Actualitate
Programul de audiențe al primarului municipiului Deva, Lucian Rus, modificat
Primăria Municipiului Deva informează cetățenii că, audiențele la primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, care trebuiau să aibă loc joi, 28 noiembrie 2024, nu se vor mai desfășura, din cauza programării ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Deva.
“În urma acestei schimbări, audiențele vor fi reprogramate pentru data de 5 decembrie 2024, pentru persoanele care s-au înscris pe listele de audiență pentru ziua de 28 noiembrie 2024. De asemenea, audiențele vor continua să fie reprogramate cu un decalaj de o săptămână, pentru toți cetățenii înscriși pentru audiențe. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, au transmis reprezentanții Primăriei Deva.
Actualitate
West Deva rămâne tot pe loc de play-off
După desfășurarea meciurilor etapei a XI-a din sezonul regular al Ligii 1 de futsal, West Deva își păstrează poziția a patra, ultima care duce în play-off.
Cei de la West au pierdut, în această etapă, la Crișcior, cu 4-6, de la CFR Timișoara, care s-a apropiat la trei puncte de deveni, și îi devansează la golveraj pe cei de la Sepsi Sfântu Gheorghe, care au învins, pe teren propriu, cu 14-2, penultima clasată, Luceafărul Buzău. În derby-ul rundei, CSM Târgu Mureș a învins, acasă, cu 6-4, pe liderul FK Odorheiu Secuiesc și și-a asigurat prezența în play-off, chiar dacă mai sunt de disputat trei runde din sezonul regular. Al patrulea meci al etapei, între „lanterna roșie” Mausoleul Mărășești, și campioana United Galați a fost amânat, trupa de pe malurile Dunării evoluând în această perioadă în UEFA Futsal Champions League. Tot din acest motiv a fost amânat și meciul pe care cei de la West Deva trebuiau să îl joace în antepenultima etapă a sezonului regular la Galați, data când se va disputa această partidă nefiind, încă, stabilită. Se știe, însă, programul celorlalte meciuri din runda a XII-a. Astfel, duminică, 1 decembrie, de la ora 18:00, se joacă meciul Luceafărul Buzău – Mausoleul Mărășești, întâlnirea CFR Timișoara – CSM Târgu Mureș are loc luni, 2 decembrie, de la ora 15:00, iar partida FK Odorheiu Secuiesc – Sepsi Sfântu Gheorghe este programată pentru marți, 3 decembrie, de la ora 18:00.
Actualitate
Recunoaștere post-mortem pentru Dorin Nicșa
Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara îi aduce un omagiu postum, dar meritat, marelui fotbalist care a fost Dorin Nicșa.
În cadrul ședinței Comitetului Executiv al AJF Hunedoara, desfășurată în această săptămână, regretatul Dorin Nicșa a fost desemnat membru de onoare post-mortem al AJF Hunedoara.
Nume emblematic al Corvinului, Dorin Nicșa, unul dintre primii jucători polivalenți din fotbalul autohton, a încetat din viață pe 26 octombrie, după o scurtă, dar grea, suferință, la vârsta de doar 66 de ani. „Acest titlu reprezintă un gest de recunoaștere a contribuției sale de neprețuit la dezvoltarea fotbalului din județul nostru. Placheta omagială va fi înmânată fiului său, Andrei Nicșa, de către președintele AJF Hunedoara, în cadrul Galei Fotbalului Hunedorean, care va avea loc pe 19 decembrie, la Facultatea de Inginerie din Hunedoara. Dorin Nicșa rămâne o legendă a fotbalului hunedorean, fiind unul dintre cei mai emblematici jucători ai echipei Corvinul Hunedoara, pentru care a evoluat timp de 15 sezoane. A fost un pilon de bază al echipei care a promovat în Divizia A în sezonul 1975-1976 și, ulterior, parte din generația de aur a Hunedoarei din anii ’80. Amintirea lui Dorin Nicșa va rămâne vie în inimile noastre, iar numele său va continua să inspire generațiile viitoare de fotbaliști. Mulțumim, Dorin Nicșa, pentru tot ce ai făcut pentru fotbalul hunedorean”, au transmis cei de la AJF Hunedoara.
Actualitate
Controale în patru comune din județ. Amenzi și lemn confiscat
Polițiști Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au aplicat 16 amenzi, pentru nereguli privind transportul lemnului, diferențe între stocurile de materiale lemnoase din depozite și emiterea avizelor de însoțire, în urma unor controale efectuate în patru localități din județ. Valoarea amenzilor ajunge la 59.000 de lei, iar valoarea lemnului confiscat depășește 5.500 de lei.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, controalele au fost efectuate în localitățile Beriu, Crișcior, Blăjeni și Buceș. „În urma acestora, un operator economic a fost sancționat contravențional cu două amenzi, în valoare totală de 15.000 lei. Simultan, i s-au confiscat peste 16 metri cubi de material lemnos, din specia rășinoase, în valoare de circa 3.000 de lei. Nereguli referitoare la modul de emitere a avizelor de însoțire a materialului lemnos au fost constatate la un operator economic cu sediul în comuna Beriu. În acest caz, amenda aplicată a fost de 5.000 de lei. Polițiștii au efectuat verificări și la un depozit din comuna Crișcior. În această situație, neregulile identificate au vizat nu doar emiterea avizelor de însoțire, ci și modul de primire și depozitare a lemnului. Prin urmare, au fost aplicate două amenzi de 7.000 de lei. Simultan, s-a luat măsura confiscării valorice a peste 3 metri cubi de lemn de foc, specia salcâm, în valoare de aproape 950 de lei, și măsura confiscării faptice a circa 5 metri cubi de lemn rotund, specia gorun, în valoare estimativă de 1.500 de lei”, a informat IPJ Hunedoara.
Peste 25 de metri cubi de material lemnos, confiscat
Polițiștii au confiscat, în total, peste 25 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 5.500 de lei (confiscarea valorică a circa 19 metri cubi material lemnos, diferite specii și sortimente, în valoare de aproape 4.000 de lei, și confiscarea faptică a peste cinci metri cubi de material lemnos, diferite specii și sortimente, în valoare estimativă de 1.500 de lei).
Verificări au fost efectuate și în aplicația SUMAL 2.0 Control. Polițiștii au constatat nereguli în ceea ce privește modul de efectuare a fotografiilor de către unii transportatori profesioniști. Drept urmare, 11 transportatori au fost sancționați cu amenzi, în valoare totală de 32.000 de lei.
Acțiunea polițiștilor din cadrul I.P.J. Hunedoara – Biroul Pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol a beneficiat de sprijinul Gărzii Forestiere Timișoara și a I.J.J. Hunedoara.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier pe DJ 672, la Rișca: Două persoane au fost transportate la spital
-
Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Călin Georgescu, preferatul hunedorenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 17 ore in urma
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)