Actualitate
Avertizare meteo nowcasting: Cod galben de furtună – sunt vizate 11 localități din județ
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri seară, o avertizare nowcasting Cod galben ce vizează, până la ora 20:00, 11 localități din județul Hunedoara.
Conform ANM, de la ora 19:00 până la 20:00, în Hunedoara, Deva, Simeria, Certeju de Sus, Șoimuș, Vețel, Hărău, Turdaș, Băcia, Pestișu Mic, Cârjiți se vor semnala averse care vor acumula peste 15…25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină.
Actualitate
Acțiune a polițiștilor, de prevenire a traficului și consumului ilicit de droguri, pe raza municipiului Hunedoara
Acțiune a polițiștilor, de prevenire a traficului și consumului ilicit de droguri, pe raza municipiului Hunedoara
O acțiunea a polițiștilor privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, desfășurată pe parcursul nopții trecute în municipiul Hunedoara, a dus la depistarea unui tânăr de 20 de ani, din localitate, asupra căruia polițiștii ar fi găsit un dispozitiv de tip ,,grinder”, care conținea resturi de substanță vegetală verde-oliv, cu un miros înțepător.
Acesta a fost identificat în zona stadionului din localitate și a fost condus la sediul poliției pentru continuarea verificărilor. Bunurile găsite asupra sa au fost ridicate pentru cercetări. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii de infracțiuni prevăzute de Legea 143 din 2002 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
În primele opt luni ale acestui an, polițiștii hunedoreni au constatat 143 de infracțiuni prevăzute de legea menționată. În toate aceste cazuri, cercetările sunt continuate de către polițiști specializați din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara.
Actualitate
ISU Hunedoara: Intoxicația cu gaze, un risc ascuns în sezonul vinului
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara lansează un apel de atenție în această perioadă a anului, când mulți dintre locuitorii județului se bucură de culesul strugurilor și de pregătirea vinului. Deși această activitate tradițională este privită cu entuziasm, specialiștii subliniază importanța conștientizării riscurilor asociate, în special intoxicația cu gaze generate în timpul fermentației mustului.
Fermentația mustului produce, printre altele, dioxid de carbon (CO₂), un gaz incolor și inodor care poate deveni periculos în spații închise. Concentrațiile ridicate de CO₂ pot duce la amețeli, confuzie, pierderea cunoștinței sau, în cazuri extreme, chiar la deces. ISU Hunedoara îndeamnă cetățenii să respecte măsurile de siguranță atunci când desfășoară aceste activități.
”Pentru că mulți dintre voi vă bucurați în această perioadă de culesul strugurilor și mai apoi de pregătirea vinului, vă atragem atenția asupra unui risc mai puțin luat în seamă, și anume, intoxicația cu gazele rezultate în urma procesului de fermentație a mustului. Ia tă câteva măsuri esențiale pe care vă recomandăm să le respectați, pentru a nu vă pune viața în pericol: nu puneți mustul la fermentat în spații închise; nu intrați în încăperile în care fierbe vinul, fără să asigurați o ventilație corespunzătoare; anunțați pe cineva că urmează să intrați într-o astfel de încăpere; pentru situații de urgență, apelați în cel mai scurt timp, numărul unic 112. În condiţiile în care mustul nu este depozitat în spaţii corespunzătoare, care să poată fi aerisite, pe timpul procesului de fermentare pot apărea incidente sau chiar tragedii. O persoană care a inhalat cantităţi mai mici de dioxid de carbon prezintă dureri de cap, greţuri – cu sau fără vărsături, ameţeli, tulburări de vedere, greutate în respiraţie. Dacă în aer gazul este în concentraţie foarte mare, persoana în cauză îşi pierde cunoştinţa în câteva minute, iar consecinţele pot fi grave. Este foarte important de ştiut că victima nu îşi dă seama că se intoxică, deoarece dioxidul de carbon pe care îl emană vinul în timpul fermentării nu are culoare şi nici miros”, informează reprezentanții ISU Hunedoara.
FOTO: FACEBOOK ISU HUNEDOARA
Actualitate
Coaliția Jiului Implicată: Un nou pas pentru îmbunătățirea calității vieții în Valea Jiului
Reprezentanții Văii Jiului Implicată au anunțat extinderea inițiativei prin formarea Coaliției Jiului Implicată, o alianță a societății civile din județele Hunedoara, Gorj și Dolj. Scopul acestei coaliții este de a contribui la îmbunătățirea calității vieții în regiunea noastră, aducând împreună resurse și expertiză din diverse domenii.
Inițiativa este susținută prin programul JTP Groundwork al Comisiei Europene, parte a campaniei „Europe in My Region”. Primul eveniment comun al membrilor coaliției s-a desfășurat recent în Valea Jiului, în cadrul JTP Groundwork în Conurbația Jiului 2024. La eveniment au participat peste 50 de oameni interesați de dezvoltarea comunității.
”Ce poate nu știți încă este că ne extindem și formăm Coaliția Jiului Implicată, o coaliție a societății civile din județele Hunedoara, Gorj și Dolj, cu scopul de a contribui împreună la îmbunătățirea calității vieții în regiunea noastră. Inițiativa este susținută prin programul JTP Groundwork al European Commission, promovat prin Europe in my region. Primul eveniment comun al membrilor comunității pe care acum o formăm s-a desfășurat în Valea Jiului, în cadrul JTP Groundwork în Conurbația Jiului 2024, iar mai jos sunt câteva fotografii surprinse de colegul și prietenul nostru Ursu Vlad Adrian. Peste 50 de participanți ne-au fost alături la Conacul Rădăcinilor din Petrila, iar împreună ne dorim să încurajăm implicarea civică și să creștem capacitatea societății civile din regiune pentru a transforma regiunea noastră într-un loc cât mai dezvoltat și mai atractiv pentru locuitori, turiști și investitori”, arată cei de la Valea Jiului Society.
În cadrul întâlnirii, participanții au avut ocazia să discute despre implicarea civică și să exploreze modalități de creștere a capacității societății civile din regiune. Coaliția Jiului Implicată își propune să transforme Valea Jiului într-un loc mai dezvoltat și mai atractiv pentru locuitori, turiști și investitori.
FOTO: FACEBOOK VALEA JIULUI SOCIETY
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Minoră de 15 ani, din Hațeg, dată dispărută. UPDATE: A fost găsită
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Evenimente deosebite în comuna Vața de Jos
-
Actualitatecu o zi in urma
Podiumuri la un concurs național pentru dansatorii deveni
-
Actualitatecu o zi in urma
Liga 5 de fotbal Hunedoara are un nou lider
-
Actualitatecu o zi in urma
Tentativă de înscenare a unui viol, dejucată de polițiști
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Bazinul de înot de la Hunedoara se redeschide mâine, 1 octombrie 2024
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat găsit căzut pe marginea drumului, la Cristur. Ar fi fost lovit de o mașină – șoferul vinovat, căutat de poliție
-
Actualitatecu o zi in urma
Casa Județeană de Pensii Hunedoara: Peste 4000 de pensionari au ieșit din categoria celor care beneficiau de indemnizația socială minimă