
Circa 300 de hunedoreni au beneficiat în 2012 de consultanţă juridică din partea Biroului Teritorial Alba – Iulia al Instituţiei Avocatul Poporului. Pe parcursul anului trecut, avocaţi ai acestei instituţii au venit, lunar, la Deva şi au acordat audienţe la sediul Prefecturii Hunedoara (foto). Programul de audienţe va continua şi în 2013, prima întâlnire a hunedorenilor cu reprezentanţii Biroului Teritorial Alba – Iulia al Instituţiei Avocatul Poporului urmând să aibă loc luni, 28 ianuarie, de la ora 10:00, la sediul prefecturii.