Actualitate
Avocat în „metoda accidentul” arestat de polițiști
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din București, suspect de comiterea unor infracţiuni de înşelăciune prin metoda „accidentul”, a fost identificat de poliţiştii hunedoreni, la Bistrița, după ce a jegmănit doi hunedoreni. Acesta a reușit să colecteze peste 6.500 de euro și aproape 7.000 de lei, de la cele două victime.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara au identificat un suspect în vârstă de 38 de ani, din municipiul Bucureşti, cu privire la care au stabilit că ar fi comis mai multe infracţiuni de înșelăciune prin metoda „accidentul”, pe raza municipiului Hunedoara. Potrivit probatoriului, bucureșteanul ar fi comis, în data de 2 septembrie, o infracţiune de înşelăciune în municipiul Hunedoara, de la care a obținut 1.500 euro și 6.748 de lei. O zi mai târziu, în data de 3 septembrie, bărbatul ar fi înşelat, prin acelaşi mod de operare, o persoană în vârstă de 71 de ani, cu suma de 5.200 euro.
Lucra mână-n mână cu un pușcăriaș
Bucureșteanul acuzat de înșelăciune nu lucra singur. Acesta colecta de fapt prada obținută, în urma negocierilor telefonice, de către un individ aflat în penitenciar. El era de fapt „avocatul” apropiatului victimei despre care escrocii spuneau că ar fi fost implicat în vreun accident rutier soldat cu victime. Astfel, pentru a scoate basma curată acea persoană, care de fapt nu era implicată în niciun accident rutier, escrocii pretindeau diferite sume de banii.
Se plimba prin țară pentru a colecta banii
După o serie de cercetări efectuate, polițiștii hunedoreni au reușit să dea de urma escrocului ale cărui victime au fost cei doi hunedoreni. Acesta se plimba prin țără pentru a colecta banii obținuți cu mare ușurință, pe seama naivității unor persoane. Bărbatul, Gabriel – Nelu Păncescu, se afla în Bistrița, când a avut întâlnire cu polițiștii hunedoreni. Acesta a fost reținut și prezentat Judecătoriei Hunedoara cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au decis ca acesta să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de înșelăciune în formă continuată.
Noul Cod penal prevede că inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la trei ani. Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani.
Actualitate
Acțiune a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria, pentru siguranța rutieră
Acțiune a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria, pentru siguranța rutieră
În data de 11 decembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au desfășurat o acțiune pentru creșterea siguranței în trafic și prevenirea evenimentelor rutiere.
În cadrul acțiunii, în intervalul orar 10.30-12:30, au fost oprite pentru control, în orașul Simeria, 15 autovehicule, iar 15 persoane au fost verificate în bazele de date, prin utilizarea aplicației eDAC.
Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea legislației rutiere, conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar pentru lipsă RCA a fost reținut un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe de înmatriculare.
Totodată, polițiștii au constatat și două infracțiuni rutiere: conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis de conducere.
Cele două infracțiuni au fost constatate în jurul orei 11:00, când polițiștii au oprit pe D.N.7 un autoturism care se deplasa din direcția de mers Simeria-Deva, fiind condus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Turdaș.
În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, cel aflat la volan a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării probelor biologice de sânge necesare stabilirii cu exactitate a concentrației volumului de alcool în sânge.
Actualitate
Tânărul de 21 de ani, urmărit de polițiști, a fost reținut pentru 24 de ore
Tânărul de 21 de ani, urmărit de polițiști, a fost reținut pentru 24 de ore .
Polițiștii Serviciului Rutier au continuat cercetările în cazul tânărului de 21 de ani, din Deva, care a fost urmărit în trafic ieri, în municipiul Deva, după ce nu a respectat semnalul regulamentar de oprire. În urma verificărilor, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru:
• Conducere fără permis;
• Conducerea unui autovehicul neînmatriculat;
• Furtul plăcuțelor de înmatriculare montate pe autoturismul pe care îl conducea.
În momentul în care a fost oprit, autoturismul condus de acesta avea montate plăcuțe de înmatriculare care nu corespundeau vehiculului, iar investigațiile polițiștilor au relevat că acestea erau furate.
Poliția reamintește tuturor conducătorilor auto:
– Respectați semnalele polițiștilor și opriți la solicitarea acestora;
– Conducerea fără permis, sub influența alcoolului sau utilizarea unor plăcuțe false ori furate sunt infracțiuni grave, sancționate conform legii;
– Respectați regulile de circulație pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur.
Poliția Rutieră va continua să acționeze ferm față de cei care încalcă legea și pun în pericol siguranța publică.
Actualitate
DSVSA Hunedoara – Acțiuni de control intensificate, în perioada sărbătorilor de iarnă
Inspectorii sanitar-veterinari hunedoreni au intensificat acțiunile de control, înaintea sărbătorilor de iarnă. Verificările vizează respectarea măsurilor pentru prevenirea apariției unor episoade de toxiinfecții alimentare prin consumul de produse de origine animală, precum și pentru prevenirea răspândirii Pestei Porcine Africane (PPA).
Un număr de 143 de obiective din județ au fost controlate de inspectorii sanitar- veterinari, în perioada 27 noiembrie -11 decembrie 2024. Dintre acestea, nouă au fost depozite alimentare, 18 magazine alimentare, 32 super/hypermarket-uri, 11 carmangerii, 36 măcelării, 13 restaurante, un fast-food, cinci brutării, șapte laboratoare cofetărie/patiserie, o cofetărie, patru magazine de pește, un centru ambalare ouă, două piețe agroalimentare, o unitate procesare carne, un abator carne roșie, un abator carne albă.
“Ca urmare a neconformităților constatate au fost sancționate cu amenzi contravenționale, în cuantum de 175.000 lei, un număr de 19 obiective, după cum urmează: 1 unitate de tip magazin alimentar, 14 unități de tip super/hypermarket, 2 unități de tip laborator cofetărie/patiserie, 2 unități de tip depozit alimentar, a fost dispusă măsura complementară de suspendare temporară a activității pentru 1 unitate de tip brutărie și au fost retrase din consum 9 kg produse din carne și pește și 81 kg roșii cu origine Turcia. Principalele neconformități au fost următoarele: nerespectarea condițiilor de igienă și întreținere a spațiilor și utilajelor din dotare; nerespectarea condițiilor de depozitare a produselor alimentare; manipularea, etichetarea și ambalarea necorespunzătoare a produselor alimentare; deficiențe privind demonstrarea trasabilității produselor alimentare”, au informat reprezentanții DSVSA Hunedoara.
Verificările au fost efectuate de echipe de control conform unor programe stabilite și aprobate de directorul executiv.
Examene trichineloscopice, pe toată durata premergătoare sărbătorilor de iarnă
DSVSA Hunedoara atrage atenția cu privire la necesitatea efectuării examenului trichineloscopic asupra cărnii obținute de la porcii crescuți și sacrificați în gospodăriile proprii, precum și despre riscul major de îmbolnăvire la care se expun persoanele care cumpără și consumă carne de porc provenită din tăieri clandestine. “Recomandăm ca aprovizionarea consumatorilor să se facă doar din unități autorizate/înregistrate sanitar veterinar. Vă informăm că examenele trichineloscopice sunt efectuate pe toată durata premergătoare sărbătorilor de iarnă de către medicii veterinari de liberă practică împuterniciți organizați legal în CMVI (în toate municipiile, orașele și comunele județului) și care au programul de lucru afișat inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. În perioada 27.11.2024 – 31.12.2024 la nivelul fiecărei Circumscripții Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Oficiale Teritoriale va fi asigurată permanența inclusiv pentru zilele de sâmbătă și duminică și va fi afișat programul de lucru, persoana responsabilă și numărul de telefon la care consumatorii pot sesiza orice aspecte privind nerespectarea normelor sanitare-veterinare și pentru siguranța alimentelor”, au mai transmis reprezentanții DSVSA Hunedoara.
La nivelul DSVSA Hunedoara se asigură permanența, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
Consumatorii pot sesiza abateri de la normele în vigoare înregistrate pe teritoriul județului Hunedoara la tel. 0254221145 și fax: 0254225500.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| Primii colindători au poposit la Episcopia Devei și Hunedoarei. Vestea Nașterii Domnului, adusă prin glasuri de copii
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Simpozion la ITM Hunedoara privind campania națională de control în domeniul construcțiilor
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Ultima tură de serviciu: Plt. adj. șef Lucian Beregszaszy a ieșit la pensie. „Un exemplu de generozitate, implicare și profesionalism”
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Urmărire, încheiată cu un accident, în zona „Uzo Balcan” din Deva. A ajuns cu mașina pe trotuar
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Echipele hunedorene din Liga 3 termină anul, ambele, pe locul al cincilea
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Au apărut primii brazi de Crăciun în piețele din Hunedoara. Prețurile pornesc de la 40 de lei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
ArcelorMittal Hunedoara își reduce temporar activitatea și plătește 75 la sută din salariile angajaților
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Minori prinși pe stradă cu substanțe interzise, la Deva