrul celor 524 de secţii de votare din județul Hunedoara, desfășurat în conformitate cu cerințele Deciziei nr. 205D/28.11.2024 a Biroului Electoral Central privind modul de soluţionare a solicitării formulate de Curtea Constituţională a României prin adresa cu nr. 11197/28.11.2024, emisă în Dosarul nr. 3671F/2024, înregistrată la Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 cu nr. 781C/BEC/P.R.2024/28.11.2024, s-a încheiat în data de 29.11.2024, ora 24:00. La acest moment se desfășoară operațiunile de centralizare a datelor din procesele-verbale întocmite pentru fiecare dintre cele 524 de secții de votare din județul Hunedoara. Rezultatele centralizării se vor comunica, în conformitate cu cele din conținutul Deciziei susmenționate, Biroului Electoral Central, în data de 1 decembrie 2024, ora 22,00. Numai după această dată, rezultatele centralizării vor putea fi date publicității”, se arată într-o informare transmisă, sâmbătă după-amiază, de BEJ Hunedoara.

Reamintim faptul că, plenul Curții Constituționale a României (CCR) a cerut, joi, reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule de la primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminică, 24 noiembrie 2024.

În județul Hunedoara, la primul tur al alegerilor prezidențiale au votat 170.330 de persoane, dintre cele 363.541 înscrise pe listele permanente, prezența la urne fiind de 46,85 la sută.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva

Publicat

pe

Redactat de

Un ceremonial public dedicat „Zilei Naționale a României”, va avea loc duminică, pe 1 Decembrie, începând cu ora 12:00, în municipiul Deva.

În conformitate cu legile și regulamentele militare aflate în vigoare, ceremonialul se va desfășura, în acest an, la locul de odihnă al celor care au luptat pentru națiunea română – Cimitirul Eroilor (str. Călugăreni)”, au informat reprezentanții Instituției Prefectului -Județului Hunedoara.

Programul manifestărilor cuprinde salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios și rostirea de alocuțiuni. Ceremonialul se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare.

Foto: arhivă

 

Advertisement

Citiți și: Trafic rutier închis temporar, de “Ziua Națională a României”, pe strada Călugăreni din Deva

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cod galben de intensificări ale vântului și viscol, până duminică seara. Este vizată și zona de sud a județului Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și viscol, valabilă începând de sâmbătă dimineață (30 noiembrie), ora 10:00, până duminică seara (1 decembrie), ora 20:00.

Avertizarea vizează și zona de sud a județului Hunedoara.

În intervalul menționat, local și temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și în sudul Banatului, cu viteze în general de 50…60 km/h. În vestul Carpaților Meridionali și în Munții Banatului vor fi rafale de 70…90 km/h, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (30 noiembrie), va ninge și va fi viscol”, a informat ANM.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate