Sport
Autobergamo a remizat în derby-ul contra campioanei (GALERIE FOTO)
Echipa de futsal AS FC Fiat Autobergamo Deva a terminat la egalitate în această seară, scor 7-7 (3-3), partida jucată pe teren propriu în această seară împotriva campioanei României, City’us Tg. Mureş, în etapa a VIII-a a Ligii I. Aproximativ 800 de spectatori, prezenţi la Sala Sporturilor au asistat la un real spectacol care a atins cote dramatice în final. Devenii puteau să câştige partida dar la fel de bine să puteau să o şi piardă. Golurile au fost înscrise de Lupu, F. Matei (2), C. Matei (3) şi A. Paul, pentru gazde în timp ce campioana a punctat prin Al – Ioani, Covaci (3), Csoma (2) şi Daniel. Autobergamo Deva va juca în etapa viitoare un nou derby, în deplasare, pe terenul liderului Fotbal Klub Odorheiu Secuiesc, partidă ce se va juca marţi, 12 noiembrie, de la ora 20.00. Despre egalul din această seară puteţi citi mai multe în ediţia de mâine, 6 noiembrie 2013.
Actualitate
O petroșăneancă, pe podium la Jocurile Mediteraneene

Capitala Muntenegrului, Podgorica, a găzduit ediția din acest an a Jocurilor Mediteraneene la handbal feminin U17.
La startul competiției s-au aliniat 13 echipe naționale juvenile, împărțite în două serii, printre acestea fiind și reprezentativa U17 de handbal feminin a României. În grupe tinerele tricolore au învins Cipru, cu 34-9, Serbia, cu 24-18, Spania, cu 18-13 și Grecia, cu 20-19 și au pierdut, cu 12-14, în fața Sloveniei. Aceste rezultate au dus România în finala pentru locurile III-IV, cu Slovacia, junioarele din țara noastră câștigând meciul cu 20-19 și obținând, astfel, medaliile de bronz la Jocurile Mediteraneene. Din lotul de 17 jucătoare convocat pentru turneul din Muntenegru convocat de antrenorii Alin Bondar și Ștefan Birtalan jr. a făcut parte și portarul Narcisa Cepoi, sportivă originară din Petroșani, unde a început handbalul la CSȘ, și care, în prezent, este legitimată la ACS Transilvania Brașov. O altă jucătoare de la CSȘ Petroșani, Iulia Niță, a ratat convocarea din cauza unor probleme medicale.
Actualitate
Rezultate de top pentru sportivii de la Dacia Orăștie

Săptămâna trecută a fost una extrem de productivă pentru CSM Dacia Orăștie, sportivii legitimați la acest club obținând mai multe performanțe notabile.
Astfel, panoplia clubului din Orăștie s-a îmbogățit cu patru titluri naționale la Arc Istoric Indoor. Acestea au fost obținute la Tușnad, în județul Harghita de Ioan Dosa (seniori) și David Iambor (cadeți) în Divizia TR-RB, și de Emylia Albu (tineret) și Norbert Lukacs (juniori) în divizia BMR. De asemenea, evoluând pentru România, tânărul boxer Paul Șandor, antrenat, la CSM Orăștie, de către Sorin Clonța, a obținut o medalie de bronz în limitele categoriei de greutate de 40 kg la puternicul turnei internațional “Dracula Open” de la Brăila, la care au participat 423 de pugiliști din 23 de țări. Și, nu în ultimul rând, fotbaliștii de la Dacia Orăștie, care se pregătesc pentru reluarea Ligii 4 Hunedoara, unde au șanse reale să ajungă în Final Four, au învins, într-un meci amical, disputat în deplasare, pe LPS Sebeș, din județul Alba, cu scorul de 5-2.
Actualitate
Bronz național pentru o judoka din Deva

La finele săptămânii trecute la București s-a desfășurat etapa Finală a Campionatului Național de judo U18.
Printre numeroșii judoka prezenți la accest puternic turneu s-au numărat și doi sportivi legitimați la LPS Cetate Deva, respectiv Maria Kis, pregătită de prof. Daniel Gârbovan, și Adrian Filip, antrenat de prof. Constantin Vasiliu. Evoluând în limitele categoriei de greutate de -70 kg, unde au luat startul 16 sportive, Maria Kis a avut o revoluție excelentă, reușind cucerirea medaliei de bronz la nivel național. Judoka pregătită de Daniel Gârbovan, după două victorii prin ippon, a pierdut, greu, în semifinale, iar în meciul pentru bronz s-a impus prin același procedeu ca și în cele anterior câștigate.
O evoluție meritorie a avut și Adrian Filip, la -60 kg, cu 42 de judoka la start, sportivul antrenat de Constantin Vasili și care este în vârstă de doar 16 ani. Acesta a obținut două victorii, fiind eliminat în turul al treilea, rezultat care echivalează cu clasarea pe poziția a noua în topul național.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc
- Actualitatecu o zi in urma
Convoiul agabaritic care transportă o turbină pentru Termocentrala Mintia își continuă drumul. Distanța parcursă până acum
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu o zi in urma
Dragobete: Și-au jurat dragoste, în capela Castelului Corvinilor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sebastian Burduja: “La Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri